( miercuri, 9 iulie 2003)

Când Arhimede a strigat”Daţi-mi un punct de sprijin şi-oi răsturna pământul” se bănuia că nu s-a gândit la o altă planetă în care să împingă cu un tropan pentru a deplasa pământul, ci la un punct imaterial în care-şi poate atârna ideea , punct de unde pot porni germenii cunoaşterii.
Se pare că ceea ce se numeşte cognitiv, primul punct al percepţiei şi recunoaşterii apare în urma unor puternice emoţii(teamă, bucurie, supărare durere etc.) şi peste ani, primele aduceri aminte „se suprapun” cu deşteptarea acelui punct de interferenţei a memoriei. În timp, lângă acele cunoştinţe ale „punctului de sensibilizare a cunoaşterii” se adună ca într-un ierbar cunoştinţe după cunoştinţe, care sunt comparate cu cele existente şi sedimentate în memorie.
De acum, pe parcursul întregii noastre vieţi, toate cunoştinţele acumulate vor fii comparate cu cunoştinţele mai înainte memorate şi deja decantate. Şi asimilarea de cunoştinţe se pare că este diferită în funcţie de sexe. Masculii se pretează la cele mai sus exprimate, femeile în schimb renunţă la compararea cunoştinţelor acumulate, ele acumulează în vederea stocării. Starea de comparaţie specifică bărbaţilor îi face să se preteze la unele justificări, la unele perctratări şi, funcţie de pregătire, la filosofări pe varii teme.
Dacă începem de la primii oameni, când Dumnezeu la întrebat pe Adam :”de ce a mâncat din fructul oprit?”, Adam s-a eschivat prin :”Doamne Eva mi l-a dat!” Şi pedeapsa majoră a căzut pe Eva, care se pare că n-a comentat. Este numai un exemplu, dar este valabil pentru o viaţă întreagă . În schimb sunt foarte puţine lucruri care să le facă bărbaţii fără a le comenta, fără aşi da cu presupusul, fără a le explica, ca în ultimă instanţă pe unele să nici nu le mai facă. Motivaţii şi perctratări, justificări se pot găsi în ori ce formă de muncă, motivaţii care ne-ar permite o eschivare în acel plan. Toate acţiunile se pot motiva, toate motivaţiile susţine, toate susţinerile justifica, filosofa.
În celălalt pol, „jumătatea” noastră apare acasă obosită, stresată, nu prea ştie cum să filosofeze, aşa că se duce să pună masa, mai strânge ceva prin casă, poate-i ziua ei de spălat şi îşi vede de treabă aşa cum de altfel o face întotdeauna fără comentarii, fiindcă probabil nare cui îi păsa de lucrul casei.
În relaţiile interumane femeia-i un diplomat înnăscut şi dacă intervine într-o discuţie o acaparează. În acest caz bărbaţii ca să nu fie deranjaţi de intervenţie, ori „pin” de-o tablă ori trec pe discuţii de când erau în armată. Ştiu că nu-i 8 martie( că numai atunci ne permitem să elogiem femeile), dar m-a frapat modul amiabil cum sexul frumos, femeia, nu încetează lucrul nici la revoluţii, nici la războaie şi mai trăiesc şi mai mult ca bărbaţii. Desigur că bănuiţi că şi zămislirea acestui articol are un”punct” , o intrigă. Să ştiţi că are. Într-un dicţionar al filosofilor, unde erau „înşiraţi” peste patru sute de filosofi din antichitate şi până astăzi, atât din ţară cât şi din lume, nu există nici-un filosof FEMEIE. Rămânem cum suntem, nu?

(sâmbătă, 21 iunie 2003)

De câtăva vreme, în toate ziarele apare un anunţ foarte important pentru toate unităţile comerciale. Este vorba ca fiecare unitate să-şi înfiinţeze Registrul unic de evidenţă a salariaţilor, registru în care va fi trecut fiecare angajat, moment în care se vor desfiinţa Cărţile de muncă. Conform HG: nr. 247 din 14,03.2003, acest registru va conţine toate numele persoanelor care lucrează în societatea respectivă, cu datele personale aferente. Am fi tentaţi să spunem: „uite încă un sector în care se face ordine”. Nu ne erijăm în asemenea speculaţii deoarece la această HG sindicatele trebuiau să ia o poziţie oficială în acest sens. Registrul acesta nu-i o noutate, cum caută unii să ne lămurească, dar are calitatea că nu poate fi accesat de ori cine şi mai ales de acei care prin acest procedeu vor fi năpăstuiţi. În acest caz, „omisiunile nevinovate” pe care muncitorul nici nu le-a bănui vor avea repercusiuni asupra muncii şi vieţii lor. Acest tip de evidenţă prin „Registrul Unic” a fost combătut şi desfiinţat chiar din aceste cauze. Întoarcerea la Cartea de Lucrător (călfiţă, calfă, lucrător sau meşter) s-a făcut pentru ca personalul mai sus pomenit să poată urmări dacă patronul i-a lipit timbrul social, de asigurare şi de bătrâneţe(C.A.S.-ul de acum care nici astăzi nu-l plătesc toţi), operaţii care după câte se cunosc sunt reale probleme şi acum. Nici atunci şi nici acum nimeni n-a crezut că patronii şi angajatorii îşi îndeplinesc obligaţiile doar …din când în când. În articolul 16 din Legea Neniţescu aprobată în 09.02. 1912 spunea:”Fiecare calfă sau lucrător în fabrică cu pregătire de meşteşugar sau meseriaş trebuie să aibă o carte de calfă sau lucrător”. La art. 62 se spune că: „Muncitorii, lucrătorii, calfele şi meşterii pot desface oricând contractul dacă patronul nu lipeşte şi nu anulează timbrele proporţional pentru

asigurarea contra boalei, invalidităţii, bătrâneţii”. Uitaţi-vă cum priveau autorităţile de atunci controlul documentelor personale de muncă. Este de la sine înţeles că atunci când muncitorii vor afla o neregulă în Registru şi vor dori să-l vadă, să-i vadă eventualele nereguli, acest lucru nu se va face tare paşnic.
Valurile de grevă care au izbucnit în 1907 au avut pe lista revendicărilor la punctul III obţinerea Cărţilor de Muncă. Au durat trei săptămâni şi s-au propagat din unitate în unitate.(Staicu Bălănescu, Valeriu Achim, Aurel Ciolte-„Istoria conducerii mineritului şi metalurgiei neferoase şi preţioase din Nord – Vestul României”, Baia Mare, Editura Gutinul 2002, pag 65).
Din cele expuse se vede clar că un drept câştigat prin luptă sindicală dispare datorită necunoaşterii importanţei de către acei care ar trebui să apere aceste drepturi, Sindicatele.
Poate nu-i aşa de bine, dar parcă fiecare lege se face în detrimentul cuiva. Mâine al cui va fi rândul?

( miercuri, 11 iunie 2003)

Cine a citit „Jaguarul” de Vasile Rebreanu, nu-şi imaginează până nu ajunge la deznodământ, de ce trebuie să facă munca aceia de Sisif soldaţii acelui regiment din Dobrogea. Concret erau sub supravegherea posibilului inamic şi plecau de dimineaţă din unitate, întorcându-se noaptea. A doua zi din nou ieşea regimentul din unitate, pentru a da impresia celor care eventual iar fi supravegheat, de cât este de mare unitate militară de care dispunem. Un probabil efect psihologic, o manipulare. Asemenea gânduri m-au bătut şi pe mine în momentul în care domnul viceprimar Barbur le-a dat normă angajaţilor ecarisajului să prindă cel puţin şase câini pe zi. Probabil că Domnia Sa a considerat că-i un prilej de normare, o justificare a muncii acelor oameni. Numai că , ciudăţenie a vieţii, de la acea dată nu numai că nu s-au stârpit câinii din municipiu, dar au devenit haite agresive. Acest lucru denotă că s-a greşit undeva şi că acei câini sunt bine şi în continuare nederanjaţi, angajaţii ecarisajului de asemenea, dacă nu cumva fac şi ei acelaşi lucru cu câini, pe care-l făceau soldaţii mai sus pomeniţi, pentru aşi proteja serviciul în continuare. Experienţa oamenilor din acest domeniu spune că: „animalele devin agresive în momentul în care le conturbi în propriul teritoriu”, ori dacă nu şi-au constituit acel teritoriu ele nu se comportă ca stăpâni ai acelor areale. De aici se trage concluzia că animalele sunt „vechi” şi ele ne pretind nouă să le cedăm locul respectiv. Asta înseamnă că nu s-a respectat directiva dată de domnul viceprimar. Cine era plătit să controleze n-a făcut acest lucru! Bine ar fi să se rezolve oarecum această trenantă problemă, deoarece în cartierul Săsar nu mai este vorba de câini ci de haite, ceea ce schimbă mult datele acestei mult neglijate-i situaţii. După câte ştiţi nu sunt puţine bolile care se pot „lua” . Se pare că ce-a mai răspândită este lipsa controlului şi a lucrului făcut de mântuială.
Cetăţenii acestui municipiu regretă că s-au „îmbulzit” să-şi plătească taxele văzând cum au fost aruncaţi banii lor în aşa zisa „plombare” a străzii Dr. V. Babeş, stradă care era (şi ce acum nu mai este?) cu gropi şi mizerie, cu trotuarele îngropate sub greutatea maşinilor parcate pe ele şi pline cu pământ. Fără o curăţenie prealabilă, fără a folosi materialul de legătură (parcă ar prinde pe pământ), fără delimitarea marginilor gropilor, s-a turnat un amalgam foarte uscat, format din nişte foste resturi probabil luate de la alte şosele mai dinspre centru. Ceva am avut totuşi. Trei-patru zile de vacarm şi ţipete. De trebuia să se audă cât de cât ceva!. Cam asta a fost.