Saşilor de pe aici nu le venea a crede că unul dintre ei, poate fi atât de altruist. Omul acesta care a făcut atâtea îmbunătăţiri şi modificări la maşini şi la prelucrarea bunurilor pentru a putea scoate mai multe produse şi în final mai mulţi bani nu cerea nimic pentru el, pentru munca sa. El care, recunosc conaţionali lui, le-a îmbunătăţit viaţa. I-a revigorat. I-a scos din înţepenirea în care au intrat şi le-a dat o lecţie care era de neconceput pentru zgârcenia proverbială a saşilor. Fiul lui, Kosma, îl însoţea în aceste vizite de curtoazie care uneori erau de muncă, pe brânci pentru amândoi, dar pe soţia lui Kosma, pe Melania, nevasta fiului său, care i-a dăruit şi un nepot, n-o luau în aceste vizite niciodată. Pe Kosma-l enervau şi aceste accese de altruism ale tatălui său şi mai ales, după câte o zi de lucru cruntă, parcă nici nu vroia să audă de bani, de plată, pentru oboseala lor, care, aşa cum spuneau acei cărora le prestau aceste munci, aveau randamente nemaipomenite, iar Gross Papa se mulţumea că serveau masa împreună şi…asta era totul. În timpul acestor “deplasări” pe la saşii din Bistriţa şi din jurul Bistriţei au aflat multe lucruri despre viaţa saşilor de aici, lucruri la care ei făceau comparaţiile de rigoare. Bucurându-se deja de încrederea lor totală, au ajuns să li se şi confeseze şi să-şi “divulge” uneori chiar cifrele de afaceri, vânzări de bunuri, de case. Tot în momentele de încredere şi preţuire arătate de saşi au aflat că unii au şi case goale, nelocuite, care sunt preţurile chiriei, unii oferindu-le doar în preţul întreţinerii. Cum li s-a dus buhul printre conaţionali despre priceperea lor, mulţi dintre ei îi aşteptau să le fie invitaţi, să nu-i ocolească, să-i viziteze şi pe ei. Această activitatea de reîmprospătare a unor tehnologii de lucru, de folosire a unor tehnologii mai bune în munca ce o făceau a reuşit, aşa cum am zis, ca într-o mare măsură să scoată din “adormire” societatea săsească din Bistriţa şi din jurul Bistriţei. Având din nou teme comune de discutat, lucruri de schimbat între ei, mărfuri de vândut şi cumpărat, dar mai ales facilitarea vizitelor făcute de Gross Papa, care între timp s-a mutat într-o casă mare a unui sas bogat, conaţionali au început a se căuta între ei, dar şi al căuta pe bătrân, pentru a le rezolva unele probleme gospodăreşti ori de producere de bunuri prin metodele prezentate de Gross Papa. Din câte se vede, toate acestea, i-a obligat pe saşi la schimburile de vizite între ei, mai frecvente ca până atunci, mai animate şi, chiar în cazul unor evenimente familiale(încuscriri) remontând relaţiile interumane din cadrul comunităţii săseşti bistriţeene. Aceasta a fost metoda prin care a dorit Gross Papa să intre în Comunitatea Săsească din Bistriţa şi după cum se vede, saşii se grăbeau să-l cheme la ei în vizită, în discuţii de afaceri pe Gross Papa şi nu căutau să se descotorosească de el cum s-a întâmplat cu alţii care au încercat să se salveze pe ei, “aruncându-se spre gâtul altora”.

Acum, în casa luată pe o chirie modică casă ce se afla în Bistriţa, foarte aproape de Şugălete, erau, la rândul lor, vizitaţi de oamenii importanţi ai cetăţii şi credeţi-mă că nimeni nu venea cu mâna goală, aşa că nimeni n-a ştiut niciodată când familia lui Gross Papa a trecut de acele momente de sărăcie lucie, “foarte aproape de fundul sacului”, sac în care s-au aflat cândva puţinele economii cu care au sosit din Germania. Toţi îi rugau să le promită că le vor întoarce vizita şi ei făceau acest lucru cu plăcere şi aproape întotdeauna în birja cu care se deplasau se afla şi o ladă cu scule de intervenţie. Ce s-a schimbat în viaţa lor faţă de primele vizite făcute la conaţionali era că acum îşi putea duce şi nepotul şi nora cu ei, prilej de mândrie a bătrânului “topitor de hârtie”. Îşi aducea aminte că au sosit la Bistriţa toamna. A trecut un ciclu de anotimpuri şi se puteau mândri că s-au integrat bine între vechii conaţionali, în comunitatea săsească din Bistriţa, inclusiv copilul la şcoală. Acum i-a alduit Domnul cu un trai tihnit, îndestulat, erau doriţi de musafiri în orice casă din Bistriţa sau împrejurimi, erau respectaţi. De aceea au rămas surprinşi, când într-o seară de toamnă târzie, parcă mai tihnită ca altele, bună de derulat poveşti, Gross Papa, după masa de seară, a început a zice:
– Dragii mei, se pare că orice pe lumea acesta are un sfârşit. Se pare că şi viaţa mea se apropie de capăt, de aceea ultima mea mişcare este să iau un împrumut mai mare ca să cumpărăm atât acţiuni la Moara de hârtie din Prundul Bârgăului, cât şi 150ha de pădure cu care vom produce hârtie de calitate, hârtie pe care noi o vom face, şi evident că tot noi o vom vinde, dar după perceptele de noi impuse. Fiul său şi nora, ba şi Kosmuc îl ascultau cu gurile căscate. Nu mai bănuiau că un om la vârsta lui Gross Papa, un hodorog cum l-ar cataloga cu uşurinţă unii şi după cum a început discuţia, chiar şi fiul lui, să mai fie capabil, să facă afaceri şi să gândească şi cum să le “ducă” cu bine la sfârşit, în forma dată.
– Vater(tată), de unde să împrumutăm bani?
– Mâine mergem la Krauss. El este bucuros să-mi împrumute banii de care avem nevoie. De fapt: pot să-ţi spun că am mai multe oferte, dar aceasta este cea mai grozavă. Nu ne pretinde nici o dobândă, doar din când în când puţină asistenţă tehnică la noile utilaje, atâta timp până va pricepe cum să le întreţină băiatul acela tânăr, care este mecanicul lui, dar el vrea să-l învăţăm să se poarte aşa cu maşinile lui cum ne-am purtat noi cu ele. Împrumutul trebuie să i-l rambursăm în 10 ani, de aceea trebuie să vii cu mine. Eu îţi fac împrumutul şi cumpăr acţiunile morii, iar tu vei înapoia banii şi vei conduce fabrica noastră, afacerea familiei noastre mai departe. Asta-i tot ce vă pot oferi. Ştiu că nu e mult, dar cu timpul şi cu cunoştinţele pe care le am, le avem, vom putea dezvolta o afacere prosperă.
Gross Papa, bătrânul neamţ, s-a ridicat de la masă cu sentimentul omului care n-a trăit degeaba şi le-a jalonat rostul vieţii şi urmaşilor.

Toată noaptea cei doi soţi au şuşotit şi giugiulit, făcând planuri în care ei erau eroii vieţii. Bucuria lor era mare. Au ajuns aici cu …nimic ar putea spune, doar cu cunoştinţele de meşter ale tatălui său, iar, începând cu ziua de mâine, vor fii patroni, vor intra în clasa de mijloc, adică între acei oameni pe lângă care nu treci fără să-i saluţi, fără să schimbi câteva vorbe de complezenţă şi ne aparat îţi scoţi pălăria în faţa lor. Apoi, dacă vor ajunge să dobândească avere, copilul lor va face ne aparat Academia militară „Ludoviceum” din Budapesta, poziţie socială căreia toate uşile îi sunt deschise. Aşa este frumos să trăieşti, aşa mai merită să trăieşti şi ei, ca doi porumbei, n-au uitat să se iubească toată noaptea din plin
Moara de Hârtie din Prundul Bârgăului, că în ea şi-au băgat banii, era într-o stare bună, dar maşinile erau cam “obosite”. Gross Papa a inspectat toate maşinile, toate colţurile halelor, depozitelor, rampele, magaziile. Cu toate că la preluări an gros nu se face inventarul, el a sărit peste asta şi a inspectat totul. Timp de o săptămână n-a mai discutat cu nimeni, a întocmit schiţe, planuri şi tot ce se mai putea face ca Fabrica lor de hârtie să fie cel puţin la nivelul celor din Germania. Cu poştalionul a comandat de la vânzătorii lui cunoscuţi din Germania materiale şi puţine piese şi scule cu care dorea să pornească fabrica în noua ei viaţă. Apoi, ca şi cum el ar vinde-o, şi-a luat feciorul şi nepotul, cu hârtiile în mână le dădea explicaţii, susţinea logica explicaţiilor şi propunea îndreptări acolo unde erau necesare. Se pare că după aceste ultime precizări şi intenţii de schimbare şi Kosma, fiul său, putea da examen de meşter, dar aici nu avea cui. Examenul lui de Meşter va fi mai greu datorită faptului că tot ce va susţine şi face se va oglindi în hârtia pe care o vor prelucra ei, strădanie care-i va aduce ori belşugul ori falimentul. Şi-au luat o casă în apropierea Morii de unde se puteau supraveghea operaţiile ce se desfăşurau în jurul morii. Kosma era aşa de prins de ultimele indicaţii de la tatăl lui, că nu de puţine ori fără dorinţă expresă “sărea” peste mese. Obiceiul nevestelor de meseriaş era să ducă dânsele prânzul bărbaţilor, ocazie cu care reuşeau să mănânce împreună membrii familiilor. Melania nu ştia dacă acest lucru se poate face şi dacă “omul ei” este patron. Cât a fost numai meseriaş şi ea îi ducea prânzul lui Kosma. Dacă a văzut că tot întârzie, şi-a reluat rolul de nevastă de meseriaş. Decât să-şi flămânzească soţul, mai bine-i ducea ea prânzul la fabrică şi aşa reuşeau să stea mai mult timp împreună. Cum prânzeau cei doi soţi tineri pe-o bancă lângă moară, l-au văzut pe Gross Papa în uşă ridicând o mână. Crezând că le urează “poftă bună” au răspuns la bineţe şi şi-au văzut de mâncare. Kosma era în criză de timp. După ce-au prânzit, Melania s-a întors cu sufertaşul. Ajungând în uşă l-a văzut pe bătrânul vultur căzut. L-a luat de jos şi l-a aşezat pe pat. Atunci a observat că nu mai suflă. L-a strigat pe Kosma şi au început a face cele de cuviinţă pentru a-l înmormânta. “Maurul şi-a făcut datoria, maurul a plecat”. Cât de mult se potrivesc aceste vorbe ale lui Shakespeare cu viaţa bătrânului Vultur! A murit liniştit. Şi misiunea lui a fost îndeplinită.