Pentru cine scrie, pentru cine a tipărit o carte, nu există bucurie mai mare ca şi lansarea ei, cu toate că fenomenul ne dă o stare de agitaţie(ce voi mai scrie?), pe lângă ceilaltă latură materială, care este încă o pierdere ce se cumulează celorlalte pierderi ocazionate de recent tipăritul volum. Cu toate acestea, ne-ar fi mult mai greu dacă n-am face acest botez al cărţii, adunare unde, de regulă doar redactorul de carte vorbeşte la obiect, ceilalţi ajung cu discuţiile uneori până în “vremurile bune” din armată. Cu toate acestea, o astfel de lansare, cu oarecare marjă de eroare, te reprezintă pe tine în lumea celor adunaţi acolo, erarhie care se stabileşte adhoc şi care te împune ca pol polarizant în respectiva adunare.
Şi la “lansarea” care a avut loc pe 5 mai curent, au participat, după exprimarea domnului Fănăţean, “crema intelectualităţii băimărene”, materializată prin doi directori de biblioteci judeţene, este vorba de Ardelean şi directorul Bibliotecii Văii Jiului(Petroşani), foşti inspectori şi inspectori generali din învăţământul maramureşan, profesori şi profesoare, membrii Clubului “SPINUL”, oameni de cultură, simpatizanţi şi consumatori de epigrame, în total circa treizeci de persoane. Moderator a fost ddr. prof. Ardelean Teodor, directorul bibliotecii judeţene, care a condus lejer şi oarecum nespecific discuţiile cuprinse în cele două ore şi douăzeci de minute cât au durat lansarea. Am folosit termenul nespecific, deoarece o persoană care vine la o lansare a unei cărţi de epigrame, este firesc că doreşte să audă şi epigrame, epigrame bune, verificate care să-l distreze, ori de acest lucru auditoriul a fost frustat, cu toate că eram la o întâlnire integrală a clubului epigramiştilor băimăreni, care îşi doresc şi ei reclama lor. După ce a punctat cu câteva epigrame din volum domnul Filip, au mai compus şi citit epigrame domnii Micle, Fârte, Mureşan, şi Bodnar, epigrame din care a răzbit spontaneitatea, în detrimentul spectacolului.
Atmosfera a fost caldă, prietenoasă şi au rostit vorbe frumoase, în afară de epigramişti, domnii profesori Mihai, Herţeg, dir. bibliotecii din Petroşani, părintele Tira, prof. Fănăţean, şi alţii. N-a fost neglijate nici “diversele”, punct care a dat tonul discuţiilor libere, laudelor şi a înfatuărilor, după gradul de regret a celor care şi-au dorit să tipărească, sau vor tipări şi ei o carte. Cu toate că fizic domnul Şiman a mai slăbit, în epigramă, nu numai el, dar şi pe noi ne întăreşte, prilej de a aduce mulţumiri, unele exprimate altele în curs de exprimare, atât pentru realizarea clubului cât şi pentru ajutorul în perfecţionarea tehnicii de concepere a epigramelor. Mă alătur şi eu tuturor felicitărilor şi mulţumirilor care i s-au adus la “Sărbătoarea lansării celei de a treisprezecea carte” şi-i doresc viaţă şi muncă îndelungată în acest pretenţios sector literar.
Cu felicitări şi preţuire. Rocneanu

Cam asta s-ar putea spune despre şedinţa Clubului epigramistic “SPINUL” din oraşul de sub Dealul Florilor, şedinţă ce s-a desfăşurat în 18 mai la sediul. Evident că toţi membri Clubului au ajuns în timp util pentru a ne putea desfăşura lucrările, chiar şi colegul şi prietenul meu Ţâncaş. Până să “trecem la ordinea de zi”, Domnul Tănăsescu ne-a prezentat fotografiile făcute de domnia sa, fotografii care au fost premiate la concursul din cadrul Festivalului “Mărul de aur” de la Bistriţa. În aceste fotografii este vorba de mai mult fotografi prin care se prezintă succesiunile operaţiilor de salvare a unui cal, care n-a “intrat” pe bacul de tranversare a râului Someş şi a nimerit intre bac şi podina de pe care firesc, doritorii se urcau pe bac. Se poate scrie o întreagă poveste a celor care încercau să salveze calul, dar şi a celor care “căscau gura” la “cum fac ceilalţi” personaje care mai mult îngreunau operaţiile propriuzise de salvare a animalului.
Tot astăzi am aflat că domnul Şiman, după ce a cules şi redactat numărul 10 al revistei noastre “SPINUL”, s-a dus într-o staţiune balneară pentru tratament (S-o fii săturat omul de atâta lucru). A sosit în schimb doamna Găinariu cu veşti de la Festivalul de Umor din Buzău, loc unde a fost bine tratată de masa de epigramişti, datorită premiului obţinut la tema concursului cerută de buzoieni. Ne-a adus şi alte veşti, personale, acelor care mai doresc să participe în celelalte concursuri care se desfăşoară în ţară, dar şi cei care mai au de complectat cu date personale lista pentru “Anuarul epigramiştilor 2008”
“De serviciu” la citirea producţiei de epigrame a fost domnul Filip, care a prezentat zece epigrame frumoase, lăudate de domnul Micle, Fârte, Rocneanu, Bodnar, Bud. Velea şi ceilalţi.
Domnul Bud Nistor, secretarul şi staticianul Clubului nostru, ne-a rugat să ne aducem la zi datele personale şi de creaţie la zi, şi să menţinem standardul atins în creaţia epigramelor, să aducem în complectare la “Darea de seamă” anuală atât epigrame cât şi documente care nu i-au parvenit încă. Domnia sa ne-a prezentat activitatea CLUBULUI în imagini fotografice aranjate cu grijă de domnia sa în “Albumul Spinului”, prilej cu care s-a luat legătura cu Domnişoara prof. Nagy şi cu doamna prof. Hendre, solicitându-le prezenţa şi aportul lor la realizările clubului. După aceste derulări ale activităţii de Club, domnul Micle ne-a dezvăluit faptul că şi dânsul va pleca pentru trei luni în Canada, urându-ne tuturor tot ce-şi doreşte domniei sale şi în special sănătate. Noi la rândul nostru i-am mulţumit şi îl aşteptăm la reîntâlnire cu poveşti despre acea ţară fascinantă numită Canada.
N-am pomenit nimic de domnul Mureşan. Păi dacă n-a fost prezent!

Hotărât lucru, încă nu numai că nu suntem în Europa, dar după cerinţele unei vieţi civilizate cu acces la cultura mondială nu suntem nicăieri. Îmi aduc aminte, cu ceva ani în urmă. că de câte ori era intervievat Marin Preda pe la singura televiziune, nu scăpa de întrebarea: pe când veţi tipări volumul II al Morumeţilor. Întrebarea nu era deplasată şi urmărea două aspecte – să mai citim şi altceva, nu numai “lecturile impuse” şi evident că se şimţea o crasă lipsă de opere literare româneşti pe piaţă. Era efectul degringoladei introduse de cenzură, sentiment firesc că nu mai dorea nimeni să-şi vadă opera ciopârţită de “cineva”. Un exemplu de astfel de bătaie de joc a suferit Buzura, scriitorul care atunci era în top cu scrisul. Nu pomenim de aceia care au trebuit să părăsească ţara pentru aşi proteja viaţa. Au mai fost şi alţi scriitori, regizori, scenarişti, care în momentul în care şi-au văzut “trecută opera pe la cenzură” nu şi-au mai cunoscut-o, nu le mai aparţinea “respectiva lucrare”.
Am păşit câţiva paşi “în spate”, pentru a arăta că “atunci” nu numai criticii literari făceau trimitere la o operă, ci fiecare ziar avea pagină culturală, pagină care avea un redactor avizat, ce prezenta evenimentele culturale din ţară. Acum ne-am dori acest lucru dar acest obicei a dispărut. Şi dispariţia lui are mai multe cauze. În primul rând ne lipsesc criticii de carte şi în ceilaltă parte constatăm această explozie a tipăriturilor care au inundat ţara. Practic toţi cei care nu se pot exprima în publicaţiile cotidiene, îşi adună materialele într-un volum pe care-l publică. Aşa am ajuns ca o cât de mică cronică pe marginea unui volum ieşit pe piaţă, să devină foarte preţioasă, dar mai ales rară, cu toate că acele cronici sunt considerate acte culturale.
Lăsându-i pe critici să-şi rezolve lipsurile, constatăm cu plăcere, că domnul Ion Romanescu, recent tipărit la editura Anca Print din Buzău, POEME, volum de versuri, care se compune din cinci părţi:”De ţară”, “Sonete”, “Rondeluri”, “Poeme cu umor fardate”, “Cu umor fardate” cu o extensie de 230 de pagini. Cu toate că pare un volum care adună opera vieţii domniei sale, este înteresant de constatat că alături de poeziile –cu adevărat patriotice – din prima parte, dânsul ne prezintă şi creaţii foarte recente chiar din actuala campanie de alegeri a anului 2008, an în care a fost editată cartea. Dacă nu era neglijenţa redactorului de carte care nu numai că a făcut multe greşeli la culegere, dar a şi inclus unele greşeli propri, spre disperarea autorului, poezia patriotică este de valoare atât prin creaţie cât şi prin sentimentele pure la care autorul face trimitere, sentimente care în gura politicienilor devin desuete. Poezia patriotică este sobră, bine lucrată şi transmite un puternic sentiment naţional şi un ataşament nemărginit pentru ţară. Datorită bunei prozodii, aproape fiecare din aceste poezii sunt cantabile, ceea ce consider eu că este adevărata poezie.
Acum când vorbele lui Alecsandri sunt mai adevărate ca nici odată, “că tot românul e poet”, domnul Romanescu nu se erijează într-un poet “modern” care înşiră nişte cuvinte fără rost şi uneori fără logică, dar întotdeauna fără a respecta prozodia, semnele de punctuaţie şi alte atribute obligatorii ale poeziei, domnia sa alege, ca bun cunoscător al limbii şi culturi scrise, poezia în formă fixă, poezie pretenţioasă atât la regula compuneri cât şi în cea a exprimări gândurilor şi sentimentelor care-l frământă pe poet. Şi parcă tot pentru a ne uimi cu măestria sa poetică, atât rondelurile cât şi sonetele atacă întreaga gamă a sentimentelor ce-i tulbură fiinţa poetului – de la iubire la fotbal şi de la fotbal la ghiocei. Odată cu înaintarea în vârstă, autorul ţine să ne împărtăşească din experienţă, să critice unele stări sociale şi face acest lucru frumos şi elegant prin fabulele cu care inchee acest volum de poezie şi poeme foarte reuşit şi totodată cuprins într-o frumoasă limbă românească. Calde felicitări pentru reuşită Toma G. Rocneanu