O să spuneţi de fapt: “hoţi au fost întotdeauna”. Este adevărat, dar când hoţia devine fenomen, când se observă cârdăşia între ei şi „oamenii de ordine”, numai linişte nu ne sugerează.
Relaţiile umane sunt în continuă degenerare. Dacă doi “prieteni” beau împreună, precis că până la urmă unul “bea cu o gură mai mult” şi celălalt “îl pedepseşte”. Nu-i dă “o palmă”, “un pumn”, “o bâtă” ce o are la îndemână, un cuţit sau mai ştiu eu ce “dotare” are, îi cară la pumni, palme şi picioare, până îl omoară. Bagă cuţitul în el, de atâtea ori, că încurcă medicul legist la numărătoarea plăgilor. Iar dacă tot s-a pus de un viol, nu se mulţumeşte că şi-a potolit poftele, trece la programul următor, perversiuni (nu mai are cu ce mai departe), o tâlhăreşte pe victimă, o bate şi în final, o strânge de gât. Aceşti oameni sunt semenii noştri. Dacă totuşi se bat, o singură lovitură de topor consideră că nu este suficientă şi trece la tranşare conaţionalul nostru. De unde apare acest sadism. Din lipsa de ordine şi fermitate în ordine. Cu toate că eram imediat după război, când în numai trei luni, au fost schimbate trei guverne, de trei naţii, cu toate că se întâmplau destule şi atunci, la un sat cu 5000 de suflete erau numai trei jandarmi. Ăia au făcut faţă dacă nu s-au compromis cu cei certaţi cu legea şi nici n-am auzit, să se întâmple asemenea atrocităţi. Răufăcătorilor, jandarmii de pe acelea vremuri, le dădeau să taie lemne pentru şcolile din sat, şi chiar din alte localităţi. Tot timpul în curtea jandarmeriei erau metrii steri de lemne…pregătite. Acelora “care nu aveau ce face” le dădea să taie un metru de lemn cu un ferăstrău cu 1-2 dinţi. A rupt un individ un copac, ornamental sau fructifer, era obligat să pună cincizeci, „i-a fugit” mâna spre faţa prietenului, o palmă era o sută de lei (leul greu). Metode s-ar afla şi acuma dar lipseşte pasiunea şi responsabilitatea acelor care pot realiza ordinea.
Nu este de neglijat fenomenul încurajării băutului de alcool, la ori ce oră în ori ce cantităţi, Pentru cârciumi, pentru bodegi, băutul aduce venituri de neînchipuit. Discotecile au scos bani buni şi în post, tot aşa şi sălile de biliard care funcţionează în timpul cursurilor şcolilor, dar şi muzica de toacă şi piuă care prin sacadarea ei, prin efectul instrumentelor de percuţie, “împinge” omul “la acţiune” dacă a mai şi “servit” oareceva. Cu lozinci scrise pe geamul televizorului nu se va opri violenţa în ţară. Problemele violenţelor şi ale prostiilor transmise de televiziuni, sunt problemele lor, cred că au observat mai marii lor că “românii nu mai înghit ori ce”. Totuşi copiii sunt în formare şi ei nu discern cu mintea noastră, aşa că aici trebuie neapărat făcut ceva, de către CINEVA.
Şi dacă totuşi mergem la biserică, să mergem pentru sufletul nostru şi nu pentru implicaţiile politice sau de altă natură. Aşa trebuie să ne vedem, aşa ne doreşte şi Domnul.

Cercetează această enigmă din orgoliu, din cauza remuşcărilor, am ajuns cu acumulările şi cunoaşterile ştiinţei dincolo de galaxia noastră şi nu-am fost capabili să ne cunoaştem propriile limite? Toate-s presupuneri, nimic nu-i sigur. Cert este că se caută, se “scormoneşte” pentru descoperirea a ceia ce încă este o mare pată albă în cunoaşterea umană, posibilităţile şi capacităţile incredibile ale creierului uman. Să fi fost un imbold sau poate o concurenţă deoarece cel mai mare creier pe acest pământ îl deţine un animal, elefantul, şi foarte aproape cu inteligenţa umană ne urmează delfinul? Ori poate “îndemnul” să fie acea presupunere că animalele îşi întrebuinţează o cu mult mai multă probitate posibilităţile creierului raportat la om. Din toate aceste presupuneri rezultă că omul deocamdată nu-şi întrebuinţează mai mult de 5% din posibilităţile sale. O asemenea “utilizare” ne duce cu gândul că acesta este cel mai mic randament posibil cunoscut până astăzi.(maşina cu aburi care se consideră perimată, avea randamentul de 12%). Cine ştie posibil că una din aceste presupuneri să fie cea reală, ori poate toate, nu-i exclus să mai fie şi altele, cert este că în acest domeniu cercetarea nu încetează, se lucrează cu ambiţie, şi rezultatele nu se vor lăsa mult aşteptate. Toate acestea pasiuni şi stăruinţe în acest domeniu, sunt discrete, fără prea mare tam-tam, de aceia poate că se sesizează lipsa unor ştiri certe la nivelul societăţii. Cu toate acestea există în paralel cu problema “gradului de folosire” a creierului şi unele probleme irecuzabile care tind a apropia unele cauze de acest efect al neutilizării unui mare procentaj din capacitatea de lucru al creierului uman. Este evident că această nerealizare şi necunoaştere a “ceva” care este atât de răspândit şi totuşi atât de ermetic evitat de cercetătorii de până acum, au dat naştere unor ipoteze şi chiar false ipoteze, ca să nu le spunem şarlatanii.

Una dintre acestea este totuşi o ipoteză avizată ţinând cont că este formulată de un medic colonel în profil, om care dincolo de specializarea valoroasă pe care o are a tratat unele cazuri la viaţa lui, considerate din start irecuperabile, deci omul este şi un practician cercetător. Dânsul ne spunea într-o emisiune la postul naţional de televiziune: ” Cauza care a deturnat şi a impus nefolosirea unei aşa mari cantităţi de materie cenuşie, a capacităţii creierului uman, făcând-o inutilizabilă, este aceiaşi cauză care ne-a handicapat de un mare potenţial nepermiţându-ne folosirea integrală a capacităţi mentale cu care suntem dotaţi ca fiinţe umane. Până mai deunăzi, nu se vorbea nimic, nu transpira nimic. A trebuit să vină “mineriadele” ca să se poată explica cauzele genetice şi sociale care au făcut posibile acele manifestări barbare. În contradicţie cu tot ce s-a ştiut, văzut şi crezut până atunci, Domnia sa, colonelul psihiatru, spunea că “omul de la naştere are mai multe înclinaţii spre rău, spre violenţă, decât înspre bine. Şi deoarece răul este genetic, este mai la îndemână de făcut, decât binele, care ştie ori cine că presupune în afară de toleranţa acceptată şi, foarte multă muncă, chiar şi inteligenţă. Eradicarea răului genetic se face numai prin cultură şi educaţie”.(În care stat din lume se spune că învăţământul nu mai poate de bine? În nici unul domnilor!) Poate de aici şi fenomenul respingerii culturii şi învăţăturii de către oamenii cu asemenea înclinaţii spre pornirile primare care, se ştie că merg numai spre ” plăcerea trupului”- distracţii, cum le percepe şi defineşte actuala generaţie tânără. Cu toate că, aşa cum am spus, nu avem date ştiinţifice certe de ultimă oră din acest domeniu atât de mult dorit de elucidat, ţinând cont de profiturile reale ale individului şi societăţii, se vehiculează prin surse neautorizate, posibil a fi o “răsuflare” ştiinţifică cum că, implicaţiile sociale şi financiare fiind mari se folosesc asemenea “metode”, prin care se sugerează că: aceste cauze, de blocare a creierului uman, ar fi două. FRICA
Este, inoculată ancestral nu permite individului evadarea peste limitele presupuse a fi sigure pentru ori ce fel de guvernare. Cine iese din şablon are parte de pedeapsă, la care există uneori posibilitatea de-a opta deoarece aici invenţia umană nu-i limitată. Se începe cu Cartea Sfântă care începe cu FACEREA şi se termină cu APOCALIPSA. Copilăria-i umbrită cu coercitiva “bătaie ruptă din Rai”, şcolarul are pedepsele lui, omul matur evident că beneficiază şi el de pedepsele care-i impun FRICA.