– Maia, am venit să-ţi spun că niciodată de nimeni nu mi-am bătut joc, iar tu ai fi ultimul om căruia i-aş putea face aşa ceva. Fără tine nu mai pot sta, aşa că m-am hotărât să plec mai devreme. Dacă tu mă iubeşti şi eu o să pot să înving greutăţile de care deja “de azi” suferim, peste 2-3 ani o să reuşim să adunăm şi fericirea aceasta, a noastră, şi atunci vom face un “consum” mai bogat completând lipsurile de acum.
– Dorel, dar unde pleci? Este iulie. Şantierul începe în septembrie! Ce vrei să faci? Vrei să mă înnebuneşti aşteptându-te?
– Maia, îmi plânge sufletul în mine când te-aud ce spui, dar te rog să te încrezi în mintea şi dragostea mea care îţi sunt robite ţie pe viaţă. Şi acum, te rog să ne despărţim.
Dorel o sărută pe creştet, îi răsfira părul printre degete, se lipi de ea. O mai sărută încă o dată, de data aceasta pe faţă, şi plecă fără să-i spună un cuvânt.
Maia aştepta să-i vină şi ei rândul la vreo replică, dar nici nu a sesizat că Dorel deja plecase… In hohote de plâns, s-a pornit spre casă. Oamenii se uitau la ea… La aşa oră matinală… Aşa purtări ?!
A stat închisă o săptămână în camera ei şi a plâns. Nimeni nu ştia dacă în acest timp ea mâncase ceva sau nu. Da ce, parcă ea ştia ?

***

După o săptămână, Maia s-a aranjat, s-a îmbrăcat superb şi, luând un aer flegmatic, s-a aruncat într-un fotoliu, picior peste picior, şi-şi aştepta mămica…

***

Dorel a plecat. Pe drum îl bătea gândul: ”dacă o să fie primit sau nu la şcoala de şoferi”? E adevărat că dăduse un telefon la Vârţ şi i s-a răspuns că se poate, dar unu-i telefonul şi alta-i când este prezentă şi persoana…
Şcoala de şoferi începuse deja de cinci zile. Cu vârsta nu avea probleme, împlinise 18 ani, fiind mai pirpiriu nu s-au îndurat părinţii să-l dea la şcoală la şase ani, aşa că el era cel mai “bătrân” din clasă.
– Bună ziua! Sunt Mogoş Dorel, am vorbit cu dumneavoastră pentru şcoala de şoferi mai zilele trecute, de cumva vă mai aduceţi aminte ?!
– Da. Bine, bine, dar greu mai vine trenul de la voi de apari cu atâta întârziere! Te-am repartizat la brigada lui Sile. La şcoală eşti în clasa I A.

Şcoala de şoferi auto profesionişti, cu durată de numai două luni, elibera carnetele de conducere cu litera D (valabil pentru basculante) şi aveai obligaţia de a munci 5 ani pe şantiere.
În mod deosebit l-au impresionat ordinea şi curăţenia din dormitor, din sala de curs, cât şi faptul că băieţii erau cu toţii săritori, inimoşi, prietenoşi. Dacă în clasă, la liceu, el era cel mai bătrân, aici la şcoala de şoferi era cel mai tânăr, aşa că unele porecle ca: “junele”, “prunc”, ”mucea”, “coptil” i se mai atribuiau.
Programul era: o jumătate de zi cursuri, o jumătate de zi ”şaibă”. Şi ce mai şaibă? Că puteai să tragi cu toate neamurile pe “Belaz”- uri sau ”Rabe” sau alţi mastodonţi din dotare…
Maşina trebuia curăţată şi ştearsă zi de zi, făcută întreţinerea, verificarea punctelor mai slabe, mai sensibile şi eventualele reparaţii. Muncea pe rupte. I-a fost greu să se înscrie în acest program, dar de dat bir cu fugiţii îi era imposibil. Se întâmpla de multe ori că aveau numai 4 ore de somn pe noapte şi asta era considerat un ”somn lung”. Uneori se întâmpla că trebuiau să se ridice unii pe alţii din pat, de ţepeni ce erau, dar nimeni nu s-a dat bătut.
Sile se lauda la toată lumea ce serie bună de “neamuri de manivelă” are. Şi avea într-adevăr…
Într-o zi, ofiţerul de serviciu l-a anunţat că este căutat de soră-sa.
– Unde-i!
– A spus că trage la hotel, la Târgu Jiu.
A fost învoit. Pe drum se tot gândea că sora lui avea doar şapte ani, ce să caute ea la hotel în Târgu Jiu? Îşi dădea el bine seama că soarta îl împinge înainte, bănuind ce “soră” îl caută. I-au spus şi numărul camerei în care a fost cazată.
Era Maia. Dezbrăcată, doar cu o cămăşuţa subţire pe ea, ce te făcea să insişti mai mult cu privirea pe ea… Era foarte tulburată. S-au aruncat unul în braţele altuia. Atunci s-au sărutat pentru prima dată ca îndrăgostiţii. Ea era foarte voluntară şi sigură pe ea.
– Dorel, am venit la tine dacă mă placi, să-ţi fiu nevastă, de nu, amantă. Sunt gata să fac orice pentru tine…
– Dragă Maia – o întrerupe Dorel apropiindu-se de ea – Maia ! Tu prin grele clipe ai putut să treci dacă-ţi dăruieşti toate certitudinile aşa uşor ! Să ştii Maia (mâinile parcă îl frigeau la atingerea ei) că tocmai pentru a nu face acest lucru am venit eu aici. Te doresc nevastă, iubită, aşa cum orice fată devine din fată, nevastă. Te doresc ca aerul ce-l trag în piept şi care mă menţine în viaţă, dar nu vreau să profit de o neînţelegere dintre tine şi părinţii tăi !

– Nu-mi pasă de ei !
– Eu iubito, dragostea mi-am dorit-o şi mi-o doresc fără nori, fără intrigi. Aşa cum zici tu, aşa cum mă îndemni tu să fac, ne-am turna picături de otravă în suflet, nouă şi părinţilor tăi, zi de zi. Aceasta este părerea mea. Nu asta este viaţa. Nu această viaţă îmi doresc eu s-o trăiesc. Eu doresc fericirea noastră şi a părinţilor tăi alături de-a noastră. Fără fericirea lor nici noi n-o să avem fericirea noastră.
S-au aşezat pe pat şi dimineaţa i-a “prins” făcând planuri şi povestind. A fost o noapte superbă şi, pentru prima oară, Dorel s-a felicitat că a reuşit să-şi stăpânească instinctele şi nu a cedat “ispitei”.
A condus-o la gară. Parcă îşi conducea soţia. De această dată, la capitolul “sărut” s-a cam abuzat. Puţin a lipsit să nu piardă Maia trenul şi să rămână în Târgu Jiu.
Voluntarismul ei i-a cam dat de gândit. Numai mama lui ştia unde se află el. Şi acum se vedea cu “nevasta” acolo. Şi cât de dragă i-a fost când a văzut-o pe ea acolo, la el. Câtă hotărâre, câtă dârzenie şi îndrăzneală. Îi venea s-o mănânce toată. Nu mai avea nici un rost să se perpelească, i-a fost destul o întreagă noapte …
Dorel mai avea câteva zile până la examen şi se pregătea de zor, atât la teorie cât şi la conducere. Terminând stadiul impus, a depus contravaloarea muncii sale în fondul brigăzii clasei lui. Contribuţia lui a fost prima “cărămidă” la viitoarele succese, ale colegilor săi.. Tabăra, unde urma să ajungem noi, colegii lui, era “peste drum” de tabăra lor, de şcoala lor.
Dorel a reuşit absolvirea cursurilor de şoferi. Două “Rabe” trebuiau să plece la “Canal”, la Agigea. Unul a fost Nicu, al doilea era Dorel. Maşinile lor se transportau cu trenul, tot cu trenul mergeau şi ei. Aşa că Dorel la Vârţ a stat numai cât a făcut şcoala de şoferi.

* * *

Clasa noastră a ajuns luni la Vârţ. Şi încă o dată se verifică zicala că: “Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”.
La plecarea spre tabără, elevilor brigăzii noastre li s-a promis că vor sta în Târgu Jiu la hotel şi multe alte “atracţii”. Aici erau corturi de 30 de persoane pentru cazare şi din celelalte “atracţii” nu mai existau de loc.
Prima baie, şi aia cu apă rece, am făcut-o după două săptămâni de muncă. Din asta se pot deduce foarte multe. Ce era mai important nici nu ni s-a spus. Eram pionierii acestei tabere şi ai acestui Şantier Naţional.
Până s-au adunat toate brigăzile (veneau zi şi noapte) au trecut două zile.