Pe Maria acest lucru a durut-o. Poate că ea nu era ruptă din Soare… Dar nici o “ciumă” nu era… ca îngâmfatul ăsta să treacă pe lângă ea fără măcar s-o observe!…
Sandu constată că, după plajă, somn şi masă, se făcuse seară. De la un “Night-bar” venea o muzică plăcută, antrenantă, care-l atrăgea ca un magnet. Părăsi vila şi luă direcţia barului de noapte. Ajuns în apropierea barului constată că nu numai el a fost “răscolit” de melodie, aici fiind mai mulţi, şi nu numai tineri, ci şi mai vârstnici. Din cei ce audiau muzica, unii au început să fredoneze melodia, iar alţii chiar să se “zbenguiască “ în ritmul ei.
Şi Sandu, aproape fără să-şi dea seama, a început să-şi mişte picioarele şi corpul în ritmul muzicii. După ce ochii lui se obişnuiseră cu lumina slabă, ce era primită de la diferite spoturi, de la diferite jocuri de lumini, a început să deosebească şi feţele celor care dansau, sau ascultau muzica, lângă acel bar. Dintre figurile de acolo una parcă nu-i era străină!… Era o fetişcană cu ochii mari, galeşi, promiţători. Era îmbrăcată într-o rochie subţire de vară şi bineînţeles că şi ea îşi mişca trupul în ritmul muzicii.
Sandu se uită să vadă dacă era cu cineva… După cum se mişca şi faptul că nu se întorcea la un loc dinainte stabilit, de fiecare dată,… şi-a dat seama că era singură.
Atunci, un fulger i-a străpuns inima… Cum poţi să laşi o fată atât de tânără, atât de frumoasă şi care are atâta candoare în ochi… să fie singură?… noaptea !… pe plajă… lângă un bar de noapte !… unde umblă atâta lume !…
În sufletul lui Sandu s-a născut un sentiment de protecţie faţă de această făptură. O urmărea din priviri, urmărea tot ce făcea, dar mai ales era atent să nu se apropie nimeni de ea; şi, mai cu dansul, mai cu pasul, se apropie de ea. La un moment dat, s-au văzut faţă-n faţă…
– Domnişoară !… dansaţi?…
– Cum ? …”Măria Sa” îşi pleacă ochii şi la muritorii de rând ?… Îi observă şi pe ei ?…
Sandu, parcă înghiţise o găluşcă. Îi părea cunoscută! Da!…dar acum o vedea pentru prima oară, şi ea îl lua “pe sus” ?
– Nu vă supăraţi, domnişoară !… Domnişoara ?…
– Maria.
– Domnişoara Maria, dar eu… eu vă văd pentru prima oară în viaţă !
– Ai perfectă dreptate!…
– Sandu.
– Sandule! Aici ai perfectă dreptate, dar azi… toată ziua am stat lângă tine, însă ochii tăi nu au coborât asupra umilei mele făpturi !…

– Când ?…
– Azi dimineaţă ! Nu tu erai pe un stabilopod, pe malul mării ?
– Ba… eu eram ! Dar eu… eu nu am văzut pe nimeni !…
– Ce-ţi spuneam eu ?
– Te rog să mă ierţi !… Este o greşeală de neiertat ! Dar aşa a fost. Mi-am dat timpul înapoi cu vreo doi ani şi în mod sigur că nu puteai fi acolo dacă eu eram cu doi ani mai mic !… aşa că nu eram nici aici !…
– Înţeleg !… Ţi-e dor de mămica !…
– Poţi s-o iei şi aşa!… Că tot la dânsa mă gândeam, dar ceea ce mă frământa era altceva.
– Domnul poate să facă destăinuiri complete, sau ne oprim aici cu secretele?!
– Cred că nu ar fi aşa de interesant să ştii de unde îmi vin amneziile! Dar dacă ţii, eu o să-ţi derulez povestea. Ceea ce am intenţionat să aflu de la tine şi pentru care m-am apropiat este faptul că am văzut că eşti singură… Ai tăi te-au lăsat să străbaţi “valurile vieţii” şi ale mării singură ? …
– Da, aici şi acum sunt singură ! Şi azi dimineaţă am fost tot singură, fiindcă erau orele de tratament ale tatei. Deci sunt cu tata şi peste câteva clipe te părăsesc, că tata termină tratamentul la “diadinamice” şi mergem la vilă…
– Şi eu… eu ce să fac ?…
– Bravo, domnule !… O jumătate de zi stau lângă tine şi tu “nu mă vezi”, iar acum deodată… mă iei de mămică ? Aşa-s bărbaţii… trebuie conduşi, că altfel se pierd… Acum te las… Ne vedem mâine, la “popasul doi muţi“. Sper că-ţi vei aduce aminte, nu ?… Noapte bună !
– Cum ?… Chiar pleci aşa ?…
– Păi ! Cum ai vrea ?…
– Maria !… Eu…
– Lasă că-mi spui mâine ! Somn uşor !
Maria plecă… Sandu aplică un picior unei cutii, moment în care realiză că era desculţ… Apăsa mâna pe gură să nu urle ca în desenele animate şi plecă la vilă. Somnul s-a lipit greu de el. Cearşaful s-a făcut frânghie sub el. Spre dimineaţă a aţipit şi el “ceva”… când alţii se trezeau ca să privească extaziaţi cum marea “naşte” soarele, sau să-şi poată completa “colecţia“ de scoici scoase de valuri la ţărm, pe nisipul fin şi umed.
Cu aşa odihnă, Sandu a depăşit cu mult “sfertul academic”. Rezultatul era previzibil. Unde trebuia să se afle cea mai frumoasă fată de pe plajă era pustiu. Degeaba-şi holba ochii cârpiţi de somn, eforturile-i erau tardive. Cine te aşteaptă la întâlnire o jumătate de zi? Sau, altfel spus, cui îi poţi pretinde acest lucru?

Gestul lui era incalificabil la nişte tineri îndrăgostiţi. Cu toate acestea, ce putea să facă? N-a fost nici o intenţie, o întâmplare nefericită, plauzibilă! Fata-i plăcea. Când a văzut-o prima dată a fost ca o revelaţie, i-a intrat în suflet, altfel ce rost mai avea faptul c-au dansat împreună, şi-au mai dat şi întâlnirea aceasta la care el s-a comportat neaşteptat de copilăros, dacă a ratat… întâlnirea. Ori te porţi ca un bărbat ori, ţine-te în continuare de copilării.
Maria a “venit” parcă prea repede şi a pus stăpânire pe inima lui, inimă care nu s-a dezmeticit de la ultimele examene, dar, “liberă” fiind, i-a ocupat-o Maria. Acum nu mai era nimic de făcut. Trebuia să se comporte civilizat.
Cum se gândea la toate acestea, cu ochii minţii recapitula atât frumuseţea comportării Mariei, cât şi frumuseţea ei, preţuită de orice bărbat. Cu cât o vedea mai frumoasă cu atât inima i se strângea în piept şi teama că o s-o piardă devenea înfricoşătoare. Ce zăpăcit, să nu fie capabil să se prezinte la o întâlnire! În suflet îl rodea o îndoială. Dacă are un alt băiat cu care discută? A venit el, şi ce-i cu asta? Ea putea discuta cu oricine. Mai mult, el nici nu putea lua legătura cu ea. Nu ştia nimic despre ea, nici măcar unde-i cazată. E la începutul sejurului, e la finele lui? Habar n-are. Şi cu toate acestea, din cauza sa a pierdut o întâlnire, nu-i capabil să-şi lămurească nici un punct dintre atâtea neştiute. În această situaţie e imposibil de abordat. Tot ce mai putea face era să aştepte ca prostul, poate… va apărea de undeva.
El n-a dorit să facă nici o cunoştinţă, dar se vede că s-a întâmplat, s-a înfiripat ceva între el şi această Marie. Măcar să dureze puţin, să ştie şi el cum se “duce” o prietenie, să dureze măcar o zi!
Doi ani de zile s-a autoînrobit cu învăţătura pentru ca alături de el să nu sufere şi părinţii (ştiţi voi de ce). Nu şi-a permis nimic din ceea ce făceau tinerii de vârsta lui… să discute cu vreo fată, ceaiuri dansante, disco, filme, nimic, absolut nimic… Şi acum?… Când totul era firesc, când nimic nu era în plus, nimic ce ar fi trebuit înlăturat, un altcineva sau altceva, el să rateze ocazia ca orice “faz”?! De necrezut… i-a mai rămas o speranţă, ca această întârziere să nu fi avut prea mare ecou în sufletul Mariei, să fie cât de cât tolerantă cu unul care nici nu-şi dă seama de ce se poate întâmpla dacă ratezi o întâlnire. În acest caz, ce altceva mai poate face decât să aştepte… să stea unde ea va bănui că-i aşteptată. Atât i-a mai rămas, să aştepte. Pe de altă parte, bărbatul din el îşi punea fel de fel de întrebări: e posibil ca EL să se fi îndrăgostit, El care…?