– Taci!… Hai, Vasile, să nu mai vorbim de asta !

Aici se termină povestea. Numai că pe urmă s-au mai vehiculat două poveşti… Unii ziceau că Vasile s-a căsătorit cu “aia” numai pentru a-şi ţine legământul faţă de Ion, după care s-o lase şi să-şi ia alta… Alţii ziceau că ea ar fi avut mult pământ şi Vasile, poate “din dragoste”, n-o fi văzut-o chiar aşa de urâtă… cum era de fapt. Cert este că Vasile a rămas cu “ciuma” şi nimeni nu ştia ce fel de lacrimi avea în ochi Vasile atunci când l-a pupat pe Ion… pe prietenul lui cel mai bun… cel care i-a refuzat nevasta… Acele lacrimi erau amare sau erau dulci ?!…

* * *

Chiar aşa era şi el, el care era un tânăr pur… până acum câteva zile, iar acum are o experienţă de om bătrân. Şi toate astea se întâmplau numai datorită faptului că nu şi-a putut înfrâna dorinţele… Şi pe urmă starea de silă ce a avut-o după ce Maria i s-a dăruit. Toate astea i-au complicat viaţa lui.
Sandu era copleşit de gânduri. De ce fugea Maria de el?… dacă era şi gravidă? El voia să-i fie soţie!… I-a fost dragă şi-i este dragă încă!… Şi o doreşte! Nicicum nu înţelegea atitudinea Mariei!… Recunoştea orice… dar să stea o singură dată măcar să discute cu el!…
Mama lui Sandu vedea cum copilul ei se topeşte pe zi ce trece şi ea nu-l putea ajuta cu nimic.
Aceste priviri iscoditoare ale mamei le simţea şi Sandu, dar să-i ceară sfatul dânsei, nu s-a hotărât încă. Asta până într-o zi, când i-a povestit tot.
Maica-sa l-a ascultat – bănuia ea ceva – dar timpul a trecut… venise iar vara şi amintirea Mariei se ştergea din ce în ce mai mult…
Într-o zi, în timpul unei plimbări, Sandu a luat-o prin Cişmigiu. În faţa lui, la numai 10 metri, apare din nou “pasul”… A alergat după ea, a pus mâna pe ea!… Maria împingea un cărucior… Un cărucior cu un copil mic în el…
– Maria ! Maria ! Cât te-am căutat!…
– De ce ?…
– Cum, de ce ? Eşti iubita mea!… Ne-am iubit… avem şi un copil împreună – şi-i arătă căruciorul – şi tu, tu nu mă iubeşti ? De ce ?… Unde stai ? De ce nu mi-ai spus că eşti din Bucureşti ?
– M-ai fi iubit mai mult ? Sau… “m-ai fi iubit “ un timp mai îndelungat?…

– Nu vorbi aşa!… Să stai un an departe, departe de mine, de tatăl copilului tău, iar eu să nu ştiu nimic de voi ?
– Dragă Sandule, cred că exagerezi. Plecarea ta precipitată mi-a făcut o părere definitivă despre tine… în ce priveşte caracterul tău… în ce ne priveşte pe tine şi pe mine. Văzând cum reacţionează un tânăr de vârsta ta, la primul act de iubire, m-am gândit că tot mai bun era logodnicul meu – cu care la vremea aia eram certată – care este mai “matur“ ca noi. După întoarcerea mea de la mare, nu am mai amânat data nunţii… care era fixată în acea lună. Aşa că eu şi chiar copilul meu, Sandule, suntem ai “lui”!… Ce rost mai avea să te deranjez ?!…
Sandu se făcuse alb la faţă. Buzele au început să-i tremure… faţa i s-a crispat. S-a răsucit pe călcâi şi a plecat precipitat…

* * *

– Ei cum ţi-a plăcut?… Ce părere ai tu de asta, mamă ?
– Am ascultat ce-ai spus, e o poveste dureroasă, dar destul de frecvent întâlnită la tinerii care intră prin “dos” în dragoste. Tipul acesta de iubire îţi lasă o amăreală de-o viaţă în suflet. Eu cred că asemenea persoane şi în asemenea situaţii creează romanţele apoi, de câte ori le aud, plâng la gândul pierderilor din tinereţe, la ceea ce n-au înţeles sau n-au ştiut “atunci”.
Doream să-ţi spun încă de prima dată că eu te-am înţeles. Prin ceea ce tu mi-ai povestit, m-ai făcut să înţeleg că deja şi pe tine te-a ”lămurit” viaţa că oricum te-ai învârti e greu să trăieşti într-o lume în care predomină răutatea, egoismul, instinctele animalice, într-un cuvânt: cele mai rele calităţi, care de fapt n-ar trebui să definească OMUL… omenia. Ai mai fi putut continua şi cu unele parafrazări ale bărbaţilor ”aruncate” cu foarte mare uşurinţă: ”toate femeile-s curve”, lucru ce n-ar trebui rostit niciodată, întrucât se impune puţină pudoare şi respect faţă de ceea ce i-a dat viaţă, faţă de toate femeile care i-au înflorit viaţa.
În ceea ce priveşte femeile, bărbaţii când încep “dragostea”, încercările sexuale, sunt atât de fericiţi sau aerieni, încât nu sunt capabili să-şi dea seama că de fapt femeile cu care ei îşi încearcă “bărbăţia” sunt un procent mic din masa femeilor iar ele într-adevăr suferă de acea boală numită “setea de bărbaţi”. Să vedem acum, după ce-au cunoscut acest lucru, câţi dintre “Don Juan” se vor lăuda cu aceste “cuceriri”.

La observaţiile asupra vieţii făcute de tine, observaţii destul de pertinente de altfel, văd că ţi-ai dat şi tu seama că LUMEA, în general, plăteşte un tribut colosal prostiei, egoismului, răutăţii şi intoleranţei.
Consider ca o realizare faptul că un tânăr ca tine este preocupat de problemele lumii şi nu numai de el, că este capabil să sesizeze unde “scârţâie” bunul mers al vieţii şi, dacă tu sau el cunoaşteţi aceste lucruri, nu mă îndoiesc că o să găsiţi şi remediile de-a extirpa aceste tare ale omenirii. După cum ai observat, poveştile care eu ţi le-am spus, cu toate că ele nu sunt tare “pozitive”, dar fac apel la conştiinţă, au sentimente de dăruire totală, gesturi care arată un înalt grad de umanitate, lucru ce-ar trebui să te “încălzească” şi pe tine, şi pe noi de altfel, ca să putem uita măcar pentru o clipă că ne “tragem “ din Cain.
Dacă încă nu putem spune toate acestea, pentru că încă n-am avut prilejul de-a examina şi alte aspecte ale vieţii, şi fiindcă eşti şi tu mai relaxat, mai predispus la o “introspecţie în propriul tău Eu”, mi-aş îngădui să-ţi mai reţin atenţia cu un fapt petrecut aici în apropiere, cu ample conotaţii la vecinii noştri. Noi nu i-am simţit amploarea numai datorită faptului că ne-am mutat în aceea perioadă şi problemele ce le aveam ne-au departajat oarecum de problemele “străzii”ca să spun aşa.
– Voi fi într-adevăr bucuros să aflu, dar n-ar fi mai bine să luăm întâi micul dejun?
– M-am luat cu vorba şi într-adevăr am uitat de “munca” asta. Bineînţeles că aşa vom face, după care s-a apucat să pregătească dejunul, timp în care a început să depene povestea ce i-a spus-o Buia Toma când făcea un tratament la dânsa.
– Vedeţi – începea povestea Buia Toma – suntem obişnuiţi, de regulă, să vorbim despre greşelile altora, şi mai puţin sau de loc de ale noastre, chiar dacă ele sunt uriaşe în raport cu celelalte, ale altor oameni.
Am avut o fată, pe care acum mi-a luat-o Dumnezeu la El, si pe care am iubit-o ca pe o fiică adevărată, cu toate că ea nu era a mea, numai a nevestei mele. Domnul, Dumnezeul nostru nu dă toate harurile fiecăruia… Am iubit şi iubesc copiii, cu toate că acum bătrâneţile nu mă prea lasă să umblu după ei, dar eu nu am putut avea nici unul. Am observat acest lucru, neputinţa mea sau acest handicap care m-a dus în pragul disperării, al nebuniei… Nu-mi dau exact seama când am aflat că posibilităţile mele de procreare sunt nule, dar când am aflat, eram deosebit de mâhnit. Nu ştiu dacă dumneavoastră mă puteţi înţelege, dar neputinţa aceasta este înjositoare pentru un bărbat şi cu toate astea, creştin fiind mi-am dat seama că ceea ce-ţi dă Domnul trebuie să primeşti smerit şi să-i mulţumeşti că nu a fost mai rău.