Atunci de unde acest egoism şi snobism, să aibă fiecare Dumnezeul lui, cu care să se aline fiecare, pentru a nu fi deranjat de alţii, în aşa-zisa lui “confesiune”! Poate că atunci când omul L-a sfidat pe Dumnezeu şi-a meritat pedeapsa, dar n-ar fi fost bine ca în “satul” ăsta, care se numeşte Europa şi se vorbesc peste 40 de limbi, să fi fost doar una singură ?!
Multe popoare şi-au găsit prilej de-a dispreţui alte popoare numai pentru faptul că acele popoare vorbeau alte limbi, sau aveau alte religii…
Trecând la puţină logică, ar putea spune cineva cu mâna pe piept, că el este de o anumită naţionalitate “pură” ştiind cât de frământat de războaie este acest pământ. E necesar să mai aducem aminte câte valuri de popoare migratoare au baleiat pământul Europei în toate direcţiile, că francezii lui Bonaparte au “vizitat” Moscova? Că n-au trecut nici zece ani de când au ieşit ruşii din centrul Europei? Aţi uitat cumva câte cruciade au fost? Şi că mongolii şi alte neamuri caucaziene ne vizitau până la Viena, nu cu mult timp în urmă? Dar ultimele conflagraţii, ultimele războaie mondiale care au avut sediul tot în Europa? Dar migraţiile moderne ale populaţiei pământului, turismul, toate, absolut toate au dus acolo că se poate spune, eroarea fiind destul de mică, că au rămas puţine fiinţe cu “sânge albastru” sau aşa-numitele “naţii pure“. La toate acestea nu trebuie uitat că sunt naţiuni care au mai puţini conaţionali în propria lor ţară decât în lume. Printre ei se numără: portughezii, ungurii, englezii, olandezii şi mulţi alţii. Ăştia suntem şi altceva nu putem face. Cu toate acestea, sferele de influenţă, tendinţele de reîmpărţire a pământului, cucerirea de debuşee, necesare marilor puteri au dus la declanşarea ultimului război mondial, la ceasul când lui Pista încă nu-i ieşiseră tuleiele. El şi alte mii de tineri, şi mai puţin tineri, trebuiau să se supună acestor domni care îşi permiteau să se joace de-a Dumnezeul cu vieţile lor, pentru a-şi satisface poftele de mărire şi-navuţire, prilej cu care mai ”reduceau” şi populaţia, că altfel ce rost mai au războaiele. Singurii care n-aveau nici un cuvânt de spus în tranşarea lumii erau tocmai aceea care vor pierde totul în aceste conflagraţii: OAMENII, care au fost obligaţi să poarte uniforme, soldaţii!
Pista s-a oprit din plâns, cu sufletul înspăimântat, pe care-l simţea deja pustiu, şi începe să spună c-o voce ireală:
– Tu Iuli, ce-ai zice dacă ne-am logodi?
– De ce să ne logodim?
– Sigur nu ştiu nici eu, dar tu ştii că eu te iubesc?
– Şi eu te iubesc, dar despre asta n-am discutat până acuma.

– Draga mea, până acuma aveam timpul nostru, tinereţea noastră, viaţa noastră! Acum mai avem doar zece zile, apoi Domnul cu voia Lui. Până acum aveam timp să ne întâlnim, de nu ne întâlneam într-o zi ne întâlneam în altă zi, nu era nimic grav, dar acum ne-au mai rămas numai zece zile şi de nu te văd într-una simt că înnebunesc. Tu cum crezi că ne vom mai putea întâlni dacă noaptea-s pază, ziua la instrucţie? Cum crezi că vom putea face asta fără să intrăm în gura lumii dacă nu ne logodim? Dacă am fi logodiţi, ne-am putea întâlni singuri, fără nici-o babă între noi, am putea sta unul lângă altul şi te-aş putea săruta fără să-mi fie ruşine.
Iulica ştia c-au fost “promişi” de mici, cu toate acestea nu aveau voie să se plimbe, să fie împreună fără a fi supravegheaţi de-o persoană mai în vârstă, numai în cazul în care sunt logodiţi. Aşa erau legile nescrise ale moralei săteşti.
Cu toate că s-a luminat bine de ziuă, Pista încă nu putea merge la culcare fiindcă trebuia să meargă la comandament. A predat armamentul care putea să-l dea şi celui ce urma să intre în post, dar el avea o problemă: Iulica a acceptat să se logodească dacă… el v-a găsi pe cineva să-i facă pedeapsa în locul lui. Acesta a fost consemnul primit de la comandament la rugămintea lui, “de-a fi învoit o zi” să se logodească. Plecând de la comandament, Pista se gândea cât de câinos era instructorul lui care, pe lângă că-i era consătean, erau de aceeaşi naţie şi religie, şi îi era unchi. Supărarea lui nu s-a terminat încă. Sfătuiţi sau nu, cert era că nimeni nu voia să-i facă un singur post, ca Pişta să se poată logodi. Lucrul acesta îl durea foarte mult întrucât toţi care erau în companie îi erau prieteni, erau de-o vârstă, şi poate că şi ei ar fi dorit să stea mai mult cu fetele înainte de “plecare”. Chiar dacă nu toţi se logodesc, nu-ţi vine să risipeşti nici o secundă când timpul ţi-e aşa de măsurat. Cu toate acestea, nimic nu-l mângâia pe Pista şi parcă toate se-mpletesc să-l ducă la disperare. Nu era el cel mai bun om din sat, dar, după posibilităţile lui şi puterea lui, pe mulţi i-a ajutat, şi acum să nu se afle unul măcar, în aceste clipe disperate, să-i sară-n ajutor?
Seara, cum vorbele circulă cu viteză-n sat, Iosif, fratele Iulicăi, auzind de neşansa lui Pista de-aş găsi un înlocuitor în post, l-a felicitat pentru logodnă şi s-a oferit el să-i facă postul. Pista i-a mulţumit şi l-a strâns în braţe, dar i-a spus că de fapt logodna-i sâmbătă, nu azi şi l-ar ruga să i-l facă atunci dacă se poate. Iosif a încuviinţat şi s-a dus în treburile lui.

Cu toate că se trăia într-o tensiune la limita imposibilului, datorită în primul rând războiului şi a lucrurilor ce rezultă din el, care de fapt majoritatea sunt atrocităţi ce măresc spaima de război, Pista, în această săptămână, avea scor egal; a căpătat o bătaie şi ordinul de plecare la război, iar pe de altă parte Iulica a primit să-i fie mireasă şi s-a găsit om să-i facă postul în seara de logodnă. Pentru prima oară… nu-şi mai aduce aminte de când… era fericit!
Iosif, viitorul lui cumnat, care s-a angajat să-i facă postul, era un băiat de treabă, am putea spune deosebit, cu câţiva ani mai mare ca Pista, nu s-a căsătorit şi nici n-a plecat în armată întrucât avea oftică (T.B.C.). Ştiind acest lucru, pentru el n-a fost aşa de greu să facă acest gest. Pe partea cealaltă de drum Pista îşi vede Instructorul şi primul lui gând a fost să intre în curtea cuiva să nu-l întâlnească. Ţi-ai găsit. Instructorul i-a făcut semn să se apropie. Pista s-a dus şi el i-a înmânat un ordin:
– Să îl dai lui Iosif !
– Am înţeles! şi se despărţiră. Pista atunci a avut o bănuială şi ea s-a adeverit. Iosif nu s-a însănătoşit de oftica ce-o avea, era casat. Nu mai figura în evidenţele armatei şi probabil a aflat cine-i face postul când se va logodi, instructorul “i-a plătit” şi lui cum de altfel se străduia s-o facă pentru fiecare. Dumnezeu să-i plătească şi lui.
Fiind în stare de război, petrecerile erau interzise. Cu toate acestea, bătrânii nici nu se gândeau ca cineva să se căsătorească fără logodnă. Dacă-i musai de mers la război, atunci nimeni nu poate să oprească tinerii să stea împreună, şi asta nu se putea face fără logodnă. Cu toate că Autorităţile de ocupaţie nu erau de acord, cu toate că erau în “stare de război”, până la urmă au cedat în faţa tradiţiilor, a respectării lor, pentru ca situaţia să nu devină explozivă din cauza stării disperate, când omului nu-i mai pasă de nimic şi mai ales de consecinţe. Asta ar fi putut duce la răzmeriţă şi acum armele nu lipsesc…
Plini de “înţelegere”, au permis efectuarea logodnelor pentru tinerii chemaţi “sub arme”, dar să nu “degenereze”.
După atâtea umblături pe la comandament, pe la rubedenii cu vestea cea mare, ca să vină să petreacă împreună, ştiind că logodna nu-i o nuntă, dar este o sărbătoare între două familii, care din acel moment devin rudenii, se încuscresc, Pista era frânt de oboseală.
Mai erau vreo două ore până să-şi ia în primire postul. Atât i-a rămas să mai doarmă Pista, dacă va putea, fiindcă evenimentele se precipitau oră de oră, uneori învălmăşindu-i-se în cap ordinea logică a desfăşurării evenimentelor, întrucât pentru el singurul lucru care-l preocupa cu adevărat era logodna. Cu toate că gându-i era egoist, a constatat că :de fiecare lucru era cine să se ocupe, chiar în lipsa sa.