Arhiva pentru » 2009 «

April 03rd, 2009 | Scriitor:

Privite din exterior, evenimentele se derulau cât de normal permitea “o stare de război”, dar gândurile, stările interioare neexteriorizate ale lui Pista nu erau deloc încurajatoare ştiind că va deveni mire la 17 ani. Dacă aceasta nu era o problemă în rândul femeilor, sau poate ea nu se pune, cu toate că nu s-a gândit niciodată să discute cu o altă fată sau să-şi găsească o altă iubită, niciodată nu i-a trecut prin cap să se “dea legat” la 17 ani unei femei. Nu-şi putea imagina dacă acest lucru este bun sau nu pentru el, pentru familia lui. Nu-şi aduce aminte să se fi întâmplat aşa ceva în sat, să existe precedent, dar nici celelalte familii n-au avut invitat la nuntă RĂZBOIUL care, fără voia oamenilor, este pretutindeni. Bătrânii satului au arătat clemenţă la derogările de vârstă şi în cazul celorlalţi levente, ştiind că mulţi dintre ei cu atât vor rămâne pe veci. Războiul nu-i uşor pentru ce-i ce-l “duc”, dar nici pentru ce-i ce “stau” acasă. Acum în satul lui sunt autorităţi de ocupaţie, dar dac-or fi trupe de ocupaţie? Iulica-i fată frumoasă, tânără… Doamne feri să i se întâmple ceva, că-i capabil… de orice! Dar DACĂ I SE VA ÎNTÂMPLA ?! El ce-o să facă? Această posibilitate era valabilă şi pentru Iulica. Dacă pe el îl vor calici, mutila sau omorî în război, ea ce se va face? Cerându-i logodna n-a obligat-o la ceva ce nu trebuia făcut?! Aşa pur şi simplu a “legat-o”. Dac-o iubea cu adevărat n-ar fi trebuit să facă acest lucru! Dar cum să pleci la război, nimeni negarantându-ţi că te vei mai întoarce şi să nu-ţi săruţi iubita?! Mai poate fi credibilitate în dragoste când pleci pentru… şi nici nu-ţi poţi îmbrăţişa şi săruta iubita? Regulile nescrise ale satului nu vor fi niciodată ignorate, aşa că numai cei logodiţi aveau aceste drepturi chiar dacă situaţia-i excepţională, aşa cum este acum. Bătrânii le ştiau pe-ale lor. Tinerii care se logodesc erau oricum “promişi”: cum a avut satul până acum grijă de ei, va avea şi de-acum încolo!
Războiul se baza pe răutatea animală din om, care este cultivată cu religiozitate după regulamente şi reguli păstrate secole de-a rândul de generali sub denumirile de: tactică, logistică şi alte pompoase denumiri. Printre cele “propovăduite” şi stimulate erau cruzimile, inferioritatea raselor, flămânzirea soldaţilor înaintea oricărui atac, sadismul şi alte “perle”de asemenea gabarit.
Sâmbătă seara, când era planificată masa de logodnă, s-au adunat în casa strămoşească, unde locuia Pista cu părinţii lui, toate neamurile lui şi ale Iulicăi.
După o săptămână de lucru în câmp, de oboseală, de mâncat pe apucate între două ropote de ploaie, cu somnul “pe sponci”, în sfârşit pot savura în tihnă o masă îmbelşugată, făcută “pe-ndelete” nu pe apucate cum se întâmpla de regulă.

Categori - citeste on line: soarta a impartit !  | Comments off
April 03rd, 2009 | Scriitor:

Dacă mai adăugăm şi faptul că îşi permiteau s-o savureze în voie, se explica de ce toată lumea se simţea bine.
După “minciunile” starostelui, după cuvântul naşului, s-a închinat în onoarea tinerilor miri şi a viitoare-i lor familii, urându-li-se “casă de piatră”, casă cu mulţi copii şi, evident sănătate, pentru a-şi realiza tot ce-şi doresc.
Se putea spune că toată lumea se simţea bine, dar din vorbele şi gândurile lor războiul era prezent în toate fazele sale. Au început cu rechiziţionări de hrană şi animale, cu arestările neloialilor, ale evreilor, ţiganilor şi ale altor oameni, încât vedeai că cercul arestărilor se strânge şi fiecare-şi trăia spaima când “cineva” îi va hotărî şi lui soarta, care de câţiva ani era “ca frunza pe apă”. Umilitor era faptul că exista o incertitudine continuă. Nimeni nu ştia dacă a fost sau nu “turnat” autorităţilor pentru cine ştie ce vină reală sau închipuită, pentru care va lua drumul lagărelor sau a “liniei întâi”. Pe de altă parte, toate aceste efecte ale războiului, cu toate că “teatrul” era la sute de kilometri, au dus la înjumătăţirea populaţiei satului şi de-o mai continua aşa, îl vor duce la pustiire, şi asta nu se consideră genocid… şi aici nici n-a fost război…
Zilnic Pista avea “întâlnire” cu gândurile sale, care-i spuneau că nu va trece o săptămână şi va da ochii cu moartea.
Iulica avea şi ea gândurile ei, mai simple, dar tot gânduri. Până acuma a muncit numai pe pământurile părinţilor, acum, logodită fiind, va trebui să lucreze şi pe pământurile familiei lui Pista. Apoi, nici ştafirungul (zestrea) nu-i terminată la vârsta ei. Va trebui s-o termine şi pe asta… muncă… muncă şi iar muncă…
Ieri, înainte de-a intra în post, Pista aţipise puţin. Parcă avuse un coşmar. Din tot ce-a visat nu-şi mai aducea aminte decât de-un număr, sau o înşiruire de cifre. Nu-şi aducea aminte să mai fi visat aşa ceva, nici nu-şi aducea aminte de restul visului, dar numărul îi era clar şi acum după ce s-a trezit – 22505. Lui nu-i spunea nimic. I l-a spus şi Iulicăi, dar nici ea n-a văzut “ceva” în el, i-a propus să-l joace la Loto. Pista i-a zis că şi lui i-a venit ideea asta. Apoi a început să-i mai “deruleze” din ceea ce-şi mai aducea aminte c-a visat. I s-a părut ciudat un lucru: deşi nu era un coşmar ceea ce visa, când s-a trezit se simţea obosit, epuizat şi leoarcă de apă. Îl domina o teamă neînţeleasă ce radia din acel vis. Ar fi putut fi un motiv că furtuna ce s-a pornit coincidea cu timpul în care visa Pista, în plus aşa o dezlănţuire de forţe ale naturii era îngrozitoare, nemaivăzută până atunci.

Categori - citeste on line: soarta a impartit !  | Comments off
April 03rd, 2009 | Scriitor:

În nici zece minute, furtuna pornită din senin a umplut străzile cu apă până la genunchi, adevărată rupere de nori şi cam tot atâtea minute să se fi scurs până a dispărut pur şi simplu toată apa.
Pista, tot cu ale lui, credea că toate astea se datorau stării deplorabile în care se afla de când nu doarme, de când a primit ordinul de mobilizare, şi ca urmare poate n-o s-o mai vadă pe Iulica niciodată.
Acum, în seara logodnei, Pista nu putea să nu se gândească şi la acel om care trebuia să-i fie părtaş la bucuria lui, viitorul său cumnat, Iosif, care a fost singurul om din sat ce i-a făcut serviciul de noapte ca el să se poată logodi. Nu va trece mult şi atât el cât şi Pista vor da ochii cu hidra morţii. Se gândea că el n-o să-i poată întoarce niciodată acest serviciu făcut. Era un mare sacrificiu.
Mesenii au ieşit în târnaţ, la o ţigară. În toate poveştile lor, frecvent erau reluate fazele proaspetei furtuni, incredibil de violentă şi de scurtă, care a uluit pe toată lumea şi la care Pista nu-şi putea aduce aportul, el fiind aţipit exact în acel timp când a avut acel coşmar cu cifrele.
Nici unul dintre povestitori n-a uitat să aducă mulţumiri lui Dumnezeu că “n-a bătut cu piatră”.
Poveştile au continuat pe marginea înspăimântătoarei furtuni, unii dându-şi cu presupusul că: ar fi un adevărat semn de la Dumnezeu, pentru unii de binefacere, pentru alţii de atenţionare la ce va urma. Cert e că acea furtună a bulversat tot satul.
Ar fi fost nefiresc ca, după două, trei păhărele, bărbaţii să nu povestească de armată. Cum lucrurile decurgeau normal, şi nemaiîntâlnitele şi neprobatele vitejii ale fiecărui povestitor ce-a făcut armata reieşeau adevărate minuni de vitejie şi bărbăţie.
Printre cei mai ascultaţi erau foşti eroi, combatanţii din “prima bătaie”, care în aceste momente stârneau invidia şi admiraţia interlocutorilor, mai ales a răgutelor (recruţilor) care gândeau că eroii aceştia au plecat şi s-au întors, pe când ei n-aveau nici-o certitudine. Lor, nu se ştie ce le va rezerva soarta. Cei mai mulţi lăsau totul în seama Celui De Sus. Deoarece paharele nu s-au oprit la unu, două, unii au început să uite de ce se aflau acolo şi au început să şicaneze mireasa, ”explicându-i” fazele mai palpitante din ceea ce urmează să “păţească” ea. Femeile care erau cu copiii lângă ele au început să le caute vreun loc de culcare să nu le împuieze capul cu prostii.
Mama lui Pista, mai lejeră de lucru, nu îndrăznea să se dezlipească de el, lucru ce-i încurca puţin treburile Iulicăi.

Categori - citeste on line: soarta a impartit !  | Comments off