Acest lucru convenea pentru că nu presupunea un al treilea rând de haine, haine care atunci, după război erau greu de procurat. Un mare dezavantaj era faptul că hainele murdare nu ţineau de cald ca şi hainele curate. Părţile îmbâcsite de ulei sau alte murdării se lipeau ca o tablă de fier de tine şi tot ca o tablă “ţineau” şi căldura. În picioare purtam cizme de cauciuc care, cu toate că le luam să fie mari, să intre mai multe obiele în ele, ţineau mai mult frig, decât de căldură. Puneam un rând de obiele şi obielele le împachetam în ziare, acestea reţineau o parte din transpiraţia piciorului şi nu ne mai îngheţau picioarele. Unii preferau paiele de grâu, dar nu am simţit o diferenţă în bine, faţă de o hârtie. Majoritatea aveam şi o obială de hârtie în acele cizme de cauciuc.
La locul de întâlnire cu maşinile încă nu apăruse nimeni. Poate venisem mai devreme. Ceasul din turn îmi spunea că nu, dar de obicei atunci când era aşa de frig , şoferii întârziau. Ceilalţi mineri s-au adăpostit pe la casele din apropiere. Din când în când ne frecam nasurile şi urechile, ca să nu ne degere picioarele tropăiam de zor.
Au sosit şi şoferii. Ne-am “aruncat” spre maşini să prindem un loc mai ferit sub prelata caroseriei. Maşina era veche, rămasă din vremea războiului. Ne-am aşezat. Locurile de “favoare” erau pe băncile din mijloc. Cine reuşea, era înconjurat de jur împrejur de un “zid” uman. Un zid cald. Dar în mijloc nu intrau mai mult de 20, ceilalţi erau cărămizile acelei construcţii umane. Şi ca orice zid şi ăsta era aproape neprotejat, după câte găuri erau în prelată ce părea transparentă. Picioarele încă nu mi s-au încălzit de loc. Aş fi vrut ca maşina să mai întârzie puţin în garaj ca şi noi să mai “prindem” puţină căldură. Dar nu. Azi suntem punctuali! Şoferul ne asigură că pe frigul ăsta compresia motorului este foarte bună şi motorul va “trage” mai bine. Pe noi ne “trăgea” frigul. Eu n-am reuşit să ocup un loc de favoare. Prin găurile prelatei frigul parcă-mi perfora sufletul. Nu puteai face nimic altceva decât să rabzi. Nimeni nu fuma. Gerul parcă ne apăsa. Nimeni nu s-ar fi mişcat, să nu-şi piardă din căldură. Tăceam cu toţii. Nimeni nu era luat la “centru”… Am parcurs 4 km. Încep să simt că mă strâng cizmele. Asta ce-o mai fi? Mi s-au umflat picioarele? Îmi pipăi cizma. Era tare ca o tablă. Se contractau. Îmi mai simţeam picioarele. Îmi era frig, atât de frig că mă dureau oasele.
Îl întreb pe Heni, colegul de lângă mine, dacă şi lui îi este frig: