Volumul “TÂNJIND DUPĂ SOARE”, semnat de Toma G. Rocneanu, a apărut în 1998 la Editura Ariadna. Nu-mi amintesc cum a fost recepţionat la vremea apariţiei, ce au scris comentatorii sau criticii avizaţi. Autorul ne spune că avem de-a face cu “întâmplări repovestite”. Ceea ce este adevărat. Se vede foarte limpede, după lecturarea volumului, că întâmplările au fost trăite de autor în marea lor majoritate, sau cunoscute de la prieteni apropiaţi.Toţii eroii fac parte dintr-o lume pe care autorul nu vrea s-o părăsească, până acum cel puţin. Şi bine face, pentru că o viaţă de om petrecută printre mineri îi asigură argumentele necesare ca să se facă uşor de înţeles şi de crezut de cititori. În urmă cu câţiva ani, un eveniment mai deosebit din ramura învăţământului pe ramura mineră adună în curtea unei şcoli de tradiţie o mulţime de oameni implicaţi în domeniu. Reântâlnirea cu prietenii, colegii, profesorii îi prilejuieşte autorului atingerea unei stări emoţionale, deosebite. În câteva zile se apucă de treabă, voind iniţial să povestească ce s-a întâmplat la acea festivitate. Dintr-o relatare mai mult reportericească(vezi începutul de la “Casa”), autorul îşi dă seama că spaţiul dedicat evenimentului nu-i ajunge, amintirile îl năpădesc, întâmplările se înghesuie să iasă la lumină.Astfel se adună între “Casa” şi “Vizita”(începutul şi sfârşitul volumului), câteva pagini scrise cu aplomb, în care viaţa plină de realism din mediul minerilor, cei care “tânjesc după soare” este tratată cu mijloace artistice, iar rezultatul este mulţumitor. Povestirile sunt scrise cursiv, chiar dacă autorul insistă de multe ori pe amănunte care par a fi neinteresante. Asta depinde şi de cei pe care autorul îi alege să-şi depene istorioara. Totul lasă impresia că ne aflăm la o sesiune de comunicări ştiinţifice, la care se prezintă întâmplări din viaţa unor oameni, aspectul artistic interesând mai puţin. O reuşită pare a fi povestirea “Din când în când”, mult mai complexă, mai profundă decât “Canadianul” sau “Cadoul” să zicem. Una peste alta, volumul este o reuşită. Deşi modalitatea adoptată pare a fi una foarte uşor de abordat, lucrurile nu stau chiar aşa. Povestirea necesită o bună cunoaştere şi stăpânire a meseriei de scriitor.
GRIGORE CIAŞCAI

Toma G. Rocneanu este unul dintre puţinii prozatori maramureşeni care scriu şi trăiesc actul literar cu discreţie şi nobleţe. Indiferent că tipăreşte cărţi sau participă la viaţa cenacleră aceeaşi parcimoniozitate şi respect faţă de cuvânt îl înconjoară. TÂNJIND DUPĂ SOARE este a doua carte a autorului după Destine conjugate, în care prozatorul abordează eternele teme ale literaturii: viaţa, dragostea, destinul.Volumul despre care facem vorbire, pune însă, parcă, mai mult accentul pe viaţa şi dramele vieţii de miner. Autorul este dealtfel dascăl la Grupul Şcolar Miner din Baia Mare, fost muncitor, maistru, etc, decenii la rând, prin subteranele maramureşene, fără să-şi facă de ruşine meseria sau pe cei în mijlocul cărora a trăit sau trăieşte. Am subliniat acest lucru, pentru că această carte apărută la Editura “Ariadna” din Baia Mare, este într-un fel o carte autobiografică, nu la modul linear ci secvenţial. Autorul alege şi pune în pagină “întâmplări repovestite” după ce au fost trăite. Prozatorul vorbeşte cu duioşie, într-un limbaj sfătos, despre munca minerilor, despre nevoile, necazurile, dragostea, viaţa de familie a acestora, cum ar povesti aceştia în autobuz, unde la o partidă de poker, aşteaptă întrarea în şut. Nimic ostentativ, stilul este molcom, adesea punctat cu glume corosive, dar fără veleităţi de revoluţionare a limbajului estetic. Se remarcă prozele:Casa, Lecţia, Cadoul, Profesorul cel tânăr, Vizita, etc, unde Toma G. Rocneanu ştie să ne ducă de nas, adică ne vrăjeşte, adică este convingător, adică prozator.

Ion BURNAR
Lansarea a avut loc la Grupul Şcolar Miner-Baia Mare la data de 27 februarie 1998
Au prezentat:
Prof. Leschian Vasile, Prof. Burnar Ion
A moderat lansarea prof. Dumitru Rusu

Cartea “DESTINE CONJUGATE” este un roman în care se instituie o serie de întâmplări cu oameni şi fapte luate din realitatea dură a vieţii. Puterea de creaţie a autorului constă nu numai în iscusinţa selecţiei, ci şi în modul simplu, firesc al redării, în capacitatea de emoţionare a exemplului, în modul cursiv al povestirii. Inovările stilistice, pretenţioase şi de multe ori ridicole, practicate de mulţi în proza contemporană şi care fac lectura dificilă, îi sânt străine autorului. El merge pe linia marilor prozatori clasici, în care dulceaţa limbii şi seducţia eresului sânt calităţi fundamentale ale discursului beletristic. Inspirate fiind din “realitatea dură” a vieţii simţite şi trăite, episoadele cărţii au valoare de document.Chiar dacă apar ca personaje simpli muncitori sau “muncitorul simplu” ajuns în funcţie de şef de stat, ei sânt oameni vii, iar certificatul de intrare în literatura pe care ni-l conferă autorul se face prin valoarea morală a gestului lor, ce-i plasează în curentul general uman al cugetului şi simţirii neperisabile. Cel ce va lua în mână, pentru plăcerea lecturii, această carte va avea surpriza să se regăsească ca fiind propriul lui roman de dragoste, să simtă că aparenta “banalitate a vieţii” noastre de fiecare zi se împleteşte cu cele mai reale şi tulburătoare sentimente care fac ca întradevăr “destinele” noastre să se conjuge.
Este firesc ca fiecare autor, dintr-un orgoliu lesne de înţeles, doreşte săi fie citită cartea. Autorul acestei scrieri este convins că acest efort din partea cititorului se va solda cu un plus de înţelegere a vieţii şi un plus de simţire întru bine, adevăr şi frumos.
Profesor Simion Bârle.