(joi, 24 0ctombrie 2002)

După ce am văzut cele trei sau patru ecranizări ale catastrofei titanicului, mi-am adus aminte că una dintre mătuşile mele păstra un ziar în care, pe vremea când eu l-am văzut, erau scrise înşiruiri de nume, ce atunci nu-mi spuneau nimic. Totuşi faptul că ea a trecut la o sectă religioasă cam în acea perioadă de timp în care fusese tipărit ziarul, apoi simplul gest de-a păstra mai mult de o jumătate de secol un ziar, intuiţia-mi spunea că există o legătură între înşiruirile acelea de nume din ziar şi mătuşă-mea.
Într-una din zile, când era oarecum mai dispusă la vorbă şi probabil mai indiferentă la fapte, a scos „foaia” de pe unde o ţinea ascunsă şi mi-a permis s-o citesc. Ziarul era chiar din 1912, la câteva zile de la catastrofa Titanicului. Pe listele acelea cu nume întortocheate, erau şi ale doi tineri din satul nostru. Dânsa mi-a spus că unul dintre cei trei flăcăi care au plecat în America era logodnicul ei. „Mătuşă nu te supăra dar pe ziar sunt numai două persoane de aici”. „Este adevărat, cel de-al treilea trăieşte şi astăzi. De fapt el mi-a adus şi ziarul, doar n-ai crezut că pe atunci veneau ziare prin cătunele Ardealului unguresc”.
În secolul XIX mulţi ardeleni, ca ultimă posibilitate de trai, alegeau emigrarea în America. S-a nimerit ca în 1911 să se întâlnească cei doi răposaţi şi Iosif Tăpălagă şi s-au înţeles să emigreze. Au plecat în toamna lui 1911 şi până au putut să se îmbarce au pierdut aproape şase luni. Când s-au văzut pe Titanic s-au considerat cei mai fericiţi oameni din lume. Şi dacă le-ar fi spus cineva ce urmează să păţească, nimeni nu i-ar fi crezut, după ce au văzut ce înseamnă şi ce era la acea oră Titanicul. Cei trei erau buni prieteni, se descurcau în mai multe meserii şi chiar la afaceri. Până au putut pleca cu Titanicul, o rupeau bine pe engleză. Se pare că transporturile de emigranţi din Anglia a fost stopat o perioadă tocmai a putea umple Titanicul la prima cursă. Ei erau siguri că vor „cuceri America”. Apoi a venit catastrofa care a lovit Titanicul şi din trei a rămas doar Tăpălagă care după ce a fost salvat, a fost dus în America unde a muncit până şi-a putut face rost de banii de întoarcere acasă. N-a spus nimănui de ce, dar pentru el capitolul America era închis. Poate deoarece şi-a pierdut cei doi buni prieteni, poate grozăviile văzute şi trăite în acea catastrofă, nu se ştie, cert este că s-a reîntors în ţară. Odată ajuns a început să se alăture luptei pentru unificarea Ardealului cu Patria Mumă. Îl întâlnim printre delegaţii comunei Rodna din partea partidului social democrat, la Alba Iulia în 1918, unde declară:”Particip la Marele Congres Naţional Român ce are scop de-a hotărî soarta şi viitorul României”, declaraţie consemnată în 30 noiembrie 1918. După aceste evenimente, s-a luptat din toate puterile sale pentru binele consătenilor săi. A deschis un atelier de pantofărie executând pentru propri-ai reclamă şi renumitele ghetre americane. O dată cu trecerea timpului, atelierul se micşorează, ca în final să devină o simplă ”şuştărie”, în care solitar mai repara doar încălţările consătenilor. Foarte rar mai primea şi comenzi de-a mai confecţiona cuiva pantofi. Întâmplarea are şi un tâlc. Băştinaşii acelui sat, urmaşii grănicerilor batalionului II Năsăud, soldaţi cunoscuţi pe vremea lor de însuţi Napoleon, firesc aveau faţă de haina militară un respect aparte şi foarte mulţi se luptau să ajungă militari de carieră. De la întâmplarea cu Titanicul din acel sat au ajuns ofiţeri superiori 23 de persoane. Doi dintre ei erau femei, dar nici unul nu era la marină. Toţi erau în armata terestră. Se pare că umbra Titanicului era destul de vie printre oamenii care-l aveau pe Tăpălagă, supraveţuitorul de pe Titanic. Prin anul 1958 naufragiatul de pe Titanic s-a stins, lăsând în urma sa povestirile vieţii sale, acest personaj deosebit care şi-a pus puterea, bogăţia şi cunoştinţele în slujba semenilor săi, din 1912, de când Titanicul s-a scufundat.

(marţi, 15 octombrie 2002)

Pentru că mulţi suferă din cauza voastră. Cu voia sau „programat” nu pe puţini oameni i-aţi dus în mizerie, le-aţi stins luminiţa de la capătul tunelului, le-aţi luat speranţa. Sunt puţine partide sau clase conducătoare care sunt atât de lipsite de simţul sau starea în care se găseşte poporul, acel popor care i-a făcut ceia ce sunt acum când au ajuns „acolo”. Trist este că nu-i ajută în nimic şi cu nimic, devenind dispreţuitori şi cinici cu acei care le-au oferit lor „cei mai bun pe lume”, ca dânşii să ne râdă acum în nas. Pe cei de sus nu-i interesează gradul de disperare la care au dus ţara. Ne-au împins „să urcăm” pe primul loc în Europa, la cei care nu-şi mai văd rostul în lume şi îşi pun capăt vieţii. Viaţa de mizerie pe care voi le-o „oferiţi” a devenit un calvar pentru mulţi. Zi de zi se observă dramele şi tragediile care-i împuţinează pe români sub zâmbetul vostru cochet şi dărnicia cu care ne „oferiţi” Europa, în speranţa că această ofertă ne vor adormi spiritele. Domniile lor, că s-au domnit nu-i aşa, nici nu au habar că intrarea în Europa va fi ce-a mai mare taxă pe capul românilor şi a ţării. Şi atunci ce-i care vor comanda în ţara noastră, tot „Europa” va fi şi, ăia vor şti comanda după interesele lor nu după ale noastre. La asta vă reamintim că sunt multe ţări care nu doresc această intrare în Europa şi bănuiesc că ştiu ele de ce. O altă durere sunt cele peste două milioane de familii în destrămare deoarece unul din soţi a plecat deja în UE. Poate vom primi răspunsul că este greu. Aşa este şi nouă, românilor, nu ne-a fost niciodată mai bine în comparaţie cu alte popoare, numai că şi ce am mai putea face, să ne mai ajutăm între noi, să ne păzim copiii de tentaţiile faptelor antisociale, nu le mai facem nici pe acestea. Nimeni nu mişcă un deget pentru cel umilit. Necesităţile acute de locuinţe s-ar mai putea estompa dacă fostele dormitoare-cămine ale liceelor băimărene ar fi donate sau vândute acelor care au nevoie de locuinţă. Mai sunt şi blocuri goale care pot fi redate circuitului locuibil şi chiar unele foste construcţii industriale care au rămas fără stăpâni şi se pretează la noile destinaţii.
S-au intensificat faptele antisociale. Este normal. Cine n-are serviciu îşi „caută preocupări”. Neavând nici-un venit, este greu de explicat copiilor flămânzi politica socială, aşa că… altfel nu-i mai rămâne decât „să-şi pună aţa” şi să încheie cu toate mai ales de când scumpirile nu se fac în lei ci în procente. Voi încă nu ne-aţi oferit multmediatizatul salariu de 75 de EURO dar deja toate s-au scumpit cam cu atât cât aţi spus că ne veţi oferii… şi probabil aţi uitat. Până va veni „bunăvoinţa voastră” va ajunge şi acel salariu la valoarea unei cepe degerate. Bravă vouă ! Gândiţi domnilor constructiv. Daţi locuri de muncă. Dacă nu ştiţi cum se realiza asemenea „pretenţii”, întrebaţi un şomer nu un consilier comunal care nu se poate mişca fără dubiţă.
Avem încă foarte multe resurse locale, dar acei care le cunosc nu se pot apropia măcar de voi. Toată lume aşteaptă, unii n-au nimic de pierdut, dar sunt aţii care au ce pierde! Nu este bine a aştepta, daţi dovadă că vă cunoaşteţi îndatoririle, că sunteţi capabili să conduceţi această ţară şi oamenii din ea şi când vor fi alegeri n-o să aveţi nici probleme şi nici dureri de cap. Am scria aceste rânduri poate cu mai multă patimă ca altădată, deoarece numărul şomerilor a depăşit momentul critic. Aproape nici-un ţigan nu are de lucru, orbilor li-s-au furat munca ce ei o prestau de-o viaţă, noi care aveam pe un vas POLAR patru ingineri, astăzi când o cincime din populaţia ţării este analfabetă. Românii se bat la Braşov cu urşii, la Baia Mare intre ei, dacă au aflat ceva prin „europubele”, iar voi ne trimiteţi fiii să ducă războaiele altora, numai pentru a voastră laudă.
Am învăţat să murim din lipsa de medicamente, murim că aţii ne spetesc, murim pur şi simplu că nu avem cu ce trăi dar de acum vom muri de laudele altora. La asta se limitează conducerea ţării?! Aici v-aţi luptat să duceţi ţara cu minunata voastră capacitate de conducere?!!

( ADEVĂRUL- marţi 1 octombrie 2002)

Pentru dascăli salariul de bază este mai puţin decât cheltuieşte statul pentru un deţinut. Bonurile de masă sunt vise. Se încearcă fel de fel de tertipuri ceauşiste pentru a remajora normele didactice. Anul trecut lipseau din învăţământ 40.000 de profesori calificaţi. Acum, în urma unor „examene” s-a ajuns la o criză de 50% de profesori calificaţi. După atâtea forme de batjocură, după greve cu rezultate amânate, oamenii care au vrut să facă ceva în învăţământ s-au dus. Au constatat că pe actualii guvernanţi nu-i interesează dacă fac ceva cu oameni sănătoşi şi întregi la minte sau cu handicapaţi mintal şi cultural. Se mai poate face ceva?!