(luni, 30 septembrie 2002)

Se zice că la recomandarea unui domn care se ocupă cu controlul din partea FMI a ţării noastre, mai bine zis, a controlului activităţii financiare şi a Guvernului, ar fi sugerat domnului prim ministru o asigurare a locuinţelor în caz de calamităţi, în speţă a clădirilor în caz de cutremure, care să fie de numai 30 $, adică un milion de lei. Dacă ne uităm la majoritatea „ajutoarelor” oferite de guvern, cam nici unul nu se ridică la „modica” sumă de un milion de lei. Dar care sunt „experienţele” românilor în acest sens?
Dumnezeu care ne iubeşte, căci numai cu „copilul pe care-l iubeşti te porţi mai sever cu el”, ne-a cercat de mai multe ori în ultimii treizeci de ani. În anul 1970, inundaţii catastrofale în Ardeal şi celelalte provincii româneşti. S-a constituit fondul :”Solidaritatea”, în care cetăţenii acestei ţări, care suportau această catastrofă, au făcut depuneri de 2.026 milioane lei. Toate ajutoarele primite din partea unor guverne a altor ţări au însumat 1590 milioane lei. Adunate ar fi 3616 milioane lei. Din aceste sume s-a despăgubit populaţia cu 700 milioane, 900 milioane pentru refacerea CAP- urilor şi 200 milioane pentru diferite instituţii, şcoli, spitale. Dacă facem o adunare şi o scădere, constatăm că STATUL n-a dat nici-un leu nimănui, nu a restituit fondurile celor asiguraţi la ADAS, dar şi-a însuşit şi suma de 816 milioane lei din contribuţiile oamenilor. (Date culese din SCÂNTEIA, din 26 noiembrie 1970)
În martie 4 1977, cutremurele de pământ de 7,2 grade pe scara Richter au făcut 1560 de victime (cifră controversată), se constituie un al doilea fond SOLIDARITATEA al cărui cumul nu s-a precizat încă. În schimb specialiştii ne aduc argumente prin care ne demonstrează că la un astfel de cutremur, pagubele în locuinţe sunt doar în cazuri speciale între 50-100 de mii. Anuarul statistic din 1982 precizează că în perioada 1975-1980 s-au construit total (din veniturile statului şi ale populaţiei) 197.846 locuinţe(apartamente plus case). Deci, în cinci ani în care s-a şi produs un cutremur, s-au construit aproape 200.000 de locuinţe, cam 40.000 anual. Fondul locativ al ţării este estimat la circa 6.000.000 unităţi echivalent apartamente. Dacă se va reuşi impunerea acestei legi nedrepte, cu asigurările împotriva cutremurelor de 30 $/apartament, vom constata că anual din această „cotizaţie” se pot construi peste 100.000 de apartamente. Cu alte cuvinte, statul, din acea donaţie, ar putea despăgubi sinistraţii care este foarte evident că nu vor fi în fiecare an. Atunci, ştiind că nu avem cutremure catastrofale anual şi că banii pe un singur an ar ajunge pentru cel mai groaznic cutremur ca să despăgubească sinistraţii. Ce se va întâmpla cu ceilalţi bani care se vor aduna? O să aibă aceiaşi soartă ca şi Fondul LIBERTATEA, adică nimeni nu ştie nimic? Trist este că statul nu a dat şi nu va da nici un ban pentru nici-un fel de despăgubire care uman ar fi să se aloce în cazurile cataclismelor. Toate despăgubirile şi toate fondurile s-au făcut din banii publici. Atunci cui să-i dăm bani să aibă „fonduri de puşculiţă” ?!

(vineri, 6 septembrie 2002)

Patru ani de muncă, cheltuială şi pregătiri, desfăşuraţi şi consumaţi pe perioada unei singure luni. O lună în care nu puţini au fost acei care erau „să-şi dea duhul”, în afară de acei care n-au mai rezistat acestor mari presiuni sau dorinţelor în acest mare consumator, inclusiv de vieţi omeneşti, care este FOTBALUL. Dacă trecem peste rezultatele pure ale acestui mare taifun care a fost şi de această dată fotbalul, rezultatele care ierarhizează pentru patru ani fotbalul mondial, constatăm că acei care se credeau „abonaţi de drept” au părăsit competiţia în faze umilitoare, considerate nedemne de ei(câtă infatuare) şi aruncând vina acestor eşecuri în spatele ori cui ei, „nevăzându-şi bârna din proprii ochi”. Cine şi-a dorit victoria, a avut-o, mult mai corect ca în alte competiţii de asemenea amploare. Cine a făcut primul casetofon nu a ştiut că pune bazele, la nivel mondial, a globalizării. Interschimbabilitatea acestor componente audio a făcut ca o casetă fabricată în Anglia să poată fi folosită în Burundi sau Japonia . Au urmat CD-urile, dischetele, şi de ce nu, chiar ecatarmentul liniei ferate. Multe din obiectele de folosinţă au avut un traiect neobservat din acest punct de vedere. Amintim aici că şi măsurile îmbrăcămintei, şi a Sistemului Internaţional de măsură care a fost adoptat de toate statele. Cu acest mare eveniment, al Campionatului Mondial de fotbal 2002, s-a constatat o globalizare a fotbalului exprimată prin faptul că jucătorii echipelor naţionale, sunt jucători mondiali. Indiferent a cărui stat este echipa, jucătorii ei joacă pe întreg mapamondul! De aici au apărut echipe care nu aveau un fotbal, un campionat intern, care să reuşească a se impune în lume. Numai că cercurile mondiale de afaceri percep globalizarea ca pe-o recolonizare a pământului, de aceia întâlnesc opoziţii puternice ori de câte ori se fac manifestări pe această temă, proteste care vor continua atâta timp cât împing lucrurile în acest sens. O caracteristică a acestui Campionat Mondial, a fost dorinţa de victorie şi luptă a echipelor pe întreaga perioadă de timp afectată meciului. Cine a aşteptat scurgerea timpului regulamentar de joc, şi-a lăsat punctele şi victoria celorlalţi competitori. Un aspect care a uimit pe toată lumea au fost construcţiile actualelor stadioane construite pentru derularea acestui eveniment mondial.
Obişnuinţa noastră de-a vedea o arenă, un teren dreptunghiular, împrejmuit de un gard şi având scaune, gradine, bănci sau alte lucruri pe care se poate sta şi care determină şi numărul de spectatori, actualele construcţii prezentate ca stadioane de coreeni şi japonezi, sunt nu numai monumente arhitecturale, dar şi complexe tehnice cu multiple folosinţe şi eficacitate nebănuită.
Aceste stadioane au oferit suprafeţe de joc ideale pentru fotbal pe întreaga perioadă a desfăşurării competiţiei, cu toate că au fost folosite în acest răstimp de trei , patru ori în meciurile oficiale, plus antrenamentele competitorilor, ele s-au prezentat excepţional. Echipele care au jucat fotbal au avut reale satisfacţii. Au fost meciuri întotdeauna grele pentru turci, camerunezi, irlandezi, japonezi, chiar şi SUA şi coreeni, conştienţi că de aceia s-au calificat la Cupa Mondială să aspire la câştigarea ei, să lupte cum numai ei au ştiut şi astfel au reuşit să facă faţă „măriilor” dar şi spectacol, că de, fotbalul în final este un spectacol, este conceput ca un joc nu numai ca sursă de îmbogăţire.

(sâmbătă, 17 august 2002)

Mi-am permis să intitulez articolul cu acest titlu, împotriva voinţei mele, deoarece acest frumos cuvânt, care poate fi subiect, alteori atribut, şi nu de puţine ori „tragem” de acest atribut ca o ultimă instanţă, ca o ultimă reconsiderare a ceia ce ne pretindem a fi, dar nu de puţine ori, în faţa unui câştig iminent, a unei funcţii călcăm totul în picioare, uitând de OMENIE.
În timpul campaniei electorale s-a uzat mult de tot de acest cuvânt, prin sintagmele: „Un OM pentru voi”; „Un om de omenie”, „Gaz Man”, (man în germană este tot om, dar şi „Alegeţi-l pe Man de la gaz” ), domnul Man pe atunci fiind directorul Regionalei Nord a Centralei gazului. Persoana despre care vorbim solicita voturile concetăţenilor pentru funcţia de primar al municipiului. După cum se ştie nu s-a putut, şi dacă nu l-am votat n-am putut beneficia de apă caldă, deoarece Gaz-manul s-a supărat şi a închis gazele la toate centralele de producere a apei calde menajere. Oamenii s-au supărat atunci, dar tot atunci le-a venit „mintea românului de pe urmă”. Aşa a trecut populaţia Băii Mari pe centrale de apartament, atunci când au observat că aici, în acest oraş, se poate oprii un seviciu către populaţie la bunul plac al unei singure persoane, persoană bine remunerată din banii contribuabililor.(sper să nu spună cineva că face şi vinde gaz metan). A trecut şi acest eveniment neplăcut( unii-ş puneau problema dacă părinţii lui ar fi locuit în oraş, ar mai fi îndrăznit să facă această manevră?), băimărenii şi-au văzut de necazurile lor. Au venit şi alegerile şi uite că l-am făcut şi deputat. Un om tânăr, un om activ, o persoană potrivită pentru asemenea post oferit de maramureşeni. Ne-am aşteptat la multe de la dânsul, dar multe au fost cuvintele suburbane aruncate în toate ziarele şi cam atât am văzut de la el. Ce n-am ştiut este că Domnul Man are o nepoată care n-a luat capacitatea la examenul din acest an pe motive…”politice” Acum domnul Man ne-a prins. A bulversat întreg Maramureşul. Nu-i dânsul deputatul nostru?.Din cauza lui, în Maramureş, rezultatele obţinute la examenul de capacitate nu s-au „lipit” atunci când trebuia. Şapte mii de copii şi cinzeci de mii de părinţi „au stat” prin curţile şcolilor la treizeci şi opt de grade până la orele 23. Frumoasă repetiţie a unei alte bătăi de joc puse de acest Om pe populaţia unui judeţ. Rămâne poate să se stabilească…Poate că un alt deputat „ne va permite” …începerea anului şcolar. Nu ştiu cum se pot întâmpla asemenea anomalii. Ce-i politicul în clasa a opta, dar asemenea fapte trebuie curmate indiferent ce funcţie are un anumit individ în stat, mai ales că funcţiile aduc obligaţii nu numai drepturi!!!