(sâmbătă, 10 august 2002)
Răposatul Eugen Barbu, în destăinuirile sale unui prieten, spunea că: „îmi este teamă de coala albă de hârtie” . Ca să treacă peste acest început de scris, peste acea teamă, făcea un plan, o schemă pe care o dezvolta, şi aşa începea viitoarea carte. Mărturisesc că de această dată şi mie mi-a venit greu să scriu acest articol, dar din cu totul alte considerente. Primul dintre ele este acela că un postulat al învăţării este repetiţia. Este foarte adevărat, dar până când să repeţi acelaşi lucru despre mizeria vieţii şi cei care ar fi trebuit să ştie acest lucru nu dau nucu-un semn că au priceput. De ce trebuie ca o ţară bulversată să blocheze drumuri, să facă greve, marşuri demonstraţii ca acei pe care i-am ales, pasă-mi-te a ne face nouă bine, ţării, ei îşi fac acest lucru numai pentru ei, De aici pleacă necinstea. Pactele făcute cu unele federaţii sindicale au menirea ca ei să poată face ce doresc, iar acei care au semnat aceste pacte şi-au pierdut dreptul la cuvânt şi proteste. Dăscălimea de această dată este hotărâtă să ducă lupta până la capăt dacă actualii conducători vor avea „răbdarea” să-i păsuiască şi cei din exterior. Şi dascăli sunt ferm decişi în această crâncenă încercare datorită faptului că ei nu trăiesc pentru azi, ei trăiesc pentru copii, pentru viitor. Şi Domnul Năstase trăieşte pentru viitor. Pe domnia sa nu-l interesează actuala guvernare, dorinţa dânsului este să fie ales de şef de stat. Tot ce-şi doreşte să schimbe sunt articolele din constituţie care ar trebui să-i asigure această demnitate şi cu puteri mult sporite(să fie votat doar de oamenii din legislativ, pe care-i domină deocamdată) Nu de puţine ori l-a criticat pe răposatul dar multe din comportările dânsului de la el au fost copiate. Greva din învăţământ este semnalul grevei generale, la care se vor alipi şi alţii. Dacă opoziţia n-a fost capabilă să schimbe guvernul, se vor găsi alţii care întradevăr iubesc acest popor şi nu doresc altceva ţării şi oamenilor ei numai binele. Este vorba de binele tuturor nu numai acelor care se prezintă cu sfaturi şi minciuni la televizor şi sunt conştienţi că sumele câştigate de contribuabili sunt mult inferioare fiscalităţii impuse. Cu toate acestea în parlament preocuparea de bază se pare că este scobitul în nas (vor fi de pomină cu manierele acestea. Omul simplu-şi pune întrebarea: „ Ce ţară-i aceasta în care dacă furi o pâine eşti sancţionat penal iar acei care pot da ordonanţe de urgenţe care legiferează fapte ce eludează legile nu dau socoteală nimănui”. Este vorba de blocarea sau abrogarea unor legi organice prin aceste urgente ordonanţe. De aici rezultă că un ministru poate ori când anihila un întreg parlament. Să ai parlament care îl poate ori cine evita, nu dă nimănui de gândit? Ce pot fi, sau ce pot pregăti aceste acţiuni îndreptate împotriva tuturor?! La gânduri mai bune domnilor!

(sâmbătă, 29 iunie 2002)

„Mi-am dorit o maşină şi uite acum o am” este refrenul unui cântec cu care pe vremuri ne încânta orgoliul actorul Florian Pitiş. Poate şi atunci, poate şi acum, mulţi îşi mai doresc acea maşină, dar ce-a mai mare dorinţă, dorinţă naţională, de când ne ştim a fost LIBERTATEA. Pentru libertate românii n-au precupeţit nici măcar propriile lor vieţi, în speranţa că vor putea păstra ţara neatârnată. Ţară aşezată în inima Europei, la încrucişarea marilor drumuri comerciale ale uscatului, dar şi faptul că undeva pământul acesta avea în el necesarul traiului zilnic şi poate ceva mai mult. Şi mai avea încă ceva deosebit: OAMENII aceştia care se numesc români, oameni care nu s-au plimbat pe meridianele pământului, pe cai sau pe nave, înarmaţi până în dinţi să sperie truditorii pământurilor din diferite părţi ale lumii, să-i jefuiască sau să le cotropească pământurile. Ei ştiau că pământul îi poate hrăni dar numai dacă-l lucrează. Marile imperii politice s-au destrămat, dar există întotdeauna posibilitatea formării unui supraimperiu militar care se pare că nimeni nu-l va putea conduce din acei pe care noi îi cunoaştem că sunt în acest moment conducătorii actuali ai ţărilor lor. Ce suntem sau ce vom deveni noi românii în aceste conglomerate militare?
Este ştiut că poporul nostru s-a străduit pe parcursul devenirii sale să nu sfideze marile puteri, să îşi vadă de ale lui. Nu acelaşi lucru putem spune despre alte naţii, care „ne iubeau” aşa cum eram harnici, truditori, şi ne doreau slugile lor. Romanii, popoarele migratoare, austro-ungarii, turcii, şi mai consecvent ruşii. De la Potemkin care a dorit să-şi cumpere Marea Dacie şi să se întroneze de împărat, şi până astăzi , cu ruşii am fost „parteneri”, „tovarăşi” şi” fraţi”. Dar astăzi ni s-a ivit ocazia, pentru prima dată în istorie, să le fim cu buna noastră voie şi subordonaţi. Ceia ce n-a putut face Armata Ţaristă, Armata Roşie şi alte armate a făcut-o un creion la Reykjavik. Noi stăm la poarta NATO cu mâna întinsă de 12 ani şi dacă vom fi primiţi este sigur că ne vor comanda ruşii şi de această dată nu ne vom mai putea opune dacă noi singuri am cerut acest lucru, intrarea în NATO. Acum va trebui să le executăm automat ordinile. Cred că primul ordin va fi să învăţăm cele două limbi de circulaţie „internaţională” rusa şi apoi….cealaltă. Nu-i prima dată când un creion ne desenează destinul. Dar dacă altădată ne-am lăsat duşi de val, acum sigur că ne putem apăra, fără luptă. Este suficient doar să renunţăm la NATO. Această „renunţare ar trezi” şi pe celelalte candidate care şi-au dorit ieşirea de sub influenţa geopolitică şi economică a Rusiei, şi nicidecum o subordonare militară la acelaşi profitor. Îşi vor da seama că din ziua de14 mai au fost oferite de NATO gratis Rusiei, aşa cum „transpare” din noile manevre de culise ale „specialiştilor” NATO. Franţa a fost unicul stat care şi-a dat seama de creşterea potenţialului militar şi economic în Europa a SUA şi tendinţa de subordonare şi extindere asupra popoarelor continentului European. Cu toată opoziţia ei în NATO, nu I s-au recunoscut drepturile cerute, ca urmare Franţa n-a primit nici măcar comanda trupelor din Sud-estul Europei. Comenzile să păstrează la cine-i „capabil” de ele, la americani. Noi, în marea noastră fugă de ruşi, ne-am dat legaţi americanilor. Le învăţăm limba, aurul Ardealului tot al lor este, chiar dacă concernul care-l va exploata este canadian (după o statistică 80% din economia Canadei este subordonată SUA) şi acum urmează să ne primească în NATO, că doar nu-s aşa de proşti să se lipsească de aşa subordonaţi conştiincioşi. Nu avem bani de salarii, dar putem pune batalioane de soldaţi la dispoziţia lor, să se bată cu cine doresc americanii numai pentru că aşa doresc ei şi numai aşa reuşim şi noi să ne secătuim resursele în bani şi oameni. Cred că sunt puţini aceia care să nu ştie de ce nu se dau publicităţii cifrele rezultate în urma recesământului.
Doresc să atrag încă odată atenţia conducătorilor ţării că nu este aşa de rău dacă se folosesc de butada: „cu mintea românului de pe urmă”, măcar în ultima clipă. Cred că a sosit momentul să I se aloce şi poporului român „o porţie de linişte”, fără maşinaţiuni din exterior, pentru a ne putea reface economia şi vieţile aşa precum am fost crescuţi şi cum ne place să ne lăudăm peste tot. Un lucru-i cert, în lume nu sunt atâtea pericole câte trupe şi armament există.

(marţi, 18 iunie 2002)

Ziarul care-l aveţi în mână informa cititorii din 15 aprilie că:”potrivit unei propuneri maiştrii instructori din cadrul grupurilor şcolare se vor reduce la jumătate”. Din cele citite reiese că probabil aceşti angajaţi stăteau oarecum în plus şi, ideea mai sus menţionată era un lucru salvator şi benefic, pentru bugetul statului. Aceasta era „prima măsură” după greva cadrelor didactice şi exact ca pe vremea lui Ceauşescu un fost „luaţi în primire” maiştrii. Acest segment profesional este singurul care după lege poate califica muncitori. Pentru baza teoretică a cunoştinţelor necesară acestora se folosesc profesori şi ingineri. Dar aşa cum v-am spus, lumea, dacă a văzut că este vorba numai de maiştrii, nu s-a alarmat. Numai că din toamnă, dacă nu vor fi maiştrii care să califice elevii, nu vor exista clase nici pentru profesori şi nici pentru ingineri. Practic din luna februarie au crescut normele cu circa 120 ore pe an, ceia ce a dus implicit la micşorarea salariilor la acest segment profesional din învăţământ. S-a făcut grevă pentru majorarea drepturilor salariale şi s-au majorat normele didactice, după care ni-s-a oferit cei mult trâmbiţaţi 5%. De aici pleacă nemulţumirile cadrelor didactice, dar problema devine periculoasă când se insistă în coagularea grupelor de elevi la obiectul instruire practică. Reducerea maiştrilor a fost gândită prin cumularea a două grupe şi darea afară din învăţământ a unui maistru. Matematic este corect, dar toate legile ţării, comuniste şi necomuniste privitor la spaţiile de muncă, impun pentru fiecare muncitor un spaţiu minim de 4,5 m pătraţi ( Legea 5/1965, Legea 90/1996), dacă ţinem seama că acest om este în stadiul de învăţare a unei meserii, care n-are reflexiile unui muncitor calificat, legea scrie că se va aplica un coeficient de adaptabilitate de 6-1funcţie de perioada de instruire. Acest coeficient trebuie înmulţit cu tot ce aparţine de siguranţa elevilor şi, poate atunci se va vedea că nu pot fi incluşi în atelierele de instruire practică de actuale mai mult de 15 elevi. Atunci ceilalţi elevi vor sta afară? Constituţia României precizează la art. 22: „dreptul la viaţă şi integritate fizică”, iar la articolul 33 se spune că:”Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice”. Poate este cineva care-şi poate imagina cum poate învăţa un elev meserie pe un metru pătrat, înconjurat de 29 colegi. Nu punem la socoteală accidentele prin electrocutare că probabil în acea înghesuială nici nu se vor observa. Numai că articolul 38 din acea Constituţie precizează;”Salariaţii au dreptul la protecţie socială a muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii”. Deci nu trebuie să întreprindem nimic până nu vom putea sigura condiţiile de igienă prevăzute de Ministerul Sănătăţii şi Familiei(cişmele duble la efective duble, chiuvete duble, vase de WC după numărul de elevi, spaţii pentru servirea micului dejun, spaţii de muncă). Mai aduc aminte acelor care n-au citit încă articolul 45 al Constituţiei noastre: „Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi asistenţă în realizarea drepturilor lor”. Acum dacă cineva se consideră mai presus de lege (art. 16 din Constituţie)poate să continue cu „simplificările” de acest gen. Aşa cum acum este preconizată această acţiune loveşte în elev şi nu aduce creşteri la veniturile bugetare. Mai precizez că „drepturile şi îndatoririle cadrelor didactice” sunt cuprinse în Legea Învăţământului şi Cercetării şi este o lege organică care se ştie că pentru amendarea ei este nevoie de 2/3 din voturile exprimate de Legislativ, ceia ce înseamnă probabil mai mult ca „potrivit unei propuneri, numărul maiştrilor instructori se va reduce la jumătate”.Tot în acea lege organică este votat şi Statutul Cadrelor Didactice, unde sunt garantate drepturile celor care-şi dedică activitatea de învăţare şi educare a fiilor noştri şi nu ar trebui jigniţi de câte ori „vine unul cu o propunere”. Sunt convins că s-a comis o greşeală care, omenia cu care i-am investit pe ai noştri conducători, va triumfa.