( luni,18 februarie 2002)

Ne macină de la Revoluţie încoace o acută criză de identitate. Îi urâm pe acei care pleacă din ţară şi ştim că lor le va merge mai bine, dar noi nu putem face pasul acesta. Îi urâm pe acei care”rad” pădurile, dar ne mulţumim cu atâta. Povestesc unii care au „bătut” Vestul că nu ne prea agreează nici germanii, nici austriecii, de fapt nimeni. Ciudat nu? Noi care ne ştiam iubiţi şi preţuiţi în întreaga lume. Asta-i situaţia. Dar nu ei sunt de hulit, ci tot noi. Noi suntem aceia care pentru te miri ce ne plângem Curţii de la Haga. Ne dau sfaturi FMI-ul şi Banca Mondială. Ei ne spun cu cât să „sporim” preţul la benzină, la curent, deoarece se vede că nu suntem conduşi de nimeni. Nu-l dorim pe Vlad Ţepeş, dar ne dorim să ne conducă cineva nu „să se facă doar că ne conduc” şi de fapt ne conduc cine vor. Mai nou alte guverne din alte ţări ne fac chiar legi cu aplicabilitate în România. Ăştia suntem şi ne merităm soarta. Cred că poeţii vor cadrul potrivit să se apuce ei să scrie doine, care ştiut este că sunt populare, dar dacă am trecut şi de „plâns” s-o facem calificat. De fapt, cum am ajuns un popor harnic, muncitor, care avea debuşee solide în state ca SUA, URSS, exportatori de nave cu deplasamente de sute de mi de tone, maşini, televizoare şi multe altele, să-şi plângă de milă ? Zic unii că simplu şi aşa şi este. Primul lucru care l-a făcut REVOLUŢIA a fost DISTRUGEREA ordinii nu a structurilor, care vede fiecare că-s aceleaşi. Acei care au „urcat în structurile puterii” n-au fost oameni de calitate. Promovarea lor a dus la o stare de lehamite şi indiferenţă în rândul oamenilor oneşti care ar fi dorit să facă ceva pentru locuitorii acestei ŢĂRI, mai mult, decât să-şi doteze familiile şi pe ei cu averi la care nici n-au visat. Aici a început ceva să se deterioreze. Indiferent ce stare avem, noi rămânem cetăţenii acestei ŢĂRI, cu drepturile şi îndatoririle care decurg din constituţie. Nu avem dreptul să fim indiferenţi la ce se întâmplă în Ţară. Prin asta ne mai diferenţiem de ceilalţi europeni. Dacă un austriac te-a văzut că n-ai pus reziduurile menajere în containerul pentru reziduuri, te-a spus la proprietar. Dacă poliţia germană a considerat că ceva nu-i în regulă la o persoană, s-a deplasat la cetăţeanul la care rezidenţa şi ai fost depistat. Dacă nu eşti acasă , nu-i nici-o problemă. Vine el mâine, poimâne, până te află. Insistenţa aceasta, a organelor de ordine, la făcut pe un român să-şi i-a lumea în cap, plecând din Germania în Spania , numai pentru că se simţea „în vizor” . Deci numai pentru faptul că se efectuau controale, în mod regulat, s-a instituit „normalul”, firescul. Aşa trebuie. Tăiaţi toate pădurile, dar mai înainte puneţi altele în loc. Daţi jos toate statuile, dar numai după ce le montaţi pe cele noi. Distrugeţi minele, după ce aţi realizat noi locuri de muncă. Aşa trebuie să gândească ori ce ROMÂN şi atunci fiecare va avea ce face şi asta se aşteaptă şi de la capetele luminate ale ţării, altfel vom avea mai mulţi puşcăriaşi decât angajaţi şi ei ne vor costa mai mult decât salariile minime ale angajaţilor din economie. Deci să începem cu începutul. Să facem ordine!!!

(luni 28 ianuarie2002)

În perioada 19-27 ianuarie, LA Muzeul de Istorie din Baia Mare s-a organizat o inedită expoziţie de fotografii „Tradiţia mineritului – factor de unitate în diversitatea etnică în spaţiul românesc”. Fotografiile aparţin familiei Gaal Oszkar din Lupeni şi au fost realizate în perioada 1910-1939 pe suport de sticlă. Cele mai multe au rămas nedevelopate până în prezent. Autorul Gaal Oszkar a terminat Şcoala de Topografie în Baia Mare în anul 1905 şi a plecat să se angajeze la Societatea Minieră „Uricani – Valea Jiului”. La această societate Gaal Oszkar ajunge până la apogeul carierei, Topograf Şef al minei. A fost un personaj deosebit de ataşat de profesie şi de ortaci. În anul 1900, Academia tehnică din Budapesta, pentru manualul ce-l realiza la secţia minieră, au avut nevoie de o fotografie cu minerii lucrând. Nici un fotograf nu au putut realiza atunci în subteran o fotografie de lucru şi cred că nu de specialişti ducea lipsă Academia. În numai câţiva ani, topograful Gaal Oszkar face asemenea fotografii de-o acurateţă nemaiîntâlnită până atunci. Cele treizeci de fotografii s-au executat sub îngrijirea nepotului său, inginer Francisc Oszkar Gaal , care s-a bucurat de sprijinul deosebit al dr. Gheorghe Firczak, deputat şi preşedinte al Uniunii Culturale a Rusinilor din România, om de-o deosebită solicitudine şi de mare ajutor care s-a implicat direct atât în realizarea fotografiilor din materialele fotografice recuperate, cât şi în organizarea acestei Expoziţii.

(sâmbătă, 19 ianuarie 2002)

Cine a crezut că după 12 ani de la moartea lui Ceauşescu, el v-a mai face victime? Nu numai că nimeni, dar şi a spune aşa ceva, lumea te-ar crede cu mintea „deplasată”. Şi totuşi aceasta-i realitatea. Introducerea gazului metan în Baia Mare o datorăm Combinatului Phonix care era considerată întreprindere strategică şi trebuia înzestrată cu tot ce era necesar indiferent de costuri. Pentru a putea stabili populaţia în Baia Mare, pentru a o face mai atractivă, în toate construcţiile pentru locuit, apoi birouri şi magazine care au fost construite din fonduri centralizate sau cooperatiste, s-au alocat şi repartiţii pentru cota de gaz, astfel că Baia Mare avea blocurile şi spaţiile de locuit încălzite cu gaz, dar oraşe precum Satu Mare, Oradea şi chiar Bucureştiul nu beneficiau de asemenea înlesnire. Cine a lucrat cu instalarea gazului, era evident că la începuturi s-a inspirat, în stabilirea normelor de protecţie şi din normele elaborate de alte state după care s-a concluzionat că: datorită pericolului ce-l reprezintă acest combustibil, conductele de gaz se vor înlocui total după zece ani de folosinţă, iar cele care transportă agentul termic după 14 ani. Aşa a fost până prin anii ’70, când sub diferite tertipuri, nu s-au mai înlocuit conductele. Problema nu era că s-au schimbat normele s-au conductele să fi fost făcute din materiale mai rezistente, ci în „urma unor indicaţii”, s-a început ca nici în acest sector să nu se mai respecte normele tehnologice şi nici normele de protecţie a muncii. De la „acele” indicaţii, din acele timpuri, disciplina tehnologică în instalaţiile de gaz au fost neglijate, mai ales acelea care necesitau fonduri pe care nu mai le aloca nimeni. Din această cauză se întâmplă multe accidente şi vor mai fi multe victime până se va putea ajunge unde am fost, de unde am lăsat lucrul în voia Domnului. În această situaţie se pare că problema va mai dura până ne vom scăpa definitiv de răposatul.
Pentru unii poate ar fi părut straniu dacă acelaşi Ceauşescu n-ar fi avut cunoştinţe şi în electricitate. N-a cunoscut acest domeniu dar „indicaţiile lui” afectau şi constructorii de reţele şi instalaţii electrice, dar şi consumatorii casnici care aveau „dreptul” la 6 A de apartament. Asta a însemnat că toţi acei care şi-au cumpărat o maşină de spălat automată, sunt obligaţi să-şi schimbe instalaţia electrică din apartament. Cine au făcut instalarea maşinii cu specialişti aceia au ştiut ce au de făcut şi au schimbat şi instalaţiile, dar cine nu au avut cunoştinţe şi nici n-au instalat-o cu specialiştii, şi nu sunt puţini, unii au fost intoxicaţi (PVC-ul la căldură de peste 70 grade emană clor). Dacă instalaţiile au luat foc…Dumnezeu cu mila!
Am prezentat câteva dintre anomaliile pe care le mai moştenim şi care în acest început de an au fost cauzele certe ale câtorva sute de incendii cu foarte multe victime. Un ultim mod de-a muri intoxicat sau ars au fost şi improvizaţiile în a realiza din ori ce material căldură în casele şi apartamentele noastre. Se estimează că în incendiile şi intoxicaţiile produse în ultimii doi ani ar fi murit mai mulţi oameni ca în Revoluţia din ’ 89 şi parte din aceste morţi se datorează şi imposibilităţii de-a plăti preţurile aberante care ni le „aşează” guvernanţii pe : apă, curent, gaze şcl. În opoziţie salariile nu se ridică nici la achitarea cheltuielilor de întreţinere. Poate acum dacă adunăm jertfele făcute de pauperizarea membrilor societăţii române în atât de scurt timp, ne-am da seama că având asemenea nenorociri nu trebuie să ne batjocorim supuşii făcându-ne că plouă, adică desconsiderându-le vieţile.