( 24 iunie 2000)

Plecând de la o emisiune de radio a „Europei FM”, cu stupoare s-a evidenţiat faptul că tot mai puţini oameni cunosc legislaţia muncii şi normele de protecţie a muncii a personalului angajat. Toate greutăţile prin care parcă timpul ne luminează pe fiecare, ne aduc zilnic accidente rutiere soldate cu 2-10 morţi. În judeţul nostru, în anul trecut, am avut la personalul angajat 20 de accidente mortale. Se pare că nici anul acesta nu va fi mai „sărac” în jertfele muncii, în accidente, unele şi cu pierdere temporară a capacităţii de muncă, altele soldate cu morţi. Ca tot românul şi invers, ca „alţii”, şi la noi cei ce s-au privatizat n-au respectat prima şi ce-a mai importantă regulă a economiei de piaţă: „Să faci ceia ce tu şti mai bine”. În acest context,s-au văzut profesori care conduc tipografi, electricieni reparând tăblăria maşinilor, maiştrii electromecanici sau ingineri mineri făcând croitorie, muzicant transformat în vânzător, unora cărora nu le-a plăcut munca, pur şi simplu s-au făcut valutişti. Toate aceste lucruri îi interesează direct şi personal, dar cum sunt noi în profil, deci necunoscând de nici unele în afacerile ce le fac, tind ca oamenii care lucrează pentru ei să devină cobai, deoarece ei habar n-au că patronul lor este „habarnist” în meserie necunoscând că există o lege 90/1996, care se numeşte a protecţiei muncii şi care nu este de loc facultativă. Pe lângă acea lege, mai sunt şi ITC – urile(indicatoarele tehnice de calificare), unde se spune ce trebuie să execute un muncitor de anumit profil şi ce I se poate pretinde şi ce nu. Este greşită ideea că cel ce lucrează pentru patron este sluga patronului şi, trebuie să suporte umilinţe. Cum se pot rezolva aceste lucruri? Dar lucru la negru? Simplu. Poate fiecare-şi aduce aminte că „pe vremuri” nu se prea vorbea de preşedintele de sindicat, ci de comitetul de sindicat În acel comitet de sindicat erau nişte comisii pe ramuri: NTS, condiţii sociale, comisia de cultură şi programe culturale şi altele. Aceste comisii prezentau periodic rezultatele inspecţiilor şi ale activităţilor în desfăşurare. Îmi aduc aminte că exista un fond financiar NTS. Un preşedinte de sindicat a fost destituit în 1978 deoarece n-a consumat integral banii alocaţi acestui sector. Cred că nu este rău să se repună în ordine şi acest lucru, deoarece se ştie că moartea unui angajat duce la alocarea de pensii tuturor urmaşilor. Este mai corect să lucrăm cu oameni Vii decât să dăm o viaţă pomeni substanţiale morţilor. Pe de altă parte, mulţi dintre disponibilizaţi ar face ori ce numai să lucreze. Cu ei să fim şi noi atenţi, întrucât încă nu s-au legalizat acel „orice” şi cine ştie ce înseamnă el când omul este necăjit.

(15 iunie 2000)

Nimeni nu poate spune că în ultimii zece ani a trăit bine, tihnit. Acei care au reuşit să „adune ceva” n-au scăpat de teama că vor afla şi alţii (unii chiar sunt întrebaţi deja). Au mai fost şi din aceia care după ce au prins potul (vezi pe acei care ştiau primii când se devalorizau banii şi-şi cumpărau câte „orice”) şi la câte-o beţie ne „ameninţau” că ne „îmbracă „ în bani. (pe unii i-au îmbrăcat alţii). Dar cei mai mulţi şi-au pierdut nădejdea, serviciul, familiile, uneori chiar viaţa. În această perioadă de tainică speranţă, creştea constant credinţa cu care ne mângâiam sufletele golite de personalitate. Cineva-mi spunea că în ultimii trei ani s-au vândut mai multe Biblii şi cărţi de rugăciuni decât în anteriorii 50 de ani. Poate deziluziile, poate dorinţa în crearea unui ideal, poate pur şi simplu reîntoarcerea spre sine şi Dumnezeu, de la care îşi doreşte măcar o minimă protecţie, mângâiere şi o minimă certitudine. Am avut şi revelaţii: „Dumnezeu te iubeşte cu atât mai mult cu cât te cearcă mai mult”.Am avut şi orgolii. Am fost primul stat de confesiune majoritar ortodoxă care a fost vizitat de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea. Oare din toate aceste derulări de fapte poporul a înţeles ceva? Sufletul românului şi-a mai adăugat un singur carat inimii sale? Greu de spus. Din cele patru milioane de maşini care se zbat pe drumurile ţării, când vezi că te-a uitat Dumnezeu într-o staţie de autobuz, şi ele trec în şuvoi una după alta, dar nu opreşte niciuna să te întrebe ce faci acolo. Dintre ei majoritatea sunt necunoscuţi, dar colegii, neamurile tale. Dar foştii elevi, cunoscuţii ? De la toţi beneficiezi de o fluturare de mână, care de fapt arată distanţa dintre sufletul său şi tine. Unul n-ar opri să-ţi arunce un „bună ziua”, un „ce mai faci?”. Am fost şi la alegeri. Toţi sunt convinşi de faptul că electoratul român ştie deja să vadă dincolo de „vrăjeala” politică, să discernă. Cu toate acestea, unul dintre candidaţi ce se dorea ales ne-a „oferit” un tablou care a costat în jur de 60 milioane, tablou ce conţinea persoana dânsului, la dimensiuni la care nu l-am văzut nici pe Stalin şi nici pe Ceauşescu. Ştiind că în circumscripţia ta electorală ai „locatari” în canale, în beciuri, sub copaci, apoi mai ai şi muritori de foame. La toate aceste necazuri care planează pe capul electorilor, cum îşi permit unii să sfideze bunul simţ? Această oroare n-am crezut c-o poate face un „suflet” de român.
Foarte puţini ştiu că starea de sănătate a populaţiei active şi a pensionarilor, care au beneficiat de ”cunoştinţele savantei”, este precară şi mult mai rea ca a acelora de după cel de-al doilea război mondial, când aproape nu erau cunoscute: diabetul, bolile cardiovasculare, SIDA, şi chiar TBC-ul era stăpânit. Vă rog uitaţi-vă pe drum la această populaţie bolnavă. Cu toate acestea gestul de-a lua (şi eventual a şi restitui) sacoşa unei femei mai în vârstă, a oferi locul în autobuz sunt gesturi tot mai rar întâlnite. Dacă-i cădea pe drum, nimeni nu-ţi va oferi un pahar cu apă deoarece nu sunt cişmele în oraş.
Aici am ajuns. Fi-vom măcar ce-am fost, altfel de ce ne-am cumpărat Bibliile?!

„Vinde averea ta săracilor” ( 9 iunie 2000 )
(Evanghelia lui Matei 19/21)

Ori ce se va întreprinde în această ţară, nu se va putea şterge „mitul Ceauşescu”. Paradoxul este că el dăinuie, nu prin lucruri bune şi prin relele care le-a făcut. Ne-a omogenizat pe toţi. Toţi eram doar „poporul român sau naţia română”, cu alte cuvinte pe fiecare îl apăsa acelaşi jug şi suferind împreună, eram solidari şi nu de puţine ori făceam haz de necaz. Cât de rău ne este astăzi nu ne-a mai fost niciodată.
„Marii oameni” de astăzi se ocupă doar „de-a dezbina şi stăpânii”, ca să nu ne”prindem”, au aruncat pentru a doua oră între noi „Turnul Babel”, redescoperindu-ne în varii religii, şi secte, în toate naţiile posibile. Nu sunt urâţi pentru averile „dobândite”, ci pentru minciunile care ni le servesc de hrană. Cât de încântaţi am fost că vom avea „o campanie electorală decentă, fără atac la persoană”. Ne-am gândit „ Domnule Vivat Democraţia”, după carene-am pus întrebarea: „Doamne ce-or avea de ascuns?”, că n-ai voie numai să-i lauzi! Apoi mai ies pe ici pe acolo ceva „bani curaţi”, „ţigarete”, droguri, terenuri etc. Un om sărac cred că ar lăsa „gura lumii slobodă”, dar cine are musca pe căciulă, şi apoi cine fură căciula altuia, nu-i convine. Domnii doresc să-şi primească „scaunul în linişte şi pace”. Cine n-a fost niciodată ales, habar nu are ce-i „cu scaunul acela”. Uitaţi-vă câte daruri şi promisiuni ne „aruncă” pentru un simplu scaun. Da, dar din acel „scaun” ai făcut aproape şapte milioane de şomeri, hotărăşti cine va fi şi cine nu va fi director, prefect, preşedintele consiliului judeţean, cui dai terenuri, cui îi vei da case cu o chirie la valoarea unui pachet de ţigări etc.
Omul simplu redus prin „grija” lor la „simplu muritor”, asistă la acest spectacol fără TVA(chiar nu trebuie taxaţi), spectacol care nu ţine de sete şi nici de foame. El vede că mia aia de miliarde de lei, alocată campaniei electorale, este mult mai mult decât primeşte mineritul. Tot el ştie că reparaţia unui km de drum face vre-o cinci miliarde şi de aceşti bani s-ar putea repara din cei 156.146 km câţi are ţara vre-o 60.000 km de drumuri. Din acei bani s-ar putea cumpăra pantofi pentru patru sute de milioane de oameni. (români sunt numai 23 de milioane). El vede dar puterile lui sunt nule. Poate atât ar mai putea zice: „Vedeţi măi că încă n-aţi zugrăvit ce a construit „ăla” !