Fie a voastră-ntreaga ţară,
Şi de cereţi, vă mai dăm.(G. Coşbuc)

Da stimaţi compatrioţi, încă mai suntem compatrioţi dar nu ştim cât deoarece guvernul care se temea de moşieri şi nu împroprietăreau ţăranii, au ajuns să dea ţara ca şi cum ar fi moşia lor. În prima fază în marea lor democraţie (că de asta suferă) au solicitat acte de restituire. În baza acelor acte, bune sau rele, ei vor oferi celor care vor avea nevoie, o ţară întreagă. Nu scrie nicăieri cine i-a investit să dea felii de ţară, dar ei harnici cum sunt o fac. Nouă ne-au scos ochii cu „hârtia de un milion” de care tot ei au avut grijă să nu fie bună de nimic, iar dânşii îşi iau lucruri palpabile, concrete şi bune. Am uitat să vă spun că nu avem bani să ne plătim profesorii, handicapaţii şi asistenţii sociali, dar avem bani să construim puşcării, moment în care desfiinţăm şcoli. Nu ştiu dacă se poate mai rău. Nu ştiu dacă această politică este democratică sau tiranică, dar ştiu că nu este bine şi ceia ce trebuie să aibă conducătorii – MINTE – este în mare suferinţă.
În ultimul timp am devenit atât de pro – americani încât le punem la dispoziţie întreaga ţară. Pe vremuri, ruşii, polonezii şi alţii carte ne-au solicitat doar un culoar de trecere a trupelor dar Domnii şi conducătorii acelor timpuri ştiau ce înseamnă aceste lucruri şi nu au ezitat un minut măcar. Gheorghe Gheorghiu Dej ne-a scăpat de cizma rusească, voi îi rugaţi pe americani să vină să ne stăpânească !
Ba mai mult, le dăm ţara şi trimitem fii noştri la război, în locul lor ! Sunt sigur că nu vă daţi seama ce faceţi, ori poate credeţi că mamele fiilor ţării îşi vor sacrifica fiii ca să vă de-a vouă americanii….Coca cola. Dacă vă doriţi relaţii aşa de strânse cu…treaba voastră cu cine, căsătoriţi-vă fiii şi fiicele cu odraslele lui Busch, sau a ori căror vreţi, dar punerea pe picior de război a ţării se face printr-un referendum naţional! Nu uitaţi că Ceaşescu şi-a „comandat” adunarea.
Sunt de condamnat oamenii care fac rău. Nimeni în afară de Dumnezeu nu are drept de viaţă asupra altuia, dar de prea multe ori americanii în a lor istorie erau: „cucii care-şi strigă numele”. Nu-i frumos să-ţi bagi nasul în treburile nimănui mai ales când nu se justifică acest lucru. O mamă spunea:”Dacă mănânci doar o coajă de pâine şi beai apă tot este mai bine decât să fie război”. Treziţi-vă nu împingeţi ţara unde nu-i cale de întoarcere! Care dintre naţii au câştigat ceva de la americani:Havaii, Cuba, Vietnam, Coreea. Voi lângă care ne aliniaţi!
8 octombrie 2001

Mama avea o vorbă: „Omul când n-are ce face-şi sparge casa”.Aşa ne spun unii şi nouă când vorbim despre revoluţie. Mai mult, suntem geloşi şi egoişti văzând că altora le merge mai bine. Ne-am obişnuit „să tragem o fugă” pe la unguri să vedem cum le merge şi lor. În ultimul timp „ne mândrim” să ne comparăm cu bulgarii. Aici merge zicala cu capra vecinului. După păreri formate, verificate şi certe, indiferent cum îi merge bine, unuia sau altuia, noi n-am beneficia de binele lor. Nu li-l putem nici lua nici cerşi. Trebuie să avem binele nostru, făcut de noi şi de care noi să beneficiem. Acum că am trecut de „Cerbul de aur”, îmi aduc aminte ce probleme au fost când s-au gândit să organizeze spectacolul în Piaţa Sfatului. Era nevoie de platforma care să primească scaunele, spectatorii şi toate utilităţile. Nu le-a dat-o nimeni. S-a aflat una care ar fi fost pretabilă la acest scop, undeva prin Ungaria, dar chiria depăşea preţul construcţiei. Braşoveni s-au apucat şi au făcut-o. Aşa trebuia de la început. Imediat după revoluţie m-a uimit preţul mic al convectoarelor pentru încălzirea pe gaz, care ni le vindeau ungurii. Ştiind că fiecare lucru are şi un revers, am ajuns şi la adevăr. Când ruşii au construit conducta de gaz metan care mergea în Germania, ungurilor le-a fost oferit gazul la preţuri modice. Acum, îmi spunea cineva, că atât de mult s-a scumpit gazul în Ungaria că nimeni nu-şi mai permite să-l ardă, aşa că încet, încet, ei renunţă la convectoarele pentru încălzirea cu gaz şi ni le vând nouă. Ne aflăm la un an de când s-a schimbat puterea. Aţi văzut şi lucruri bune şi mai puţin bune. Preţurile în schimb, la alimente şi combustibili au devenit ABERANTE pentru marea majoritate a populaţiei. Când gazul avea un preţ mic, îl scumpeau cu 9-15%. În acest an guvernul a dublat preţul gazului, a energiei electrice, etc. Nu-mi plac discuţiile pe această temă dar cu trei ani în urmă, în plină iarnă, toate taxele de întreţinere şi consum erau mai ieftine decât apa rece din această vară! Este bine?!
Vorbind de partidele politice, singurul partid care şi-a ţinut cuvântul dat alegătorilor a fost UDMR. Ceilalţi…Povestea un moş: „Domnule şti cum se va vota numai peste trei ani?- De unde să ştiu , îi replica-i eu. Va veni un mare ştab la o adunare în pieţele mari ale localităţilor şi va pune întrebarea: care doreşte să facă ceva pentru glia aceasta, pentru oamenii aceştia, să poftească în faţă! Şi acela va fi alesul”. Visăm nu? Am visa mai mult dar de câte ori ne gândim să cumpărăm lubeniţa aceasta copiilor, să nu putrezească pe trotuare, constatăm că banii ne lipsesc. La mai bine, domniile voastre!
1 octombrie 2001!

Titlul acestor rânduri, nu numai că indică o lipsă acută de sânge din spitale, dar arată în cel mai înalt grad cum mai stăm noi cu omenia, cu întrajutorarea. Comerţul cu sânge că în final la aceasta se reduce, presupune un donator şi o instituţie specializată care să-l preia şi să-l valorifice. La noi acest lucru se face prin Centru de Transfuzii de pe Str. G. Coşbuc şi donatorii de regulă, sunt oameni destui de săraci sau acei pe care „i-a lovit” necazul. Spun acest lucru deoarece uneori s-au prezentat să doneze sânge oameni atât de anemici încât medicul de serviciu le-a administrat întâi vitamine şi după ce acestea şi-au făcut efectul s-a efectuat recoltarea. Centru de recoltări şi transfuzii au specificat prin anunţuri, vârste ţi şi condiţiile care trebuie să le îndeplinească un donator. Starea sănătăţii bună, , să nu fi avut boli contagioase şi să aibă vârsta cuprinsă între 18-26 de ani. Segmentul acesta de vârstă, de regulă sunt sănătoşi şi probabil că n-au avut nici-un fel de probleme de sănătate pentru a cunoaşte importanţa donării de sânge. Poate nu ar fi fost greşeală dacă se specifica şi vârsta maximă posibilă a donatorului. Condiţiile de recoltare a sângelui la Centru de recoltare, sunt severe din punct de vedere al protecţiei sănătăţii donatorului. Sunt medici care analizează pe loc starea de sănătate a donatorilor şi a sângelui donat şi se foloseşte instrumentar de unică folosinţă.
De cealaltă parte a baricadei, donatorul, este aşa cum spuneau un om împins de nevoie la acest gest, ceea ce îl face să-şi dorească anonimatul.
După ce i se prevalează sângele, ca preţ pentru sângele donat, primeşte un „bon valoric” , prin care în patru sau cinci magazine din oraş îşi poate cumpăra ceva. Aici intervine o problemă din care se dijung şi altele. Dacă eu îmi vând sângele, că de fapt asta fac, de ce nu mi-se dau bani sau un CEC? În mod normal acesta este drumul normal a ori cărei mărfi. Nouă ne-a mai rămas din „ţara proletară” , neasemuita „grijă faţă de om”. Cu alte cuvinte, îi impunem noi ce trebuie să-şi cumpere donatorul, în speţă să nu fie tentat a da banii pe băutură. Spunem că este democraţie şi ne băgăm nasul în treburile fiecăruia. Dacă suntem atât de grijulii, de ce nu-i dăm donatorului un pahar cu lapte după recoltare?
De ce ne mai interesează ce amarul face el cu suma aceia derizorie cu care şi-a vândut sângele? Acum urmează partea ce-a mai umilitoare pentru donator. Se duce la „magazinele cu firmă” care-i valorifică bonul. „Întâmplător” sunt cele mai scumpe din oraş. Din sângele vândut, sub zâmbetele pline de înţeles ale vânzătoarei căruia-i cresc fesele din porţia ei, la ceea ce eu am donat, cumperi…cam jumătate din valoarea scrisă pe bon dacă ţi-ar permite să cumperi în altă parte. Dacă totuşi este necesar sângele, daţi oamenilor valoarea lui şi a celor două zile libere cuvenite, în bani şi v-a fi sânge din belşug. Oamenii nu sunt nemulţumiţi de preţul sângelui cât de acest lanţ de umilinţe la care sunt supuşi.
17 septembrie 2001.