Vă scriu vouă, celor care „Aveţi două nopţi şi-o zi” (E. Isac), acei pe care ”Nu v-am uitat, minerii mei” fiind tot timpul în sufletul lui Şiugariu, Deşliu şi însăşi Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea, v-au dedicat versuri, v-au cântat bărbăţia. Când ne gândim la voi ne gândim şi la ziua în care aţi luat această hotărâre, deloc uşoară şi, implicit la prima zi petrecută cu groaza în suflet în subteran, loc de muncă în care dai mult şi pierzi şi mai mult, care spre deznădejdea voastră, uneori nu numai că seamănă cu mormântul, ci chiar şi este. Cu toate că acesta-i adevărul şi zilele-s tulburi, nu tristeţea trebuie să vă copleşească. Este adevărat că statul cheltuieşte 1,2 milioane lei cu un deţinut/lună şi numai 980 de mii cu un tânăr profesor, cu toate că nu sunteţi cei mai bine plătiţi, de voie, de nevoie, statul nu-şi face datorii în „băncile” noastre, putându-vă ferici copii şi familia cu rodul muncii voastre. Reuşiţi să le furaţi un zâmbet prin ceea ce le daţi, prin ceea ce faceţi pentru ei. Voi, bărbaţii mineri, sunteţi ca piloţii de reactoare, tot timpul doriţi, tot timpul aşteptaţi şi fiecare întoarcere din şut este un prilej de bucurie pentru întreaga familie, de la cel mai mic, care cotrobăi prin traistă după mâncarea „rămasă” şi până la soţiile iubitoare şi mame. Nu de puţine ori şi nu puţini au fost aceia care s-au întrebat „ce vă ţine acolo?”, ştiind cu câtă groază se intră în mină. Iar voi le puteţi răspunde că nimic nu v-ar putea reţine dacă n-aţi cunoaşte OMENIA, Acolo unde-i mai greu, acolo unde greutăţile sunt mai mari, apare şi se dezvăluie acest sentiment, care-i ca o dulce beţie, care te atrage, te inundă. Omenia celor din adâncuri este simţită de toţi cu care vi în contact, şi ei vă respectă pe voi şi sentimentele voastre. De ziua voastră doresc familiilor bunăstare şi sănătate şi vouă ani rodnici fără boli şi accidente. La mulţi ani, mineri! NOROC BUN!

„Nu i-ar putrezi oasele cui au dat fiinţă acestor ţări în care cuvântul nu-i cuvânt, amorul nu-i amor”
-EMINESCU-
Aceasta-i „explozia „ lui, la maşinaţiunile guvernului de atunci, care l-au scos din funcţia de bibliotecar, mai apoi şi din cea de revizor şcolar. Poate că, dacă nu cădea guvernul ar mai fi fost revizor şcolar dar rapoartele înaintate de Eminescu arătau starea jalnică din învăţământul românesc la acea dată, în anul 1875. Acum stimaţi cititori „este mult mai bine”. Salariul minim pe economie este de 1,4 milioane, dar nu şi pentru dascăli. Nu se alocă alţi bani pentru reparaţii, pentru materiale didactice, sau materiale de instruire. De bonuri de masă nici nu poate fi vorba. Cu toate acestea, după revoluţie ne-au vizitat şi pe noi, un ministru sau altul ai învăţământului din ţările respective, unii cu ocazia Olimpiadelor şcolare internaţionale. Trei dintre miniştrii de resort din: Franţa, Turcia şi Polonia, în diferite ocazii, s-au exprimat că:”Învăţământul românesc este cel mai bun din Europa”. Axându-se pe aceste fapte, ne-a promis şi nouă dascălilor, salariul minim pe economie domnul Adrian Năstase care cu nici o lună în urmă ne cataloghează pe dascăli de handicapaţi (vezi ziarul Libertatea Nr.3329 din 11 iulie şi, pentru a vedea că exprimarea nu-i întâmplătoare, în programul perfectat între organismele UE „ăia îşi fac datoria şi s-au achitat de sarcinile ce le-au revenit prin convenţii”. Contractele erau ca partea română să contribuie cu „cealaltă jumătate” printre care şi elaborarea manualelor. Ciudăţenia vine de acolo că acele manuale nu s-au tipărit nici unul în provincie şi nu au obţinut nimeni din provincie aprobare pentru a tipării, dacă a realizat, un eventualul manual. Cu toate acestea au existat şi cadre didactice din provincie care au realizat manuale. Acestora li-s-au pus atâtea piedici până i-au dus la descurajare. Una dintre acestea era realizarea manualului tipărit deja şi să fie pus şi pe suport electronic… de aici era simplu pentru unii…. Dar nu s-au realizat multe tipuri de manuale şi se pare că metodele de muncă se doresc aceleaşi ca şi până acum. Văzând marea masă a şomerilor am elaborat două metode de calificare. Una se referea la calificarea persoanelor care lucrează „pe apucate” şi cum s-ar putea califica, cealaltă a OMNIMESERIAŞULUI, preconiza un meseriaş care să nu poată fi trecut în rândul şomerilor. Acestora li-se face o cultură tehnică aplicată care să le permită adaptarea foarte rapidă la o eventuală schimbare de produs. Le-am adus la cunoştinţa Ministerului Învăţământului şi Cercetării în 2 III 2001, iar prin adresa 16669 mi se răspunde: „Am luat act de propunerile dvs., care vor fi înaintate spre analiză direcţiei de resort”. Au trecut şase luni. Peste o lună începe şcoala. Aşa ne conduc, aşa mergem înainte! 13 august 2001

În recentele sondaje prezentate de toate televiziunile din ţară, rezultatele sunt aşa cum preciza şi N, C. Munteanu, fiecare prezenta latura care-l interesa, cu procentele care şi le dorea, rezultă că jumătate dintre români doresc să-şi părăsească ţara. Asemenea procent de depopulare n-a mai fost pomenit nicăieri în lume. De ce doresc ei să voiajeze pe alte meridiane? După scumpirile la gigacalorie şi la gaz (dublu şi triplu preţurilor anterioare), ponderea celor care vor dori să-şi ia lumea-n cap va trece de 75%. Felicităm guvernanţii pentru asemenea realizare şi pentru „strânsul curelei”. Le mulţumim domniilor lor, care au participat la Simpozionul C. Montana, unde o masă a delegaţiei noastre costa între 800 de milioane şi un miliard. Se bate multă monedă pentru că sunt cereri masive din partea multor români care doresc să obţină „legitimaţiile de ungur” sau, care va fi denumirea lor finală, acestea nu s-ar întâmpla dacă oamenii ar avea din ce să trăiască. Un strungar român a lucrat două veri în Ungaria şi din venitul obţinut, şi-a făcut casă în Tăuţi Măgherăuşi, şi a întreţinut şi familia. În schimb banii cu care ne milueşte statul şi patronii în ŢARA NOASTRĂ, nu ajung. Ne-ar trebui un salariu mediu pe economie pentru a ne putea întreţine apartamentele, că ce vor mânca prunci şi cu ce-i vom trimite la şcoală, nu-l interesează pe domnul Năstase cu toate că-i invidios pe guvernele care reuşesc să-şi ducă popoarele spre bunăstare. Ni-se „garantează” că preţurile la gaz şi încălzire vor fi subvenţionate de stat pentru oamenii cu venituri mici. Este bine gândită măsura deoarece după asemenea scumpiri cam 80% din populaţia tării va fi săracă. Pe de altă parte guvernul poate sponsoriza salariile minime, dar la aceste preţuri nici dacă ai salariu mediu pe economie nu reuşeşti să fi „la linia de plutire” şi salariile medii nu la sponsorizează nimeni. Deci?…La toate acestea nu-i de vină numai guvernul care-şi poate permite ori ce fiindcă n-are opoziţie. Dacă unele pretenţii ale politicienilor ar fi fost mai rezonabile, astăzi aveam un pol care putea să impună buna cuviinţă şi bunăstarea. Sper să se trezească încă din acest an, deoarece unii încep a se grupa pe lângă acei care încă nu i-au minţit, nefiind aleşi! Ţara-i foarte dezamăgită… 6 august 2001