Ştim cu toţii cât de greu ne este să scriem, să descriem, un prieten. Poate şi datorită faptului că unele prietenii se fac prin conjuncţie(biocurenţi) ori la vederea unei trăsături morale sau de caracter, care ne-a frapat în momentul observării. Prietenia cu o femeie este mai simplă. Ele „au forme, au ochi”, dar şi Vasile are ochi. El a înţeles să iubească deoarece credinţa este dragoste neîngrădită. Că Vasile-i prietenul multor oameni „există o explicaţie”, care în principal se referă la trăsăturile lui de caracter aproape neobişnuite. Setea lui extraordinară de-a cunoaşte atât în sens filozofic cât şi fizic, stabilitatea în opinii, în cunoaşterea adevărului şi a calităţii semenilor pe care i-a întâlnit, viaţa punându-l la încercare prin diferite întâmplări, ori numai prin simple schimburi de idei. Poate-i de domeniul fantasticului să porţi o discuţie (pe atunci doar în şoaptă) şi să constaţi după treizeci de ani, că aceiaşi discuţie îşi păstrează parfumul şi certitudinile pe care le avea „atunci”. Este incredibil acest lucru datorită faptului că Vasile „de atunci”, „a bătut” trei continente, cu ţări unde cuvântul are atâta valoare, că deosebeşte omul de necuvântătoare. De-ar fi fost explorator, lui Vasile i-ar fi plăcut marginile, capetele, vârfurile, dar aşa s-a mulţumit întotdeauna cu mijlocurile, indiferent dacă acestea erau ale femeilor, ale continentului Asia sau ale Orientului …Mijlociu. Este taciturn, şi-şi bea cafeaua sau ceaiul la Bar OJT. Nu te cheamă, nu te respinge, dar sentimentele faţă de tine sunt evidente. Este poate singurul om care a încărunţit…degeaba, deoarece părul lui alb-auriu n-a realizat un contrast mai mare ca argintiul de acum. Dorea să scrie o singură carte în această viaţă. Nu s-a putut deoarece ochii lui albaştrii transparenţi, probabil au avut mai multe datorii. Aşa că s-a ales cu;”Femei care m-ar fi putut iubi” şi un biet „Fluier pe zăpadă”. De câte ori ne întâlnim încerc câte-o „vorbă de sărbătoare” cu prietenul meu Vasile şi, fac lucrul acesta deoarece născut fiind în Postul Crăciunului nu-şi poate sărbători „ziua de naştere”. De vă mai spun că traducerea numelui său înseamnă BUNUL sunt convins că veţi şti cine-i bunul meu şi-al vostru prieten,Vasile, căruia îi urăm acum, când putem, „La mulţi ani şi multe succese”…că de ziua lui…
18-24 iunie 2001

Deci, „râurile s-au întors în matcă” şi, după şase luni de domnie, se poate spune că „puterea s-a aşezat”. Toţi aşteptau această aşezare ca o certitudine a „schimbării” şi de n-o fi o schimbare cu paşi ameţitori, măcar să nu se repete greşelile „schimbaţilor”. Se pare că aşteptarea aceasta se poate prelungi la nesfârşit şi tot nu vom constata că „lupul şi-a schimbat năravul”. Trecând peste aceste manevre abile, menite să câştige timp, „să facă orice numai să nu facă nimic pentru cei mulţi”, le aducem aminte „aleşilor noştri” că pâinea nu se poate înlocui cu poveşti şi, pâinea aceasta, care se cuvine fiecăruia, lipseşte din ce în ce mai mult, şi din ce în ce, la mai mulţi. Cea mai mare deznădejde oferită de noul executiv şi noul legislativ este din nou votarea bugetului şi execuţia lui în…iunie. Este o reală decepţie când constaţi că s-ar putea ca acest buget să fie cel mai mic din istoria ţării. Acest mini PIB „s-a născut” prin transformarea oamenilor muncii în şomeri şi de aici la faptele antisociale drumu-i scurt. Este de neconceput cum unii cred că două treimi din populaţia ţării nu trebuie să facă nimic. I-a lăsat şi fără serviciu şi fără pâine. PIB-ul mai este mini şi datorită faptului că inflaţia-i ţinută…acolo unde-i ţinută. Nu trece anul fără a umfla preţurile cu cel puţin 50%. Se scumpeşte benzina cu trei sute, pâinea se va scumpi cu 3000 de lei. Cine vede aceste lucruri, aceste neruşinări,ar putea crede, şi se pare că aşa este, că ori cât de mică este scumpirea unui produs energetic nu influenţează produsele finite cu mai mult de 10%. Ne dorim iarăşi mai multă ordine, mai multă siguranţă a individului. Nu se mai fură în piaţă, se fură chiar în prefectură şi cum ar fi altfel, când numărul celor care nu fac nimic, care n-au ce face, este de aproape zece ori mai mare decât al celor care se ocupă de ordine. Ordinea trebuie făcută şi „sus şi jos”. Poate-i greu şi, în ultimul timp constatăm că nimic nu-i uşor, dar gândiţi-vă la un neamţ care-şi „căra molozul războiului” şi dacă a aruncat un capăt de ţigară în stradă, a fost amendat. La lipsa de ocupaţie a acestei mari mase de oameni s-a mai născut un fenomen. Cineva face o grevă cu 300 de angajaţi, dar în stradă strigă:”hoţii, hoţii! Mai mult de trei mi de oameni. Înţelegeţi fenomenul? Pacea socială nu poate fi numai dacă o are cel împlinit şi împăcat, este necesar ca şi cei care n-au nimic s-o obţină, pentru ca pacea să poată fi pace şi asta s-ar traduce prin locuri de muncă, prin cuprinderea şi a acelora cărora capitolul acesta le-a lipsit şi le lipseşte, într-o ocupaţie care să le permită să aducă pe masa lor şi a pruncilor PÂINEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE.
11-17 IUNIE 2001

De după al Doilea Război Mondial, România a “plecat” cu 13 milioane de oameni, iar Ungaria cu nouă milioane. Astăzi România are 22 de milioane şi Ungaria…9,2milioane. Politica demografică a vecinilor noştri, a fost foarte bună şi deosebit de avantajoasă: terenuri şi bani pentru case tinerilor căsătoriţi: concedii înainte şi după naştere, aproape triplu acordate în ţara noastră: alocaţii de hrană care întradevăr îţi permiteau creşterea şi educarea copiilor. Cu toate aceste măsuri de favorizare a natalităţii, roadele au fost slabe. S-a ajuns la 10 milioane. A venit ’89 şi asemeni altora şi ei au pierdut peste un milion de oameni. În acest caz nefericit, un popor este pe cale de dispariţie nefiind cataclisme, războaie sau epidemii. Atunci ce faci ca să mai exişti? Doamne ce minte de copil. Te uiţi în fostul Imperiu Austriac-în partea a doua şi unguresc- şi ai mai găsit o populaţie cât a Ungariei de acum, prin Slovacia, Serbia, Voivodina, România şi aşa mai departe. Aici vine partea ruşinoasă. Acadeaua. Înaintea vizitei papei Ioan Paul al II-lea în România, în mai 1999, sub directa sa îndrumare, a apărut o carte de prezentare a activităţii sale în această funcţie, cât şi de atunci de când era Karol Woytila şi scria versuri. Pentru români, Sanctitatea Sa a redactat un articol, în care arăta cum “nişte persoane catolice maghiare” au făcut recesământul ceangăilor transformându-i în unguri cu acadeaua. Au profitat de faptul că erau feţe bisericeşti şi erau consideraţi deasupra minciunii şi de faptul că majoritatea ceangăilor erau analfabeţi. Noua lege-i ruşinoasă prin faptul că populaţia maghiară din România este şcolarizată în şcoli de patru limbi, unde a dorit fiecare. Apoi nu cred că pentru a vizita o grădină zoologică la jumătate preţ ar face cineva o cheltuială de peste un milion. Nu cred că vor primi nimic datorită faptului că străbunica mea, Contesa Zichy, a cărui soţ a fost episcop în Ungaria nu şi-a putut intra în posesia pământurilor şi castelului cu acte în regulă(N. Iorga – Pagini alese din însemnările de călătorie prin Ardeal şi Banat, vol II-1977). Apoi despre Goldiş ştim multe şi avem multe regrete. Vor fi şi din aceia care vor face ceia ce spune actuala conducere a Budapestei, dar e trist că dacă cineva-i consideră pe ungurii din ţara noastră fraţi, de ce caută să-i învrăjbească, dacă n-au alte motive. Doresc să semene ceva şi să culeagă…altceva. Noi am făcut multe lucruri bune împreună, dar ei se cramponează în lucruri care de mult au fost îngropate, mai ales că la ei un ungur născut în Ungaria are alte drepturi, începând chiar cu cele salariale, faţă de un ungur născut în România sau în altă parte. Sperăm ca dumnezeu să le de-a minte celor ce n-au, şi să se întindă fiecare cu propria-i plapomă, numai atât cât e ea… 4-10 iunie 2001