Imediat după război, nimeni nu credea că, în marea lor ofensivă prin Europa, americanii nu vor ajunge şi în România. Unul, într-o noapte, a scris pe peretele bisericii cu cărbune, TRUMAN. A fost bine “mărunţit” şi a mai “luat” şi vreo şapte ani de gherlă. Ne-a sosit în schimb o televiziune particulară, care ni-i prezintă nu numai ca oameni, ca ţări, ca tehnică, ci chiar şi ca mentalităţi. Nimic rău în asta. Rău este că se asimilează şi se imită mai uşor RĂUL. Avem deja unii, arme, alţii se organizează în grupări de violenţă. Se dau atacuri şi culmea, unul s-a apucat să fure petrol din conductă fiindcă aşa a văzut la televizor. Sigur că legile, în final, vor fi impuse. Se va face ordine, dar cu morala, cu inhibarea şi chiar demolarea de sentimente, cum va fi? Este mult mai greu să le repunem pe picioare. Mai ales când se aruncă şi cu bani în acţiunile respective. Cel mai grav atentat la morală este faptul că nu mai este dragoste, iubire, afinităţi elective. Este…sex. Asta şi datorită faptului că emisiunile televizate îl “susţin”. Omul dominat de instincte. Axat pe o aşa platformă de propagandă, cei care-şi zic şi creştini, dar care simt mirosul banilor din legalizarea prostituţiei, vin să ne explice cât de mult ar avea de câştigat societatea(lor), din această formă de dezumanizare. Despre acest “drum al legiferării” prostituţiei o să copiez un paragraf, 1/32 din Epistola lui Pavel către romani: “Cu toate că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că acei care fac aceste lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe acei ce le fac”. Sigur că mulţi bărbaţi ţin să meargă la femei, dar soţia lor să nu ştie. În ţara noastră toţi care se pot exprima, numai despre acest lucru discută. Este şi aceasta o problemă. O falsă problemă într-un stat unde ar mai trebui vreo 4-5 milioane de locuri de muncă, vre-un milion de case. Şi mai avem cam toţi atâţia analfabeţi şi foarte mulţi flămânzi şi…flămânzi. Astea ar fi problemele, numai că după acestea nu se poate profita. Nu câştigi bani dacă hrăneşti flămânzii, dar dacă ai un stabiliment cu “dame de plăcere”, din “munca” lor îţi hrăneşti toate neamurile. Asta-i prostituţia şi sateliţii acestei “profesii”. 26.02. 2001

În Ajunul Sfintei Boboteze, domnul Oanţă ne-a prilejuit o întâlnire cu primarul Anghel şi şeful Energoterm Baia Mare. S-au dezbătut probleme care dor. Impozitele şi dobânzile pe serviciile Energoterm. Un şef de serviciu a făcut o impresie lamentabilă telespectatorilor prim modul evaziv de-a răspunde la întrebări. De la microcentrale s-au asfixiat 20 de persoane, de la centralele de bloc sau cartier nici una. N-a fost capabil, după ce s-au strâns listele cu “debranşaţii” pe oraş, să prezinte o situaţie reală a unui bloc măcar, din punct de vedere a reluării serviciilor. Fiind presat de moderator a conchis că ar putea monta o altă centrală de bloc sau scară. De la un inginer ne aşteptam ne aşteptam şi la alte date, dar…Văzând totala necunoaştere a situaţiei reale, ne mirăm de confuzia “împinsă” până la primul ministru. Debranşările au fost plătite de cei care le-au făcut nu din nevoia de fantezii, ci datorită faptului că “serviciile” nu-şi mai onorau denumirea şi gigacaloria a săltat peste posibilităţile permisibile ale salariilor actuale. Domnul primar, explicând creşterea de 49% a impozitelor pe clădiri, terenuri etc., spunea că se bazează pe devalorizarea leului şi acordă reduceri pentru acei care sunt în dificultate de plată. Totuşi leul se devalorizează şi în buzunarul contribuabilului, nu numai în primărie şi scumpiri s-au anunţat peste tot. Este bine că mai avem şi vom mai avea drumuri şi trotuare bune, dar mi-e teamă că vom umbla desculţi pe ele. Dacă tot se vor aloca banii de rebranşări, ei ar putea fi folosiţi pentru montarea de sobe în blocurile ale căror sisteme de încălzire s-a autoanulat(există şi acum sobe care funcţionează cu hârtii şi cartoane) şi COŞURILE DE FUM necesare acestora. Atunci vom fi siguri că în Baia Mare nu vor mai fi gazaţi sau intoxicaţi în propriile apartamente visând la ceia ce înseamnă”confort” pentru muritorul de rând. Viaţă bună şi gânduri bune acelor care mai gândesc la vieţile şi traiul altora…19 02 2001

“Şi a privit Dumnezeu câte le-a făcut şi iată că erau bune foarte”(Facerea 1:31) Credem că de Om a fost cel mai încântat, dar şi mai încântat a fost când a “zămislit” pe Brâncuşi. Omul care, dacă ar fi fost în Gomora, Avraam n-ar fi stat atâta pe gânduri să-i spună Domnului; “da Doamne, este un om muncitor sârguincios, modest şi cu credinţă. Se numeşte Brâncuşi. “El este unul dintre marii artişti care slujesc strălucit ideea că un artist pentru a deveni universal, nu trebuie să se desprindă de ţinutul său şi de natură…Arta abstractă are puternice rădăcini în natură şi în popor” (Bulent Ecevit-preşedintele Turciei). Brâncuşi obişnuia să-şi sărbătorească zilele întru anume fel. Prima era de primenire în “tabul” lui(vas din tablă, rotund, pe post de vană) după care Natalia îi aranja barba şi părul, se îmbrăca în alb, cu salopetă şi saboţi, după care făcea mâncare, se ascultau discuri, cânta la vioară sau chitară, îşi povestea viaţa. Câte seri la gura sobei (făcută de el şi refăcută cu noi în fiecare toamnă), câte istorii şi răspunsuri.(Alex Istrati şi Natalia Dumitrescu- “Nouă ani alături de el”). Dar el n-a fost purtat pe braţe prin lume. Şcoala de meserii din Craiova-un episod. Murindu-i tatăl, mama cere ca fiul ei să fie internist şi bursier. Prefectul de Dolj, printr-un ordin dat directorului şcolii, cere locuri în internat pentru 10 elevi, printre care şi Brâncuşi. Premiantul şcolii a fost Brâncuşi. În vacanţa anului IV, trei oameni de marcă I-au facilitat să lucreze la fabrica de mobilă Thanet din Viena. Brâncuşi a putut lua cunoştinţă cu multe valori mondiale ale arhitecturii, sculpturii, picturii. Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului, un carnet cu 62 de schiţe şi două desene, şase lucrări artizanale şi încă 21 de sculpturi şi patru desene în colecţii particulare Brâncuşi era şi un portretist deosebit. Berto Lordera spune:”Era un om de-o mare delicateţe sufletească. Am preţuit la el faptul că a putut să-şi păstreze acel soi de nevinovăţie, de inocenţă originară, a fiului de Ţăran. Mi-a povestit cum a făcut drumul, pe jos, la Paris, căci eram foarte nedumerit de această călătorie. Mi-a spus că, mergând, cânta”. Se întâmpla în 1902. După doi ani s-a stabilit la Paris. Avea atelierul în Imass Rosin, 11. Munca asiduă şi creatoare, inteligentă şi arta de avangardă se acceptă greu, uneori necunoscute contemporanilor. În 1920 a fost expulzat dintr-o expoziţie din Franţa pe motiv că piesa Prinţesa X este…pornografică. În 1927 se afla pe rol procesul Brâncuşi versus SUA, câştigat după un an de Brâncuşi, căruia i s-au imputat că piesele super finisate ar fi fost executate…tehnologic. O viziune a lui Bulent Ecevit asupra complexului muzeal din Tg. Jiu este demnă de luat în seamă:” Sărutul pe care-l realizase la Paris, transformându-l într-un motiv, a făcut din el Poarta Sărutului. Partea de sus a porţii a făcut-o să semene fie cu un sicriu, fie cu o ladă de zestre a unei mirese de la ţară. E ca şi cum ar fi vrut să arate că moartea semnifică, în aceiaşi natură, şi despărţirile şi unire”. Brâncuşi, poate că numai lui I-a fost dat să se disipeze în noi, în spaţiu, în lume. După Domnul Isus n-a mai existat o asemenea persoană a cărui avere să fie enormă, dar şi a tuturor. Poate de aceia în faţa operelor lui cazi în tăcere. Şi de n-ar fi existat Brâncuşi n-ar fi existat nici Concordie…n-ar fi existat…cine ştie ce. Operele lui Brâncuşi sunt onoarea ori cărui muzeu, “risipite” în aproape cinzeci de muzee şi colecţii particulare. După unii, Brâncuşi a găsit o legătură între el şi “Gânditorul de la Hamangia”. Brâncuşi zice:”Nu vom fi, niciodată, îndeajuns de recunoscători faţă de pământul care ne-a dat totul” 10. 02. 2001