O astfel de întrebare şi-a pus-o fiecare. De fapt, ridicând uneori ochi în SUS ne gândim că, aşa cum toate se schimbă, de ce nu s-ar schimba şi timpul? În iarna anului ’71 sau ’72 “am prins” -23 grade Celsius. Apoi, “un puseu” de zero la unsprezece grade la sfârşitul lui noiembrie sau începutul lui decembrie. Ianuarie s-a dovedit luna cu maximul de precipitaţii şi din ce în ce mai puţin geroasă. Februarie n-a mai coborât sub -12 grade, nici din greşeală. În 1978, prin august “a venit” un ciclon care a pus la pământ întreaga pădure de pe versantul nordic al Gutâiului. Pagube de asemenea amploare n-a mai cunoscut Maramureşul. În 1986, noiembrie 23 au înflorit trandafirii. A fost “anul Cernobâl”, când, după explozia din 27 aprilie, am avut şi puţină şansă. Vântul bătea din Est la Vest, norul radioactiv ajungând mai repede în Anglia decât la noi. Pe 28 noaptea, a plouat bine şi abia pe 29 s-au semnalat radiaţii la noi în ţară. Temperatura întregii Europe era aceiaşi în ori ce ţară care a fost afectată de radiaţii până în 8 iunie 1987. Tot în acel an, ’86, povesteau bătrânii din zona Iaşului că “au semănat păpuşoiul în mustul zăpezii. În toată vara n-a căzut o picătură de ploaie, dar aşa păpuşoi să nu vezi călăreţul de pe cal n-am mai avut”! Porumbul a fost adus din Mexic. Radiaţiile l-au ajutat. Nu l-au ars. S-au raportat culturi de 18-20 mii kg porumb la hectar. Poate că au fost cinci mi. Cert este că armata şi şcolile, în acea toamnă, pe un teren de patru hectare, în faţa F.N.C. ului din Baia Mare, au construit coştee de porumb, atât de mult s-a primit din ţară. Un lucru hazliu, dar şi ciudat; găinile nu mâncau acest mălai. După *86, circa zece ani în zonă nu s-au făcut castraveţii. În această perioadă, s-au înregistrat temperaturile; -!6 grade în decembrie ’86, -18 în februarie ’87. Apoi temperaturile cresc. Avem în 22 februarie ’88 -8 grade, în 16 decembrie ’88 şi în ianuarie ’89 minus 12.grade, în decembrie ’89 -aceiaş temperatură. Se mai înregistrau -13 grade pe 31 ianuarie 1990 şi -14 grade la 1 februarie, -16 grade în decembrie a aceluiaşi an. De remarcat că aceste “minime” ţineau doar o zi. În 1991 oamenii au văzut Dunărea îngheţată. În 19 mai acelaşi an, apele Lăpuşului şi Someşului au ieşit din matcă(nu punem la socoteală inundaţiile din ’70 şi ’75). În 14 iulie-uragan, apoi inundaţii în Moldova. De atunci nu este an să nu avem parte de furtuni pe care altădată nu le-am fi văzut în o sută de ani. Acestea se completează cu grindină şi inundaţii. Un lucru foarte ciudat, vara de câte ori plouă se răceşte mult atmosfera. Practic sunt ploi reci. Abia în acest an au căzut două ploi calde. Unii ar spune că sunt anomalii meteorologice dar, după frecvenţa cu care se succed furtunile, grindina şi inundaţiile se pare că se schimbă clima. Posibil ? De ce nu? Consumul exagerat de oxigen la lansările în spaţiu, “găurile” din stratul de ozon, tăierea pădurilor şi defrişarea junglei amazoniene pot avea un impact incredibil. Se pare că ne îndreptăm spre ceia ce nici nu vreau să mă gândesc. Dacă am putea gândi cum trebuie, cât încă mai e posibil, ne-am mai putea bucura de ce ne-a dat bunul Dumnezeu ! 29. 01. 2001

“Statul este o organizaţie politică a societăţii, împărţită în clase sociale prin care se asigură conducerea unei comunităţi umane aflate pe un teritoriu determinat(“Mic dicţionar enciclopedic-Bucureşti’7) “Această forţă, ieşită din mijlocul societăţii, dar care situându-se deasupra ei, se înstrăinează din ce în ce mai mult de ea, este STATUL (Engels, Opere ed. A VI-a, germană, pag 177-178).Nu mergem mai departe cu definiţiile statului ca element de represiune. Într-un ziar de Maramureş, un fost senator, “aruncă” o definiţie; “Statul este principalul aliat, fiind supremul garant al drepturilor cetăţeneşti, având rolul de-a introduce şi veghea la respectarea acestora”.Citatul apare sub titlul; “Statul român trebuie să asigure coeziunea socială”.Din cele trei-patru citate, dumneavoastră simţiţi care-i formula cea mai adecvată. Trecând peste faptul că acel domn poate ştie că prin funcţia avută face parte din structurile statale (a puterii statale, cum le place să ni-se impună”), cred că era să ne fi arătat sau spus(dacă n-are documente la dânsul), cum realizează în funcţia ce-a are aceste deziderate. Ce a realizat în acest stat, în acest oraş din funcţia pe care cu onoare a deţinut-o. Poate că legăturile între stat şi individ să fie şi altele decât colectarea impozitelor. Unii spun că da. Hulitul nostru municipiu avea 40000 de abonaţi la reţeaua de încălzire centrală. În ultimii patru ani au mai rămas două mi. E o realizare de coeziune între oamenii aruncaţi de stat în braţele frigului. Toate spitalele o duc greu, dar cel de neuropsihiatrie din Sighet este suprapopulat de acei oameni care nu mai ştiu ce să facă de “binele” ce-a dat peste ei în ultimii ani. Mai mult în Baia Mare n-au fost numai 11 boschetari (ucişi), cifra lor se apropie de 5000 de suflete fără acoperişuri deasupra capului, toate realizări recente. Pe uni I-au mai înghesuit familiile, prietenii, dar viaţa “claie peste grămadă” a făcut mai victime şi mii de procese. Municipiul nostru mai “ţine” şi 18000 de şomeri, care nu sunt în nici-o evidenţă. Dacă domnul candidat ar fi spus: ” din salariul meu de senator voi face un atelier de măşti antiplumb” sau ori ce altceva, numai să mai poată câţiva şomeri să-şi mai adune câteva zile de salariat, lua niscaiva voturi în plus. Cine are loc de muncă este “fericit”. O mică obiecţie tot ar fi. Din ’89 PÂNĂ ACUM SALARIUL A CRESCUT DE 400 DE ORI, DAR FAPTIC A SCĂZUT DE 12 ORI. Ăsta da STAT !. Alocaţia unui copil era de 40 $, acum, cu indulgenţă, doar 3 $ verzişori. Îndrăznesc să spun că salariul mediu se apropie de cel al unui muncitor din 1948. Da, dar atunci era după război. De fapt…despre acestea nu spunem nimic. Ni se cer voturi cu care ştiu ei ce să facă. Îi credem pe cuvânt, deoarece lista neamurilor şi neruşinarea n-au măsură…22. 01. 2001

După unsprezece ani fără dictatură, când serviciile oferite de întreprinderile de stat se apropie de zero, când căldura, monopolul petrolului şi altele ne scot şi petecele de pe buzunare, de bună seamă că acum când şi Nea Nicu şi-a primit florile, vorbele se apropie încet dar sigur spre un bilanţ al “economiei de piaţă”. De fapt nu-i un adevărat bilanţ deoarece el se face cu cifrele care atunci erau oficiale şi acum doar întâmplător mai găsim câteva statistici. Asta ar fi realitatea în afară de lamentabilul “pe cine mai interesează azi statistica?”.Toate-s posibile. Din amalgamul de cifre date şi speculaţii, cei mai huliţi oameni în fostul regim, avocaţii s-au adaptat rapid şi cu folos la noile timpuri (pe vremuri un avocat din oficiu lua 187 de lei pe caz). Ei sunt adevăraţii învingători ai tranziţiei. Nu la mare distanţă sunt medicii, cu cei stomatologi pe primul loc. Aici problema asistenţilor a rămas…problemă. Aveam în acele timpuri circa 200000 de absolvenţi ai învăţământului superior. Aici s-a găsit o lacună: intelectualii n-au reuşit să-şi atragă specialiştii pentru a modela prin ale lor cunoştinţe societatea mult trâmbiţată şi foarte mult aşteptată. Pe unii funcţiile de conducere, în loc să le permită o propulsare, i-au fascinat. Câştigurile, profitul material dar şi cel social au crescut. Adevăraţii făcători de materiale şi bunuri, muncitorii şi personalul cu calificare medie, au fost acei care au reuşit foarte greu să pornească” mica industrie”. Am spus foarte greu datorită faptului că legile-s făcute doar pentru cei care pot “da lovituri”, nu să câştige leu cu leu. Cu toate acestea privatizările, atelierele care s-au deschis, crescătorii de diferite animale şi producătorii de bunuri materiale au reuşit să treacă peste 50% din venitul naţional de partea lor. Rămâne spinoasa problemă sau dilema noastră naţională: inginerii, care, chiar au început “să facă ceva” , cei mai mulţi s-au orientat spre alte domenii sau pasiuni ! Foarte puţini îşi “exersează” profesia în care-i specialist. Muncitorii, jumătate au fost “reduşi” în România, dar îi găsim în Israel,(350000), în Germania(peste 200000), Franţa, Spania, Suedia, Italia şi chiar Ungaria şi Iugoslavia, s-au pierdut dintre ei cam o cincime, ceilalţi lucrează la alţii şi se pare că n-o fac rău nici în Islanda. Dacă actuala guvernare “bate” legile şi O.U.-urile care ştrangulează în aceste momente producţia corectă de bunuri şi dobânzile, românii vor demonstra că n-au fost şi nu sunt oameni ce trebuie împinşi de la spate. Ei ştiu muncii…15 01. 2001