Arhiva pentru Categoria » referinte critice «

April 17th, 2009 | Scriitor:

Toma G. Rocneanu este un prolific. Într-un timp relativ scurt, a editat 10 cărţi de proză. Lumea prezentată în prozele domniei sale, este diversificată, dar ponderea este în universul minerilor, acei “viermi ai pământului” cum îi numeşte Carol Ardeleanu în romanul cu acelaşi titlu. Prezenta carte nu se dezminte de la afirmaţiile de mai sus. Eroii cărţii sunt:”suflete-n derivă”; fiecare căutând o salvare, o ieşire dintr-o lume căreia de cele mai multe ori îi cad victimă.
Conflictele ce se ivesc sunt: cel de ordin exterior-zbaterea personajelor într-o lume ostilă- şi cel interior-care macină conştiinţele, pune întrebări fără răspuns şi care duce, de cele mai multe ori, la decepţii, traume.
Protagoniştii sunt din categorii sociale diferite, dar predomină minerii şi intelectualii.
O incursiune în trecutul depărtat (secolulXIII-lea) pe meleaguri bistriţene (Remember istoric) prezintă relaţii antagoniste între nobili şi dintre aceştia şi ţărani, dar elementul mitic, legendar este mai puternic decât realitatea prezentată.
Incursiunile în “epoca de aur” şi nu numai, prezintă oameni chinuiţi de “ei”, de activiştii de partid, securişti, directori.
Aceşti “ei”-“ne păzeau”, “ne apărau”,”ne hotărau soarta”, “făceau reguli”, “ne mutilau sufletele”. Se observă tonul ironico-dramatic ale titlurilor unor proze din prezenta carte.

Protagoniştii, mineri, sunt victime, atât a relaţiilor sociale cât şi a unor inevitabile accidente de muncă.
Minerul Matei se sacrifică pentru a-şi salva fiul de la înec, în urma unei avarii în mină. Pe patul de moarte el trăieşte mulţumirea că Nuţu, fiul său, devenit şef de echipă remarcat, îi va continua fiinţa.
Ortacul Alexandru, căruia toţi îi ziceau Şoani, tip spititual şi sociabil, devine irascibil, brutal, îşi “îneacă” necazul în băutură îşi maltratează soţia foarte frumoasă, devenind cumplit de gelos. Acest “suflet în derivă” nu mai are nici o întoarcere.
Minerul Costin trăieşte drama ultimului său drum în mină, pentru că a fost disponibilizat. Se comportă firesc ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar sufletul său intrat în derivă moare încet dar sigur.
Ortacul Pop Vasile -este al II-lea după director-tot Pop. Acesta este un autodidact, are cunoştinţe temenice profesionale, relaţii cu diverse persoane din lumea intelectuală la care nici nu te aşteptai E un fel de “Gică de la sculărie” din cunoscutul banc. În urma unui accident în care îşi deformează mâna, devine inutil şi de aici terapia sufletească, sfârşind în anonimat.
Tema desrădăcinării este prezentă prin eroii Sorin (alter ego) şi Rodica fata adusă de la ţară, căsătorită cu un metalurgist bătrân. Ea trăieşte nostalgia locurilor natale(citat pag. 41-42)
O caregorie aparte sunt intelectualii căutărilor de absolut care sunt sufletele cele mai în derivă căci nu pot percepe lumea materială brută, se izbesc de ea, de unde provine drama sufletească.
Astfel, poetul “ojetist” cu o singură carte, un stâlp al Ojeteului (după cum este numit în ziarele locale) nu pricepe nimic din viaţa minerilor şi cu o “superioritate metafizică” visează la lucruri irealizabile.
Larion, masiv şi dezordonat, profesor de istorie pensionat, cu multe relaţii în lumea doamnelor de peste 40 de ani, filozofează enigmatic fără a fi inţeles de nimeni.(citat pag.25-26)
Autorul pătrunde în lumea scriitorilor locali, la lansări de carte sau în cenacluri, între epigramiştii de la “SPINUL”; suprinzând reacţii diferite cu prezentări ironice, amare sau cu subânţelesuri.
Din punct de vedere artistic remarcăm în opera domniei sale: naturaleţea stilului, predilecţia pentru amănuntul semnificativ, creierea de suspansuri care ţin cititorul într-un continuu interes.
Fiindcă autorul este şi cronicar în proză al Clubului epigramiştilor “Spinul” îi dedic şi eu o epigramă:
Când faci cronici pe la “Spinul”
Întrevezi vre-o perspectivă?
Sau te arde iarăşi chinul
Ca un “suflet în derivă”
Prof. Romulus Filip
În 6 februarie 2004 la lansarea cărţii în localul
Grupului Şcolar “Gheorghe Lazăr” Baia Mare.

Categori - citeste on line: referinte critice  | Comments off
April 17th, 2009 | Scriitor:

Recurs permanent la mine şi la minerit
( Toma G. Rocneanu-“Suflete-n derivă”)

Ori care ar fi temele declarate pe care şi le propune în cărţile sale, Toma G. Rocneanu, la sfîrşitul lecturii lor constaţi că în principal, sau indirect, tot despre mine şi mineri este vorba, domeniu în care a crescut, a lucrat şi ale căror secrete le-a cunoscut nemijlocit. Desigur că în funcţie de context, referirea la mine, mineri şi minerit este, uneori, numai sugerată, alteori intercalată între temele principale pe care îşi propune a le trata, iar cel mai adesea aceasta ocupă partea centrală a scriiturii. Deşi nu i se cunoaşte prea bine trecutul cultural înainte de 1993, cînd îi apărea prima sa carte-“Destine conjugate”-, în toate cele zece volume de proză publicate de autor până în prezent, observaţia de mai sus este vala bilă chiar dacă titlurile acestora, bine alese, spun cu totul altceva. Căci, întradevăr, numele volumelor sale de proză:”Destine Conjugate”, “Tânjind după soare”, “Toduţ”, “Prietenul meu Andrei”, “Gazeta de suflet”, “Iubirile Elisabetei”, “La porţile Iubirii”, “Usite la subsol”, “Născuţi în timpul altora”, şi “Suflete-n derivă” sunt atractive şi interesante şi ele lasă a se întrevedea că toate au, ca un fir al Ariadnei, ceva comun. Dar referirile la tema care îl obsedează pe autor nu sunt făcute, liniar şi la obiect, ci în contextul dezvoltării acesteia, al existenţei de fiecare zi a oamenilor locului, integrînd viaţa celor din mine în viaţa cea de toate zilele a societăţii în care minerii coabitează şi racordându-se la toate componentele existenţiale ale contigentului. Acest mod de a conduce tramele creaţiilor sale îi permite autorului să abordeze principalele aspecte din traiul cotidian civic ori din cel profesional, viaţa şi moartea, bucurii şi tristeţi, obiceiuri şi datini, credinţe şi erescuri, iubire şi ură, speranţe şi deziluzii, împliniri şi eşecuri etc. Şi ca o calitate deosebită şi evidentă pe care Toma G. Rocneanu o are este acea de a şti să creeze epic. La el totul se povesteşte, de obicei la trecut şi la prezent, efectuând incursiuni în multe aspecte social-economice, istorice, politice, culturale etc., reuşind astfel să facă verosimile acţiunile prozelor sale.Dacă ar stăpâni la fel de bine şi regulile aride ale scrisului, dacă topica frazei nu ar fi mereu în suferinţă, scrisul lui ar căpăta noi valenţe. Poate pentru neâmplinirile enunţate mai sus o parte din vină o poartă şi cei care-i lecturează şi-i îngrijesc prozele publicate. Ori cum strădania autorului de a realiza fresce ale vieţii din nordul ţării, de ieri şi de azi, este meritorie. Dacă cineva ar scrie o istorie completă a mineritului de aici, a vieţii social-culturale, economice, a obiceiurilor şi a tradiţiilor ar găsi o bună parte din acestea în scrierile autorului comentat.
Recenta carte pe care Toma G. Rocneanu a publicat-o (lansată la 6 februarie 2004) la Editura Risoprint din Cluj-Napoca confirmă întocmai aserţiunile de mai sus. Aceasta este o lucrare de mare acurateţă-s-ar putea asemui unui roman sau unui volum de proză scurtă-, în care autorul, cu ironie şi sarcasm disimulate, reflectă, ca într-o uriaşă oglindă, printre altele, circumstanţele social-economice şi politice din ultima jumătate de veac de aici, cu toate constrângerile, lipsurile, nedreptăţile, ororile şi crimele făcute de un regim inuman, autodeclarat, cu cinism, în ciuda evidenţei, progresist, drept şi echitabil. Totul însă- nu se putea altfel-brodat pe fundalul minelor şi al mineritului. În capitolul de început, într-o discuţie cu un pretins scriitor arogant şi preţios, autorul întreabă şi se întreabă, la un moment dat, dacă cineva care n-a cunoscut nemijlocit mina şi viaţa celor ce lucrează acolo ar fi capabil să scrie o carte adevărată cu acest subiect. Răspunsul negativ, desigur, îl dă argumentat tot autorul.
După ce este prezentat specificul Băii Mari, cu multe detalii despre viaţa şi modul de trai de aici, despre dotări tehnice, editoriale şi gospodăreşti-cele patru gări, ale unei mari metropole , care au desevit cândva acest areal, “casele de ciocolată”, existente în zona actualului Liceu Nr.1, conducta din doage pentru apă industrială, lungă de 23km, care străbătea ca un şarpe uriaş oraşul de la est la vest etc., cu unele trimiteri la evenimentele istorice din vechime, în următoarele cinci capitole, autorul se referă la situaţia dramatică de aici din timpul dictaturii comuniste, reuşind s-o sintetizeze prin chiar titlurile foarte sugestive ale acestora:”Ei ne păzeau, Ei ne apărau, Ei ne hotărau soarta, Ei făceau regulile, Ei ne mutilau sufletele”. Un singur eveniment cutremurător din cele povestite în capitolul “Ei ne apărau” este edificator:” George Împărat”, un patrizan anticomunist refugiat în munţi, este convins de un om de încredere al său să se predea şi să-şi reia viaţa normală, promiţân-du-i-se oficial că nu i se va întâmpla nimic. Îndată însă ce a ajuns în raza de acţiune a securiştilor a fost împuşcat din toate părţile cu atâta ură şi sălbăticie încât, la sfârşit, ce a mai rămas din el a încăput în sacii de grenade ai soldaţilor”.Exact ca în cunoscutul roman “Klim Sanghin” a lui Gorki, în care dintr-un iluzoriu ” duşman al poporului”,n-a mai rămas, după multe torturi şi schingiuiri decât “un pumn de oase”. Şi astfel de episoade emoţionante care te îngrozesc sânt multe în textul la care ne referim. Ultimul capitol al cărţii este dedicat actualităţii, aici povestindu-se întâmplări reale, unele cu referire la Clubul “SPINUL” al epigramiştilor din Baia Mare, din care şi autorul face parte.
Această ultimă carte publicată până acum, de Toma G. Rocneanu se citeşte cu plăcere, fără a impune eforturi intelectuale deosebite, rămânând la sfârşit cu satisfacţia unei lecturi relaxante şi interesante.
Acest material este inclus şi în cartea “Lecturi sublimate” Ed. Dacia Cluj-Napoca 300 pag. – 2006 de acelaşi autor ION M. MIHAI

Categori - citeste on line: referinte critice  | Comments off
April 17th, 2009 | Scriitor:

50 de profesori şi elevi de la Grupul Şcolar “Gheorghe Lazăr” din Baia Mare eu participat la lansarea cărţilor “Suflete-n derivă”(proză) şi “Practica electricianului de întreţinere şi reparaţii” scrise de Toma Gross ( pseudonimul literar Toma G. Rocneanu).
Ion M. Mihai, Romulus Filip şi Ştefan Jurcă au vorbit despre virtuţiile prozei (o carte plăcută, nu-ţi pare rău c-ai perdut câteva ore s-o citeşti), iar ing. Marian Bădulescu şi prof. Gabriela Medan au remarcat manualul electricianului pentru logica şi limpezimea expunerii fundamentelor acestei meserii frumoase, dar foarte periculoase.
La lansare au mai participat: Ioan Şiman -epigramist, pr. Viorel Thira, ziarişti de la cotidienele judeşene, familia autorului.
Nicolae Goja

Categori - citeste on line: referinte critice  | Comments off