Arhiva pentru Categoria » metafore neterminate «

April 05th, 2009 | Scriitor:

De fapt, era imposibil să nu aibă şi alte urmări, ştiind că această conjuraţie s-a făcut înainte cu doi ani ca Obârşie să se pensioneze. Dezgustat total, fostul nostru ortac, acum şi fost director de şcoală, nu renunţă la calitatea de membru al“Vetrei Româneşti”, societate eminamente a profesorilor de Limbă Română, dar, zdruncinat din temelii, a început, la vârsta pensionării oameni buni, să-şi reconsidere activitatea, cunoştinţele şi chiar viaţa în care a crezut cu cerbicie că este şi va fi luminoasă ca un soare, dacă-ţi iubeşti şi preţuieşti glia strămoşească. Pe noi, pe mineri ne-au reconversat profesional, dar cum să-i reconversezi unui intelectual mintea şi principiile vieţii care nu numai că-i erau arhicunoscute, dar le şi preda şi, ca să fi un bun dascăl, obligatoriu trebuie să crezi ceea ce faci, în ceea ce spui. Aici l-au adus pe ortacul meu care s-a făcut intelectual, părăsind mina, numai pentru a fi mai folositor societăţii. Oare conducătorii noştri, pentru acest nou tip de “activitate” , ce denumire să fi găsit?
Dar să nu ne împiedicăm în precizările altora. Intelectualul refulat de societatea pentru care şi-ar fi dat viaţa fără ezitare era normal să nu fie ca şi stânca pe care o cunoştea destul de bine, era un om la senectute şi lupta pe care a înţeles s-o facă de acum încolo se limita doar la a-i detesta, şi a-i trata cu indiferenţă. A mocnit mult în el şi, după ce copiii i-au plecat în America, s-a dus şi el să-i vadă şi pe “ăia”. A mers, a venit, dar gândurile lui s-au definitivat. Va pleca definitiv de aici unde nu puţini s-au folosit de el şi a ajuns jocul “experimentelor” un analfabet, dar a unui analfabet cu bani. Şi ticălosul acela s-a răzbunat pe el, pe o şcoală dar mai ales pe cei peste o mie de copii. A făcut acest joc mârşav pentru că i s-a permis, doar nu pentru faptul că a auzit la radio reclama cu “o meriţi dacă ai bani” ori poate nu era chiar aşa.
Câţiva ani buni s-a pregătit pentru acest eveniment, care, cu toate că era decis să-l facă, nu era de loc uşor de realizat şi constata acest lucru după fiecare pas făcut înspre a pleca. S-a pregătit mai mult sufleteşte că el n-a înţeles niciodată să se lege de bogăţii materiale, de lucruri. Biblioteca lui, peste cinci mii de volume, a oferit-o Bibliotecii Judeţene. De celelalte lucruri nu s-a preocupat şi nici nu s-a încurcat cu ele. El era singurul care avea arhiva Cenaclului Scriitorilor din Baia Mare, la care ţinea ca ochii din cap şi cărţile cu autografele poeţilor şi prozatorii maramureşeni şi nu numai. A plecat. La aeroport a aflat cu stupoare că i-au confiscat ţuica de prună, pentru că nu avea …timbru. Nu-l durea de ţuică, îl durea că era din Maramureş. A ajuns “acolo” şi, ca ori ce om care îşi începe o viaţă nouă pentru a pune temelie lucrurilor, a început a se prezenta la diferite autorităţi, pentru a şi face acte, a se întregi în societatea americană. Au discutat posibilitatea de a obţine ceva ajutoare, deoarece, în momentul în care primeşte rezidenţă, Statul Român îl privează de pensie. Ajutorul pe care-l poate oferi statul american unei familii de pensionari era de 700$. Pentru locuinţa pe care i-au găsit-o fii numai chiria lunară se materializa în 500 $.

Categori - citeste on line: metafore neterminate  | Comments off
April 05th, 2009 | Scriitor:

Instalarea televizorului 300$, celelalte “mărunţişuri” încă 200$. Copiii lui s-au obligat să-l aprovizioneze cu mâncare şi chiar cu bani. Dar el nu-şi puteau permite să creeze un deficit lunar cuiva de peste 500$, cu toate că, şi la acest neajuns, fii săi au găsit rezolvarea. S-a frământat mult şi, cu toate acestea, n-a fost capabil să facă gestul. Şi-a dat seama că în America nu poţi fi ROMÂN. Poţi face lobby pentru români. Îi poţi susţine, îi poţi sponsoriza, dar nu mai eşti român. Patria devine doar un obiect de comparaţie, devine unitate de măsură între ea şi alte ţări şi atunci nicidecum nu-ţi mai încălzeşte sângele în vine. Unul care a plecat, de regulă a devine un patriotard care strigă numele fostei ţări peste mări şi ţări. Se foloseşte de numele fostei sale ţări pentru a-şi proba cultura sau incultura, sau poate să demonstreze că, oricum, este şi el născut undeva. Ce se vede de acolo din America nu este România care o porţi tu în tine, care te inspiră şi prin care îţi respiri propria fiinţă. Omul văzând că acei care s-au dus acolo, de fapt, nu sunt nici ei în America. Nu sunt nicăieri. Ei sunt în DOLARLAND, care nu presupune nimic mai mult, la cunoştinţe, la geografie, la suflet. Cei plecaţi, pentru „gheşeft” se luptă, asta le este religia şi naţia, celelalte-s pastişe ale altor feluri de trai. România, domnilor, este încă o ţară romantică, o ţară unde DOINA mai are o valoare, unde oamenii mai ţin la onoare, la cuvânt şi, mai ales, la FRUMUSEŢEA NEVALORIFICATĂ în bani a dorurilor şi dragostelor fiecăruia.. Aşa este omul nostru şi aceasta este valoarea nestematei noastre ţări, pe care străinii o preţuiesc mult, deoarece foamea după bani nu lasă loc romantismului şi admiraţiei frumosului sau culturii. Dar ştiţi ce a făcut acest om care şi-a dorit să-şi părăsească ţara ? După patru luni “de Americă” , a scris o poezie :

IMIGRANTUL

Plângea adânc în hohot şi suspine
În jurul său nici vorbă românească,
Nici suflet ca să mi-l mângâie.
Sau inima-i s-o răcorească.
Era plecat demult din ţară
Şi fără ştirea nimănui
N-avea serviciu şi-o viaţă-amară
Săraci erau bătrânii lui.
Avea şi el ceva dolari,
Atâta doar ca să trăiască
Ş- in sat scrisese la primari –
Pământu’ din nou să-l primească.
Dar când veni din nou în sat,
Nimic nu mai găsi în curte.
Casa era morman şi hat
Şi-ngenunche, ce să sărute?
Părinţii, nu erau nici ei
Prea repede s-au dus dincolo,
Rămase doar cu ai săi zei.
Plângând, căzu pe iarbă-acolo.
(Dumitru Rus)

şi s-a reîntors printre ai lui, cu totul lui rudeniile de sânge, sunt cu toţii sunt acolo. S-a întors cu sufletul mare de român i-a iertat pe toţi care …atunci poate….n-au ştiut ce fac. Acum poate vă puteţi imagina, stimată doamnă redactor al Televiziunii Române, cum este românul, dar mai ales că el este conştient că nu mai poate fi român, nicăieri în altă parte care nu se cheamă ROMÂNIA. Deci, ştie aceasta şi nu uită că românul care a venit aici a venit după bani. Spre regretul lui şi-a arvunit naţia, pentru a-şi putea acoperi necesităţile familiei sale. El chiar a ştiut, stimată doamnă, că aceşti bani sunt “Ochiul dracului” care nu aduc fericire, ci doar privaţiuni sau, dacă vreţi, privaţiuni ” poftite” şi obţinute, dar tot privaţiuni, dar fără ei nu se poate trăi !

Categori - citeste on line: metafore neterminate  | Comments off
April 05th, 2009 | Scriitor:

Nu ne aflăm la ecuator unde în fiecare zi la ora 14 plouă. Nu suntem nici în ţările cu climat cald unde sunt doar două anotimpuri : anotimpul secetos şi anotimpul ploios, dar, după cum bine se ştie, şi emisfera nordică temperată, de altfel şi cea sudică “beneficiază” de ciclurile solare care au o periodicitate medie de 11 ani. Ani care pot fi şi ei mai secetoşi sau mai ploioşi în funcţie de perioada în care se manifestă acele explozii solare şi a ciclurilor respective. Poate că pe un orăşean care lucrează sau a lucrat la mină, perioadele acestea, ori pur şi simplu schimbarea vremii nu-l afectează ca pe acela care îşi hrăneşte “casa” din roadele pământului. Uită poate că nici el nu mănâncă din altă parte, ci tot din ce produce pământul pe care-l lucrează ţăranul. Lui, în schimb, acele explozii solare, schimbările barice, îi “activează” reumatismele primite după lungi ani de muncă prin mină. În galeriile subpământene, unde curenţii de aer, ajung uneori la viteze de 15m/min, ceea ce din punct de vedere al sănătăţii este destul de rău, bolile se cumulează, uneori se amplifică parcă îşi dau mâna să te doboare definitiv. În lupta cu ele, cu însăşi viaţa, uneori medici le mai ameliorează efectiv dar aproape niciodată nu le vindecă. Cu acel „bagaj” de boli, dar mai ales de suferinţe, Sandu s-a decis să facă ceva pentru sănătatea lui, deoarece deja nici calmantele injectabile nu-şi mai făceau efectul.

Categori - citeste on line: metafore neterminate  | Comments off