Văzând că ne “numărăm” buzunarele cu mâinile, nu cu degetele cum se obişnuieşte, îşi aruncă pastila îndelung preparată:” Lăsa-ţi, domnilor, fac eu cinste astăzi.” Domnul Mihai care împărţise deja invitaţiile pentru lansarea cărţii domniei sale, cu gândul la asta, sau poate la ce-şi doreşte să fie acea lansare “sare în faţă”. Nu se poate, domnule, achit eu nota”. Ne-a prins. Nereuşind să punem toţi banii pe masă până atunci, va plăti unul şi dacă nu-i lasă ciubuc, măcar nu el va fi acela care va număra mărunţişul. În asta consta fenta. Diplomaţia lui, a chelnerului, a avut efect la “bolnavii” noştri. de limbă. Pe semne epigramiştii au uitat vechimea chelnerilor în “cultura românească”

Ei, din nou m-am cântărit. Din nou am 85 de kg. Soarta-mi “prezintă” toate aspectele şi în această descurajantă întreprindere de-a slăbii, gândea Sorin. Ce se poate face? De-un an îmi chinui zilele cu această cură de slăbire şi acum… iarăşi. Invitaţia era clară: Lansarea se va ţine în Primărie, sala “Europa”. Nu imediat cum am ajuns acolo, puţin mai târziu, am constatat că de fapt, era vorba de crema oamenilor de cultură din oraş, din judeţ, şi chiar crema oamenilor politici din oraş. Se pare că domniile lor, politicienii, nu pot rata astfel de ocazii care îi aduce şi pe ei, printre oameni cu adevăraţi luminaţi la cap şi le aduce şi lor puţin avantaj politic. Dar ce le vor aduce politicienii scriitorilor, cred că nu e nici-un secret şi domniile lor vă informează zilnic. Totuşi această lansare măcar s-a purtat în termeni dacă nu academici măcar “literaro-caustici” şi, lucru neagreat de mulţi şi nici de Sorin care simţea că-i cresc kilogramele cu asemenea “crème şi reţete de crème” care mai tot tiptil o trăgeau înspre politică. După ce unii au avut îndrăzneala de-a lăuda o carte care oricâtă invidie ar avea, şi orice s-ar spune despre ea, este o mare realizare, este CEVA în cultura literară a moroşenilor. Este poate cel mai mare eveniment cultural cu mare impact în multe ramuri ale culturii Printre vorbitori unul care s-a simţit un mare perdant în faţa acestei realizări şi cu multe elucubraţii şi întortocheturi în final decide a clasa cartea acolo unde-i este locul. El s-a ridicat de unde stătea ca să se aşeze la “masa cu cei băgaţi în seamă”. Persoană care a omis totuşi să precizeze, dacă şi astăzi este singur, ca atunci când a scris cartea: “Singurătatea omului politic” şi care astăzi, cu ale sale sincere regrete, nu se număra printre lucrările bifate în ceea ce, vreţi nu vreţi, poartă titlul de “Scriitori maramureşeni”: Parcă în sfidarea acestui domn vorbitor care numai pe latura “dulce” a acestei sintagme ataşate de “scriitorii” domnului Mihai, a profitat nu odată, ba am putea spune că şi-a construit eşafodajul politic pe această sintagmă. Astăzi “domnul vorbitor” să constate, să realizeze, că tocmai el a fost refulat din… ea. El care nu a omis, încă odată, să spună tuturora, că de fapt scriitorii sunt aceia care…Tedy Ardelean i-a răspuns, printr-o diplomaţie mai subtilă: adică bunăoară că mulţi oameni minusculi au încercat să zică despre Biblioteca Judeţeană, mândria oricărui moroşan, că n-ar fi necesară. Dar uite că vine un patriarh al Alexandriei şi a toată Africa şi face referiri exprese la acest obiectiv, blamat de neînsemnaţii consilieri judeţeni. Prea Fericitul Patriarh s-a exprimat că: “alături de portul popular maramureşean, biblioteca este exponentul cultural al acestui CAP de ţară”. De aici precis s-a tras concluzia, încuibată deja de literaţi şi oameni de prestanţă din cultura românească,:”Ion M. Mihai(cum îşi zice Domnia sa) a scris o adevărată carte de referinţă pentru cultura Maramureşului, pentru cultura ţării, carte care”(ca un adevărat elogiu este comparată şi aliniată cu “autorii maramureşeni” a doamnelor Temian, Brezovschi şi Marinescu, doamne care ne-au onorat şi dânsele cu prezenţa), singură se prezintă.

Mă uitam la domnul Ghenceanu, moderatorul, omul care-i făcut să ia upercuturile literare, dar şi pe cele politice de la “prieteni”, dar care s-a învăţat să şi răspundă acelora care :”nimic nu au a spune în cultura românească”, şi impasibil îşi făcea “meseria” printre acei care nu se puteau tupila după deget. Nu ştiu cât trebuie lăudat Anghel care, primar fiind, şi-a rupt o oră şi 47 de minute pentru a fi în mijlocul scriitorimii maramureşene, a literaţilor, dar mai ales alături de Mihai, ceea ce nu-i puţin lucru. Dacă după spusele lui Ghenceanu în sală erau prezenţi jumătate din cei pomeniţi în cartea domnului Mihai şi care măcar de “obrazul lumii” trebuiau să fie acolo. Nici despre Tedy Ardelean, din câte ştiu, Mihai n-a scris niciodată(cum Domnia sa obişnuit o face) şi cu toate acestea el a ţinut să fie acolo. Şi Şiman a ţinut să fie acolo, nici el nu era trecut în carte, dar el ca de obicei mai avea o treabă din care numai domnia sa a hotărât care este prioritară. De fapt câţi oameni poţi trece într-o carte, dacă aceasta nu-i carte cu numerele de telefoane? În sala Europa erau 71 de persoane, şi ce persoane!! Profesori universitari, redactori şefi de ziare, Cozmuţa (cred că aici intră şi Ilea deoarece Gagniuc nu iese din “sera” lui), politicieni care au probat răsturnarea discuţiilor din sfera culturii în favoarea politicului. N-a ţinut. Era, era şi Doamna Sima şi chiar i-a plăcut ce-a zis Ilea, dar neînţelegând tot excursul,(s-a uitat între timp şi la mine), i-a propus lui Ilea să meargă cu “alţii şi cu ea în Italia” unde să lămurească neînţelegerile de ivite astăzi. Aici mulţi ar fi vrut “să se arunce” dar cine-i de vină că Doamna Sima n-a ştiut alte nume de scriitori care s-o însoţească unde s-or mai ivi delegaţii de înfrăţire, la care să participe şi scriitorii, poate mai viguroşi în relaţiile cu cititorii, ori poate că numai Ilea era cu şapcă de pilot de curse… Pe holul primăriei s-au întâlnit doi viceprimari; Barbur şi Feştilă. Şi-au dat mâna. Barbur era bine dispus uitându-se la Feştilă, care era emoţionat, ori poate şi bătrâneţea să fi făcut emoţiile mai mari, că eforturile depuse de dânsul, spun uni că cele mai grele lucruri ridicate de el, în funcţiile avute, erau timbrele de la Asociaţia Filatelică. Sorin precizează: În discuţiile purtate, eram de partea domnului Feştilă. Cum de ce? Suntem raioneni, ne respectăm. Poate era bine să le spun, dar nu-am ştiut credeţi-mă. Ar fi trebuit să-le spun, dar dacă n-am ştiut numai acolo, ce să fac?. La această festivitate era normal ca ochiul obiectivului aparatului de filmat, să “stea” doar pe domnul Mihai, era ziua sa de beatitudine şi laudă. N-a fost aşa, aparatul “m-a văzut” mai mult pe mine, zice Sorin. Operatorul era unul dintre absolvenţii cărora i-am fost diriginte. Deci…să fiu iertat. Mi-a plăcut liniştea emanată de profesorul Filip. Aş putea spune că nu l-am văzut niciodată aşa de senin. După cum am văzut i-a venit o idee căruia i-a intuit şi sfârşitul. Mă bucură felul acesta a lui de-a fi, inedit şi cu gândire pozitivă. Degeaba i-a dat scaunul şi locul domnul Jurcă, domnului Botiş, dacă nimeni, nici din greşeală n-a “scos” vorba mult adorată de “senator”. Aşa că domnia sa s-a zeflemisit, nu a discutat probatoriu pe opera respectivă, poate şi datorită faptului că el ar fi trebuit să spună că această carte este o cărămidă în opera scrisă română. N-a făcut acest lucru deoarece l-a copleşit supărarea mare ori poate invidia, nu mică nici aceasta că acest adevărat tezaur nu-i aparţine lui.

Se pare că şi hărnicia are valenţele ei culturale. A fost frumos, probabil şi bine, că Doamna Marchiş nu ne-a omis nici de această dată. S-a mai remarcat o doamnă, scriitoarea Florica Bud care se pare că va face onorurile şi probabil şi cheltuielile la lansarea cărţii soţului ei, în cadrul festivităţilor prilejuite de Sărbătoarea Castanilor. Printre invitaţii de seamă era şi seniorul, doctorul Achim Valeriu, părintele primei Edituri maramureşene dar şi a multora dintre noi, acei care ne-am încercat destinul şi în arta scrisului, ocazie cu care, Sorin la numit “Tătuca scriitorilor de dincoace de deal”. Cu toate că era în suferinţă, prezenţa lui a fost salutară. Să nu trecem nici peste harnicul domn Bilţiu, peste Mitică Rusu care erau în plină vervă şi alţi companioni de “gaşcă”. Sigur că nu-i pot menţiona pe toţi 71 dar şi aici s-a observat că o persoană a lipsit. Cu toate că doamnele şi domnişoarele care ne-au servit pe noi erau tinere, drăguţe, cu braţele frumoase şi nu numai, pline de bunătăţi şi promisiuni, nu semăna nici una cu chelnerul nostru, care-i inconfundabil în orice situaţie. Într-un timp am avut impresia că domnul Bud se uita după el, ori poate după… Paul Antoniu Mai erau şi alţii … care se căutau unii pe alţii…pe ei.. sau… uşa. Un aspect aparte. Ionu’ Împăratului era limpede şi am abordat discuţii la nivelul domniei sale. A fost un interlocutor amabil, sensibil care s-a bucurat de acest secetos în care nici auzul nu l-a supărat aşa de tare, cum de regulă-l frământă. S-a interesat de manuscrisul ultimilor mele realizări şi manifestându-şi satisfacţia că am reuşit imposibilul, recuperând ceea ce eu însumi am considerat pierdut şi să i-l aduc la corectură