Din toată această sărbătoare cu multiple valenţe, m-a impresionat onestitatea şi aprecierea unui profesor universitar, în profil, este vorba de domnul Glodeanu care a apreciat ca deosebită lucrarea domnului Mihai, prezentată la un nivel academic, chiar în branşa în care domnul Glodeanu-i specialist. Celălalt punct forte a fost disponibilitatea Domnului Mihai de a-şi cinsti companionii prin trecerea pe la fiecare, a le mulţumi de prezenţă şi a închina un pahar de bucurie împreună. Gest de aleasă consideraţie şi de multe ori ireversibil. Ce mi-a părut rău că această emoţionantă sărbătoare a culturii în care de acum domnul Mihai a plusat cu un as, i-a adus un consum enorm psihic şi emoţional,(numai picioarele dânsului o ştiu) care efectiv l-a dominat, obosindu-l. Am spus eu că plăcerile-s mai obositoare ca necazurile. Dar cine te ascultă?. Cu toate oboselile au venit şi mulţi senatori de drept care numai prin prezenţa lor au ridicat prestigiul cărţii, a autorului, a festivităţii. Ăştia au fost: Horvat, Bellu, foşti profesori, actuali profesori universitari, lume bună, domnule!….Mi-aş dori şi-n această săptămână o asemenea oboseală! Felicitări Domnule Ion M. Mihai şi nu uita câţi te-au rugat să scrii al doilea volum şi crede-mă că s-au gândit sincer numai la succesul Domniei Voastre în critica literară. Şi de se vor uita altfel de azi înainte, poate oarecum ciudat la domnia voastră, nu vă alarmaţi, o să vă scriu eu de ce fac acel lucru..

Uite că s-a demonstrat încă odată că nu-i bine să râzi de alţii şi mai ales de aceia care au acces la foaie. În timp ce ei se “ocupau” de epigramistul Nicu sau Micu, nu ştiu domnule ce-i scapără în capul vechiturii acestuia de Antic, sau Antoniu, că de nervi au uitat şi cum îl cheamă că au început să dea din coate. Spinoşii nici nu se aşteptau ca cineva să îndrăznească a se lua de ei. Dânşii şi-au făcut asociaţie şi stăteau liniştiţi, în ea, mai populând ziarul cu câte-o epigramă, două. Erau foarte încântaţi de asociaţie care avea şi membri, şi se simţeau minunat. Din când în când îşi mai propuneau şi oarece teme de poante, că în ultimul timp nu mai ştiau ce să-şi propună să “facă asociaţia”, în care lucra fiecare pe cont propriu, probabil crezând că au epuizat toate sintagmele răului de pe lume şi după mai bine de… nu mai ştie nimeni cât timp, reapare Anticul ăsta şi dă în ei, şi dă în asociaţia lor, doar, doar le va toci vârful spinului. Poate că nici nu s-ar fi sinchisit tare mult de asemenea chestie. Ei, oricum, erau o gaşcă măricică şi bănuiau că ceilalţi nici nu îndrăznesc să se uite-n spre ei. Doar Antoniu acesta care a mai “epigramat” şi pe alţii şi când nu erau asociaţie, chiar şi pe ei, dar acum poantele lui, cine ştie de unde le are, erau reuşite foc. De fapt la fel de reuşit era şi spectacolul de poezie şi orgă a domnului Antoniu la care, de ciuda asta nici nu vroiau să meargă. “Înainte de-a trece la problemele zilnice cred că ar fi bine să bem cu toţii -servus- E greu să discuţi atâtea lucruri într-o ambianţă glacială” Eu m-am gândit cum poţi să fi – servus – trei persoane dacă unul bea coniac, altul votcă şi al treilea bere. Ei bine a fost simplu. S-au ridicat paharele şi s-a rostit mult românescul SERVUS. Treaba făcută Domnul Bud, servus, a început lucrările. “Acum neapărat ar trebui înfierat acest fost epigramist dezertor dintre ei care de dragul artei şi-a trădat clubul şi de dragul epigramei îşi atacă colegii. Musai trebuie făcut ceva şi ca să vedeţi că problema este majoră şi foarte serioasă, eu am un plan de acţiune anti Antoniu.

Fiţi atenţi că-i în patru puncte nu ca cel de la Phong phong care era în zece puncte, şi nu l-a mai ţinut nimeni minte”, îi avertizează Domnul Bud, după care dă citire ce măsuri se impun de luat repede şi imediat. Cei doi care mai erau prezenţi la “dezvăluirile” acestea se uitau unul la altul şi nu pentru compătimirea lui Antoniu, întristarea lor era cauzată că acele epigrame erau foarte reuşite, şi erau elaborate în ultimul timp şi publicate în “Graiul”, ziar care pentru a le face în necaz spinoşilor, i-a publicat epigramele anticului cu litere de ŞAISPREZECE puncte care erau şi îngroşate. Era evident că toată lumea-i împotriva lor şi ei în loc să se mobilizeze exemplar, de abia s-au adunat doi la această şedinţă ordinară. Uni-s la băi, şi parcă văd că imediat ce or veni ne vor prezenta epigramele lor cu ce le-or fi trăsnit în cap, dar precis că n-au adus o ţeapă măcar pentru Domnul Antic. Măi, vouă nu vi se pare că grimasa ceea profesională de pe faţa chelnerului s-a alungit. Mă ăsta-şi râde de noi.”Chiar dacă acest lucru-l face, nu-i cuminte să ne luăm în acelaşi timp de toată lumea. Ne risipim forţele”mai îndulci atmosfera Filip.” Eu aşa aş dori să facem în prima fază, să nu uităm ce teme dau ăia în Galaţi, ori ce temă avem noi pe luna-n curs, să ne apucăm să-l desfiinţăm pe pârlitul acesta dintre epigramişti cât mai caustic posibil” îşi vărsă năduful domnul Bud. Supărarea lui, ar fi fost mai mică dacă cei de ziar care se pare că şi ei duc o politică de înverşunare între epigramişti, să nu-l fi trecut din “greşeală” pe Miclea în “asociaţia” lor. De ce n-au greşit să-l treacă pe Antoniu în asociaţia lor, el care a mai fost, şi care e mai bun ca…, Treacă, meargă, dar aşa i-au scos sufletul cu fuga la ziar unde am prezentat procesul verbal de componenţă a cenaclului, care, culmea, a apărut a doua zi, dar epigramele noastre “le bagă” de regulă, după ale lui Paul şi în acest caz, evident că unele din replici devin vorbe de neînţeles, pentru acei care nu-s la curent cu schimbul de săgeţi dintre noi. Ar fi putut şi cei de la “Graiul”, ca atunci când publică epigrame, în două-trei rânduri să prezinte rivalităţile “istorice” dintre ţepari, pentru ca şi acel care a pus mâna doar astăzi pe ziar să înţeleagă mersul culturii umoristice băimăreano-băispriană. Dar aşa cum se observă, dânşii se străduiesc să diminueze conţinutul epigramelor noastre. De fapt totuşi tipul acesta, Antoniu, dacă l-am putea “înfunda”, cum el este cinstit, ar recunoaşte că noi suntem mai buni, cum a mai făcut-o în ’98 când pe-o pagină întreagă a acestui ziar a recunoscut că Perţa-i “mai tare ca el”, făcându-l pe acesta să sară într-un picior o zi şi să-i reuşească vre-o unsprezece epigrame dintr-un foc..

Mă uitam la el, pe căldura aceea toridă, sufocantă, de curgea zoaia pe el era atât de bucuros, că nu-şi dădea seama, că oamenii care vin aici, la Ocna Şugatag, vin la băi. Lăsându-l să jubileze pe pofta inimi şi transpirat până dincolo, m-am dus cu grabă, deoarece Bellu care era la băi şi nu dorea să amorţească, după întâlnirea cu ministrul Caramitru, care şi-a decontat biletele la un hotel din Sighet separat de-ale nevestei, a dat de băut şi pe căldură…să bumbăceşte omul mai repede. La lansarea care a intenţionat el s-o facă, cu cartea mea “Tânjind după soare”, pe acea vreme şi în aşa căldură, m-am ales c-o epigramă, scrisă pe un capăt de pachet de ţigări “Carpaţi”, de către Perţa:
“Să faci lansări de carte acum
În aste vremi caniculare
E cam degeaba, cum să spun…
Cin’mai tânjeşte după soare? ”
Vai, iertaţi-mă ! Aşa i bătrâneţea. Nu scapi de amintiri, dar nici prilejul de-a te lăuda puţin, din ce-ai mai fost cândva. Acum la astă şedinţă am fost destul de bulversaţi. Lipseau oameni de bază: Mihai, Şiman, Găinariu şi alţii şi de nu venea “pictorul” credeţi-mă că nu mai ştiam ce să facem. După lipsa de subiecte, după mişcările ajutătoare ale chelnerului care parcă zâmbea pe sub mustaţă, în sinea lui zicea: “aşa vă trebuie dacă vă luaţi de alţii”, am crezut că vom trece la a doua “sută de…” dar nu. Epigrama adusă avea substrat şi noi deja avem ce face(de fapt era vorba de Filip, că are ce face). Poate nu ne-ar fi măcinat atâta problema Antoniu, dar tipul nu-i cavaler. Astea-s atacuri pe la spate. De ce nu vine aici şi “să ne citească” ce are de ne spus, aşa prea miroase a face scheme la spatele oamenilor. Dar la-s că l-om învăţa noi minte…nu?…minte!

Nu şti niciodată cât eşti de prieten cu cineva, numai după ce-ţi lipseşte acea persoană, constaţi cât ţi s-a îngemănat viaţa cu a dânsului. Aşa eram şi noi acum. Am sosit pe rând şi mai mult dădeam târcoale “butoiaşului”, decât să-l “ocupăm”. Ezitarea aceasta şi-a impus “farmecul” din două motive şi nu mult după această constatare, se va adeverii că de fapt avea trei motive, pe al treilea încă nici nu-l intuiam. Prima treaptă de depresiune psihică care trebuie trecută săptămână de săptămână, este absentarea destul de frecventă a unora dintre membrii acestui cenaclu, membri care în momentul în care lipsesc, constaţi că de fapt obligaţiile lui, ale acelui care lipseşte şi care până atunci erau, de acum nu mai beneficiezi de ele, deoarece aceste preocupări şi iniţiative erau incluse în domeniul persoanei respective.
Mă uitam la el, pe căldura aceea toridă, sufocantă, de curgea zoaia pe el era atât de bucuros, că nu-şi dădea seama, că oamenii care vin aici, la Ocna Şugatag, vin la băi. Lăsându-l să jubileze pe pofta inimi şi transpirat până dincolo, m-am dus cu grabă, deoarece Bellu care era la băi şi nu dorea să amorţească, după întâlnirea cu ministrul Caramitru, care şi-a decontat biletele la un hotel din Sighet separat de-ale nevestei, a dat de băut şi pe căldură…să bumbăceşte omul mai repede. La lansarea care a intenţionat el s-o facă, cu cartea mea “Tânjind după soare”, pe acea vreme şi în aşa căldură, m-am ales c-o epigramă, scrisă pe un capăt de pachet de ţigări “Carpaţi”, de către Perţa:
“Să faci lansări de carte acum
În aste vremi caniculare
E cam degeaba, cum să spun…
Cin’mai tânjeşte după soare? ”
Vai, iertaţi-mă ! Aşa i bătrâneţea. Nu scapi de amintiri, dar nici prilejul de-a te lăuda puţin, din ce-ai mai fost cândva. Acum la astă şedinţă am fost destul de bulversaţi. Lipseau oameni de bază: Mihai, Şiman, Găinariu şi alţii şi de nu venea “pictorul” credeţi-mă că nu mai ştiam ce să facem. După lipsa de subiecte, după mişcările ajutătoare ale chelnerului care parcă zâmbea pe sub mustaţă, în sinea lui zicea: “aşa vă trebuie dacă vă luaţi de alţii”, am crezut că vom trece la a doua “sută de…” dar nu. Epigrama adusă avea substrat şi noi deja avem ce face(de fapt era vorba de Filip, că are ce face). Poate nu ne-ar fi măcinat atâta problema Antoniu, dar tipul nu-i cavaler. Astea-s atacuri pe la spate. De ce nu vine aici şi “să ne citească” ce are de ne spus, aşa prea miroase a face scheme la spatele oamenilor. Dar la-s că l-om învăţa noi minte…nu?…minte!

Nu şti niciodată cât eşti de prieten cu cineva, numai după ce-ţi lipseşte acea persoană, constaţi cât ţi s-a îngemănat viaţa cu a dânsului. Aşa eram şi noi acum. Am sosit pe rând şi mai mult dădeam târcoale “butoiaşului”, decât să-l “ocupăm”. Ezitarea aceasta şi-a impus “farmecul” din două motive şi nu mult după această constatare, se va adeverii că de fapt avea trei motive, pe al treilea încă nici nu-l intuiam. Prima treaptă de depresiune psihică care trebuie trecută săptămână de săptămână, este absentarea destul de frecventă a unora dintre membrii acestui cenaclu, membri care în momentul în care lipsesc, constaţi că de fapt obligaţiile lui, ale acelui care lipseşte şi care până atunci erau, de acum nu mai beneficiezi de ele, deoarece aceste preocupări şi iniţiative erau incluse în domeniul persoanei respective.