Dacă ea lipseşte, ne lipseşte şi pe noi de acele obişnuinţe, replici, sau comentarii. Poate că uneori era vorba doar de-o întrerupere în timpul cititului. Acest eveniment azi nu se va mai produce astăzi, deoarece respectivul companion lipseşte. Momentul acela, a rămas, descoperit nefăcut, s-au s-a transformat într-o pauză când fiecare-l caută din ochi pe fiecare. Situaţie care dă gir fiecăruia de-a puncta el, în acea pauză, pentru trecerea peste penibilul situaţiei. Şi nu o să vă vină să credeţi dar când sunt membri puţini, se simte lipsa şi aportul fiecăruia dintre ei.. Fiecare avea “punctul lui” care astăzi ne va lipsii. S-au constatat că cele mai redutabile grupuri de prietenii sunt acelea în care preocupările membrilor grupurilor sunt pe acelaşi suport, dar valenţele sunt complementare nu suprapuse. Posibil că şi noi am aflat acest secret de formare a acestu-i preţios ansamblu, ce este deosebit de altele, bazate pe altfel de unităţi de măsură de…cantităţi, ori calităţi. Ce nu uit să vă spun, de fapt să vă repet, este că această formulă de lucru, mie mi-a adus cele mai mari satisfacţii în ultima perioadă de timp, pentru care vă mulţumesc din suflet tuturora. Celălalt afront, pleca de la o emisiune televizată recentă, unde moderatorul făcând o afirmaţie care este impardonabilă, vis-a vis de lipsa lui de morală. În speţă se referea, că unii colegi de-ai noştri, îşi “seroxează” cărţile. Deci tipul n-a discutat de valoarea artistică a cărţilor ci numai de “pagubele” economice ale statului de la buget, că vezi doamne n-au impozitat cinzeci de cărţi. Despre ăia datori cu miliardele, de vânzarea holdingurilor pe un dolar sau euro, ioc. Replica dorea să invoce că asemenea tipărituri lipsite de timbru pentru Uniunea Scriitorilor, sunt cărţi pirat. Poate că aşa este, dar de ce Uniunea Scriitorilor nu se grăbeşte, ca după zece cărţi tipărite ori să-i facă membri, iar de n-au valoare să-i desfiinţeze pe ei, şi pe alţii (aţi observat că ce-l mai sigur lucru în politica actuală este DESFINŢAREA? de valori, de statui, de monumente ale eroilor, de cimitire, de oameni în final. Dacă nu le poţi asigura nici măcar coşul zilnic iar tu îi mai şi impozitezi. Asta la ce duce?) dar de impozitat, cu dragă inimă ar face-o. Poate aşa-i bine să nu fi scriitor cu drepturi, ci numai scriitor bun de impozitat. E ceva şi cu “căpuşele” astea. Mă văd din nou obligat să-l “scot în faţă” pe Domnul Mihai care i-a adus şi pe invitaţii emisiuni aceleia şi pe moderator, la “oile lor”. În ultimul timp, după cum hârtia o dovedeşte, pe acest Domn nu m-am putut abţine să nu-l remarc continuu şi am făcut acest lucru, neputând considera acestea lucruri drept laude, când de fapt sunt, meritele sale reale, meritele unui om deosebit care în această toamnă, a fost o revelaţie pentru mulţi dintre noi, şi nu mă refer numai la cartea lansată de dânsul, căruia i se vor găsi destui “specialişti” să o “analizeze”, dar numai să faci pe arbitrul epigramiştilor de aici, pentru mine-i un lucru extraordinar.

De fapt, eu cred că pentru Domnul Mihai, nu am făcut nimic mai mult, decât menţionarea unor calităţi certe, a unei personalităţi al acestui municipiu. Poate Domniile voastre să nu fi observat aceste calităţi, fiind prea adânciţi în poantele epigramelor şi cui să mai aruncaţi ţepe, dar n-aţi fi ajuns până aici, dacă lucrurile n-ar fi precum s-au scris. Gândiţi-vă la ce-l solicitaţi domniile voastre ca liber arbitru la “mignonele” discuţii în contradictoriu, pe teme literare Atunci poate vă veţi da seama de acest lucru, care privit pe “dinafară” se vede cu totul altfel. Toate aceste aprecieri, consider că persoanele de faţă nu le vor considera deprecieri ale propriilor lor calităţi, deoarece se ştie că nu poţi face lucruri deosebite cu oameni opacizanţi. Vorbind despre aceşti oamenii, care au meritul că pot transforma o banală zi, întruna de reală satisfacţie intelectuală. Ultima problemă care s-a pus, în cazul nostru, ca lipsa de confort psihic în această zi să fie totală, şi care s-a observat doar după intrarea în local, era lipsa chelnerului, omul care ne ocrotea muza şi ne aducea berea aia cu:”poftă bună”. Mai timizi ca altădată, am intrat printre doagele butoiului care n-au mustit niciodată, am ocupat masa goală, de fapt localul gol, şi spre marea noastră bucurie, a apărut şi Domnul Mihai care habar nu avea cât suntem de depresaţi, prin prezenţă şi replici, ne-a oferit o porţie de bună dispoziţie. Acum fiecare avea o bogăţie de lucruri de discutat, dar Sorin, nu ştiu ce i-a venit că s-a băgat el primul la citit, cu procitirea acelui proces verbal. Şi-a dorit probabil prioritate, dar a şi rupt discuţiile de anturaj. După această imixtiune, celelalte discuţii s-au pasat şi s-a trecut de zor la lucru. Nu ştiu de ce am avut impresia că de această dată epigramele Domnului Bud au fost mai bune ca altădată, dar parcă s-a trecut prea repede peste ele, prilej cu care Filip şi-a spus tema, ce se pare că pe el nu l-a satisfăcut. Intre timp apare şi pictorul. Acum gaşca fiind mai mare, pictorul ne şi propune două teme, la care o primă epigramă a dat satisfacţie tuturor, în schimb cealaltă a mai scris-o de câteva ori ca apoi să n-o mai de-a nimănui. Atmosfera de lucru s-a încins aşa de tare că înlocuitoarea chelnerului, chelneriţa de acum, fără să-i ceară nimeni ceva, a adus două halbe cu bere. Ilaritate totală. Chelneriţa în virtutea faptului că acest local a fost un mare vad al berii, a cercat să ne “probeze”, iar noi: de ce să n-o bem dacă tot plăteşte Filip. Între două guri de bere se hotărăşte “să nu ne mai luăm” de oamenii în vârstă, cum este şi domnul Antoniu, aşa că mai punem o temă la odihnă. Atmosfera a devenit ceea ce ne dorim cu toţii de fiecare dată, deosebită, şi la despărţire parcă fiecare se grăbea să apuce Sărbătoarea Castanelor de… mâine, sărbătoare care ne ademeneşte cu multe promisiuni de întâlnire, şi parcă văd că multe nu se vor mai împlini.

Poate-i la modă, poate se profilează uneori nişte câştiguri nesperate şi în acest profil, cert este că de când s-a început această galerie transversală, niciodată n-a fost atâta grabă ca acuma, să se intersecteze cu “o lentilă”, forma geologică ce o au uneori marile depozite de minereu. Numai că ştiţi şi dumneavoastră cum este în asemenea cazuri. “te iei cu graba şi te întâlneşti cu zăbava”. Gândeşti că cineva se juca cu oamenii care trudeau în acel loc de muncă. La început roca a fost foarte dură şi perforatoarele româneşti şi ruseşti aveau un randament scăzut la astfel de durităţi ale masivului. Un contract nesperat ne-au adus perforatoare americane Ingersoll Rand, perforatoare care dădeau bune rezultate la acel loc de muncă. Se puşca numai cu dinamită ceea ce ducea la 20-30 metrii cubi, pe atac. Acum bieţii ajutori de mineri, nu biruiau cu încărcatul. Au cumpărat o maşină de încărcat poloneză L.Z.K. cu care, de această dată reuşeau să scoată în timp util materialul rupt la un atac. Se părea că lucrurile vor intra în normal când brusc se schimbă configuraţia geologică a pietrei şi au apărut nişte şisturi care erau aşa de fisurate că mai mult scoteau cu ranga la rămălit decât cu găuritul şi puşcatul. Nimic n-a exasperat pe conducătorii şi muncitorii din acel sector ca această”forţată”. După regulament, dacă o echipă nu-şi face planul din motive obiective, trebuie să i se permită să treacă la un alt loc de muncă unde să poată realiza salariul minim garantat. Într-o lună s-au “înaintat” trei metri faţă de 22. În acest caz “forţata” a devenit un loc de perindare a echipelor de mineri. Nimeni nu şi-a făcut aici nici planul dar nici salariul. Domnii spuneau că:”măcar să aibă şi ei experienţă în exploatarea şisturilor”.Dacă au văzut că soarta le era împotrivă, s-au resemnat şi munca se scurgea ca şi până acum. Numai că se întâmplă că nu toată lumea este de acord cu aceste judecăţi şi atunci se găseşte unul care profită de ultima situaţie pe care o mai poate impune:”Să-l punem la înaintare pe Porculean!”. Conducătorii care erau de faţă, s-au uitat unul la altul şi într-un târziu şi-au zis; “De ce nu?”. Şi începând de luna următoare i-au făcut scriptele şi planul la acel loc de muncă, lui Porculean, un miner în vârstă, cu zece ani de puşcărie pentru crimă şi care lucra la exploatare de vreun an. Mulţi se întreabă unde greşeşte societatea cu aceşti oameni ieşiţi din puşcărie care chiar dacă au greşit odată şi-au ispăşit pedeapsa şi termenul de excludere din societate, şi evident şi normal, că doresc să se reintegreze în ea. Este adevărat, dar cine ne precizează nouă când o să-i vină acestui rătăcit următorul moment de pierdere a minţii în care din nou îi vor ceda nervii şi cine-i va fi următoarea victimă. Pentru asemenea explozii sau crize psihice, nimeni nu dă garanţii sau asigurări, mai ales că “a doua greşeală” se înfăptuieşte cu mult mai puţină gândire, cu mai mare indiferenţă.