Arhiva pentru Categoria » romane «

April 05th, 2009 | Scriitor:

Din toate variantele şi metodele expuse de medicul şef în cazul lui Ion, lui Nelu i-a rămas în memorie un singur cuvânt: transplant. Şi modul cum intenţiona să-l efectueze era promiţător şi aproape sigur, în cazul lui Ion.
– Transplant aţi spus ? obtură Nelu discuţia.
– Da, se poate înţelege şi aşa.
– Fiţi amabil, credeţi că aceasta va fi soluţia în cazul lui Ion ?
– Ar putea fi una din soluţii. Sunt şi aici oarecare probleme. Prima problemă în acest caz este de timp. Vindecarea lui poate avea o extensie de trei la şase luni Probleme de respingere a organului grefat, în acest caz sunt rare. Dar ar putea fi şi o mare reuşită.
– Totuşi v-aş ruga să aprofundaţi puţin. Mai concret, cum v-am putea ajuta noi pe dumneavoastră. Ce am putea face noi ortacii lui, ca acest om să fie redat acelor care au mare nevoie de el, copiilor. Medicul Şef, mai pe îndelete, folosind mai puţini termeni tehnici, i-a expus cum o să facă aşchii osoase din unele oase luate tot de la Ion, care vor fi grefate în porţiunea lezată. Explicaţiile “pe limba profană” a avut darul să-i facă lui Nelu pielea ca pe găină. A înţeles că oasele vor fi numai de la Ion, dar de sânge este nevoie acută. S-a bucurat nu numai că există dorinţa din partea Corpului Medical să-l “pună în picioare pe Ion”, dar şi că au încetat explicaţiile medicale care i-au încrâncenat carnea pe el. Era chiar fericit că Ion va fi capabil să fie într-adevăr tată pentru copii lui, nu numai pe hârtie, nu numai ca obligaţie, ci aşa cum trebuie, cu toate îndatoririle ce-i revin. Nelu de la spital s-a dus acasă la Ion, la copii lui Ion. A stat cu ei o bună bucată de vreme, cu toate că, copii nu vroiau să converseze aproape deloc cu el. Chiar şi aşa le vorbea, îi îndruma, ştia că numai aparent copii nu-l ascultau, el şi-a dat seama cât de dor le este să audă voce bărbătească în casă. Ce mult le lipsea tatăl, părinţii…
Nelu începea să le expună, dar Doamne ce greu era să discuţi cu copii termeni economici şi sindicali, că în acest moment roata săracului, roata necăjitului s-a întors oarecum. În afară de faptul că Ion a căpătat slujbă, şi-au mai dat seama şi alţii şi aici e vorba de acei care ne conduc, că ne munca nu duce oameni la bunăstare ci la fapte antisociale, uneori imprevizibile.
– Da şi atunci de ce se accidentează oamenii ? sări pe el Sănducu.
– Vai dragii mei, aici sunt mai multe de spus şi conlucrează mult mai mulţi factori. Tare mi-e teamă că voi nu mă veţi pricepe…
– Ar fi bine dacă nu ne a-ţi crede aşa de proşti. Am învăţat şi noi destule. De fapt Nea Nelule, eu cred că dacă un om A ÎNVĂŢAT SĂ RABDE DE FOAME, a învăţat destul de multe. Şi dacă tătuca nu va mai lucra, de unde om avea bani să-i plătim spitalul. Atunci nu numai că va trebui să lăsăm şcoala definitiv, dar va trebui să şi lucrăm. Pe Nelu explozia de sinceritate a copilului l-a făcut din sfătuitor un sfătuit, aducându-l din nou la crudele probleme sociale apărute în familiile de mineri, în urma masivelor disponibilizări din minerit. Era convins că problemele acestea trebuiau rezolvate în altă parte şi de către alţi.

Categori - citeste on line: ursite la subsol  | Comments off
April 05th, 2009 | Scriitor:

A luat-o pe Oana deoparte , datorită faptului că şi-a dat seama că nu-i capabil să-şi atragă toţi copiii ortacului de partea lui.
– Oana, mai sunt încă multe probleme de rezolvat. Tu fiind fată, nu te încrede deocamdată în bărbaţi, pentru ca ei să nu profite de situaţia în care sunteţi şi apoi de tine. Eşti fata ortacului meu, sunteţi familia lui, o să am eu grijă de voi ca şi de ai mei. Tot ce vă va trebui şi eventual ce vă interesează pe voi, o să te anunţ eu şi dacă este necesară prezenţa unuia dintre voi acolo, tot eu o să vă anunţ. Celelalte lucruri vor veni prin stăruinţa mea. Ai grijă de frăţiorii tăi, staţi tot timpul împreună şi cred că n-ar fi deplasată o preocupare mai mare pentru casă şi şcoală. Mâncarea de prânz, te duci cu un frăţior şi o primeşti de la cantină, de la tanti Saveta. Te du cu vase, mă lămuresc eu cu ea despre treaba asta. Aveţi grijă de voi şi cu şcoala, nu ne târguim. Înţelesu-m-ai ?
– Desigur.
– Atunci e bine. Mă duc să-mi văd puţin şi de treburile mele. Pe drum Nelu se gândea că Ion “şi-a lăsat nevasta”, ca să nu zicem c-a alungat-o. În alte familii, dramele şi chiar tragediile familiare se derulau zilnic. In familia lui Gheorghe, soţia sa Mira, după atâtea lipsuri şi necazuri a făcut infarct şi a murit .Medicii spuneau că femeile nu prea suferă de asemenea boală. Se zicea, dar se pare că nici ea n-a suferit. A murit imediat. Pandele parcă şi-a băgat capul în butoi. Bea ce are şi ce n-are.. Acum mai are doar alocaţiile copiilor. Cumpăra câte o sticlă de spirt, o făcea votcă. După un timp, votca se transforma în rachiu alb. Ajungea la aceste “specialităţi” deoarece pe măsură ce bea “scotea aerul din sticlă” cu ajutorul apei. În final bea apă din acea sticlă în care cândva a fost spirt. Apoi începea circul care însemna pentru cei din casă, că trebuiau să-i aducă o altă oiagă. L-au dus la dezintoxicare. Apoi a venit acasă, dar… minuni nici doctorii nu pot face. Povestea a ţinut puţin şi din nou familia “a trecut pe pâine unsă”. Apoi au început împrumuturile care nu mai puteau fi returnate. S-au înmulţit şi datoriile la Asociaţia de Locatari, apoi nu se ştie unde au dispărut şi le-a pierdut urma. Nimeni nu ştie unde-s, ce mai fac. Casa le-a fost vândută la licitaţie. Apoi familia lui Mihuţ, cam tot prin aceste faze a trecut. Boitor n-a rezistat ”la aşteptare”. A pus mâna, a furat şi a întrat în puşcărie.
Profesia noastră-i în desfiinţare. Vina aceasta, care-i a societăţi, deoarece ei şi-au propus acest lucru, “să ne desfiinţeze” şi încă foarte repede. Să nu mai fie mineri, să nu mai fim şi noi oameni. Aşa unii dintre noi în final au decăzut pe scara societăţii, a oamenilor, transformându-se în neoameni. Se pare că acesta a fost preţul, care cu toate că se schimbă fel de fel de guverne, această acţiune se menţine într-o înţelegere tacită.
Există şi un început. Trist este că atunci când s-a pornit asemenea lucruri, nimeni nu prevedea un asemenea deznodământ, o asemenea perspectivă fără viitor pentru acest tip de oameni, şi astfel de meserii. Ceea ce numesc unii varianta „B”, n-a existat niciodată pentru mineri, pentru oamenii adâncurilor.

Categori - citeste on line: ursite la subsol  | Comments off
April 05th, 2009 | Scriitor:

Era prin ani ’80 când Exploatarea minieră Cavnic a luat Ordinul Muncii Cl I pe ramură. Pe atunci un miner aducea statului un venit net anual de 70-100.000 de mi lei. Adăugaţi acestei cifre cele patru de zerouri pe care Isărescu vrea să le taie actualelor bancnote şi veţi avea concret ce însemna atunci randamentul unui om din minerit. După acele vremuri, datele privitoare la producţii şi randamente în întreaga ţară, au devenit incerte, datorită faptului că Ceauşescu personal hotăra “cât s-a făcut şi cât nu s-a realizat” din plan. Aceste “hotărâri ştiinţifice şi înţelepte” permiteau conducerilor exploatărilor să penalizeze pe fiecare angajat cu cifra ”trimisă” de la Centru, sau poate cu alta, ceva mai profit şi pentru ei.
Din acel moment nu s-au mai putut controla nici realizările muncitorilor, dar nici furturile care se făceau sub acoperirea ”procentelor” şi pe care nimeni nu le putea controla sau cere vreo verificare, fără “a fi luat în vizor”. Numai pe linie politică se puteau “influenţa” şi numai dacă funcţia îţi permitea “să dai indicaţi”.
Prin anul ’90, Ion Iliescu face un apel: clasei muncitoare, minerilor din Valea Jiului şi tuturor oamenilor muncii din ţară şi din Bucureşti, să vină şi să apere “cuceririle revoluţionare”. Era vorba de-a contracara un grup numeros de cetăţeni, intelectuali, cântăreţi, unii membri ai partidului ţărănesc, alţi, ce vor forma Alianţa Civică, care au iniţiat forma de protest “cazându-se” la km O din Bucureşti şi nu doreau să elibereze centrul Bucureştilor, dacă nu se respectă punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. La acel punct era stipulat că membrii din fosta conducere a PCR, să nu aibă dreptul cinci ani să fie aleşi în funcţii de conducere. Ori în fostul CPUN majoritatea erau ”foşti”. Ţara întreagă era de acord cu Proclamaţia de la Timişoara. De fapt tot ce s-a elaborat acolo se bucura de un respect necunoscut până atunci la noi. Timişoara a fost sub teroare, a fost primul oraş ”liber de comunism”. În “insula” formată în Piaţa Universităţi, sub diferite motive s-au adunat şi foarte mulţi răufăcători, care acţionau şi ţineau sub teroare o bună parte a populaţiei din Bucureşti. Uni spun că aceşti indivizi ar fi fost infiltraţi, alţi că aceasta era “calitatea” protestanţilor. Cert era că în afară de faptul că centrul capitalei a devenit WC public, borfaşii au început să treacă la organizare şi atacurile lor să fie tot mai multe şi mai bine concepute. Erau foarte numeroase chiar şi ziua şi greu de contracarat de către populaţia civilă şi oamenii de ordine. Conducătorii protestatarilor, dacă la început s-au bucurat că li s-au îngroşat rândurile, acum au simţit că situaţia aceasta, le-a scăpat de sub control. Erau depăşiţi la toate capitolele. Protestul declanşat cu ţeluri măreţe, s-a transformat într-o debandadă şi fapte nelegiuite, creând un sentiment de nesiguranţă pentru bucureşteni şi chiar pentru ţară, deoarece şi în alte localităţi, unii au început să ”copieze modelul”. Acestei bube i-a venit vremea să fie extirpată. Ar fi fost bine pentru protestatari dacă de la început şi-ar fi verificat “aderenţii” înainte de-ai scăpa din mână.

Categori - citeste on line: ursite la subsol  | Comments off