– “Fericit cel ce crede”, dar nu conjuraţiile ca idee m-au frapat ci rezultatele lor.
– Taci măi că te aude careva.
– De ce-mi spui asta până nu şti despre ce-i vorba? Vezi, ai procedat ca un oarecare. Şi azi ni s-a jucat o asemenea deviere de la lucrări, la care am fost doar spectatori…manipulaţi.
– Nici chiar aşa, totuşi la asemenea fapte trebuie dovezi. De crezi că le ai spune-le domnule. Spune-le ori dejoacă-le manipulările acelor care tu crezi că te afectează, îţi afectează propriile decizi, personalitatea şi interesele comune ale familiei. Fă-le şi tu ce-ţi fac ei. Aşa cred eu că-i echitabil.
– Parcă m-ai ghicit. Da de la asemenea manipulări pleacă şi aceste bănuieli ale mele, care unele s-au transformat în certitudini. Cât eram băiat, nu de puţine ori, am auzit de la anumite persoane unele combinaţi ce se refereau la…viitoarea mea nevastă. Simţindu-mă încorsetat de planurile “babelor” din sat, care tindeau să se implice în intimitatea vieţii mele, să mă diriguiască, am făcut cum am putut şi am abandonat şi babele şi satul. M-am dus unde nu mă cunoştea nimeni, sperând că aici va fi altfel. Aici am cunoscut şi eu o fată de care m-am îndrăgostit. Atunci, din nou s-a pus în funcţie “maşina” care dorea să “mă ajute”, să mă manipuleze, să mă înspăimânte. Pe atunci credeam că numai de mine se ocupă. M-am înşelat şi în această privinţă . Cam toţi prietenii mei au observat uneori că lucrurile iau turnuri nebănuite. Făceau tot ce puteau numai să nu mă pot întâlni, să nu mă văd, cu fata visurilor mele. Nici nu-i ştiam cine sunt, care îmi sunt într-adevăr de ajutor şi care-şi propovăduiau propriile interese. Erau printre ei şi din aceea care chiar nu aveau nici un interes, dar i-a luat şi pe ei valul. Ţi-am mai spus şi cu altă ocazie că într-o anumită perioadă, în ceanuraţie erau fete şi femei deosebit de frumoase. Aceşti “prieteni şi prietene absolut dezinteresaţi” mi-au făcut un chestionar al posibilelor mele pretenţii la fete şi mi-au ales-o ei pe aleasa….mea. Apoi au trecut la realizarea condiţiilor şi a obiectivului. M-au pus în acelaşi schimb cu viitoarea mea mireasă. Apoi mi-au redirecţionat aria mea de muncă, intervenţiile mele, trebuiau neapărat să fie concentrate în perimetrul ei de muncă. Fata pe care mi-au destinat-o “ei”, era chiar o fată frumoasă, avea casă, ceva pământ şi cam tot ce-mi puteam dori. Era într-adevăr un aranjament. Un alt grup de ”presiune” care-şi dorea altceva de la mine, mi-au găsit altă fată, tot frumoasă şi de această dată, tipa îmi era şi consăteană. Prostul de mine nu bănuiam nimic. Totuşi se mai răsuflau uneori lucrurile, se mai auzea câte ceva, cam despre fiecare şi m-am ferit să mă cuplez cu vreo una. Culmea era că dacă nu mă simţeam diriguit, poate că aş fi discutat cu fiecare dintre aceste fete. Să zicem că au fost închipuiri şi că, de fiecare dată ne credem mai mult decât suntem.

Cu vreo trei ani în urmă am avut un elev-problemă. De la acest elev au revenit în actualitate germenii fostelor probleme. Acest elev era atât de ne dornic de învăţătură că efectiv mă vedeam în imposibilitatea de-al mai instrui, epuizând tot bagajul pedagogic fără speranţa că munca mea, va avea cât de cât roade în cazul lui. Am apelat la părinţi. Coincidenţă sau nu, nici la ei apelurile mele nu aveau ecou. Problema prinzând contur şi tendinţă de expansiune, am început să mă consult şi cu ceilalţi profesori de la clasă. Unul dinte ei, care cunoştea respectiva familie, mi-a transmis că, tatăl elevului, este foarte supărat pe mine, deoarece pentru probleme care s-au petrecut cu 20-30 de ani în urmă, între noi doi, eu îi persecut acum copilul. ”Unde dai şi unde crapă”. Mi-am întrebat colegul că ce diferende am putut avea cu o persoană pe care nici nu-o cunosc.
– Păi cum poţi să spui că nu-l cunoşti dacă aţi lucrat împreună ?.
– Omule bun, eu n-am plecat de la cianuraţie fiindcă m-am certat cu cineva. Am plecat la şcoală. Apoi dacă copilul poartă numele tatălui, în acele vremuri, exista o asemenea persoană, era un bărbat cam fluşturatic şi în final s-a auzit că, centralista cu el a rămas gravidă. Tipul era însurat de tânăr, dar pasiunea lui era vrăjeala. Nu făcea deosebire, ori ce femeie-l accepta se culca cu ea. În familie nevastă-sa avea parte numai de bătăi şi scandaluri De aceea au şi divorţat. De aceea a fost întrebat copilul a cui nume-l poartă. Dar din câte-mi mai aduc aminte, noi doi, adecă eu cu taică-său, nu ne-am încrucişat vorbele sau drumurile niciodată. Era atât de preocupat de femei că nu-i rămânea timp şi pentru prietenii. De fapt chiar de asemenea prieteni nu aveam nevoie. Nimeni nu are nevoie de asemenea prieteni. Dar tatăl băiatului ce-mi impută?
– El susţine că tu-i pedepseşti copilul numai pentru că l-ai prins făcând dragoste cu iubita ta.
– Vasile, personal îmi pare rău că am făcut atâtea demersuri pentru acest elev, care nu numai că nu dorea să înveţe, dar sfida şcoala şi corpul profesoral. Dar imputaţia ce reiese din spusele tatălui elevului, te obligă să crezi că ori mintea-i dusă cu pluta, ori el se crede că este sau o fi fost, cel mai mare Don Juan al tuturor timpurilor, dacă nici acum nu ştie cu cine şi-a făcut de lucru. Eu pe atunci nu aveam nici-o iubită în perimetrul de “lucru” al individului şi nici în zonă, deoarece fata cu care discutam, era la liceu şi locuia în oraş. Cred că aceasta ar fi fost incidenţa de unde au apărut “oamenii de bine” din secţie, care doreau să mă includă în afacerile lor şi eu nu m-am prins.
Cu cealaltă fată prinsă în ultima “afacere de întrajutorare” , era logic să nu ştiu nimic, după cum au evoluat lucrurile, adecă oarecum mai stilat, deoarece se ştia că fata va pleca înapoi de unde a venit. Aşa că au scos-o din sferele lor de manipulare destul de repede.
Mergând odată acasă, în satul meu natal, am căutat să-l vizitez pe cel mai bun prieten. Doream să–l văd, să mai schimbăm două vorbe. Nu ne văzusem de vro opt ani. Îmi era dor de el. Fostul meu coleg a deschis uşa şi mi-a spus:
– Nu te supăra, dar soţia mea, mi-a spus că nu te-ai purtat corect cu ea, când făcea practică la Săsar. Aşa că te rog să nu ne mai cauţi .Aici nu mai eşti binevenit. M-or fi iertat “ăia”, dar se vede că ea nu m-a iertat. Ce să-mi ierte n-am aflat încă până astăzi. Poate doar faptul că n-am ”văzut-o”.
– Măcar poţi să-mi spui cum o cheamă pe soţia ta? Mă adresez fostului meu prieten. Omul mi-a rostit numele fetei din cea de-a doua conjuraţie. Niciodată n-am avut cu ea nimic. Să nu mint, de câteva ori ca şi consătean am fost rugat s-o însoţesc la ceva rudenii “să nu se agheţe cineva de ea”.
Ultima regizare, care eu am observat-o se referă la modul cum au intrat în concurs şi cum mi-au fost “premiate” cărţile mele, lucru despre care sunt sigur că ai aflat deja şi şti şi tu destule aşa că cu acestea nu te mai plictisesc. Şi dacă această idee cu manipularea o ducem mai departe o să observi şi tu că, biserici şi bisericuţe mai sunt şi la serviciu şi între prieteni şi chiar şi în familie.
– Ce să zic, coincidenţe nu prea există. Totul e posibil. Şi pe aceste dileme s-au retras spre locuinţe. Era ora mesei.

Nelu s-a interesat de Ion cât timp a fost în spital. De când au început restructurările, zilnic se afla pe acolo. De la Inspecţia Sanitară a mai aflat un lucru incredibil. Răposatul nu permitea ca unui pensionar de boală, miner, să-i fie trecute toate bolile “obţinute” în câmpul muncii (se pare că nici în alte sectoare nu era altfel). Indicaţiile erau ca numai ”boala principală”, după care se pensionează, să fie menţionată în acte, celelalte să nu fie trecute nicări. Cu această aberantă indicaţie (parcă celelalte indicaţi erau mai puţin aberante), până în ’90 minerii noştri nu aveau alte boli decât silicoza. Ori se ştie că după un an şi jumătate, orice miner care perforează cu perforatorul, fără să fie montat pe-un cărucior de perforare, datorită vibraţiilor date de aceste maşini primeşte Sindrom Raynoud. Dacă-şi continuă munca în aceste condiţii, sindromul se „transformă” în Boala Raynoud. Boală care distruge întreg organismul, începând cu sistemul circulator şi inima. Boala nu are vindecare. După cum scriu statisticile, toţi minerii au întâi probleme de inimă apoi îşi distrug şi alte funcţii, alte organe. Pentru a elucida şi aceste ultime aberaţii ale “fostului” se deplasa atât de frecvent Nelu la spital, la Direcţia Sanitară, la Comisia medicală. Minerilor care au fost disponibilizaţi era cazul să li se precizeze corect starea sănătăţi, mai ales pensionarilor de boală şi osebire această boală care-i scotea automat din rândul bărbaţilor.
După toate aceste discuţi şi uneori chiar refaceri de situaţii, o întrebare-l zgândărea şi pe Nelu:
– Domnule doctor este adevărat că toţi bolnavi de inimă mor în somn?
– Domnule Nelu, de-o să aveţi vreo dată poftă să vă suspectaţi inima, o să observaţi că există o stare de aţipire, o stare în care inima trece de la travaliul pe verticală la cel pe orizontală ceea ce ne dă nouă o stare de tresărire.