După parcurgerea unei bune bucăţi de drum, Keled îi vestise că nu-i indicat în aceste momente să se ducă în Germania, deoarece acolo nu sunt doriţi. Din surse sigure, la cererea anumitor demnitari,Teutonii au fost afurisiţi chiar de Papă, pentru anumite comportamente care nu erau “în spiritul credinţei şi a moralei creştine”. Cei care au intrat în Germania, au început să fie vânaţi şi…dispar. Nu ştie dacă şi Kondrad este pe vreo listă, sau dacă şi el este printre cei vizaţi, dar e mai bine să fie la fereală de ochi indiscreţi care niciodată nu se ştie ce urmăresc şi în plus Teutonii de sub comanda sa reprezintă o mică armată, dar este o armată care-i capabilă să creeze nelinişti acolo unde sunt cantonaţi, neştiind exact care-i poziţia lor în frământările care-s la modă în Europa.
– Dar am auzit că regele Ungariei a dat o diplomă…
– Este adevărat, dar numai pentru teutonii agreaţi. Ori noi încă nu ştim în care tabără ai fost inclus de acei demnitari. Cred că de moment, ar fi bine o bună bucată de timp să vă odihniţi la moşia mea din Slovenia, timp pe care eu îl voi folosi pentru a afla ceva la Curtea Regelui Arpad. Ce ştiu până acuma este că regele vrea să trimită un cămăraş şi comite la Rodna şi Bistriţa. Apoi şi-ar dori o armată care să-i protejeze transportul aurului de la Bistriţa la Buda. Poate mai are şi alte planuri, şi pentru alte locuri dar de tine încă n-am ştiut nimic. Nici acum nu-ţi cunosc intenţiile personale. Ce încă nu ştiu, dacă regele are deja favoriţi pentru aceste posturi, sau încă nu-i decis nimic.
– Eu nu mi-am făcut nu ştiu ce planuri. Sunt nespus de bucuros de oferta ta pentru odihna mea şi a teutonilor. Am crezut că germani fiind n-o să avem probleme la întoarcerea noastră acasă în Germania. Se pare că ceea ce se numeşte în mod normal casa noastră, ţara noastră, pe moment nu există nici-un fel de dragoste, pentru cei care au slujit pe alte meleaguri. Ţara nu doreşte să ne vadă. De la un timp toate se întorc împotriva noastră. Se pare că am devenit obositori şi obosiţi. Eu cel puţin m-am săturat de toate. Cam în această stare ne aflăm cu toţii. Aşa ne-ai aflat tu şi-ţi promit veşnică îndatorire pentru punerea în gardă, dar şi pentru oferta ta de ospitalitate şi protecţie nemaiîntâlnită până acum, la nimeni. Ne-ai fost şi ne eşti de mare ajutor, mă onorezi mult şi mă îndatorezi şi mai mult. Karol Keled în săptămânile ce au urmat a tras sfori puternice la curtea regelui şi de două ori a avut audieri chiar cu Majestatea Sa şi cu alte persoane influente şi care pot “sugera” anumite lucruri chiar regelui. Faţă de activitatea febrilă a lui Karol, nici Kondrad nu a stat cu mâinile încrucişate. A căutat să afle dacă şi el se află în dizgraţie. O altă latură a informaţiilor sale se refereau la vistierie, la diferite planuri de construcţii ale regelui, cine are mai mari datorii în regat şi către cine. Prin aceste date încerca o intervenţie directă în finanţele unor mari latifundiari şi dacă se poate chiar până în preajma regelui. Ultima pistă pe care o urmărea Kondrad, era dacă avea rivali în planurile patronate de rege, cine erau aceştia şi posibilităţile de contracarare a oponenţilor. Pe ce persoane se sprijină aceşti contracandidaţi. Această viermuială a avut un efect de-a dreptul reconfortant pentru Kondrad.

Se simţea din nou util, din nou era stăpân pe situaţie. Dintre viitoarele funcţii care se prefigurau a fi în solda şi graţiile regelui, Kondrad i-a propus lui Keled să-i sugereze regelui reorganizarea cetăţilor “de pe margine” şi garantarea securităţii transporturilor de aur de la Cetate, la Bistriţa. Când Kondrad făcea aceste propuneri lui Karol Keled care urma să încerce să-i sugereze regelui aceste demnităţi, Moşii din Cetatea Rodnei, făcuseră de mult rugare la Majestatea Sa să-l includă printre posibilii viitori comandanţi militari ai cetăţii pe Kondrad. Faptul că nu a fost văzut de loc în Ungaria, nu a fost cunoscut ca şi contracandidat pentru această demnitate a fost un avantaj. Avantajul celui din umbră. Un alt atu în favoarea lui Kondrad în afară de retragerea lui în Slovenia şi care a cântărit foarte greu în stabilirea viitorului demnitar era doleanţa Sfatului moşilor din Cetate care solicitau expres numirea lui Kondrad în funcţia de Comandant militar al cetăţii Rodna. Când toate acestea erau sigure şi toată lumea era mulţumită, Karol Keled a obţinut o audienţă la rege pentru Kondrad care de câteva zile era în Buda locuind la reşedinţa prietenului său. S-a hotărât ziua când Majestatea Sa îl va primi. S-a brodit ca în acea zi regele să dea un bal de sfârşit de iarnă. La curte şi la bal lume din toate ţinuturile şi tot regatul. Mareşalul Curţii primea şi vestea musafirii. Printre ultimii primiţi era şi Kondrad. Keled i-a arătat locul unde i-a fost stabilit, în momentul în care Regele va sosi. Mareşalul l-a anunţat pe Rege, care a sosit şi avea în jurul său o mică suită, împreună cu care se deplasau printre rândurile de invitaţi. Persoanele care-l însoţeau pe Arpad, trecând printre rândurile de musafiri, prezentau Majestăţii Sale, persoanele din anturajul lor. Regele mergea încet şi răspundea saluturilor fără a întinde mâna. Suita regelui, împreună cu regele, a ajuns în dreptul lui Kondrad. Karol Gut Keled l-a prezentat, regele s-a uitat la el, parcă şi-a adus aminte de ceva: ”Magistrul Kondrad aţi spus?” şi plecă mai departe. Acesta a fost întrevederea la Majestatea Sa. Din această propoziţie, Kondrad a înţeles mai multe lucruri. I-a fost pe plac regelui şi tot el i-a sugerat că este Teuton dacă a primit funcţia cea mai înaltă în Ordin, de Magistru. De aici a tras concluzia că el nu este pe listele ”de dizgraţie” şi a fost bine apreciat după ”preţul” plătit de Keled ca să-i ofere acea demnitate. Poate că atunci o fi plătit un preţ Keled, pentru a-şi pune omul lui de Magistru în cetate, dar nu va trece nici zece ani şi prin prietenia câştigată cu acea ocazie la rege, pământurile familiei Gut Keled vor acapara o mare parte din Ungaria. Familia lui Gut Keled va avea proprietăţi chiar şi pe pământurile sătmărene, maramureşene şi cu-o amplă “deschidere” spre “inima” Ardealului. Această familie împreună cu Koszegi, Csak, Aba, Borşa, “devin” stăpânii pământurilor din Transilvania, Slovenia şi Croaţia conduc prin oamenii lor şi se opun puterii Centrale.
Întrevederea la rege luând sfârşit Kondrad s-a retras în Slovenia unde va aştepta primirea numirii sale regale, cât şi obligaţiile ”exprese” care erau un alt firman. Trecând peste faptul că numai întrevedere nu putea fi numită acea “vedere” la rege, Kondrad era fericit că după mai bine de un an de incertitudini, din nou se poate mândri că nobila lui sorginte a fost recunoscută la o curte europeană chiar dacă aceasta nu-i cea a Germaniei sau Prusiei, dar din nou era autentificat ca nobil şi slujbaş regal şi după primirea numirii va avea într-adevăr o întrevedere la rege, unde va putea merge cu suită proprie şi chiar ziua.

De pe Dealul Dumitrii se vedea Cetatea Bistriţei. Biciurile nu conteneau a le brăzda carnea şi a le jupui pieile soldaţilor luaţi robi de la ultima bătălie. Încercaţii luptători ai Cetăţii nu s-a aşteptat la tratamente omenoase din partea învingătorului. Erau dureri de neimaginat, dar erau dureri provocate trupului. Durerile sufletelor lor erau mult mai mari. Ei ştiau că au pierdut tot ce se poate pierde şi asta fără să fi avut posibilitatea unor confruntări directe. Această înfrângere se datora numai trădării a acelora care ar fi trebuit să le stea alături în luptă. Un alt regret era că pe Valea Mare unde-i puteau nimici pe toţi tătarii, au ascultat de rugăminţile lui Ditrich care a cerut creditul lui Aristaldis de-ai permite lui să-i “masacreze” pe duşmani. Aristaldis nici nu şi-a imaginat, că un om cu atâta demnitate în conducerea Cetăţii şi care a dat nenumărate dovezi de loialitate ar fi capabil să-i vândă. Dar după cum s-a dovedit mai apoi, a făcut acest târg pentru o funcţie pe care nici n-o putea deţine vreodată. Se pare că niciodată măsurile de precauţie nu sunt suficiente. Ajungând la porţile cetăţii Bistriţei, căpeteniile mongole s-au folosit de Aulu şi Kondrad ca interpreţi şi nadă, în solia trimisă de Cadan, comitelui de Bistriţa. Comitele a primit solia şi au început negocierile. În acest timp, de comite se apropie un sfătuitor care-i şopti ceva. Ieşind pe metereze, comitelui nu-i venea să creadă ce-i vedeau ochii. Cadan, căpitenia mongolă care cerea pace şi ospeţie, în faţa cetăţii, prinşii legaţi de mâini şi de picioare, de patru cai biciuiţi nebuneşte, îi “dezmembra” pe foştii Moşi ai Cetăţii Rodnei. Probabil că prin asemenea “metode” încerca să bage groaza în locuitorii cetăţii. Furia nu mai avea margini. Aulu şi Kondrad, reuşind să se elibereze au prins pe ceilalţi tătari din Solie şi i-au tras în ţeapă pe meterezele cetăţii în văzul tătarilor. Schimburile acestea de cruzimi de-o parte şi de alta, au dus la o stare de nebunie între combatanţi, începând o luptă disperată pe viaţă şi pe moarte. Practic se sfâşiau între ei. Singurul gând care-i stăpânea: să-şi răpună duşmanul. Au uitat că au venit pentru pace. Toţi c-o furie oarbă se aruncau unii asupra altora. Toţi vroiau moarte şi sânge. Clemenţă nu mai exista, omenia a dispărut. Bistriţa era dotată cu tehnică defensivă de ultim moment. Catapultele, arbaletele, gurile de foc secerau mongolii cu nemiluita. Dar Cadan nu era omul asalturilor prelungite şi păguboase. Prin aceeaşi metodă care a dat roade şi la Rodna, a folosit-o şi aici luând Bistriţa pe care a trecut-o prin foc şi sabie. Kondrad şi Aulu s-au acoperit din nou de vitejie şi în această bătălie. Prinşi cu crâsnicul, Cadan le-a tras pielea de pe ei de vii pe zidurile cetăţii Bistriţa.