Pavel al nostru, că aşa îl chema pe om, cred că n-a consumat niciodată ţuică sau vin din altă parte numai din acele făcute de el şi le făcea cum lui îi plăceau. Ce să mai întind povestea, avea de toate şi cam tot ce şi-ar fi dorit un om… sau o femeie dintre acele care “i se aruncau în braţe”. Nu puţine erau dintre acelea care poate să-i fi văzut averea lui Pavel şi poate numai după aceea să-l fi tapat, ori “să i se fi aprins călcâiele” după Pavel. Se apropia de cinzeci de ani şi Pavel toată viaţa şi-a trăit-o în plăceri şi petreceri cu femei care mai de care mai deosebite. Poate ce uimea lumea din sat erau “despărţirile” lui Pavel de aceste femei. Despărţiri care se petreceau în linişte, în aşa fel că nici-un vecin n-a auzit vorbe grele, vorbe tari ori vorbe strigate din casa lui Pavel. Cu vreo doi ani în urmă “i-a căzut pata” pe o femeie foarte frumoasă, femeie cu şarm, femeie în afara oricăror bârfe care n-ar fi fost admirative. Era la vreo 35 de ani. Femeie plăcută, femeie care-şi cunoştea valoarea şi importanţa în societate. Era tipul de femeie care “se vedea” oriunde. Cum necum pentru prima oară în viaţă, Pavel s-a îndrăgostit de ea. Gândindu-te la câte femei i-au trecut pragul, i-au înseninat viaţa şi au petrecut ore de neuitat împreună şi de fiecare a ştiut să se distanţeze să revină la burlăcie, să nu se căsătorească cu nici una, acum parcă devenise imun la acest lucru. Această îndrăgostire târzie de această femeie părea absurdă. Cu toate acestea Pavel era îndrăgostit lulea, când se despărţea de ea intra într-o stare de letargie şi lucrul e sigur: dacă i-ar fi cerut să se căsătorească, Pavel n-ar fi stat un minut măcar pe gânduri. Da, numai că ea nu i-a propus acest lucru şi cu toate că el o ruga să se căsătorească ea nici nu vroia să audă. Când aducea vorba despre aşa ceva râdea. Nimeni nu ştia cu ce era mai grozavă ca “atâtea altele”. Cert era că Pavel deja era dependent de ea, el care a râs de dragostea femeilor care i-au intrat în viaţă mai mult de treizeci de ani, făcând un popas mai lung sau mai scurt în casa lui Pavel. Să fi fost acesta “cântecul de lebădă” al raporturilor sexuale ale unui om ajuns la cinzeci de ani? Nu se ştie. Au locuit şi trăit ei într-un vis de fericire vreo şase luni. Pavel se îndrăgostea de Iulii din ce în ce mai mult. Toate dorinţele ei erau lege pentru Pavel. Ce mai, o adora.
Arhiva pentru Categoria » romane «
Începea să-i facă nenumărate cadouri şi din ce în ce mai scumpe, mai substanţiale, până într-o zi, când nemaiştiind cum să procedeze i-a propus să se căsătorească cu el. Dacă face pasul acesta îi pune tot ce are el, casă, avere pe numele ei. Nici aşa se pare că n-a sensibilizat-o prea mult pe Iuli, care se părea că în ultimul timp n-o prea încânta nimic, dar Pavel, în dragostea lui oarbă, considera că Iuli nu-l crede capabil de acest gest, de aceea poate-i aşa de inabordabilă din acest punct de vedere. Or mai fi trăit vreo lună în asemenea fericire, dar de această dată în casa Iuliei, întrucât Pavel “a trecut” tot avutul şi casa pe ea. După ce a comis acest act, după această dovadă irefutabilă de dragoste, la câteva zile îi apare un tip. Pavel, îndatoritor şi politicos, l-a invitat în casă, l-a omenit şi văzându-l străin, i-a propus să înnopteze la el. Seara Pavel a plecat la culcare aşteptând-o pe Iuli. Văzând că nu mai vine, s-a dus după ea, rugând-o să vină la culcare. Iuli i-a răspuns:
– Pavele, cum crezi că mă voi culca cu tine de faţă cu soţul meu?
– Iuli dragă, despre ce soţ vorbeşti?
– Emil, bărbatul pe care l-ai poftit în casă-i soţul meu.
– Ce vorbeşti femeie?!
– De nu crezi pot să-ţi arăt certificatul de căsătorie. Îi sunt nevastă.
Pe Pavel numai că nu l-a lovit damblaua. În asemenea situaţie nu mai avea ce replica. A iubit o singură dată în viaţă şi atunci o femeie măritată. Până acum nici nu a dorit să ştie ce a făcut această femeie în 35 de ani de viaţă ai ei, cu toate că acestea se puteau lămuri de-ar fi dat un singur telefon.
Soţii, reîntâlnindu-se, au dormit, cum era şi firesc, împreună. După vreo câteva ore le-au sosit şi copiii, neamurile… Familia s-a reîntregit. Pavel s-a retras în bucătăria de vară, el devenind tolerat de familia Iulicăi, care-i administra şi-i consuma propria lui avere.
După acest afront al vieţii şi prostiei, Pavel a mai trăit vreo 8 luni apoi, cu sufletul negru de supărare, a murit. În urma morţii sale şi a răsuflării vieţii celor doi, a rămas o întrebare nepusă: Cum a fost posibil că Pavel n-a mişcat un singur deget măcar pentru recuperarea averii luată prin şantaj de acea femeie? Adică pe aceasta ce-o vedeţi în curte, preciză Buia.
La un an sau poate doi, s-a zvonit ceva care ar fi putut fi un posibil răspuns la neformulata întrebare. Cândva, demult, când Pavel era un holtei tânăr şi frumos, a avut o delegaţie în satul de baştină al Iulicăi, care era proaspăt măritată. Întrucât soţul Iulicăi în acele zile nu era acasă ea şi Pavel s-au cunoscut şi s-au plăcut. Din acea dragoste a ieşit un copil, acum este la liceu. Partea comică a lucrurilor este că Pavel n-a recunoscut-o pe Iuli, cea din tinereţile sale, care şi atunci i-a frânt inima, numai după ce i-a sosit bărbatul. Atunci situaţia a devenit penibilă. Dacă Juli nu l-a prins în mreje în tinereţe, Pavel n-a mai putut evita acum acest lucru. Astfel s-a încheiat viaţa unicului bărbat, burlac convins (până la Iuli) pe care l-am cunoscut şi care a fost îndrăgostit de două ori în viaţă de aceeaşi femeie la vârste diferite. Deci persoanele ce se văd acum în acea curte, casă sunt rudeniile Iulicăi, femeia care i-a deschis apetitul de viaţă al lui Pavel, dar şi uşa mormântului. Şi după cum se ştie: nimeni nu-şi clădeşte fericirea pe nenorocirea altora. Fiul cel mare al Iulicăi, a aflat cine-i de fapt tatăl lui, adică Pavel, cum s-a purtat tatăl-său şi maică-sa cu el şi le-a dat un ultimatum. Ca moştenitor al lui Pavel, ea Iulica, mama lui, şi cu soţul ei să-i părăsească casa şi averea lui.
– Bietul om, nu se putu abţine profesorul, a trăit o viaţă plină, neavând nici o grijă, nici o lipsă, fără greutăţi, pe pofta sufletului său, dar moartea i-a sosit ca suliţa în sufletul care întâia oară a optat să iubească.
– Asta e. Nu se ştie ce ne mai aşteaptă şi pe noi, completă Toma, tizul lui Buia, în timp ce păşeau agale pe uliţă în vale.
Mergeau încet datorită faptului că Buia se mişca greu. Avea o greutate la mers datorită unui reumatism cronicizat, după munca ce-a făcut-o în mină. De fapt, povestea chiar el, poate ar fi putut ocoli “câştigul” acesta dacă nu s-ar fi dat în exploatare Galeria Purcăreţ în care lucrul nu era mai greu ca în altă parte, dar fiind galerie de coastă, destul de scurtă era cam tot atât de “caldă” cum era şi afară.
Spun asta, continuă Buia, întrucât am început să lucrăm la această galerie toamna şi a dat Dumnezeu şi o iarnă destul de geroasă. Oricum ar fi fost iarna în altă parte, aici pe Handal trage un curent groaznic. Ieşeam afară din schimbul II uzi leoarcă. Hainele începeau să îngheţe pe noi.