– Ei domnule Iorgu, i se adresă Buia, cu mare plăcere n-aş discuta despre acest subiect, dar efectiv mă dor nu numai picioarele, ci toate încheieturile, apoi au zis că mai am şi “sindrom” care afectează mult inima, cu silicoza “nu stau rău”, gradul II şi ei s-au hotărât să mă pensioneze de bătrâneţe. Sincer vă spun că uneori aceste dureri atât sunt de mari că nu mai ştiu ce să fac. Atunci renunţ la medicamente şi mă apuc de băut până amorţesc şi nu mai simt nimic. Eu poate că nu simt, dar săraca nevastă… Nevasta… da muierea mea săraca, nu i-a venit a crede că s-o mai mărita vreodată. Ea s-a căsătorit de tânără. Când mie mi-a venit vremea să mă însor ea avea toţi aceşti patru copii. Soţul ei, Dumnezeu să-l odihnească, lucra la culbutor. Într-o noapte, vrând să dezlege două vagonete, să le bage pe rând la răsturnat, ortacul lui nedându-şi seama ce lucră el acolo, a crezut că se opinteşte să împingă vagonetul în culbutor şi nu poate, nu învinge. Atunci cu toată forţa s-a sprijinit într-o traversă şi a împins cât a putut de tare vagonetul. A auzit un vaiet prelung şi când s-a dus să vadă ce-i acolo, capul ortacului spânzura zdrobit între cele două vagonete. Bărbatul femeii mele a murit lăsând patru orfani, iar ortacul lui a înnebunit, lăsând alţi doi copii fără tată.
Aţi observat că dacă rămâne o vădană sau o femeie divorţată, refacerea familiei de fapt nu se face, nu se poate recăsători o femeie tocmai din cauza copiilor. Din mai multe motive pretendenţii nu-şi doresc copiii altora. Ei bine, eu am luat-o pe Maria tocmai datorită faptului că avea copii. De ce am făcut lucrul acesta? Poate că unii au crezut că din tâmpenie, poate din avariţie (părinţii mei aveau pământ şi ei au spus că ne împroprietăresc pe mine şi pe fratele meu şi ţinând cont de câţi copii avem), dar nu a fost aceasta. Ca orice om şi eu am mai avut nişte experienţe cu unele “fete”. Una chiar mi-a spus că-i gravidă numai că nu mai năştea. Jos în sat a venit un doctor tânăr care şi-a făcut casă dorind să se stabilească aici. Eu i-am fost principalul meşter la construcţia casei sale. Din vorbă în vorbă i-am spus bănuiala mea. El mi-a făcut toate analizele şi mi-a confirmat că-s steril şi n-o să pot avea copii. Poate că şi până atuncea îmi plăceau copiii, dar de atunci, Doamne feri, parcă eram nebun după ei.

Tot timpul îi urmăream pe copii, le cumpăram dulciuri, jucării, ce mai, am dat în mintea lor. După necazul ce l-a avut Maria cu soţul ei, n-am stat deloc pe gânduri, am luat-o că ei nu-i venea a crede c-o mai cere cineva de nevastă. Am luat-o şi nu mi-am bănuit. Am avut o căsnicie fericită. În ultimul timp mă îngrijorează băiatul ăsta al meu, Relu. Băiatul despre care v-am spus atâtea acum are 35 de ani şi are trei copii deja. Pe mine m-au pensionat de la mină, îi încurcam deja, şi pe el, om cu multe meserii, l-au pus pe şomaj. L-a început s-a bucurat, cu bănuţii care i-au dat pe Ordonanţa 22, cele 15 salarii, a crezut că-şi va acoperi “toate găurile”. Abia după ce a primit banii şi-a dat seama că de fapt numărul de găuri a crescut cu o gaură enormă; hrana zilnică a familiei, a celor cinci guri. V-am spus că-i harnic foc. Aşa şi este. Şi-a luat bocceluţa şi a plecat prin ţară. N-a fost mulţumit de ceea ce a strâns, a plecat prima dată în Cehia, apoi în Polonia şi mai târziu în Israel. Prost nu-i, harnic cât trei, dar erau deja formate filierele. Din tot ce a lucrat pe la alţii de abia-şi hrăneşte plozii. Lucrul acesta-l scoate din minţi. Pe unde a fost s-au aciuat toţi răii. Îmi spunea că românii plecaţi, unii au plecat chiar de aici, nu mai aveau ce să facă (îi căuta poliţia) veneau la ei, îi învăţau câte ceva despre limbă, obiceiuri şi când ăştia trebuiau să ia banii se organizau în bande, îi băteau în dormitoare sau barăci şi le luau ultimul creiţar sau coroană. A păţit-o şi Relu, chiar înainte de a veni în ţară. Avea ceva “strânsură”, ăia l-au mirosit şi dacă s-a luptat cu ei şi nu le-a dat banii, i-au rupt o mână.
Acum stă acasă şi numai că nu turbează, atât pentru că-i inactiv, dar şi pentru necazurile ce i se adună neavând bani să-şi ducă traiul de pe o zi pe alta. Văd asta zilnic, îl mai ajut şi eu cu puţin cu foarte puţin că efectiv nu-i de unde, dar mi-e milă de el, de zbuciumul lui, pe care eu n-am avut parte să le cunosc. Atâta rău niciodată n-a fost pe casele noastre. De fapt el este zdruncinat de mai mult timp, de când s-a dat Decretul cu eliminarea elementelor “rele” de către colectiv. Un ortac al lui fiind vizat de acest fel de punere pe drumuri, excludere din colectivul de muncă, fără a mai avea nici un drept, şi-a pus dinamită în buzunar şi a plecat cu Relu prin Baie. Un cunoscut l-a reţinut puţin pe Relu. La numai câţiva paşi, prietenul lui şi-a făcut contactul electric la exploziv şi în oraş i s-a pulverizat întreaga fiinţă.

– Domnule Buia, te compătimesc şi eu alături de ceilalţi, îl îmbărbătă tizul Toma, dar şi speranţa noastră-i în noile alegeri când ăştia care acum ne-au pauperizat vor deveni amintiri, crede-mă că nu mi-aş fi închipuit că pot fi atâtea necazuri pe capul omului până nu ni le-au făcut ei şi fără ca în prealabil să ne facă instructajul. Poate lor acuma le este bine, dar blestemele mamelor necăjite cu mulţi copii sau văduvelor îi vor ajunge undeva. Să nu ne pierdem speranţa în Domnul, că el plăteşte fiecăruia după merit.
Aşa cum v-am spus mai înainte, pe băiatul ăsta, pe fiul meu Relu, l-am iubit şi-l iubesc nespus de mult. Am observat orice schimbări la el încă de pe vremea celor doi împuşcaţi. Oamenii ziceau că El ar fi dat decretul acela, dar mulţi erau convinşi că atâta răutate numai Ea ar fi putut împrăştia. Era o perioadă oarecum de maximă propagandă şi ideologie, perioadă care corespundea cu fuga fiului unui membru al Comitetului Central în Vest, perioadă când doamna ministru a învăţământului a fost destituită şi nu numai ea pe motive de “meditaţie transcedentală”, care era asociată cu o sectă politică. Deci toate aceste măsuri cuprinse în acel Decret trebuiau să “sporească coeziunea şi unitatea politică în jurul C.C.-ului”. Nu ştiu cu cât s-au sporit şi s-au unit în jurul C.C.-ului dar, cum bine ştiţi, trebuiau date exemple imediat, exemple care trebuiau să fie înfierate în organizaţiile de bază. Una dintre cerinţele acelui neuitat decret era şi: “dacă faptele unui membru al unui colectiv aduce prejudicii morale sau materiale acelui colectiv, colectivul poate dispune extirparea răului din rădăcină”. Cu alte cuvinte; să fie dat afară din serviciu cu “litera i” de nu mă înşel, literă care-i asigura neangajarea la nici o unitate din ţară.
Poate astăzi se zâmbeşte la acel gând, dar au fost daţi afară directori de şcoli şi trimişi “în producţie”. Ce poate face un profesor în industria constructoare de maşini? Atunci multă lume s-a văzut “înfierată” şi dată afară din serviciu. La unităţile miniere nu erau oameni care să fi avut veleităţile mai sus amintite şi atunci ca să dea şi ei un exemplu au căutat una două persoane ce urmau să fie “înfierate”. Una dintre ele era un tânăr ajutor de miner, coleg şi prieten cu fiul meu.