Nesiguranţa, şomajul, mizeria economică, lipsa celor mai elementare, chiar banale mijloace de confort uman, duce şi la o clacare a psihicului, iar la bărbaţi duce la o scădere accentuată a potenţei, a libidoului. Sigur că femeile noastre, nu sunt genul de femei la care actul sexual a devenit un cult, aşa cum se-ntâlneşte la alte popoare. Dar dacă Dumnezeu a făcut bărbatul pentru femeie şi femeia pentru bărbat, de ce să fie pierdut şi acest ultim refugiu în eu lui, să piardă şi această unică şi ultimă plăcere? …
Poate că toate astea nu s-ar fi observat, dacă bărbaţii ar fi ştiut! … Dacă vitaminele acelea ar fi existat … Dacă ne-am putea permite un minim de tonifiere şi întărire, o protecţie împotriva a încă unui NU nedorit … O dăm pe bere!… Bani să fie!…Poate Viagra … poate …
Ies şi închid uşa. De încuiat o pot încuia doar cu două tipuri de încuietori, pe cea de-a treia n-o pot folosi încă, fiindcă atunci când se întoarce Tomi de la şcoală – elev în clasa a III-a – încă nu poate deschide cel de-al treilea sistem de „asigurare. Da … am ajuns la trei tipuri de încuietori … la trei tipuri de yale … ca să fiu cât de cât sigur că nu mă va „căuta cineva, atâta timp cât noi nu suntem acasă. Când eram copil – din nou nostalgia copilăriei – în satul nostru nu se cunoşteau lacătele. Cine îşi făcea câte un ivăr, la şură sau la coteţ, era privit ca cei ce purtau „cămaşă de forţă sau, şi mai rău, ăla precis doreşte să se certe cu vecinii!… Oamenii plecau de acasă, puneau mătura în uşă şi tot aşa o găseau şi atunci când se întorceau şi toate astea se întâmplau la mai puţini ani, decât degetele de la o mână, de la terminarea războiului. Şi acum, uite!… Trei închizători!… Tot e mai bine decât într-un cartier din Marsilia, unde oamenii îşi iau concediu ca să stea acasă, să nu fie „uşuraţi de cineva, de bruma lor de agoniseală. Ies din bloc, care a devenit nu un loc de odihnă, de refugiu, de destindere, ci de blesteme… În acest bloc trăim cam atâţia câţi trăiam altădată într-un sat, dar un bloc cu 11 nivele din beton armat, care nu are nici un fel de izolaţie fonică … devine un calvar. Scapă unul un pantof la un etaj şi se aude în tot blocul. Dacă te-a bătut Dumnezeu cu unul sau doi „meseriaşi sau copii cu „deprinderi de lucru … nu-ţi mai poţi dori nimic altceva … decât să fugi … să fugi cât mai departe … „să fugi pe dealuri şi pe câmpii … să nu mai auzi nimic … să nu mai vezi nimic … să dispari din univers!…
Luna trecută Primăria a dat în judecată Combinatul chimic Phoenix … care poluează oraşul cu tot felul de noxe. Noi, cei ce stăm în bloc, nu „am îmbrăţişat ideea …
Într-adevăr, acest combinat poluează municipiul nostru, dar poluantul principal nu este combinatul ci primăria… cel care a aprobat toate aceste garaje amplasate de jur împrejurul blocului, garaje care au frustrat copiii de locurile lor de joacă şi pe noi toţi, suntem „câştigaţi din această afacere. Nu mai este nevoie să mergem pe străzile municipiului, să umblăm printre maşini, pentru a simţi „pulsul” oraşului. Avem poluarea „proprie la domiciliu. şi avem dotare şi în decibeli, cu „muzică pe alese… muzică ce depinde de eşapamentul fiecărei maşini … aşa au ajuns unii să spună că: în iad aerul ar fi mai respirabil… acela, cel puţin, nu are decât două componente: pucioasa şi catranul! … Pe când noi, aici? …

A! … Da! … Înainte de garaje aveam terenuri de joacă pentru copii, aveam zone verzi … aveam! … Acum …verdeaţa-i puţină, ceea ce a mai rămas, sub formă de arbori, arbori care şi ei, din „greşeală, au rămas netăiaţi … pentru că i-au tăiat cei ce acum vreo trei ani dispuneau de ifron-uri … rabe … macarale şi alte utilaje, pentru a-i transporta şi nu trebuie să vă spun, ştiţi dumneavoastră cine!… Şi dacă totuşi nu, să ştiţi că-mi pare rău… că pe atunci oamenii obişnuiţi nu aveau aşa ceva … încă nu apăruse „privatizarea!…
Ei, copacii – păcatele lor – cei care au rămas … au rămas aşa cum le stă lor bine, netăiaţi… şi se uscă în picioare, între aceste maşini şi garaje! …
„M-au furat gândurile şi de fapt pornisem la piaţă …
Scăpat de „oaza din jurul blocului, care, strategic vorbind, este o cetate. Cetate cu trei brâie de apărare: maşinile, garajele şi în plus conductele de gaz care sunt de jur-împrejurul blocului … deci scăpat de „citadelă, caut să mă gândesc la alte lucruri, la cu totul altceva… Eu doresc acest lucru, dar mirosul de acru ce-mi înţeapă nările, îmi răsuceşte capul spre locul ce degajă acest pestilenţial miros! …
Mă gândesc la tragismul lucrurilor întâmplate cu ocazia „descălecatului acelor mineri în Bucureşti, dar nasul şi gândurile-mi zboară la gheene… la locul unde s-a hotărât să fie amplasată gheena, care este tot ceea ce poate fi mai ruşinos intr-o lume civilizată.
În acel moment, în care îmi pot permite să ţin un întreg oraş sub acest Damf de putoare, cum pot spune cuiva că ştii ce însemnă „civilizaţie?
Tragismul „plimbării acelor minerilor în Bucureşti nu constă în moartea unor combatanţi… fie dintr-o parte sau din alta, ci în faptul că în ţara noastră este şi se propagă o gândire de turmă… Până acum, în faţa arabilor şi studenţilor negri, în ţara noastră aveam doar un singur „trib … „tribul celor cu pălării mici – al oşenilor, acum s-a mai omologat unul … „tribul celor cu căşti, al celor cu căşti de protecţie… nici vorbă, aceste căşti şi-au dovedit „utilitatea în amintitele dispute! … Dacă în România nu s-a calificat de vreo 17 ani nici un miner prin şcolile care există, cine erau indivizii şi cine i-a „uns” mineri?
Dar, totuşi, ce căutau aceşti tipi (e logic că nu erau mineri numai la salarii) în Bucureşti?!…
Am ajuns în dreptul locului puturos ce conţine resturile acestei civilizaţii, civilizaţia noastră!… M-am prins de nas… dar nu îndrăznesc să deschid nici gura … caut să mă îndepărtez cât mai repede şi cât mai departe cu putinţă. Cum o să-i mai explic eu fiului meu că oraşul natal trebuie îngrijit… iubit …venerat…?
Pe unde se mai poate plimba azi un om onest, care şi-ar permite să rupă o oră din timpul lui, pentru a-şi cunoaşte şi, poate, admira iubitul său oraş? …
Dacă gazele combinatului îţi ofilesc plămânii şi căile respiratorii… dacă gazele de eşapament îţi irită ochii… gazele sau mirosurile ce se degajă dintr-un asemenea loc îţi întorc stomacul pe dos! ..

Omul, de foarte multe ori trăieşte în el, în amintirile lui …mă fulgeră un gând… Ce ar fi păţit Primăria dacă la noi în oraş s-ar fi păstrat obiceiul ca servitoarele să se plimbe în oraş, în fiecare săptămână în ziua de joi … joi după-amiază? … Toate slujnicele din tot municipiul? …
Într-un oraş în care nu se mătură… din care nu se elimină gunoaiele… gazele… în acel oraş orice frumuseţe veştejeşte. Dacă, din întâmplare, o maşină calcă o pisică sau un şobolan, nimeni nu-l ridică de pe stradă, de la locul accidentului, ca să fie aruncat… Îl lasă acolo, pe caldarâm, unde trec maşini după maşini peste el, îl sparg, îl usucă, îl pulverizează în aerosoli… Asta-i altceva… Ăsta nu este gaz, este ceea ce se degajă după o mortăciune… dar cred totuşi că turbarea nu se poate răspândi pe aceste căi!… Dar animalele moarte nu mai muşcă pe nimeni… nu? … Acum se aude tot mai des de holeră… mai ştii? … de…
Fir-ar al dracului de treabă! … Vrei să-ţi aduni gândurile şi un nu ştiu ce sau un fitecine îţi deviază firul gândurilor!
Poftim! … Treci de tomberoane şi aici întâlneşti o cioată de copac. Şi ce mai cioată? … Este o cioată cu diametrul de 1,20 metri. Pe această cioată scria că acest copac a fost martor în oraş trei sute de ani. Acum nu mai avem nevoie de martori, acum avem nevoie de scânduri… scânduri făcute din… deci, copacul a fost „naţionalizat… Tristeţea locului constă şi în faptul că în municipiul nostru, copacii care au fost tăiaţi… aceşti copaci au fost puşi de elevii şcolii profesionale şi de localnici… dar cu „naţionalizarea acum se ocupă alţii, alţii iau acum beneficiile! … alţi-s patronii.
Am ajuns la podul Unirii. Mă gândesc cu regret că în viaţă am constatat un lucru enorm de trist. Unirea, la români, înseamnă 1859 şi 1918 şi cam atât… Viaţa noastră de zi cu zi nu ne spune nimic în această privinţă… Mira podului arată că această apă neagră, greu mirositoare – chiar şi după această ploaie torenţială ce abia a încetat – are o înălţime de 80 de centimetri de substanţe toxice, greu solubile, care în afară de faptul că omoară orice vietate din apă pe o distanţă de câţiva kilometri, municipiului îi aduce o pagubă mai mare decât producţia tuturor minelor existente în jurul oraşului …
Pagubele provin din alungarea orăşenilor de lângă râu, imposibilitatea agrementării lui, lipsa peştelui, a pescarilor, lipsa unui comerţ specific la „buza apei… Dacă această apă, Săsarul nostru, ar fi curat, am câştiga locuri de muncă, nu am consuma atâtea medicamente… Toate astea au oare vreun rost, acum, când „preţul omului este atât de mic?… Când el nu merită nici atât, să-i mături strada?… Cu toate că el nu este iertat de impozite. „Cineva… o persoană „însemnată mi-a arătat un calcul. Calcul care demonstrează că Baia Mare, dacă renunţă la minele ce le are şi purifică Săsarul, este mai în câştig. Şi valoric vorbind şi spiritual. Şi va fi incomparabil mai igienic decât acum.
– Domnule, eşti nebun?! … Cum să desfiinţezi minele? Şi minerii? … l-am întrebat eu mirat (cu toate că peste puţin timp am început să văd…)
– Mie îmi spui asta? … Mie, care pot să-ţi demonstrez că aceste mine au fost rentabile numai pentru patronii lor, atunci la începuturi … pentru stat niciodată! … îmi spune omul. Şi apoi, ai văzut tu aur la gâtul nevestelor noastre sau al nevestelor de mineri?
– Dar … să vorbim altceva. Ce-or fi căutat acei mineri la Bucureşti, cu lămpaşele?! …