– Numai 25!
– Eu am numărat 27!
– Floreo, eu am spus 25! Şi Naţi sare în picioare.
Un timp nimeni nu a mai zis nimic. Naţi se aşezase iar jos. Florea atât a aşteptat… A sărit afară, exact în momentul când ultimele două găuri explodau.
Naţi… din ortacul lui… a găsit o singură mână… mâna lui dreaptă…

Îngrozitoarea întâmplare, a fostului ţăran Florea, a acestui ţăran desfiinţat de colectivizarea agriculturii, i-a strâns sufletul lui Sebi.
După o scurtă pauză, de altfel normală în urma unei asemenea lecturi, Sebi se gândi că ar trebui să ia legătura cu Sanda. Cu toate că în terfelirea numelui ei, el, Sebi, nu avea nici o vină, doar că „binevoitorul” i-a asociat, ceea ce nu i-ar fi displăcut lui Sebi, dar acum era cazul „s-o împace” pe Sanda, pentru a nu plana nici o neînţelegere între ei, mai ales că ei nu aveau nici o neînţelegere şi atunci nu avea rost să păstreze o atmosferă glacială. Mai ezita s-o întâlnească şi din alte motive, se auzea că în următoarea săptămână şi Sandu va „fugi” până acasă şi, aşa, poate se vor vedea în trei…
După terminarea sarcinilor din redacţie Sebi a ieşit la plimbare, cu intenţia expresă de a o vedea pe Sanda şi de-a discuta cu ea. Acum, de fapt, s-au adunat mai multe întrebări, la care Sebi dorea un răspuns din partea Sandei.
Sebi nu voia să recunoască, în sinea lui, că răspunsurile Sandei ar putea fi cruciale pentru viaţa lui, dar după cum vor fi ele îşi va canaliza el viitoarele acţiuni, ele fiind, cel puţin în privinţa Sandei, mai clare, atât în privinţa posibilităţilor ei cât şi a speranţelor neexprimate ale lui Sebi.
Întâlnirea s-a produs aşa cum se gândise Sebi şi, după o plimbare scurtă, au intrat într-o cofetărie, la o prăjitură, la o cafea…
– Te rog să-mi spui, Sebi, noi întâmplător ne-am întâlnit?
– Să fiu sincer, am dorit să ne întâlnim, pentru a afla ştirile referitoare la Sandu, veştile ce le mai ai despre el şi apoi ca să-ţi cer şi eu scuze pentru bobârnacul ce ţi l-a dat fostul meu coleg…
Bobârnacul, aşa cum îi zici tu, nu m-a atins prea tare, eu putând dovedi contrariul celor afirmate de el şi cred că şi tu. Singurul impediment este că mi-a făcut o reclamă gratuită, nefavorabilă. Dar mama mea avea o vorbă: „Orice se plăteşte”. Lumea nu-i făcută din gratuităţi şi, de obicei, gratuităţile sunt mult mai scump plătite decât serviciile făcute ches. Mai de mult mi-aţi publicat o scrisoare în ziarul vostru, gratuit, probabil că acesta este preţul, cu toate că lucrurile sunt total diferite. Vorba aceea: „Unde dai şi unde crapă?” Cunoscând aceste lucruri nu mi-am făcut probleme decât atât cât ţi-am spus, cu toate că, reluând lucrurile citite în ziar, un bărbat, un gentleman, nu bârfeşte public o domnişoară… pe care nici măcar nu o cunoaşte. Nu doresc să lezez Eul niciunui om, dar am învăţat că „cel ce nu ajunge la struguri, spune că-s acri!”, „numai urâtul urăşte frumosul” şi, ar mai fi, „numai un slut dispreţuieşte tinereţea şi pe omul sănătos!” Acestea ar fi răspunsurile mele faţă de domnul care mi-a introdus în ziar numele, pentru a face bârfă şi cu acestea eu propun să nu mai abordăm acest subiect mizerabil.

– Să zicem că am încheiat acest subiect. Acceptă, te rog şi scuzele mele şi aşa cum mi-ai promis, povesteşte-mi de Sandu!
– Domnule Sebi (observasem că din nou am devenit domnule Sebi), stând lângă patul lui Sandu şi discutând cu el cam toate lucrurile ce le pot discuta doi tineri (deja sunt ei doi) am constatat că acest băiat nu-i un vânător de fuste, nu este omul care a profitat de ziar pentru a-şi înmulţi cunoştinţele feminine şi, în concluzie, dorinţa exprimată de ziarul dumneavoastră (am devenit dumneavoastră) este sinceră şi el într-adevăr doreşte încheierea unei căsătorii, a unei căsătorii temeinice, în care să se implice total. Atunci când m-am lămurit asupra tuturor aspectelor ce doream să le cunosc, mi-am dat seama că dacă eu nu-i sunt indiferentă lui, noi am putea realiza ceea ce ne dorim amândoi: o familie. Familie bazată pe cele mai sănătoase percepte morale, în care ambii componenţi sunt decişi să încerce orice pentru reuşita acestui ţel (deci nu-i loc pentru cel de-al treilea!)
Toate acestea au valabilitate numai din partea mea, sunt gândurile mele vizavi de el (păi… altceva nici nu mai doream să aflu). În ceea ce-l priveşte pe Sandu, v-am spus că este omul pe care-l doresc, dar am căutat să nu-l oblig cu nimic, la nici un fel de angajament, dată fiind starea lui. Mai mult, noi eram la „prima înfăţişare” şi eu am dorinţa şi ambiţia să fiu curtată, trebuie să mă conving că el doreşte să mă cucerească. Nu aş avea nici o satisfacţie să fiu „luată” pentru alte considerente, decât pentru faptul că mă preţuieşte, mă doreşte şi, în final, să dea dovadă că mă iubeşte. Dacă nu o să am certitudinea că voi întemeia o căsnicie bazată pe dragoste, ce altă certitudine poţi avea la începutul vieţii în doi? Nici una! Eu ţin la acestea pentru că sunt singurele percepte ale unei vieţi în cuplu.
Acum cred că înţelegeţi de ce nu am putut să rămân mai mult în redacţie. Aveam de meditat asupra împlinirilor şi neîmplinirilor din această perioadă, să văd dacă merită să-mi mai pierd timpul, gândind la Sandu, sau să-mi caut o altă „căruţă”.
Oricum, din partea mea acum ştii ce sentimente nutresc faţă de Sandu. Acum aştept semnele bune sau rele din partea lui, pentru a continua fărâma de cunoaştere ce am început-o.
– Acum îmi dau şi eu seama de sentimentele tale (cu nespus regret) şi cred că voi doi o să formaţi un cuplu perfect.
– Dacă voi reuşi, o să vorbesc cu Sandu, să ne fie naş, doar prin dumneavoastră ne-am aflat şi ne ştiţi deja.
– Vă doresc să fie aşa cum voi speraţi.
Au ieşit din cofetărie. Sanda radioasă, Sebi cam plouat. Îi părea rău că el a „trecut” pe lângă aşa o fată… Dar ce să-i faci, aşa-i viaţa.
Sebi a condus-o pe Sanda acasă şi s-a întors la redacţie. Pe drum mai saluta pe unul, pe altul, cu o gură amară… N-a reuşit s-o abată niciodată pe Sanda. Până acum nu s-a pus problema dacă ţinea sau nu la Sanda iar acum, când ştia că ţinea la altul, că o să fie a ăluia, îi părea rău… Nespus de rău… Să treci pe lângă asemenea fiinţă şi să nu-i poţi acorda atenţia pe care o merită şi care ar fi vrut să i-o acorde. Asta a fost. Această fată ar fi meritat întreaga lui consideraţie şi el nici nu se gândise la ea. Acum, când în sfârşit a „văzut-o”, era deja prea târziu… ea era pentru altcineva. Trăia un sentiment ciudat, necunoscut, în el se schimbase ceva. Şi nu în bine. Se părea că el s-a îndrăgostit în momentul când a devenit gelos.

Între cele două faze nu a existat nici o clipă de extaz, de nebunie, de fericire. A clacat în momentul când, de fapt, trebuia să zboare.
Sebi avea temperamentul flegmatic, nu era un egoist şi, cu toate astea, o grea durere îi spăla sufletul. Până acum nu-şi putea da seama cât de imensă poate fi durerea unui om refulat. Nimeni nu-şi etalează preţul persoanei sale, dar atunci când se vede respins, neinteresant pentru cineva la care ţine, dobândeşte un sentiment deosebit de apăsător, un sentiment de insatisfacţie, lipsindu-l de cea mai mică certitudine. Dintr-un om cu o anumită situaţie, parcă dintr-o dată devine un nimic, o nulitate. Cine poate suporta aşa ceva? Cu atât mai mult Sebi, care nici nu a fost pregătit pentru a iubi şi deja a şi fost părăsit. Soarta-i darnică, şi-i plăteşte fiecăruia…
Sebi intră în redacţie, apăsat de gândurile şi necazurile care şi le-a pricinuit singur, dorind să afle sentimentele Sandei a sfârşit prin a se îndrăgosti de ea, el, căruia i-a explicat că este îndrăgostită…
Numai munca ne aduce uitarea, aşa că Sebi se afundă în muncă, sortând, aranjând şi prefigurând noul număr de ziar.
Erau în Postul Crăciunului. Îşi aduce aminte că, pe undeva, avea o scrisoare pe această temă, reţinea că i-a plăcut… uite…da… a găsit-o:
„Vlăduţ se uită la Dan, face un semn ştrengăresc şi se apropie amândoi de bunicul lor, care stătea într-un fotoliu. Vlăduţ se pune în dreapta bunicului, Dan în stânga, şi ca la comandă, amândoi, deodată începură:
– Bunicule, spune-ne o poveste!
– Fugiţi măi de aici! Voi cu IBM-ul în casă, cu televizor cu sute de canale, de programe, şi eu să vă spun poveşti?
– Bunicule, noi ştim că matale ştii poveşti frumoase!
– Eu nu spun poveşti unor copii răzgâiaţi!
– Cum răzgâiaţi?
– Foarte bine. Cine le mănâncă sănătatea părinţilor, în pragul Crăciunului, cu poftele şi pretenţiile lor? Nu voi? Şi apoi, voi nici nu ştiţi dormi!
– Cum nu ştim dormi?
– Uite aşa. Voi, în loc să vă puneţi în pat şi să dormiţi repede, ca noaptea să treacă iute şi uşor, vă tot împingeţi cu dormitul până târziu, invocând toate motivele posibile, şi noaptea trece, rămâne mai scurtă şi uite aşa, dimineaţa, după ce aţi dormit numai puţin, trebuie să vă tragă cu tractorul din pat, aşa de dragă vă este deşteptarea!
– Ei, bunicule, nu este chiar aşa!
– Nu?! Dar cui îi trebuie câte ceva, după ce toată lumea se duce la culcare. Vouă vă trebuie apă, să nu mai pomenesc de altceva, că mi-e ruşine.
– Asta a fost ieri, dar azi?
– Azi, azi încă nu-i ora 10 şi voi, bineînţeles, nici nu vă gândiţi să dormiţi, ba mai vreţi să vedeţi o reclamă, ba una, ba alta, şi uite aşa vremea trece şi noi ne trezim că iară-i ora 11!
De fapt şi ăştia la televizor au un program ca o carte de joc. Din două bucăţi, puse cap la cap. Cere populaţia să mai rotească programul, ei rotesc cartea, cu cealaltă bucată care-i identică, dar ei au rotit-o.