Lucrând continuu în mediu umed, situaţia aceasta îşi arăta şi ea „roadele” . Reumatismele de toate nuanţele îi puneau stăpânire pe trup, pe acel trup, pe care l-a poftit cu atâta nesaţ Luky. Anica se gândea cu groază ce va fi dacă va mai îmbătrâni, dacă atât de repede bolile îi pun stăpânire pe organism. Într-o oarecare zi a fost chemată în biroul şeful de secţie. Acolo mai era un tovarăş cam de aceeaşi vârstă cu ea, pe care i l-au prezentat ca fiind ”tovarăşul George”. Şeful de secţie a plecat iar „tovarăşul George” a condus-o la Cabinetul biroului PMR. Aici era şi secretarul de partid pe Exploatare, tovarăşul Vintilă care i-a explicat scopul pentru care au „convocat-o” la sediul PMR.
– Tovarăşa Popescu, dumneata eşti un cadru de nădejde al exploatării noastre. Avem nevoie în activitatea noastră de oameni loiali, cu origine sănătoasă şi devotaţi cauzei poporului şi mai ales harnici. Trebuie să-ţi spun că te avem în vedere de o bună bucată de timp şi ne mândrim cu dumneata fiindcă eşti una dintre muncitoarele noastre foarte bune care ne-au adus numai cinste exploatării noastre, flotaţiei în special. Ceea ce dorim să-ţi propunem, chiar dacă o să-ţi pară pe moment o retrogradare, pe linie politică şi chiar profesională este nu numai o cinste ci şi o avansare pe care mulţi şi-ar dori-o. Dar aşa cum am mai spus, nu sunt mulţi care să fi ajunşi la rezultatele dumnitale şi nici să fie atât de conştiincioşi ca să poată deveni credibili în ori ce situaţie. Aşa că Noi, Comitetul de partid şi „dumnealor”, a arătat spre „tovarăşul George” ne-am gândit că eşti cea mai indicată persoană pentru acest post. De fapt nu ţi-am spus nimic despre postul pe care dorim să ţi-l oferim. Este vorba de noul centru administrativ construit pentru Conducerea Trustului Miner al Huilei, unde tovarăşii conducători au nevoie de oameni de încredere, loiali şi mai ales muncitori. Ne-am gândit ca dumneata să fii şefa femeilor de serviciu din blocul administrativ. Cu toate că vei fi şefa lor, vei primi salariul şi vechimea pe care le ai acum, atât doar că tu vei femeia de serviciu la biroul tovarăşului Director general şi a celorlalţi directori cu secretariatele care sunt pe acolo. Este un spaţiu aerat,cu toate că norma unei femei de serviciu este între 300-400 metri pătraţi, tu vei avea numai acel spaţiu care n-are nici măcar o sută de metrii pătraţi. Condiţiile de muncă care sunt acolo sunt de invidiat. Nu se mai face foc cu cărbune, are încălzire centrală, noutate în Petroşani şi, de ce să n-o spunem, umezeala rece de care te-ai săturat, acolo nu va mai fi, sănătatea ta îţi va fi protejată. Din acest punct de vedere condiţii mai bune n-are nici secretara directorului general. Nu trebuie să-mi dai răspunsul acum, te aştept mâine până la prânz. Predai munca la maistru şi-i spui că vii la mine. Nimeni nu te va opri, nimeni nu-ţi va zice nimic. Acum te las să analizezi oferta noastră, dar vreau să-ţi amintesc că, de câteva zile, sunteţi două şefe de echipe la şaisprezece preparatoare. De săptămâna ce vine, una dintre aceste şefe nu va mai fi acolo, deoarece avem doar un singur post de asemenea importanţă în zeţărie. Deci…ne vedem mâine. La bună vedere!
– Bună ziua la ‘milorvoastră! Şi Anica a plecat.

Pe drum şi acasă se tot gândea ce poate însemna acest lucru. De ce au ales-o la treaba aceasta pe ea, de parcă i-ar fi citit gândurile. Cum de „tovarăşul George” la plecare s-a ridicat şi i-a întins mâna, el care precis că-i mai mare ca secretarul lor PMR. Apoi chestia cu „două şefe de echipă” toată lumea ştia că cealaltă a fost „promovată” că „se ţinea” cu… Dacă va pleca cineva din zeţărie, ea va fi aceea. Ce nu ştia Anica era că pe post de „femeie de serviciu” erau angajate cam toate tipele de la financiar, administrativ şi alte sectoare, femei care câştigau un salariu bun, dar nu era de neglijat că acele femei deţineau şi o putere destul de mare care uneori „lovea” fără măcar să ştii din ce direcţie vine lovitura. Probabil că Anica nu cunoştea că astfel de practici s-au extins la scară naţională. Nu era ea la curent cu asemenea procedee, dar chiar la şcoala unde învăţa Bănuţu, copilul ei, şcoală foarte mare e adevărat, erau mai multe femei de seviciu decât numărul de profesori care predau în acea şcoală. Avea acea şcoală peste 150 de femei de serviciu.( Scriitorul Ion Băieşu ştiind mai multe ca Anica despre acest fenomen social al timpului comunist a scris pe această temă schiţa „PREŞUL”) I-a venit „Bănuţu” de la şcoală şi spre bucuria propriei sale constatări, dacă va fi în noul post cu siguranţă că vor fi mai mult timp împreună. Acest lucru şi l-a dorit întotdeauna, să se poată ocupa cât mai mult de el, să fie o adevărată mamă, nu o „muncitoare” care creşte un copil. Nu ştiu cine-i spunea că din acel moment pentru ea şi Bănuţu va fi mult mai bine pe lumea aceasta. Şi-a prins pruncul şi s-au culcat îmbrăţişaţi aşa cum şi-au dorit întotdeauna. Emoţiile şi visurile unei noi vieţi, mult mai uşoare de până acum, i-au adus un somn adânc.

* * *

George o cunoştea pe Anica de când a fost la Mănăstirea Lainici. S-a întâmplat că în ziua în care a sosit Anica, securiştii, conduşi de el, informaţi fiind de „cineva” că o parte dintre „răzvrătiţii grupului Făgăraş” au fost la Mănăstirea Lainici, au primit alimente. În discuţiile purtate cu Stareţul Mănăstirii, George a întrebat şi de femeia aceea, de Anica pe care a zărit-o pe acolo cu pruncul în braţe.
– Părinte stareţ, am ajuns aici deoarece am primit o informaţie că au fost bandiţii (banditî din rusă) pe aici.
– Fiule, se poate ca să fi fost pe aici şi cine spui tu, dar primul care a fost primit şi adăpostit aici, la Mănăstirea Lainici, Domnul Tudor, tot aşa era catalogat de ruşi, fiindcă a luat parte la luptele împotriva lor. Desigur că meseria ta este de-ai prinde şi preda pe acei care se consideră că au greşit faţă de societate. Dar eu, fiule, profesia mea, este de-a ajuta şi uşura greşelile celor care ne bat la poartă. Au fost aici vre-o câţiva oameni, care într-adevăr m-au rugat să le dau făină de mălai, ceva prescuri, şi carne. Le-am dat, cum carne n-am avut, le-am dat o capră.
– Şi unde s-au dus?sări repede George.
– Fiule, să nu ne confundăm atribuţiunile, de aici meseria mea încetează, poate că din această fază să înceapă obligaţiile tale.
– Poate că aveţi dreptate părinte stareţ. Am văzut prin curtea mănăstirii o femeie cu un copil în braţe. De când stă pe aici?
– Ce să spun fiule, de destulă vreme.
– Dar ce face ea aici?

– A venit cred ca să-şi spele păcatele. Cu toţii avem păcate, musai că avem, dar mai avem o perioadă când suntem numai noi şi Dumnezeu. De perioada aceea niciodată nu ne putem feri nici unul. Ca să-ţi răspund la întrebare, mai dă şi ea, pe ici pe colo cu mătura, să-şi plătească hrana ce-o consumă. Îi este foarte greu având acel pruncuţ mic, cu toate că nici până acum nu cred să-i fi fost uşor. Pentru prima dată George a făcut o greşeală. Nu a insistat în precizarea timpului exact de când se afla acolo Anica. Dacă ar fi fost lăsat stareţul mănăstirii să-şi continue răspunsul la întrebarea pusă de el, ar fi aflat că Anica era acolo de destulă vreme, pentru aşi fi putut potoli foamea. George, văzând atâtea cazuri, a crezut că Anica era în situaţia în care păcătuiau majoritatea fetelor care vin aici, care cu sau fără voia lor se retrăgeau aici din momentul în care a constatat că este gravidă. Scopul venirii la mănăstire era de fapt pentru a naşte neştiută de nimeni, să nu intre în gura satului. Această omisiune l-a dus cu gândul că necazul care a căzut pe capul femeii, a acelei femei de rând, care era o năpăstuită, cât şi vorbele blajinului stareţ, l-au făcut pe el, ca atunci când Anica a avut nevoie de „recomandarea” lui să citeze vorbele acestui părinte în acel document.
Pentru unii care au citit aceste rânduri, s-ar fi putut ca întrebările puse de torţionarul George şi răspunsurile stareţului să nu pară reale. Cu toate acestea cine cunoaşte istoria Mănăstirii Lainici ştie că aceasta a fost întotdeauna un punct de sprijin pentru cei năpăstuiţi şi era foarte respectată de românii din cele două principate, Ardealul şi Ţara Românească, ea fiind în drumul de refugiu a multora dintre acei obidiţi şi oprimaţi de soartă.. Singurii care n-au respectat acest Sfânt locaş a fost un detaşament de hitlerişti care în al Doilea război mondial au despuiat biserica de acoperişul ei care era din plumb şi adăstând aici în biserică, au făcut foc ca în ori ce loc pustiu.
Perioada cât George „interoga” stareţul mănăstirii Lainici era exact acea perioadă în care preoţii şi religia greco-catolică au fost scoşi în afara legii. Dar cum şi ruşii erau ortodocşi, pe aceştia nu aveau voie să-i şicaneze, dacă spre bucuria lui stareţul le-a spus tot ce-l interesa. Cam de pe atunci ortodoxia a devenit religia oficială a statului român.
Deci de aici Anica primind „referinţe” bune de la stareţ, munca pe care a desfăşurat-o în zeţărie fiind deosebită, i-a adus numai onoruri fiind considerată o „tovarăşă de nădejde”. Acestea au contat mult, era de fapt atuul ei, în momentul când a fost propusă pentru acel post, de femeie de serviciu. Înainte de-a se hotărî s-a mai consultat şi cu rubedenia aceea care i-a fost singurul suflet căruia i s-a putut destăinui şi femeia aceea a sfătuit-o să preia această nouă muncă, mai ales dacă salariul era acelaşi. Îi spunea : „tu, ar fi o prostie să poţi scăpa de mizeria şi umezeala din zeţărie şi să n-o faci, dacă vei câştiga şi bine. Nu sta mult pe gânduri că bărbaţii îşi schimbă repede promisiunile şi să nu vezi şi acolo una mai tânără şi mai frumuşică”