Arhiva pentru Categoria » romane «

April 05th, 2009 | Scriitor:

Instalarea televizorului 300$, celelalte “mărunţişuri” încă 200$. Copiii lui s-au obligat să-l aprovizioneze cu mâncare şi chiar cu bani. Dar el nu-şi puteau permite să creeze un deficit lunar cuiva de peste 500$, cu toate că, şi la acest neajuns, fii săi au găsit rezolvarea. S-a frământat mult şi, cu toate acestea, n-a fost capabil să facă gestul. Şi-a dat seama că în America nu poţi fi ROMÂN. Poţi face lobby pentru români. Îi poţi susţine, îi poţi sponsoriza, dar nu mai eşti român. Patria devine doar un obiect de comparaţie, devine unitate de măsură între ea şi alte ţări şi atunci nicidecum nu-ţi mai încălzeşte sângele în vine. Unul care a plecat, de regulă a devine un patriotard care strigă numele fostei ţări peste mări şi ţări. Se foloseşte de numele fostei sale ţări pentru a-şi proba cultura sau incultura, sau poate să demonstreze că, oricum, este şi el născut undeva. Ce se vede de acolo din America nu este România care o porţi tu în tine, care te inspiră şi prin care îţi respiri propria fiinţă. Omul văzând că acei care s-au dus acolo, de fapt, nu sunt nici ei în America. Nu sunt nicăieri. Ei sunt în DOLARLAND, care nu presupune nimic mai mult, la cunoştinţe, la geografie, la suflet. Cei plecaţi, pentru „gheşeft” se luptă, asta le este religia şi naţia, celelalte-s pastişe ale altor feluri de trai. România, domnilor, este încă o ţară romantică, o ţară unde DOINA mai are o valoare, unde oamenii mai ţin la onoare, la cuvânt şi, mai ales, la FRUMUSEŢEA NEVALORIFICATĂ în bani a dorurilor şi dragostelor fiecăruia.. Aşa este omul nostru şi aceasta este valoarea nestematei noastre ţări, pe care străinii o preţuiesc mult, deoarece foamea după bani nu lasă loc romantismului şi admiraţiei frumosului sau culturii. Dar ştiţi ce a făcut acest om care şi-a dorit să-şi părăsească ţara ? După patru luni “de Americă” , a scris o poezie :

IMIGRANTUL

Plângea adânc în hohot şi suspine
În jurul său nici vorbă românească,
Nici suflet ca să mi-l mângâie.
Sau inima-i s-o răcorească.
Era plecat demult din ţară
Şi fără ştirea nimănui
N-avea serviciu şi-o viaţă-amară
Săraci erau bătrânii lui.
Avea şi el ceva dolari,
Atâta doar ca să trăiască
Ş- in sat scrisese la primari –
Pământu’ din nou să-l primească.
Dar când veni din nou în sat,
Nimic nu mai găsi în curte.
Casa era morman şi hat
Şi-ngenunche, ce să sărute?
Părinţii, nu erau nici ei
Prea repede s-au dus dincolo,
Rămase doar cu ai săi zei.
Plângând, căzu pe iarbă-acolo.
(Dumitru Rus)

şi s-a reîntors printre ai lui, cu totul lui rudeniile de sânge, sunt cu toţii sunt acolo. S-a întors cu sufletul mare de român i-a iertat pe toţi care …atunci poate….n-au ştiut ce fac. Acum poate vă puteţi imagina, stimată doamnă redactor al Televiziunii Române, cum este românul, dar mai ales că el este conştient că nu mai poate fi român, nicăieri în altă parte care nu se cheamă ROMÂNIA. Deci, ştie aceasta şi nu uită că românul care a venit aici a venit după bani. Spre regretul lui şi-a arvunit naţia, pentru a-şi putea acoperi necesităţile familiei sale. El chiar a ştiut, stimată doamnă, că aceşti bani sunt “Ochiul dracului” care nu aduc fericire, ci doar privaţiuni sau, dacă vreţi, privaţiuni ” poftite” şi obţinute, dar tot privaţiuni, dar fără ei nu se poate trăi !

Categori - citeste on line: metafore neterminate  | Comments off
April 05th, 2009 | Scriitor:

Nu ne aflăm la ecuator unde în fiecare zi la ora 14 plouă. Nu suntem nici în ţările cu climat cald unde sunt doar două anotimpuri : anotimpul secetos şi anotimpul ploios, dar, după cum bine se ştie, şi emisfera nordică temperată, de altfel şi cea sudică “beneficiază” de ciclurile solare care au o periodicitate medie de 11 ani. Ani care pot fi şi ei mai secetoşi sau mai ploioşi în funcţie de perioada în care se manifestă acele explozii solare şi a ciclurilor respective. Poate că pe un orăşean care lucrează sau a lucrat la mină, perioadele acestea, ori pur şi simplu schimbarea vremii nu-l afectează ca pe acela care îşi hrăneşte “casa” din roadele pământului. Uită poate că nici el nu mănâncă din altă parte, ci tot din ce produce pământul pe care-l lucrează ţăranul. Lui, în schimb, acele explozii solare, schimbările barice, îi “activează” reumatismele primite după lungi ani de muncă prin mină. În galeriile subpământene, unde curenţii de aer, ajung uneori la viteze de 15m/min, ceea ce din punct de vedere al sănătăţii este destul de rău, bolile se cumulează, uneori se amplifică parcă îşi dau mâna să te doboare definitiv. În lupta cu ele, cu însăşi viaţa, uneori medici le mai ameliorează efectiv dar aproape niciodată nu le vindecă. Cu acel „bagaj” de boli, dar mai ales de suferinţe, Sandu s-a decis să facă ceva pentru sănătatea lui, deoarece deja nici calmantele injectabile nu-şi mai făceau efectul.

Categori - citeste on line: metafore neterminate  | Comments off
April 05th, 2009 | Scriitor:

Părea că oboseala prelungită a vieţii dorea să “pună capac” tuturor frământărilor. De fapt, tipul s-a gândit mai de mult să plece într-o staţiune de refacere “totală”. Ar fi dorit el, dar, din câte ştiţi, în materie de sănătate problema se prezintă ca şi datoriile. “I-ai de pe un umăr şi arunci pe celălalt”. Te tratezi de-o boală şi îţi sensibilizezi sau zgândăreşti altă boală. Cu mulţi ani în urmă s-a tot gândit la Staţiunea Ocna Şugatag, Staţiune care “a cunoscut” aproape pe toţi sportivii României, unde veneau frecvent pentru refacere. Sandu i-a cunoscut pe mulţi, dar îşi aducea aminte cu deosebire de acel F.C. Baia Mare, echipa lui Mateianu, dragostea maramureşenilor, care a adus în Baia Mare am putea spune cele mai mari echipe ale momentului:Spartak Kiev, Salgotarian, M.T.K-Budapesta, Vosos Budapesta, Steaua Bucureşti, Dinamo, Universitate Ploieşti, F.C Argeş. iar cu Real Madrid a jucat în Cupa Cupelor. Amor târziu, mai bine zis tânjea după acel fotbal făcut de maestrul Mateianu, sport în care aveai impresia că-şi hipnotiza adversarii. Nimeni nu putea stăvili elanul echipei sale. Nu ne mai încăpeam în piele de grozavi ce eram, noi mai ales, “tifoşii” când era antrenorul FC-ului acel meseriaş neîntrecut, care a fost Mateianu. La meciul cu Real Madrid din 1982, au venit suporteri din Bucureşti, Craiova, Timişoara, Iaşi. Eram pe Stadionul Dealul Florilor cam la 40000 de oameni în condiţiile în care pe grenadine erau marcate 16860 locuri. Dar ce era mai grozav că întreaga conducere a Federaţiei de fotbal era la Baia Mare, la meci. Atunci şi-au dat seama oamenii ce a făcut Mateianu. A “mutat” Federaţia de fotbal din Bucureşti la Baia Mare Îmi aduc aminte de o lectură a celor doi fraţi francezi care au zburat primii cu un balon. La conferinţa de presă ce o fi fost pe atunci, un ziarist spunea că s-a dus acolo doar să respire aerul pe care-l respirau aceşti fraţi eroi. Aşa era şi tipul acesta de îndrăgostit de rezultatele acelui OM, Mateianu. “Tifoşii” ar fi mers oriunde i-au purtat paşii pe fotbaliştii “lui” de atunci. Credeau în el orbeşte. Sandu era un om atât de îndrăgostit de acea echipă de fotbal că îşi cumpăra abonament la Stadion cu toate că, dacă a făcut infarct, medicul nu-i permitea să vadă meciurile. N-a lipsit mult să moară când s-a disputat meciul cu Portugalia la Bucureşti şi i-am bătut pe lusitani cu 1-0, pe ei care erau medaliaţii cu bronz ai Cupei “Jules Rimet” şi femeile îşi botezau copiii în Baia Mare cu numele de Eusebio, numele fostului atacant al Portugaliei! Aşa era pe atunci. Acum Sandu, cu gândul la staţiune şi la rebelele lui reumatisme, s-a înmuiat” când, după revoluţie, într-un “Grai de Maramureş” a văzut o fotografie în care acoperişul hotelului era într-o rână. Staţiunea era în paragină şi autorul articolului chiar propunea dezafectarea Stabilimentelor staţiunii, pe motiv că, nefiind alocate fonduri, aproape în toate clădirile renumitei staţiuni, sălăşuia apa şi mizeria, ne mai prezentând siguranţă pentru pensionari. Chestiunea cu dezafectarea a devenit credibilă, deoarece cam aşa s-au întâmplat aici şi cu “băile vechi” din Ocna Şugatag a căror relicve se mai văd şi astăzi. Cum ar zice omul, a lăsat-o moale. Dar după vreo doi ani, boala se înstăpânea pe întregul organism şi era conştient că, de nu face “ceva”, îi vor ieşi ochii din orbite de durere, la fiecare schimbare de vreme.

Categori - citeste on line: metafore neterminate  | Comments off