Unii puneau această “curtoazie” pentru Franţa nu numai că era ţara gazdă, dar s-au revitalizat relaţiile franceze cu NATO şi ăsta să fi fost “cadoul” poftit şi oferit de…politicieni. S-a întâmplat ca în seara finalei, toţi “şpicheri” radiourilor acreditate şi ai televiziunilor, să anunţe înainte de începerea finalei că jucătorii brazilienii au “ceva” indispoziţie stomacală. Atunci toată lumea a ştiut că victoria a fost “oferită” francezilor. Şi ca să nu fie discuţii, a fost o victorie franceză cu 3-0, ceea ce a bulversat pe absolut toţi iubitorii de sport, de fotbal. Davinson, cel mai scump fotbalist al lumii în acel moment, prezentat ca un vrăjitor al fotbalului, n-a realizat nimic. Cam tot atât au făcut şi Ronaldo şi Rionaldo şi toţi ceilalţi. Nu era prima oră când toţi microbiştii se jurau că n-o să-i mai intereseze fotbalul niciodată. In seara aceea au jurat acest lucru, încă odată.
A doua zi, cu toată ploaia, au început “explorările Ocnei Şugatag, în căutarea unor baterii la radio. Pe drum s-au întâlnit din nou cu familia Flamă, familie care acum aveau fiul la şcoala noastră în Baia Mare. De fapt, ei îi căutau pe Sandu şi familia sa pentru a le spune că le-a reuşit fiul şi să bea de bucurie o bere împreună. Interesându-se dacă căutau ceva anume, Sandu le-a spus că nu mai au baterii la radio. Familia Flamă, de bucuria reuşitei copilului, le-a adus seara un radio la curent, posibilitate de-a sta din nou la un pahar de… bere. Flamă le-a povestit câte ceva din istoria staţiunii şi a localităţii, chiar le-a arătat şi o fotografie din fosta ocnă de sare, acum inundată. Era un fel de altar, unde înainte de răspândirea spre locurile de muncă din subteran, minerii se rugau la Bunul Dumnezeu să le mai arate o dată soarele. Acum slatina aceasta care se foloseşte la toate procedurile este adusă din mina inundată, pe conducte, în staţiune, unde este încălzită şi apoi se foloseşte aşa cum ne-o prescrie medicul staţiunii. Le-a propus să viziteze şi Sighetul împreună. Familia Flamă mergea cu maşina şi-i puteau duce şi pe ei, mai ales că era Târg mare în ziua aceea în Sighet.. După procedurile de rigoare a sosit Domnul Flamă cu maşina lui, “Alfa Romeo” şi nu mult a durat că s-au şi văzut în Sighet, la restaurantul surorii sale, unde am servit o cafea. Au făcut turul Târgurilor pe jos şi la masa de prânz erau din nou în staţiune deoarece orarul procedurilor era destul de rigid.
Sandu a mulţumit domnului Flamă pentru plimbare, timp în care l-au văzut pe deputatul Berci care a fost inspector general şcolar şi aici s-ar mai putea adăuga ceva. Cu toate că aproape toţi pensionarii staţiunii erau din învăţământ, cine era obişnuit să se înghesuie, “să dea din coate”, nu se putea abţine nici aici, aceasta fiind unica preocupare a fiecăruia. Una dintre asistentele de la “ultrasunete” purta numele de Ivasuc. Omul nu s-a putut abţine să n-o chestioneze cu referire la legătura de familie dintre ea şi renumitul scriitor care, a mărturisit asistenta, a fost văr cu soţul ei.

Cum procedurile acestea pentru Sandu care avuse infarct nu dădeau roade, medicul i-a prescris “vană”. Totuşi, la bazinul comun cu 10 lei putea face oricine o baie de apă sărată caldă, apă care făcea ceva tensiune, atât din cauza temperaturii, cât şi a sării. Cum afară era frig, s-a decis şi Sandu să facă “un bazin”, chiar în momentul în care o femeie a leşinat şi toată lumea urla după doctor. Mai târziu a aflat că femeia vroia să se însănătoşească şi intrase a patra oră în bazin, în aceeaşi dimineaţă, lucru absolut interzis. Sandu a evitat bazinul dar, datorită faptului că încercând să caute pe cineva, a intrat la bazin. L-a decepţionat peisajul acelor băii făcute în bazin, cu bărbaţi goi, cărora le spânzură în faţă un maţ, ce cândva probabil era un penis. Mulţi cred că băile acestea întăresc orice. Vorbe…
S-au cunoscut cu alte două familii, în una dintre ele ambii soţi erau profesori şi aveau un copil, în cealaltă familie doamna era învăţătoare şi el profesor de matematică. Prima familie a cumpărat de la cineva biletul pe nouă zile din această cauză, administraţia nu i-a cazat. A “fugit “la Baia Mare, dar n-a mai putut aranja nimic şi s-au întors să-şi “cumpere” o căsuţă. În cea de a doua familie, probabil după o baie în “bazin” , el a făcut el o criză şi l-au spitalizat în Sighet. I-au cunoscut mai bine deoarece, orice probleme aveau, le aduceau lor copiii în îngrijire. De regulă, aceste lucruri le “aranja” băiatul lor, părinţii neştiind nimic de promisiunile urmaşului. Cum n-aveau ce face cu atâţia copii într-o cameră, chiar dacă a plouat, s-au hotărât să viziteze “domeniile lui Miron”, unul dintre primi miliardari de pe aici de după revoluţie. Au fost, i-au văzut domeniile, dar ceva nu părea în regulă, deoarece nu mişca nimic în nici un sector, în afară de o berărie unde a trebuit să poposească un timp, deoarece copiii au găsit un loc de joacă unde se simţeau în largul lor. După această vizită, copiii “ au luat lecţii de înot” în bazinul de afară cu apă sărată caldă.
Seara au dus copiii pe terasă, numai că au “stat rapid”, deoarece tineretul local ţine să-şi arate “posibilităţile” şi aproape seară de seară “trăgând” bere după bere trec cu mult hotarul bunei cuviinţe. Întorşi la hotel, a început o furtună care a adus noaptea mai devreme. A plouat toată noaptea şi s-au trezit în întuneric. La o reîntâlnire cu familia Flamă, ei le-au dezlegat misterul. Aici, pe Podişul Maramureşului furtunile fiind foarte violente, Întreprinderea de electricitate decuplează curentul. Nefiind curent n-au nici… proceduri medicale electrice! Dacă tot nu aveau energie electrică, au plecat în comună să caute o persoană care nu demult s-a mutat în acest sat, şi care înainte locuia în blocul în care locuia familia lui Sandu. Deci, aceştia erau a doua familie care a părăsit blocul în care au stat cu toţii şi acum, s-au făcut locuitori ai Ocnei Şugatag. Dar nu au avut norocul să-i găsească, aşa că, în timp ce soţia lui Sandu a plecat să-şi facă procedurile, copiii au plecat la bazin “să înoate”, el n-a mai urcat cele trei etaje până la cameră. S-a pus să se odihnească pe o bancă. Mai încolo, pe o altă bancă, era un personaj brunet, la 30 de ani, cu părul cârlionţat care citea o carte. Citea chiar o cartea scrisă de Sandu, care, observând acest lucru, a încercat o stare de emoţie deosebită, văzându-şi cartea în mâna unui om străin şi care o citea se pare cu plăcere.

Poate că acelaşi sentiment să-l fi avut şi Sandu, ca un poet maramureşean care, a călătorind peste hotare, a intrat în ţară pe le Timişoara. Plimbându-se prin frumosul oraş cosmopolit, a văzut în vitrina unei librării cartea unui confrate maramureşean. Fără să-şi de-a seama a strigat:”sunt acasă” Există într-adevăr emoţii care nu se pot explica. Aceste sentimente te “încearcă” atunci când tu, un începător ce baţi la poarta culturii româneşti, “te vezi în vitrină” alături de marii scriitori ai ţării, ai lumii. Sandu povestea că el a încercat asemenea stări emoţionale la vederea cărţii sale într-o vitrină, în care era “vecin” cu Panait Istrate. Sentimente unice, irepetabile, dar şi greu de redat spiritual. Emoţia care îl stăpânea era atât de mare că, neştiind cum s-o potolească, s-a dus în cameră unde probabil că dorea să-şi facă prizonier această nemăsurată bucurie.
În ziua care a urmat, ambiţionat de cei care se tot înghesuiau în faţă la orice tip de procedură Sandu, omul despre care povestim, s-a trezit devreme şi a luat numărul 1 la “ultrasunete” şi 2 la masajul facial. ”Ăia “ care se înghesuiau au ajuns “după” la proceduri, ceea ce parcă i-a supărat, simţindu-se frustraţi că n-au putut “să fenteze” pe cineva. După ora nouă, când şi-au terminat procedurile, doctorul l-a rugat pe Sandu să accepte o discuţie pe marginea cărţii sale, citite de dânsul, discuţie care s-a transformat în confesiuni destul de intime printre care şi faptul că directorul staţiunii a adus un doctor de la Sighet, un doctor tânăr cu care vrea să-l înlocuiască. Sandu a întrebat dacă directorul vrea să-l dea afară pe el, pe doctor. “Nu, domnule, mă pensionez”, i-a răspuns doctorul. “Trebuia s-o fac acum doi ani, dar n-au aflat pe nimeni cu care să mă înlocuiască. Acum, cu toate că am depăşit vârsta pensionării, ştiind că trebuie să plec, îmi vine greu. De treizeci de ani mă străduiesc să îndrept sănătatea maramureşenilor şi nu numai”. I-a mai povestit că are efectuat un studiu, o lucrare ştiinţifică de mare amploare pentru balneofizioterapia din această staţiune, care putea fi combinată cu nişte proceduri pe care el le-a prescris, dar la care n-a fost de acord “împuşcatul”, de fapt n-a fost de acord să-i aducă aparatura, în acele momente “conducătorul” pregătindu-şi stabilimentul de viaţă lungă. Stranie coincidenţă datorată unor întâmplări care nu se legau între ele, dar care, exploatând studiul lui, munca aceasta de peste treizeci de ani de observaţii şi cercetări personale, ar fi făcut minuni în domeniul sănătăţii şi al medicinii balneare. Acum acestea cercetări fiind pierdute, cine şi cât va mai pierde, cât va dura până se va reuşi, reluarea acelui studiu de o viaţă, pe care el cercetătorul şi medicul nu l-a putut materializa. Sandu-l asculta şi atunci i-au devenit credibile spusele colegului de serviciu, unul dintre cei doi pe care i-a întâlnit aici, şi care-i zicea că pe colegul lor de cameră, în primele două zile, ceilalţi trei îl scoteau cu căruciorul pe braţe, şi-l duceau la proceduri. “Acum, după 12 zile, uite-l cum merge, e tipul cu baston de pe alee”.