Deci, ceea ce i-a povestit medicul staţiunii nu erau crize de orgoliu, staţiunea aceasta este într-adevăr o “oază de sănătate” pentru un segment destul de mare de boli reumatice şi ar fi fost indubitabil mai mult dacă “cineva” va arăta un minim de bunăvoinţă. Povestea doctorului, în afară de faptul că era povestea ciclului vieţii fiecăruia, era şi o mare pierdere a vieţii unui cercetător, a unui om căruia nu i-au fost indiferente vaietele dureroase ale pacienţilor.. A sosit schimbul. Trebuie să plecăm!
S-au despărţit după aceste discuţii, ca doi vechi prieteni. De carte n-au discutat nimic. A fost pretextul unor discuţii care n-ar fi avut loc altfel. Se pare că doctorul şi-a dorit şi el o altfel de discuţie, cu o altfel de persoană, cu o descărcare copleşitoare de sentimente pricinuite poate de titlul unei cărţi care se numea ; “Tânjind după soare”. Bag seama nimeni nu-i scutit de-a tânji după astrul ceresc, indiferent cât de mult converg destinele noastre cu cele ale eroilor din romane. Sau poate că discuţia asta să fi vizat altundeva, poate doar a lua fiinţă această scriere, a încă unei nedreptăţi făcute unui contemporan al nostru şi după câte am înşirat, nu numai lui. Poate fiecăruia dintre noi.
Noul doctor nu era scutit nici el de probleme. Cumva şi-a făcut şi el timp pentru un pahar de vorbă cu Sandu. Se ferea de băutură, deoarece aceasta-l transforma în cineva cu care omeneşte era imposibil să ai orice raporturi în starea aceea. Doctorul Capătă, doctorul angajat să-l schimbe pe “bătrânul cercetător medical”, era un specialist în urologie specializat în Suedia. A mai făcut şi alte specializări şi domeniul lipoabsorţiei, domeniu care pe atunci la noi era un “ceva” de vis. Pentru o operaţie, care nu era aşa de complicată la rinichi, te tăiau jumătate. Acum, pentru unele din acestea, era suficient o gaură de şase milimetri prin care se puteau rezolva multe. De la absorţia grăsimilor depuse, la resorbţia unor pietre şi multe altele. Omul putea să spună că firea aceasta nestăpânită, care-l domina mai ales după ce bea, i-a adus divorţul şi despărţirea de copiii lui, mai ales că unul dintre ei are nevoie încontinuu de persoană medicală calificată lângă el. Acum directorul de aici l-a aflat fără serviciu, i-a promis postul, dar salariul lui este doar jumătate din cel al medicului care pleacă. N-a primit decizia de numire, dar, dacă ceva nu–i bine în staţiune din punct de vedere medical, toate se sparg în capul lui. Nici măcar în cabinetul colegului care pleacă nu are acces. N-are voie să comande medicamentele care sunt necesare în diferite combinaţii ale aerosolilor la procedurile pentru bronşite. Şi asta n-ar fi nimic, dar doamna administratoare i-a acceptat prietenia şi directorul i-a găsit împreună în camera ei. I-a făcut un scandal monstru. El a crezut că se răţoieşte la ei, fiindcă acele lucruri se petreceau în staţiune. Apoi a aflat că şi domnul director….din când în când îşi proba farmecele cu ea. E adevărat că arată bine femeia, dar dracu i-a cunoscut obiceiurile. Acum domnul director îi pretinde chirie pentru cameră şi abonament la cantină. Costurile acestea au fost convenite verbal, că pentru el, vor fi gratis, deoarece lucra non stop şi masa era una din obligaţiile de control ale medicului, s-o verifice înainte de servirea pensionarilor. „Aici am ajuns”, conchide medicul Capătă.

După un an, l-am întâlnit în oraş, primise postul în care a făcut specializarea, dar dorul de copii îl usca. Se gândea Sandu :”uite o staţiune cu doi medici din care singurul cu drepturi era….directorul”.
După atâta energie negativă “preluată” de la medicii staţiunii, n-a putut face altceva decât să doarmă, să uite…
Fiul (avea 6 ani) lui Sandu, spre seară, a refuzat să vină în cameră.
– De ce nu vii sus ? îl întrebă taică-său.
– Pleacă mâine şase fete “frumoase”. Ne luăm rămas bun de. Suntem supăraţi. Târziu a venit în cameră, cu supărarea lui cu tot. A doua zi copilul s-a trezit de dimineaţă, ca să stea iar supărat cu fetele care vor pleca şi care şi ele erau tot supărate. Ca să-l scoată din supărarea “aceea mare”, au plecat în sat după ziare. S-au reîntâlnit cu Flamă care i-a purtat pe la Vechile Băi acum surpate, de unde se vedea şi cum s-a surpat Ocna prin 1952, spunea Flamă. Apoi le-a arătat diferite izvoare de slatină, care zicea el, erau folosite de localnici pentru pus carnea în saramură să nu se strice. Apoi o afumau. Urcând în sat, au trecut prin târg, dar era terminat. Joia, aici veneau ruşii cu mărfuri de toate felurile, de nu se mai puteau mişca nimeni în comună, în afara târgului, aşa că joia era Ziua Târgului. Lângă Biserica Catolică, exact în spatele ei, avea casa mama lui Flamă, femeie trecută de şaizeci de ani, pensionară. A lucrat o viaţă de om doar pe noapte şi soţul dânsei noaptea era liber. Femeia aceasta, mama lui Flamă, şi-a iubit mult tatăl care a fost ocnaş, aici, la ocnă. Le-a prezentat mai multe fotografii, vechi, făcute în mina de sare. Toate sculele, care au rămas de la el, femeia aceasta le păstra curate şi întreţinute în ordinea în care a văzut, probabil, că le ţinea şi tată-l său. Avea până şi hainele de lucru ale bătrânului miner din Salina care a dat numele localităţii, deoarece satul era mai la distanţă. Aici au început ca şi o colonie de muncitori care s-a extins, dând această localitate care astăzi este staţiunea cu binefacerile ei, dar şi cu durerile tuturor. Bătrâna s-a bucurat de vizita fiului cu Sandu şi familia lui, dar mai ales că a putut povesti cu cineva despre cine-i era drag, despre tatăl său şi minerit. Despre soţ, contabil şi consilier comunal a evitat să vorbească, dar ne-a arătat ce flori de mină mai avea, flori pe care a ajutat-o să le strângă şi fiul ei, cu care se mândreşte. Flamă este expert financiar şi arbitru de fotbal. S-au despărţit în termeni amiabili, mai ales că Sandu i-a oferit o carte despre mineri şi minerit proaspăt tipărită. De acolo Flamă i-a dus la el la apartament, de unde şi-a luat consoarta şi i-a invitat pe toţi la o bere la Terasa Crăiasca, după care au vizitat camera în care stăteau în pensiune. Soţia lui Sandu a dat cafelele, iar Sandu a dat ţuica. Le-a părut rău că au trebuit să se despartă atât de repede. După discuţia cu directorul staţiunii s-a putut face rocada cu camerele, cu două nivele mai jos. Acum erau exact deasupra peronului de la Hotel Crăiasca, dar cum n-a venit cine trebuia să-i ia pe locatarii a căror cameră urma s-o ocupe, au mai întârziat şi aşa a rămas să se mute doar sâmbătă. Tudor tot supărat era.

Acum era şi nervos. Pierdea zi de zi tot mai multe cunoştinţe cărora li se termina sejurul şi el abia se împrietenise cu ei sau cu ele.Ca să-i distragă atenţia, s-au autoinvitat la femeia despre a cărui bărbat v-am povestit, că a făcut infarct sau aşa ceva şi era spitalizat în Sighet. Femeia s-a bucurat de vizită şi au mai încercat să-i alunge din grijile pe care şi le făcea cu boala soţului. Copilul lui Sandu, Tudor, pleca dimineaţa şi se aduna noaptea, pe la orele 11. Azi l-au trimis cu forfeca la doamna Flamă. Până atunci a mâncat îngheţată de cinci mii. Acolo l-a întâlnit pe băiatul doamnei Flamă care i-a luat şi el îngheţată după care l-a plimbat cu “Alfa Romeo”. Părinţii îi mai detectau urmele şi după câtă sare se depunea pe el sau după cum se ştergea sarea de pe el. Ce să vă mai spun că avea pretenţii şi de discotecă, bineînţeles dus de Pişti, copilul lui Flamă. Seara au crezut că vor dormi, după atâtea emoţii şi zbateri, mai târziu de cât s-au aşteptat, a venit şi prima boală pe capul lui Tudi. A zburat tot din el, apoi celelalte forme şi, în final, febril. Toate ar fi fost cumva, dacă nu ar fi fost diareea. Dimineaţă, medicul le-a prescris tehnologiile şi medicamentele necesare pentru a l pune pe picioare. Au avut zile foarte grele părinţii lui, vreo trei dintre ele au fost amplificate din mofturile şi hârâielile copilului care n-avea chef de nimic numai “să-l lase afară”, ceea ce nu era deloc indicat, deoarece “afară” nu mai respecta nici o regulă care se cerea respectată. Zilele cu boala copilului au fost mai anevoioase, mai ales că s-au şi mutat în camera despre care am mai vorbit, cameră care nu le-a dat satisfacţiile gândite. Aici televizorul era defect şi mai dureros exista undeva într-un perete un şoarece care era “de serviciu” noapte de noapte, transformându-le o bună parte din noapte în “zile nervi” N-au uitat, cred, ce spunea Eminescu şi Caragiale: “Când românului îi merge rău, îşi schimbă locuinţa “. La ei a fost invers şi acum trag ponoasele. Următoarea zi era 21 iulie la revista presei, citită la radio, le-a adus aminte că ziua a scăzut c-o oră, aşa că s-au grăbit în toate celea. Tudor i-a bucurat că se simţea mai bine, cu toate astea s-au dus până în sat să mai cumpere nişte aspirine. Au avut gândul de a “se prăji puţin”, dar discuţiile cu doamna Flamă le-au răpit mult timp. După masă au “încercat” o bere la buza bazinului. N-au terminat-o pe aia că a venit familia Flamă cu alta. Era Sfântul Ilie Proroc, nu se lucra şi au venit şi ei la o bere. Lucrurile acestea se prelungesc. La terasa Crăiască-i seara a sosit şi CARAMITRU, pe atunci ministru cultelor şi a culturii, care a vizionat şi evaluat Muzeul din Sighet, de fapt, fosta puşcărie politică. Era însoţit de deputatul Berci, patronul Hotelului unde era cazat, parcă era şi Echim Vancea. Aici l-au aflat pe Lucian Perţa şi alţi oameni de cultură, ziarişti care nu-l scăpau din ochi. Fiind la masa din apropiere, Caramitru degaja multă prietenie, salutând persoanele de la mesele învecinate. Sandu s-a dus la el, a dat mâna, a schimbat câteva replici cu Caramitru şi cu “anturajul” său.