Chelnerul îi întreabă: “Tot aşa, tot vechea comandă?”, asta însemna câte o halbă de bere, cel mult două, după care ei plecau, mie rămânându-mi “plăcerea” de-a le număra banii mărunţi, preţul exact al consumaţiei, deoarece indivizii aceştia care veneau aici, veneau pentru aş şlefui epigramele, a le încorseta, a le duce la perfecţiune. Păi v-aţi putea imagina după două ore de şlefuit poezia, ca un profesor de matematică să nu ştie număra noua monedă a statului român, şi “Doamne fereşte” să greşească. Acea greşeală ar putea fi considerată ciubuc, lucru care ar duce la o gravă insultă profesiei mele cinstite. Doamne ia-mă la tine că este insuportabilă această insultă. Ştiu oare aceşti matematicieni, ingineri şi poate avocaţi, că primele patru Renault 16, care au sosit în Baia Mare în ’58, unul era a unui individ putred de bogat, unul a unui mare şef de la partid şi două au fost a lor doi colegi de-ai mei care s-ar răsuci în mormânt să vadă ce a ajuns “nobila profesie de chelner”. Ce ştiu ăştia despre noi cei care am făcut cultura în Ţara asta. Ceea ce mocoşesc şi mâzgălesc ei pe hârtie amăgindu-se că-s epigrame sunt NIMICURI, domnilor! Cultul şi cultura epigramelor a început cu chelnerii, şi ei au menţinut-o la nivel de artă, zeci de ani, ori poate obiceiurile lor. Sper să n-aibă cineva tupeul să ne întrebe de ce n-am scris-o noi. Bravo, domnilor! După ce vă oferim gratis poantele mai aveţi şi pofte. Bine că nu ne puneţi şi la muncă. Necazu-i altul. Cu bontul creion chimic, foaia se umple tare repede. N-ar încăpea nici un hai-ku pe reţetarele noastre. De unde să ştie ei lucrurile astea. Nici unul din ăştia n-a scris vre-o epigramă cu chelneri şi se amăgesc că astea, ale lor, sunt epigrame.”Vax albina crema puca”. Sunt jalnici, domnilor şi tocmai ei mă vor băga în pământ. Cunosc ei oare că atunci când salariul pe economie era de două mii de lei şi al nostru, al chelnerilor era de numai cinci sute, în trei luni i-am putut lua “Dacie” băiatului. Evident că din ciubuc. De unde să ştie ei că noi am fost cei mai prolifici meseriaşi în cultura scrisă a poporului român. Apoi nu numai că am avut primele maşini particulare în regimul de oprimare, de democraţie populară, dar noi chelnerii, aveam ponderea maşinilor particulare şi din ţară. Am făcut şi o asociaţie dar, cum atunci nu se patenta orice, ne-au furat-o de ură conducătorii de atunci. Zic ei c-au înnobilat-o. Dar au făcut lucrul acesta pentru că noi am inventat-o şi să-şi ascundă ei potlogăriile lor, pe fondul asociaţiei noastre. Asociaţia noastră de atunci se numea Asociaţia Chelnerilor din România”. Cine ştie că ACR a fost sigla şi sintagma noastră a chelnerilor? Ehei! cine eram noi în acele vremuri, noi care ne-am bucurat de pana lui Cincinat. Ăla epigramist! Fac pariu că adunarea asta de aici nici nu ştie rima la :chelner. Păi, cum să le iasă poantele.

Aud că se tot plâng în toate felurile, în toate ziarele, dar numai noi şi minerii avem dreptul să ne plângem. Numai pe noi şi pe mineri se luptă să ne desfiinţeze. Cu desfiinţarea minerilor suntem şi noi de acord. Ăia aveau nişte salarii de patru cinci ori mai mari ca noi. La ei este explicabil acest fenomen, nu pot să-mi dau seama cu noi ce au. Noi care aveam şi mai avem cele mai mici salarii pe economie. Am deservit continuu populaţia şi consumatorii cu promptitudine. Posturile ni le cumpăram şi chiar şi din ele trebuia să cotizăm şi zilnic. Cu toate acestea, mă jur pe ce mi-a mai rămas sfânt că: la o nuntă nu furam mai mult de o treime din bani. Restul din alimente şi băutură. Da, dar n-am făcut niciodată grevă, nu răspundem obraznic, suntem servili, nu suntem violenţi şi avem state vechi în cultura românească, aşa cum v-am am mai spus, de altfel. Mă rog, de ce vor ei să ne desfiinţeze? Acum şi eu am mai îmbătrânit, de fapt nu numai eu şi casele construite şi maşinile cumpărate s-au cam uzat. Aşa cum se vede ne ducem de râpă. Acuma văd că e sfârşitul. În asemenea cazuri unii ar spune că există posibilitatea de a-şi exprima o ultimă dorinţă. Eu mai modest fiind, aş dori să-mi exprim trei dorinţe înaintea sfârşitului. Acestea ar fi: să dea Dumnezeu să miroase din nou sala şi împrejurimile acestui local a brahniţă, mirosul nostru profesional. Să mai dea Dumnezeu să mai vină şi în localurile noastre de rând, boşii şi bănoşii, nu numai la “localuri cu intimităţi” şi măcar unul dintre ei să uite să ceară restul de la o sută de Euro, după ce a consumat o bere. Iar pe aceştia cu epigramele, pe toţi aceştia care mă chinuiesc cu câte-o bericică pe zi, să-i oblige cineva să scrie câte-o epigramă despre chelneri. Iartă-mă Doamne, că se pare că acuma-mi ispăşesc şi eu păcatele făcute pe vremuri!.

M-am grăbesc să vă anunţ că Domnul chelner care “i-a comenzile de consumaţie” când se adună membrii Cenaclului “Spinul” şi le urează când le dă acea bere”poftă bună”, n-a murit încă, după cum credeam cu toţii, citind jălania lui de la precedentă “Şedinţă ordinară”. Şedinţă convocată de Şiman, dar la care ceilalţi cenaclieri n-au fost de acord să folosească termenul mai sus scris, deoarece: dacă tot am făcut revoluţia, (care revoluţie, ude-i revoluţia?)măcar să ne exprimăm altfel, nu ca ordinarii ăia. Unii, prin epigramele de care amintea şi Domnul chelner în excursul său de nemulţumire din precedenta şedinţă, catalogau de drept, ca să nu spunem de proşti, mai limitată mental această breaslă. Dar să nu ne adormim spiritele cu judecăţi dinainte fabricate şi care mai sunt şi ale altora. Chelnerul nostru care încercase oarecum direct până în acest moment să ne sugereze că şi bacşişul face parte din profesia lui, acum şi-a stabilit o tactică şi a trecut la o altă fază. Este vorba de chestia aia care-i zice:”bate şaua”.

Cu zâmbetul lui caracteristic, chinuit de grimasa “lipsei noastre de largheţe la mână”, ne-a luat în primire:”Aceeaşi comandă?” bine că n-a şi menţionat că-i veche de-un an,(câtă lipsă de imaginaţie la literaţii ăştia) acum părea foarte bine dispus,(cred că eram primii lui consumatori din acea zi) şi discret ne-a lăsat în pace să ne dezbatem problemele ordinare care le aveam. Domnule să nu-ţi vină să crezi, tipul era un diplomat abil, domnule! Totuşi în conversaţiile purtate cu alţi consumatori ( au intrat doi care, spuneau ei, că: reparau drumul. De ce-l reparau în Butoiaşul n-am înţeles, deoarece drumul care domniile lor trebuiau să-l repare, sau poate trebuiau să-l strice, era afară, nu în “Butoiaş”). Ei, ăstora, pentru a-i linişti, că în momentul în care i-au văzut pe epigramişti, crezând că-s ceva şefi, au vrut să “dea colţul”. Ei nedorind a ne strica “petrecerea”. Chelnerul i-a liniştit cu multă vervă: “Nu vă alarmaţi,”domnilor” sunt nişte oameni în vârstă, bolnavi. Ei zic că vin aici să se liniştească, dar nu-i bine de crezut tot ce se spune”.”Da ce boli au ăştia?” întreabă preventiv şi mucalit drumarul. “Nu te uita la vârstă că ştii şi tu că aia-i înşelătoare, şi nici la bolile care ne pasc pe noi muritorii de rând: să ai acolo un reumatism, o osteoporoză, chestii de astea. Boala lor e gravă, e foarte gravă şi eu cred, sau poate numai sper, să nu se ia domnule, să nu fie contagioasă, dar boala lor e una de limbă”. “Vai de mine, strigă involuntar drumarul, şi noi bem cu aceleaşi halbe cu care poate au băut şi ei”. “O doamne, greu eşti de cap!. Aici nu-i vorba de limba din gură, e vorba de Limba română”. “Îmi spui mie că-s greu de cap şi acum vii şi-mi torni că-i bolnavă o doamnă, o doamnă română. Apoi doamna despre care zici că-i bolnavă, nu e aia din colţ? Şi o arătă pe Găinariu. Şi dacă-i bolnavă, de ce nu merge la medic? De ce umblă prin bufete?, ori nu-i asigurată la CAS şi poate face chetă ?”.” Dacă vrei să mai discut cu tine, nu mă enerva. Boala aceasta are alte manifestări. Fii atent, dar fi discret, nu căsca gura cum ţi-i boiul. Cum va citi unul dintre ei, că spun că acesta-i rostul de se adună aici, să-şi citească, deci cum citeşte unul, cum toţi ceilalţi sar la el şi-l corectează. Gândeşti că-s nişte copii mici care se prind unii pe alţii cu minciuna.(s-a brodit că tocmai a citit unul Filip şi după ce toţi”s-au exprimat”, Ignat Dragomir din ideea prinsă de la Filip, a făcut o altă epigramă şi mai şi, ce chestie!). Acum înţelegi la ce se referă boala asta de dactile şi semne ortografice. Şi chestia se repetă identic cu fiecare; dar mă duc la ei. De fapt chelnerul văzuse că ne foiam să plecăm, şi în asemenea cazuri…