– Acum dacă venim mai încoace, îi luă vorba din gură prietenul lui Buia, adică la ceea ce trăim, la această “minunată” reformă a economiei, a legilor şi de ce nu chiar a mineritului, sunt nişte fenomene care se potrivesc de minune vorbelor: “unde dai şi unde crapă”. Mulţi au căutat “să prindă firul” reformei dar şi-au dat seama că planul de realizare a reformei este de tipul: “cu bâta în baltă”.
Breasla minerilor era datoare. Ei minerii, indiferent de aria unde-şi “făceau veacul” au fost acei care trebuiau “să plătească oalele sparte” ca foşti “combatanţi ai mineriadelor”. S-a început sacrificarea lor. Cine s-a gândit atunci că într-o economie cu dezvoltare orizontală, dacă se rupe o singură verigă, dacă se crapă cercul, nimic nu se roteşte în continuare. Căderea mineritului a dus la căderea construcţiei naţionale de maşini, la scăderea consumului de electricitate, dar unde nu s-a simţit, chiar şi în agricultură. Poate ne gâdilă zâmbetul. Poate am şi zâmbi cu plăcere dacă n-am fi siguri că vom realiza o grimasă strâmbă, chinuită. Distrugându-se infrastructura economiei României de către cei 15000 de specialişti şi numai în 200 de zile au dus aproape 23 de milioane de oameni (minus membri lor de partid) în rândul cerşetorilor. Pare mult, pare monstruos, dar după minerit “a căzut” energia, UMT-ul, UNIO, Roman, Tractorul şi multe alte mândriri ale ţării.
Răposatul a înţeles în ‘68 că este necesar a te proteja singur împotriva “prietenilor”. A plecat să construiască drumuri strategice, care să permită dislocări rapide de trupe în interiorul ţării. Un asemenea drum betonat deservea şi nişte localităţi miniere, astăzi între dalele de beton ale drumului au crescut cruci verzi de iarbă, iar torenţii din munţi le-au secţionat din lăţimea lor făcându-le impracticabile. Închizând minele populaţia unor mici localităţi miniere, ca să nu mai vorbim de oraşele miniere, a rămas fără nici un fel de ocupaţie. Zeci de mii de oameni fără nici o posibilitate de trai, fără vreo speranţă de-a mai realiza ceva şi acel ceva să fie măcar pâinea zilnică a copiilor. E absolut adevărat că această tragedie nu pătrunde în palatul mult hulit (Casa Poporului) sau la funcţionarii ce au fost “algoritmaţi la sânge” peste doi ani de zile, timp în care ţara… Noutăţile primite de popor după ‘89 se numesc: frigul în case, taxele fiscale, salariile (aproape ca au ajuns ajutoare sociale), care nu-s obligatorii să vină la timp, mucegaiul, TBC, sinuciderile…