A doua zi Banu Luky a fost chemat la tovarăşul prim secretar al UTM – ului regional. Acolo, în puţine cuvinte i s-au spus următoarele lui Luky:
-Tovarăşe prim secretar, postul în care aţi fost numit era destinat altui tovarăş. La studierea dosarului, recomandările tale există şi o referinţă a unui organ al securităţii statului care a înclinat balanţa în favoarea ta. Munca depusă de dumneata în acel raion şi mai ales în satul Brădet, este infructuoasă, dacă ne gândim numai la faptul că fostul prim secretar a colectivizat 478 de familii rămânând doar una singură în afara colhozului, iar dumneata în acelaşi timp, n-ai fost capabil să lămureşti să intre în colectiv singura familie rămasă pe dinafară.

* denumirea în limba rusă. Pentru ţara noastră denumirile s-a adaptat la Gospodării Agricole de Stat (G.A.S.) şi Gospodării Agricole Colective (G.A.C.) care înspre anii 1970 au devenit: Întreprinderi Agricole de Stat(I.A.S.) şi Cooperative Agricole de Producţie (C.A.P.)

– Dar tovarăşe prim, în celelalte sate…
– Vrei să-şi spui că satul Brădet nu-i în sectorul tău de activitate? Sau vrei să te laud că pentru o singură familie nu suntem capabili să declarăm Brădetul sat integral colectivizat.
– Dacă-mi permiteţi…
– Nu-ţi permit nimic. Ştiu că eşti bun de gură. Eu de fapte am nevoie, nu de poveşti. Îţi spun atât: Dacă într-o săptămână nu l-ai înscris în colectiv şi pe Cujmir Iftode, căpitanul de securitate George, va răspunde în faţa Comitetului regional de partid, pentru care fapte deosebite realizate de tine ţi-a dat recomandarea pentru această înaltă funcţie şi în realitate nu eşti capabil de nimic. Ai priceput?
– Da, să trăiţi tovarăşe prim secretar al regiunii.
– Atunci îţi doresc succes!
– Mulţumesc, să trăiţi!
Banu Luky ştia că nu o să-l cheme pe cumnatul lui la comitetul regional, dar numai bine nu i-ar face dacă se adevereşte că este superficial în promovarea unor cadre care „se dovedesc neloiale cauzei” şi el le girează. Acest reproş i-ar putea aduce mari neplăceri şi i-ar cauza enorm, ajungând până acolo încât, să fie dat afară ca incompetent. Până la raion şi apoi până în Brădet a tot făcut planuri. La raion a lăsat unele dispoziţii precise, cu el a mai luat ceva „oameni” şi s-a dus acolo unde i se va hotărî soarta, în satul lui Iftode. Să fi fost doar amiaza şi Luky şi-a pus oamenii să se culce. Nu le-a permis să mănânce nimic. Era orb de furie. Pentru prima oră se simţea pe „post de neagreat” şi ăsta nu-i cel mai bun lucru. Este greu ca din favorit să devii un nimeni căruia i s-au proferat ameninţări.

A plecat cu încă trei „băieţi” după ce afară a înnoptat. A făcut lucrul acesta pentru a-i vedea cât mai puţini oameni, în plus nu avea nici o nădejde ca înainte de lăsarea întunericului să găsească vre-un ţăran pe acasă. Când au ajuns la casa lui Cujmir Iftode a observat că nu-i ardea lampa. Totul era cufundat în întuneric. Au bătut la uşă. Au mai bătut încă odată. Ceva s-a auzit că se mişcă în casă. Cineva apoi a aprins lampa şi fără să le deschidă uşa i-a poftit:
– Intră.
– Sara bună.
– Mulţumim Domnului. Până acuma a fost le-a răspuns salutului Iftode, dar fără să coboare din pat. Nevastă-sa era pe marginea patului, el era către perete. Probabil că aşa erau aşezaţi în pat fiindcă bănuia că ea a aprins lampa. Luky cu băieţii s-au aşezat în jurul mesei şi pe lăvicer. Toţi tăceau. „Oamenii” lui Luky Banu de fapt au primit acest consemn înainte de-a veni spre casa lui Cujmir.
– Interesant mod de politeţe aveţi voi bănăţenii, începu Luky să vorbească.
– „Câte bordeluri atâtea obiceiuri” îi răspunse Iftode cu o zicală. În partea gazdelor, Anica, nevasta lui Iftode, nu avea drept „la vorbire”. Se uita Luky la această familie tânără, din câte i-a văzut actele, dintre ei nici unul nu împlinise vârsta de treizeci de ani. Oameni tineri puşi la tihnă şi odihnă, într-o casă alduită de Dumnezeu. Poate erau de-o vârstă, numai că el nu cunoştea parfumul nevestei din aşternuturi. Era deja fecior tomnatic. Nu spunea aceasta că n-ar fi cunoscut femei. Putea spune că ar fi putut umplea căruţe cu ele, numai că acele femei nu veneau niciodată din dragoste, din dăruire. Aveau motivele lor şi după ce i se ofereau îşi erijau pretenţiile, preţurile. Ciudat lucru, dar bănăţencele erau „purtate” mai mult cu gândul de a te poseda. Nu suportau să le spui că ţi s-au oferit. Ele te pretindeau şi considerau că au dreptul acesta de la natură. Pentru prima oră tânjea după viaţa de familist. Ida „lui”, cea din depărtatul lui sat, îi inunda gândurile, fiinţa şi dorurile.
– Văd că te pricepi la zicători, dar nu ne oferi ceva de îmbucat? Îi „aruncă” o altă întrebare Luky Banu. A fost o zi cam lungă, nu prea rodnică şi în astfel de cazuri parcă mai ai încă un duşman: propriul tău stomac.
– Să mă iertaţi dar şi noi abia ne-am pus jos şi din câte ştiţi şi dumneavoastră noi nu dăm ospeţe în zile de lucru, că nu facem faţă lucrului în ziua care urmează.
– Vezi Iftodi, ardeleanul nu este aşa. El, dacă i-ai intrat în casă, îţi dă o gură de palincă şi de nu are altceva, o bucată de slănină, clisă ori şuncă, cum îi spuneţi voi.
– Am auzit şi eu. Poate ei au de unde risipi, noi ne rupem spatele şi tot nu ajungem cu gospodăria mare lucru. În acest timp unul dintre oamenii lui Luky a intrat în cămară şi ce a aflat pe acolo „a scos la lumină”.
– Măi Iftode, după bunătăţile pe care le ai în cămară, gândeşti că eşti ardelean, după suflet eşti numai bănăţean, se slobozi la vorbă omul care i-a cotrobăit prin cămară. Au pus totul pe masă şi s-au apucat cu toţi să-i mănânce ce amarul avea prin cămară Iftode.
– Dacă tot v-aţi luat să aveţi ce mânca, duceţi-o cu voi şi lăsaţi-ne pe noi în pace, vorbi Iftode.
– Iftode, aşa vom face cum spui tu, dacă ne semnezi cererea de a te înscrie în colectiv.
– Domnul Banu, despre acest lucru noi am mai vorbit. Dacă dumneavoastră doriţi acest lucru, aveţi puterea să-mi luaţi pământul care este fundamentul gospodăriei noastre, dar eu, care moştenesc acest pământ, prin blestemul moşilor şi strămoşilor mei, nu am dreptul să-l înstrăinez de bunăvoie, ori să-l vând. Dacă este ordin să luaţi pământurile oamenilor luaţi-le, aveţi toate puterile, dar nu ne „scoateţi” pe noi proşti ca voi să vă puteţi lăuda altora. Dacă aşa trebuie, aşa să faceţi, să terminăm odată şi circul acesta.
– Iftode dragă eu nu ţi-am făcut neamurile circari, dar văd că tu le atribui activiştilor partidului clasei muncitoare aceste porecle, ceea ce consider că este o mare jignire şi o împotrivire făţişă faţă directivele Partidului Muncitoresc Român. Cum s-ar zice ţi-ai făcut-o cu gura ta. Luaţi-l şi învăţaţi-l linia partidului de care el îşi bate joc. „Băieţii” l-au tras afară şi l-au mărunţit cum numai ei ştiau „că-i bine”.

Luky s-a pus în pat lângă Anica căruia îi tremura trupul frumos mirositor a busuioc, ca o vargă. Luky a încercat s-o mângâie, să… până la urmă, burlacul stătut din el nu a mai reuşit să se abţină şi a profitat de ea. Femeia, ca o adevărată martiră nu a schiţat nici-un gest. Barba-i juca în continuare şi după ce s-a consumat actul sexual şi el şi-a scos nasul dintre sânii ei atât de voluptoşi. Femeia era ca în transă. Desigur că frumosul Luky Banu ar fi preferat o cât de mică acceptare din partea Anică-i la acest act sexual dar ea arăta mai mult cu una care urma să-şi piardă mintea şi nu ca o femeie care-şi satisface plăcerile. Luky o lăsă acolo cam neîmplinit după ce şi-a dat seama că tocmai a făcut un viol, că de dragoste nu s-a pus problema. Singura satisfacţie împlinită a fost a animalului din el. A ieşit afară şi a mai apucat să-i oprească pe ceilalţi care şi ei, ca nişte veritabile animale, îl băteau în neştire pe Iftode. Au plecat de la casa lui şi pe „băieţi” în acea noapte i-a trimis la raion. A scos din buzunar cererea de intrare în colhoz a lui Cujmir Iftode, a pus o semnătură pe ea şi s-a dus la Şeful de post să i-o arate. Acela avea obligaţia ca a doua zi să meargă cu preşedintele gospodăriei agricole colective să preia inventarul agricol că pământul, Iftode nici nu ştia, Luky a trimis din ziua în care a venit de la Comitetul regional din Timişoara o circulară la Staţiunea de Maşini şi Tractoare să are şi parcela 16, parcela lui Cujmir. Apoi şi cu această treabă rezolvată s-a dus la culcare. Era obosit. Odihna-i era necesară.
Să fi trecut o oră de la consumarea violului şi Anica încă nu îşi revenea din spaima produsă de „acei tovarăşi” . Starea în care se afla a făcut-o pe Anica să nu meargă prima dată să-şi vadă soţul bătut. Senzaţia de murdărire şi pângărire era mult mai puternic ceea ce a „împins-o” să meargă „să-şi spele hâra ce a lăsat-o pe ea şi în ea tovarăşul prim”. Apoi şi-a văzut şi pe nenorocitul de bărbatu-său, pe care l-a spălat acolo în curte, apoi l-a adus în casă să-i oblojească rănile. Erau doi oameni nenorociţi şi batjocoriţi ce n-au închis un ochi în acea noapte, şi acum nu o puteau face din cauza durerilor fizice, a durerile sufleteşti dar şi a scârbei care au lăsat-o „aceea” cărora nu le vor mai putea zice oameni, niciodată. Dimineaţa când au venit oamenii GAC- ului să preia inventarul agricol, văcuţele, purceii, găinile şi …tot ce au vrut ei, Iftode era bine umflat şi albăstrit peste tot. Oamenii ştiau cum s-a semnat şi această ultimă cerere de adeziune în GAC. „Satul Brădet este colectivizat 100%” a raportat Luky tovarăşului Prim Secretar al UTM al Regiunii Timiş. „Bravo tovarăşe prim secretar raional al UTM”
Câteva zile nu l-a mai interesat pe Luky familia Cujmir. De fapt a plecat şi el la raion unde şi-a continuat „laborioasa” sa muncă. Un zvon i-a ajuns la urechi, că „ar fi dispărut Iftode”. A luat o maşină şi cât a putut de discret a plecat la casa Anicăi. Nici ea nu ştia nimic, Dar când a văzut-o şi amintirea trupului ei gol şi tânăr, nu s-a putut abţine să nu o mai „aibă” încă odată, pe femeia cu farmec aparte şi de o frumuseţe rară , care era Anica