Tag-Archive for » canadianul «

March 28th, 2009 | Scriitor:

– Ionele, nu vreau sa te flatez… in bai am sute de mineri foarte buni, dar portar ca tine la echipa de fotbal…nu… Asa ca daca ai ceva nemultumiri cu leafa, hai sa le discutam impreuna si le rezolvam, dar ar fi pacat sa stricam echipa de fotbal pentru cine stie ce neintelegeri! Era un om deosebit, integru, conciliant, in gand il aprobam, dar mie imi staruia in minte si retraiam grozavia din acel minut 88. Atunci “fugise” fotbalistul din mine. Imi parea rau ca supar un om asa de deosebit cum era directorul meu… eu ramanand pe aceeasi pozitie. M-a rugat sa ma gandesc, sa nu ma grabesc, sa ma sfatuiesc… Nu mai aveam la ce medita… Unii, mai in gluma, mai in serios, l-au sfatuit pe director: Dati-1 la o “echipa” din subteran o luna si apoi va veni el sa se roage sa-1 reprimim in poarta! M-au dat in seama unui ajutor de miner dintre cei mai buni si la un loc de munca bun. Asa m-am vazut iar fata in fata cu stanca. Urma sa-mi revad cunostintele, ce mai, sa-mi fac adevarata meserie…Locul de munca, asa cum ti-am spus, era foarte bun. Cei ce fusesera pe inaintarea respectiva, la investitii, castigasera foarte bine, dar in ultimele zile roca se schimbase brusc. “Cat de brusc se putea schimba?” Ma gandeam eu si m-am decis sa ma duc pana acolo. “Acolo” am vazut eu cat de brusc se schimbase roca. Timpul efectiv lucrat pana atunci de mine in mina sa fi insumat cam un an, cu practica din scoala cu tot. Dupa cunostintele mele mi-am dat seama ca roca de acolo era deosebit de dura si eu nu mai lucrasem niciodata la asa ceva. Acum ce mai era de facut? Sa ma duc sa ma plang sa-mi schimbe locul de munca? Nu se facea… Asa ca am inceput sa perforez , sa-mi castig painea ca miner, cu sudoare si… cu celelalte.
La noi samburele piramidal – si tu stii ce-i aia – era “traditional”. Deci si eu am inceput cu el. Cu greu am dat 27 de gauri lungi de un metru. M-am dus dupa dinamita. incercam sa-i explic artificierului ca roca este mai dura ca in proiect… ca…
– Da, ce mai, voi sunteti din alta republica? Voi nu stiti ca normele de consum le stabilesc “grade” mai mari ca ale mele? Nu primesti nimic in plus!… Legea 23…
-Totusi?!
– N-are nici un rost! Eu sunt doar executant si nu-mi pot permite nimic de capul meu sau de dragul altuia… Nu mi-oi pierde painea pentru fitecine…Am plecat. Am incarcat fara nici o tragere de inima si ne-am retras in firida. Am amorsat si am tras. Gaurile au “cantat”. Ajutorul si sarise vroind sa “vada”…
– Lasa ca vedem noi maine! Acum e tarziu si mai sunt si gaze, trebuie sa treaca o jumatate de ora. De fapt, dupa cum au sunat gaurile la puscare, stiam “ce era de vazut”. Nimic! Nu era absolut nimic de vazut!
A doua zi, banuielile mele s-au confirmat. Gaurile perforate in ajun cu atata greutate si truda, erau “suflate”. Am luat-o de la inceput. Gauream. A venit si maistrul, i-am aratat ce isprava am putut face. Mi-a mai aprobat un kilogram de dinamita in plus fata de “foaia de acord”. Era prea putin. Foarte putin pentru mine, dar mai mult nu se putea…Un atac “suflat” insemna un schimb de lucru de pomana. Acum a rupt mai mult, dar ramaneau 30-40 de cm de gaura neexplodata. Ne-am uitat noi, s-a uitat si maistrul si… cam atat! Foaia de acord era imposibil de schimbat si, in plus, cred ca nu ar fi ajutat la nimic, dar ei credeau ca toate astea se intamplau din cauza nepriceperii mele, se uitau la mine si vedeau doar un fotbalist si nu un miner. Gaurile nerupte se adunau in zile de lucru facute de pomana. De obicei, ajutorul de miner se primea in formatie de lucru pe o durata de trei luni, dar daca nu-si lua salarul, macar cel de baza, si in conditiile noastre nu se prea vedea cum, ma putea parasi si numai dupa o luna de lucru. Ce miner mai esti daca “ajutorul de miner” te paraseste si dreptatea este de partea lui? Putine sanse mai aveai sa conduci o echipa! Ori te bagai ca “ajutor de miner” la altul, ori iti cautai alta echipa… La multe m-am gandit… faptul de a fi “ajutor la altul” nu ma prea afecta. Eram tanar, nu aveam nici 20 de ani, deci as fi avut inca multe de invatat, de la oricine! Asa ca asta n-o consideram un dezastru… Ceea ce ma rodea insa era faptul ca ajutorul meu, primul meu ajutor de miner isi pierdea increderea in mine. Asta ma omora, vazand ca eu ca miner incep sa contez din ce in ce mai putin in ochii lui. Ce mai, autoritatea mea se ducea dracului. Ca doi oameni sa lucreze impreuna fara sa aiba incredere unul in altul, mai ales in minerit, este imposibil! Si asa au inceput noptile mele albe. Mi-am ravasit amintirile despre multele “povesti” auzite si despre ce-mi spusese tata, cand mi se parea ca vorbeste singur…

Categori - citeste on line: acestia-s ei  | Tags:  | Comments off
March 28th, 2009 | Scriitor:

Mi-am mai consultat manualele si cartile de specialitate. Toate duceau la acelasi rezultat: trebuie schimbat samburele! Dar, cum sa ma apuc eu sa fac asa ceva? in foaia mea de acord era specificat clar samburele si daca faceam un sambure neprescris… care s-ar putea sa nici nu reuseasca, atunci chiar ca am dat de dracu! Dar nici asa nu mai puteam continua. Eram la jumatatea lunii si eu aveam 4 metri in minus. Patru zile lucrate de pomana!
Fara sa spun nimanui nimic, m-am pregatit pentru ceea ce urma sa risc. M-am decis. De acum voi da “samburele canadian”. in ziua cand pentru prima data am gaurit frontul cu noul sambure, pe ajutor l-am pus sa repare linia pe halda, chipurile sa nu mai cada vagonetele cand transportam.
Am perforat greu, foarte greu, singur, tot frontul. Am mai si lungit gaurile cu 20 de cm. Ce-o fi o fi! Am adus explozibilul. Am incarcat si puscat. Dupa puscatura, ma tot uitam la ceas, abia am avut rabdare sa iasa gazele ca m-am si “aruncat” in frontul de lucru. Frontul rupsese asa cum ma asteptasem si cum scrie cartea. Un metru “curat”. Resturile fundurilor de gauri erau scurte – de 15-20 cm. Cu asta m-am incredintat ca trebuie sa mai incerc si varianta propusa initial, cu doi samburi canadieni, pe diagonala. Zis si facut. A doua zi iar l-am “lasat” pe ajutor afara. Nu incarcasem nimic din materialul dislocat cu o zi inainte. El ma tot intreba daca nu ne trebuie vagoneti? Nu, inca nu, i-am taiat-o scurt. M-a lasat in pace. M-am apucat de gaurit. Lucram ca un nebun. Nu doream sa ma vada nimeni, pana nu aveam siguranta reusitei. Ca sa nu ma surprinda nimeni, nici maistrul, cand stiam ca-si face “rondul”, am incarcat un vagonet si i-am iesit inainte:
– Bun noroc!
– Noroc bun!
– D-apoi cum e, Ioane?
– Tot cum stiti, maistre.
– Nu fi suparat. De nu iesi cu planul, luna viitoare iti dau un loc de munca mai bun, la 15 Nord.
– Pana atunci poate se schimba roca!
– Sunt ceva semne?
– A, nuuu… nu… dar este imposibil “s-o tina” tot asa!
– Da, da… s-ar putea. Noroc bun si spor la munca! -Noroc bun! Am lasat acolo vagonetul si am fugit la perforator. Perforam. Perforam acum cu doi samburi canadieni, Am reusit sa perforez niste gauri de 1,40 m si nu m-a stiut nimeni. Am “zburat” dupa explozibil. Am incarcat gaurile. Am puscat. Inima imi batea mai sa-mi sara din piept. Nu aveam stare. Parca cele 20 de minute de “dupa puscare” ar fi fost ani… Au trecut si alea. Am fugit in front. Nu-mi venea sa cred! Fundul gaurilor nu mai exista. Frontul era curat. Nu se mai “uitau” la mine tot timpul acele orbite goale ale gaurilor nepuscate. Am fugit afara. Mi-am luat ajutorul de mana si lara sa-i zic nimic “l-am tras” in frontul de lucru. Cand am ajuns acolo, el s-a prins de cap. Materialul puscat in doua zile si neincarcat se adunase la vreo 15 vagonete. Asta observase el. Abia cand i-am aratat frontul de lucru “curat” si-a dat seama ca eu facusem ceva… Ca eu reusisem ceva ce el nu stia. Ca roca incepuse sa ma “asculte”. Ca stapaneam muntele…
-Tu ce crezi ca mi-a zis?
-De unde sa stiu eu?
– Cu toate ca era mai batran decat mine, pentru prima oara mi-a zis: “baciu Ionel”, cum ai facut asta? Pricepi tu? Cand cineva iti spune “baciu” la mineri este ca un atestat, un examen foarte greu luat deja, si asta in fata unei comisii intransigente – ortacul tau…Atunci pentru prima oara m-am simtit si eu MINER. Si pana atunci eu imi ziceam ca sunt miner, dar de atunci ma si mandream cu asta. Si asa cum la noi se poarta porecle, dupa reusitele sau nereusitele fiecaruia, pe mine m-au poreclit “canadianul”. A iesit ceva taraboi pentru ca am schimbat monografia de puscare dar, cum rezultatul a fost o reusita, m-au iertat. La noi la mina eu am fost primul care a folosit acest tip de sambure. Ei, vezi, nici nu stii cu cine stai de vorba! Dar acum cred ca stii cine sunt
minerii…
– A… da… rar asemenea intorsatura in viata: un fost fotbalist sa se dedice mineritului, dar daca “baciul Nelu” zice, este posibil… Ia mai armeaza tu ceva cu spuma, ca de ma las dupa vorbele tale raman cu “frontul de lucru” uscat…Lumea din jur se mira de ce radeam noi cu atata pofta!
Treaba ei! Mire-se!

Categori - citeste on line: acestia-s ei  | Tags:  | Comments off