Bucuroşi, nevoie mare, ne-am reântâlnit în data de 4 februarie, după ce cu o săptămână înainte am fost oaspeţii angajaţilor Ocolului Silvic Baia Sprie. Bucuria noastră, în afară de faptul că ne revedem, se datora şi faptului că ursul nu-şi văzu-se umbra, pe doi februarie, aşa cum se ştiu semnele din bătrâni, deci, chiar dacă s-au scumpit toate, măcar iarna nu va fi lungă. Lungi au fost “pomelnicile” citite de Domnul Şiman, printre ele era unul care venea de la domnul Culicovschi Gheorghe din Buzău şi altul din Bistriţa. În primul domnul Culicovschi ne solicită epigrame atât pentru “Glasul Buzăului” cât şi pentru viitoarele volume de epigrame ale domniei sale, volume care se doresc certificări ale epigramiştilor din întreaga ţară, deci şi a noastră. Ne precizează şi modul de a le trimite, adică pe dischetă sau CD. Este de înţeles această pretenţie de la o persoană care a trecut de opt decenii şi cu toate acestea, cu câteva zile în urmă, îmi certifică telefonic, faptul că a primit şi copiat e-meilul care i l-am trimis.
A doua invitaţie, care ne-a ţinut pe jar încă o jumătate de oră, este invitaţia de-a participa la “Festivalul naţional de umor “Mărul de aur” de la Bistriţa care a ajuns deja la a XXIV ediţie. Regulamentul de înscriere la concurs este greoi, sunt necesare atât cereri de înscriere cât şi curricule pentru fiecare participant, deasemenea mai există unele ambiguităţi chiar la secţiunea “epigrame”. Cine va dori va trece şi peste aceste mici imperfecţiuni şi se va înscrie şi în acest festival.
Cum s-a decis, de către şeful clubului, astăzi i-a venit rândul doamnei Aurelia să ne delecteze cu epigramele domniei sale, epigrame care s-au bucurat de aprecieri, ajustări dar şi critici care înfierbântă auditoriul şi creatorul. Am trecut şi peste acest moment şi din nou am primit “două vorbe”pentru a face o epigramă. Se obişnueşte acest soi de concurs contra cronometru deoarece este uzual la fiecare festival al epigramiştilor, aceasta este una dintre probele “forte” ale participanţilor. În acest caz şi epigramele noastre au fost şi bune şi nebune, după care am trecut anticipat să-i consumăm ofertele făcute de ziua lui, de către Vasile Mureşan. Atmosfera a fost cea dorită, după ce i-am cântat “La mulţi ani” .Poate că s-a procedat aşa şi datorită faptului că epigramiştii nu spun bancuri, sânt sătui de epigrame.
Cu preţuire T.G.R.

Ca să spunem aşa, ultima noastră întâlnire a decurs normal. Domnul Şiman a prezentat ultimile “măsuri organizatorice”, adrese şi alte invitaţii primite şi în special invitaţiile trimise de bistriţeni pentru dânsu şi doamna Găinariu, de-a fii musafirii Festivalului MĂRULUI DE AUR ce urmează a se desfăşura în Bistriţa în luna următoare.
A mai citit şi domnul Bud, ce n-au adus până acuma colegii de club pentru reîntregirea situaţiei pe anul trecut, cât şi unele activităţi în curs, cum ar fi participarea la Festivalul de la Vişeu. Apoi, conform regulei stabilite, a citit producţia de epigrame Domnul Bodnar Mihai, epigrame care au fost discutate şi analizate de membrii clubului. S-a constatat, de către cei avizaţi, că epigramele domnului Bodnar sunt în creştere calitativă şi acolo unde s-a putut s-au adus îndreptări de către domnii Micle, Filip, Şiman şi Fârte spre lămurirea unor deficienţe.
Am citit şi eu relatarea şedinţei anterioare, după care, am trecut la sărbătorirea domnului Bud care îşi avea ziua de naştere pe 20 curent. L-au răsfăţat cu flori şi cadouri, în primul rând doamnele, ca apoi să fie felicitat şi din partea colegilor. Nu ne-am zgârcit la urări şi cântări de MULŢI ANI TRĂIASCĂ şi ne-am bucurat fiecare, alături de dânsul de această aniversare.
Cred că o bucurie mai aparte o să aibă când îi voi spune situaţia statistică a site-ului în care tronează şi revista noastră “Spinul”. La această oră, în programul de internet, am fost preluaţi în 60 de servere, operaţie care cuprinde şi continentele Australia, Africa şi subcontinentul India. De menţionat că în Statele Unite ale Americii, pe serverele lor suntem din luna august a anului trecut. Ne-au vizitat până acuma circa 4000 de persoane o singură dată şi 26.680 ne-au citit sau copiat revista. Consider că şi acest hoby al publicităţii a crescut datorită vouă în primul rând şi ce este foarte important că sunt zile în care suntem căutaţi şi de 40 de persoane fizice, fenomen care altădată se întindea pe o lună-două. Anul trecut am fost “preluaţi” de 21 de servere, acum prin cele 60 de servere este clar că numărul de “vizitatori” vor creşte algoritmic. N-are rost să pun întrebarea:”Cum v-aţi pregătit pentru acest lucru?”. Este poate înteresant pentru fiecare să şti că eşti citit, dar cred că aduce o emoţie aparte să ştii că oameni de pe cele cinci continente te citesc, te judecă, te apreciază.
Dorim domnului secretar al clubului, toate cele bune şi să-şi conducă trupa, care a ajuns unde uneori nu ajung nici visele, sprea zările creaţiei.
Numai bine cu fericire în primul rând domnului Bud Nistor şi apoi tuturor membrilor Clubului “Spinul”

Cum afară ploua mocăneşte, cu toate că întram în primăvară, am sosit, rând pe rând câte unul, la sediul cenaclului. Pentru a nu ne strica bunele obiceiuri, şi acum, ca de fiecare dată, am aşteptat să treacă banalul “sfert academic”, cu toate că în cenaclul nostru, momentan nu avem nici-un academician, căruia să-i putem acorda acel “sfert de ceas” de întârziere înainte de-aş începe lucrările umilul nostru cenaclu.
Îmediat după : ”Declar deschise…”, preşedintele în funcţie, ne-a relatat cum nişte “onorabili” membrii ai cenaclului nostru, se tot “ţin scai” de “fătucile” alea de la barul OJT. Supărarea fetelor poate că n-ar fii aşa de mare, dacă cele două persoane le-ar fii curtat, dar “băieţii noştri” nu doresc dragoste, ei doreau doar să bea pe datorie, ceea ce este foarte jignitor chelneriţe. În timpul cât ne derula aceste fapte reprobabile domnul preşedinte, am avut impresia că mai mulţi membrii ai cenaclului îşi scăpaseră pixurile pe sub mese. Poate că le-or fi găsit…
Apoi s-a făcut prezenţa, şi aici avem o constatare îmbucurătoare. Eram prezenţi 21% din efectiv. Asta dovedea cât de mult îi interesa pe cei 73 de membri lucrările ordinare ale cenaclului scriitorilor noştri. Consiliul de conducere şi cordonare a Cenaclului, avea la început în componeţa sa : un preşedinte, un secretar şi nelipsitul personaj care strânge cotizaţiile. La data curentă mai sunt în funcţie doar primul şi ultimul. Domnişoara secretară, dacă a văzut că în acest Cenaclu nu este nici cu cine, nici cum, şi nici n-a plătit-o nimeni, sub nici-o formă, ne-a părăsit. Dânsa era tânără, era blondă şi plină de viaţă, ori, la vârsta ei, meditaţiile filosofice, n-o atrăgeau în nici-un fel. Adora acţiunea. Ne-a rămas doar al ce strânge banii, de care, se pare că nu ne vom scăpa niciodată. Operele cenaclierilor – cărţile noastre – le-am afişat în nişte dulapuri vitrine, pe care, cu mare grijă am pus lacăte, şi nu pentrucă ne temem de hoţi, ci pentrucă nu ştim când vom mai putea tipări altele, după câtă “generozitate” revarsă sponsorii zilelor noastre la “cultură”.
Procesul Verbal, care întotdeauna era scris de către frumoasa blondă care ne-a părăsit, se rezumă astăzi la o simplă coală A4 pe care ne trecem pseudonimele şi iscălim cu numele real. După ce fila a trecut pe la fiecare, ne trecem în dreptul numelui şi numărul crt., fapt ce ne evidenţiază, că de fapt prezenţa cenaclierilor este de 1/3 din efectiv. Lucru mare domnule!
Trăim într-o lume modernă tehnicizată, deci este normal, că fiecare dintre noi, are cel puţin un telefon mobil. În timpul în care “colegul de breaslă”, personajul care era “de serviciu la citit sau recitat”, în puţinele minute cât ţine expozeul domniei sale, are parte de mai mult de 30 de întreruperi cauzate de apelurile mobilele noastre. Pentru oricine, asemenea lucruri sunt enervante, pentru noi însă, fragmentele de discuţii “prinse” din aceste convorbiri, sunt adevărate intrigi pentru viitoarele opere….
Încercăm discutarea materialul citit, cum spuneam mai sus, printre pauzele discuţiilor la telefoanele mobile, operaţie care iar se întrerupe, deoarece se constată că sunt mai mulţi cenaclieri afară la ţigară, decât cei ce dezbat materialul în sală, unde făcătură, se vorbeşte mai mult pe mobil decât pe operă.Cu toate că scaunele nu sunt personale sau personalizate, pentru a arăta o oarecare disciplină, ocupăm de regulă acelaşi loc. Până mai ieri, lângă mine, stăteau două colege. Partea unde stau eu este folosită ca şi culoar fiind mai largă. De o vreme, doamnele s-au mutat în partea ceialaltă unde culoarul este jenant de strâmt. Întreb un coleg dacă cunoaşte motivul pentru care au schimbat locul doamnele. Le-am cauzat eu cumva? Tipul mi-a dat un răspuns sec ce nu aşteaptă replică:”Au dorit să fie frecate măcar la spate”… “Cei de la ţigară” sesizează că în sală se aplaudă. Este momentul în care autorul a mulţumit pentru “aprecieri” şi-a servit ţuica. Imediat uităm de toate intrigile şi necazurile şi redevenim aceiaşi prieteni-dintotdeauna, fiecare cu fiecare…“Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”