Ploaia îşi are şi ea rostul ei, de acea ne-a însoţit şi astăzi 13 aprilie 2008. De fapt dece să n-o spunem, deoarece premiile festivalului au fost publicate în ziarul judeţean cu o zi înainte, eram oarecum derutaţi şi plouaţi. De ce mai era necesară deplasarea noastrăm cu atâta cheltuială, la un festival încheiat deja?
Au fost păreri diferite şi eu cum n-am mai participat la alte festivaluri încheiate, era bine să nu comentez şi astfel m-am văzut în microbuzul cu care am mai făcut deplasări din Baia Sprie. În maşină în afară de noi, ne-a însoţit şi poetul şi fotograful Dragoş care a însoţit “expediţia” Pe domnul Şiman am înţeles că-l vom lua de lângă Institutul de Însămânţări din Sighet. L-am luat. Pe parcursul deplasării noastre s-a mai ivit o problemă, chestia cu: “Pentru om şi nevoile sale”. După orele petrecute-n maşină era firesc să mergem la toaletă. Pe Gutâi mie ruşine să o numesc. La primărie, un sungur vas, pentru toţi angajaţii.(normele obligă la 10 oameni să fie unul), şi la un restaurantul de 60 de locuri, acelaşi unic vas, cât despre dotare sau curăţenie, nu mai povestim.
Ajunşi la Vişeu, am fost primiţi cu bucurie şi plăcere, doar că mai aveam o oră până la începerea…a ce urma să înceapă. Sala s-a umplut rapid. Eram 80-100 de oameni când au apărut cei desemnaţi să prezideze. La invitaţia lui Perţa, au luat loc în prezidiu: Academicianul Cazimir Ionescu, Corbu, Primarul Vişeului-Ciolpan, Sălcuţan, Deviza din Moldova, un consilier local. N-au avut loc în prezidiu d-na Dr. Elis Râpeanu, Misiuga, Petrone, Andraşonii şi Pop de la Cluj, Şiman din Baia Mare şi alţi corifei ai epigramei. Sala de şedinţă a primăriei a fost populată de circa 2/3 localnici, firesc ar fii fost să spun, iubitori de epigrame din Vişeu. Dar n-a fost aşa, deoarece după îmânarea premiilor, interesul lor a fost nul faţă de creaţiile altora. După ce Perţa a felicitat pentru prezenţă Clubul “Spinul”, chestie de unicat, o localnică s-a exprimat.”O că cel mai tânăr şi mai frumos dintre spinişti n-a venit”. Era vorba de Adi Fârte.
După îmânarea premiilor, care chiar dacă de această dată n-au nimerit în clubul nostru, au fost oferite unor oameni cu realizări cunoscute în domeniu, excepţie tânărul de la Braşov. Toţi premianţii au fost rugaţi să recite din propria creaţie. Acestea recitări au fost sarea şi piperul întregului “Festival internaţional”. Perţa ne-a rugat şi pe noi, pe băimăreni, să recităm ceva epigrame. A început doamna Găinariu, dar cu o poezie destul de lungă. A continuat doamna Velea tot cu aşa ceva, de mai mari dimensiuni. Cum timpul cititului a durat cam mult, asistenţa ne fiind prea avidă de asemenea producţii, manifestând real dezinteres, s-a făcut rumoare cauză pentru care nu s-a mai perceput nimic. La insistenţa domnului Perţa a citit şi domnul Filip c\teva epigrame, urmat de domnul Şiman, după care localnicii au mărit decibelii nepăsării şi au părăsit sala. De fapt ei îşi doreau să ajungă la masă, epigramele neatrăgându-i.
Programul s-a continuat după scenariul făcut de organizatori, cu vizitarea Muzeului şi a Bibliotecii după care am ajuns şi la masă. Aici muzică şi dans. M-am dat şi eu în spectacol îmcercând să le citesc un “proces verbal”, dar “auditoriul” n-a manifestat nici-un interes aşa că am abandonat “acţiunea”. După masă, s-a continuat cu schimburi de cărţi, vânzări din mână, donări diferite (doamna Găinariu a donat un costum popular moldovenesc Muzeului, eu opt cărţi de patru titluri-bibliotecii)
Ne-am adunat la maşină (aşa de bine ploua că nu prea te puteai să umbli sau să stai la taclale afară, cu vechii şi noii cunoscuţi şi preţuiţi). Am pornit spre Baia Mare şi pe drum, sub imperiul “aghiasmei” care-şi făcea efectul, fiecare şi-a prezentat latura artistică ratată a vieţii sale.
Două lucruri au fost de memorat: la un public neavizat sau nedorit nu le poţi impune cultura şi dacă ai zece epigrame hârtre, fie ele cu soacre ca ale domnului Misiuga sau erotice ca ale doamnei Dr. Elis Râpeanu, faci faţă şi la asemenea auditoriu. Mi-a făcut o bună impresie domnul Sălcuţan, foarte sprinţar în replici şi profund.
În concluzie, cu toate că m-a bucurat întâlnirea cu oameni pe care nu i-am văzut de mult, m-au bucurat şi faptul că i-am cunoscut pe doamna Elis, pe Petrone pe care-l cunosc din citit de pe vremea “urzicii”, cu toate că avem o prietenie aparte cu Perţa şi am fost măgulit de faptul că primarul oraşului ne-a fost partener în toate, m-am simţit mult mai fericit după Emisiunea de la AXA Tv din 1aprilie, susţinută de domnii Micle şi Filip, emisiune care a fost un real succes, prezentând epigrame şi Clubul epigramistic băimărean oamenilor avizi de cultură. A fost o desfăşurare unde nu a trebuit să obligăm pe mimeni să…tacă…să-ţi asculte truda minţii tale.
Asta o fii …mintea românului de pe urmă?

Pentru cine scrie, pentru cine a tipărit o carte, nu există bucurie mai mare ca şi lansarea ei, cu toate că fenomenul ne dă o stare de agitaţie(ce voi mai scrie?), pe lângă ceilaltă latură materială, care este încă o pierdere ce se cumulează celorlalte pierderi ocazionate de recent tipăritul volum. Cu toate acestea, ne-ar fi mult mai greu dacă n-am face acest botez al cărţii, adunare unde, de regulă doar redactorul de carte vorbeşte la obiect, ceilalţi ajung cu discuţiile uneori până în “vremurile bune” din armată. Cu toate acestea, o astfel de lansare, cu oarecare marjă de eroare, te reprezintă pe tine în lumea celor adunaţi acolo, erarhie care se stabileşte adhoc şi care te împune ca pol polarizant în respectiva adunare.
Şi la “lansarea” care a avut loc pe 5 mai curent, au participat, după exprimarea domnului Fănăţean, “crema intelectualităţii băimărene”, materializată prin doi directori de biblioteci judeţene, este vorba de Ardelean şi directorul Bibliotecii Văii Jiului(Petroşani), foşti inspectori şi inspectori generali din învăţământul maramureşan, profesori şi profesoare, membrii Clubului “SPINUL”, oameni de cultură, simpatizanţi şi consumatori de epigrame, în total circa treizeci de persoane. Moderator a fost ddr. prof. Ardelean Teodor, directorul bibliotecii judeţene, care a condus lejer şi oarecum nespecific discuţiile cuprinse în cele două ore şi douăzeci de minute cât au durat lansarea. Am folosit termenul nespecific, deoarece o persoană care vine la o lansare a unei cărţi de epigrame, este firesc că doreşte să audă şi epigrame, epigrame bune, verificate care să-l distreze, ori de acest lucru auditoriul a fost frustat, cu toate că eram la o întâlnire integrală a clubului epigramiştilor băimăreni, care îşi doresc şi ei reclama lor. După ce a punctat cu câteva epigrame din volum domnul Filip, au mai compus şi citit epigrame domnii Micle, Fârte, Mureşan, şi Bodnar, epigrame din care a răzbit spontaneitatea, în detrimentul spectacolului.
Atmosfera a fost caldă, prietenoasă şi au rostit vorbe frumoase, în afară de epigramişti, domnii profesori Mihai, Herţeg, dir. bibliotecii din Petroşani, părintele Tira, prof. Fănăţean, şi alţii. N-a fost neglijate nici “diversele”, punct care a dat tonul discuţiilor libere, laudelor şi a înfatuărilor, după gradul de regret a celor care şi-au dorit să tipărească, sau vor tipări şi ei o carte. Cu toate că fizic domnul Şiman a mai slăbit, în epigramă, nu numai el, dar şi pe noi ne întăreşte, prilej de a aduce mulţumiri, unele exprimate altele în curs de exprimare, atât pentru realizarea clubului cât şi pentru ajutorul în perfecţionarea tehnicii de concepere a epigramelor. Mă alătur şi eu tuturor felicitărilor şi mulţumirilor care i s-au adus la “Sărbătoarea lansării celei de a treisprezecea carte” şi-i doresc viaţă şi muncă îndelungată în acest pretenţios sector literar.
Cu felicitări şi preţuire. Rocneanu

Hotărât lucru, încă nu numai că nu suntem în Europa, dar după cerinţele unei vieţi civilizate cu acces la cultura mondială nu suntem nicăieri. Îmi aduc aminte, cu ceva ani în urmă. că de câte ori era intervievat Marin Preda pe la singura televiziune, nu scăpa de întrebarea: pe când veţi tipări volumul II al Morumeţilor. Întrebarea nu era deplasată şi urmărea două aspecte – să mai citim şi altceva, nu numai “lecturile impuse” şi evident că se şimţea o crasă lipsă de opere literare româneşti pe piaţă. Era efectul degringoladei introduse de cenzură, sentiment firesc că nu mai dorea nimeni să-şi vadă opera ciopârţită de “cineva”. Un exemplu de astfel de bătaie de joc a suferit Buzura, scriitorul care atunci era în top cu scrisul. Nu pomenim de aceia care au trebuit să părăsească ţara pentru aşi proteja viaţa. Au mai fost şi alţi scriitori, regizori, scenarişti, care în momentul în care şi-au văzut “trecută opera pe la cenzură” nu şi-au mai cunoscut-o, nu le mai aparţinea “respectiva lucrare”.
Am păşit câţiva paşi “în spate”, pentru a arăta că “atunci” nu numai criticii literari făceau trimitere la o operă, ci fiecare ziar avea pagină culturală, pagină care avea un redactor avizat, ce prezenta evenimentele culturale din ţară. Acum ne-am dori acest lucru dar acest obicei a dispărut. Şi dispariţia lui are mai multe cauze. În primul rând ne lipsesc criticii de carte şi în ceilaltă parte constatăm această explozie a tipăriturilor care au inundat ţara. Practic toţi cei care nu se pot exprima în publicaţiile cotidiene, îşi adună materialele într-un volum pe care-l publică. Aşa am ajuns ca o cât de mică cronică pe marginea unui volum ieşit pe piaţă, să devină foarte preţioasă, dar mai ales rară, cu toate că acele cronici sunt considerate acte culturale.
Lăsându-i pe critici să-şi rezolve lipsurile, constatăm cu plăcere, că domnul Ion Romanescu, recent tipărit la editura Anca Print din Buzău, POEME, volum de versuri, care se compune din cinci părţi:”De ţară”, “Sonete”, “Rondeluri”, “Poeme cu umor fardate”, “Cu umor fardate” cu o extensie de 230 de pagini. Cu toate că pare un volum care adună opera vieţii domniei sale, este înteresant de constatat că alături de poeziile –cu adevărat patriotice – din prima parte, dânsul ne prezintă şi creaţii foarte recente chiar din actuala campanie de alegeri a anului 2008, an în care a fost editată cartea. Dacă nu era neglijenţa redactorului de carte care nu numai că a făcut multe greşeli la culegere, dar a şi inclus unele greşeli propri, spre disperarea autorului, poezia patriotică este de valoare atât prin creaţie cât şi prin sentimentele pure la care autorul face trimitere, sentimente care în gura politicienilor devin desuete. Poezia patriotică este sobră, bine lucrată şi transmite un puternic sentiment naţional şi un ataşament nemărginit pentru ţară. Datorită bunei prozodii, aproape fiecare din aceste poezii sunt cantabile, ceea ce consider eu că este adevărata poezie.
Acum când vorbele lui Alecsandri sunt mai adevărate ca nici odată, “că tot românul e poet”, domnul Romanescu nu se erijează într-un poet “modern” care înşiră nişte cuvinte fără rost şi uneori fără logică, dar întotdeauna fără a respecta prozodia, semnele de punctuaţie şi alte atribute obligatorii ale poeziei, domnia sa alege, ca bun cunoscător al limbii şi culturi scrise, poezia în formă fixă, poezie pretenţioasă atât la regula compuneri cât şi în cea a exprimări gândurilor şi sentimentelor care-l frământă pe poet. Şi parcă tot pentru a ne uimi cu măestria sa poetică, atât rondelurile cât şi sonetele atacă întreaga gamă a sentimentelor ce-i tulbură fiinţa poetului – de la iubire la fotbal şi de la fotbal la ghiocei. Odată cu înaintarea în vârstă, autorul ţine să ne împărtăşească din experienţă, să critice unele stări sociale şi face acest lucru frumos şi elegant prin fabulele cu care inchee acest volum de poezie şi poeme foarte reuşit şi totodată cuprins într-o frumoasă limbă românească. Calde felicitări pentru reuşită Toma G. Rocneanu