– Ce scrie pe ţâdula ceea lipită pe geamul uşii?
– Ce scrie, ce scrie, tu n-ai ochelari să citeşti?
– Am dar nu-s la mine, şi apoi pe mine mă întrebi de ochelari, dar azi mâne întrebarea aceasta se va suna cu totul altfel.
– Cum altfel?
– Nu se va mai pune întrebarea dacă ai ochelari, ci dacă şti alfabetul?
– Ce-ai mai inventat tu?
– – Eu nimic, dar Ministerul aiesta care-şi zice şi al Educaţiei şi al învăţământilui este exact ca şi Fondul de Privatizare. A fost infiinţat să se autodesfiinţeze, el şi învăţământul românesc. Pe măsură ce trece vremea, creşte numărul legilor învăţământului, a “reformelor” în învăţământ şi evident că toate acestea duc la scăderea şi absentarea alarmantă a elevilor, de unde va rezulta creşterea analfabeţilor în România unde deocamdată dânşii sunt puţin peste un milion. Sper că ai priceput.
– -La ce-mi slujeşte priceperea mea, dacă “ăia” nu pricep nimic? Mai bine spune-mi odată ce scrie acolo.
– Păi aici scrie că după masă la cinci se face şedinţă de bloc…
– Da ce le mai trebuie iarăşi?
– – Nici asta nu scrie, dar scrie că vine un delegat de la primărie. Ce este bine că se începe la cinci. după aceea vom putea vedea meciurile din Campionatul European. Joacă ai noştri cu Campionii lumii-italienii.
Aşa cum era figura anunţul de pe hârtie, la orele 17 erau toţii locatarii în holul blocului Asociaţiei de proprietari, singurul bloc în întregime locuit de pensionari.
Nu vă mai spun întroducerea, şi cum unii încă după 20 de ani de la revoluţie mai încurcă vorbele de :domn cu tovarăş, dar vă voi spune, că acel delegat al primăriei era chiar viceprimarul care le-a spus următoarele:
– Sunteţi singurul bloc din Baia Mare în care locuiesc numai oameni la vârsta senectuţii şi fără a face aluzie la “Sfatul bătrânilor” a lui Vida Gheza, sunteţi în adevăratul sens al cuvântului acest minunat “sfat” de la care aşteptăm, ţinând cont de experienţa dumneavoastră, un sfat, o îndrumare, care să ne scoată din impas. Nu vă spun lucruri noi despre poluarea din Baia Mare şi şansa de viaţă a băimăreanului care este mai scurtă cu zece ani, dar a venit şi încălzirea globală, fenomen cu mare extindere în lume cuplată cu fenomenele acestea meteriologice care distrug totul în loc să ajute agricultura să scoată recolte bune. După obişnuitele ciondăneli şi discuţii de toate felurile, cine era în drept s-o facă a conchis:
– – Stimate domnule primar (puţină zgândărire de orgoliu nu strică), pe noi ne-au îngrijorat aceste probleme când s-au ivit, nu după zeci de ani, când aceste fenomene le vede ori ce prunc, dar şi ce viaţă i-aţi rezervat voi aleşii, cu tot necazul ne-am sfătuit, e adevărat că nu în prezenţa dumneavoastră şi am ajuns la concluzia certă, că pădurile neaparat trebuie puse la loc. Mai mult, tot noi ne-am hotîrât să mergem pe a noastră cheltuială să le sămănăm, să le replantăm gratis, dar cu o singură condiţie
– Vă rog spuneţi îl impulsionă viceprimarul.
– Unica noastră pretenţie este să-i puneţi în faţa noastră, în acel rând de plantatori, pe toţi acei care au cumpărat drujbe, pe toţi pădurarii care au marcat lemnele şi pe toţi aceea care au prelucrat lemnele unei păduri, ei ne având măcar localitatea de domiciliu în zonele împădurite. Pe acei care ş-au amplasat gaterile în mijlocul pădurilor îi vom găsi noi.
– Bine bine venerabile, dar dece aveţi nevoie de acei oameni?
– – Este foarte clar. Numai dânşii cunosc exact locul de unde au marcat şi tăiat copacii. Ei ne vor arăta locul, iar noi, cu voie bună, tinerească, vom săpa gropile şi vom pune puietul. Aşa vom şti sigur că vom pune toţi copacii înapoi unde au fost. Dacă nu vom face în acest fel, această activitate de plantare, va fii exact ca raportările din vremurile trecute, iar noi tot fără păduri vom fi.

Această propoziţie sub această formă, sau îmbrăcând o altă formă, duce la aceeaş gravitate în rostire, şi o auzim spusă mai tare sau cu o voce înăbuşită, cam la fiecare lansare de carte, în Cenaclul Scriitorilor, în presă şi pot să spun că la fiecare televiziune din Baia Mare şi de aiurea. Întrebarea este pusă de cadrele didactice, de scriitori, de factorii responsabili cu instrucţia şi educaţia tinerilor, şi chiar de oameni din conducerea municipiului sau a judeţului.
Dacă profesorii mai au posibilităţi de impunere şi control, dânşi realizându-şi sub o formă sau alta acest deziderat necesar elevilor, acest izvor de cultură şi limbaj, dacă acei responsabili direcţi de formarea elevilor, într-o măsură mai mare sau mai mică, au o confirmare a acestui fenomen “prins” prin raportările din situaţiile şcolare, acei care au obligaţia de-a îndruma tineretul necuprins în aria şcolară şi scriitorii nu prea au certitudinea citirii unei cărţi de către tineret, cu atât mai grav cu cât :”iată numărăm astăzi în România peste un milion de analfabeţi”. Unii dintre poeţi sau prozatori chiar sunt inhibaţi de acest fenomen: “Ce rost are să-mi pierd timpul dacă nimeni nu se uită la creaţia mea?”(aici este de menţionat că poate suntem unicii în lume care nu avem emisiuni sau concursuri de vocabular, de limbă şi literatură română, nici la televiziuni şi nici la radio, nici în presă, dar nici elaborate de Academie). La toate aceste concursuri este mai simplu şi mai frumos, dar şi cu mai puţină muncă, să admiri un trup de fată tânără îmbrăcată s-au nu.
A fost o observaţie nu o critică. Fiecare face ce ştie şi mai cu seamă ce poate(Sponsorii în a crea sau elabora un proiect cultural sunt o rara avis)
Pentru a proba acest lucru, care frământă multă lume după cum se vede, se cere şi puţin curaj, cu atât mai mult, cu cât se întâmplă de regulă şi evident, lumea nu te cunoaşte la prima apariţie.
Membrii Clubului Epigramistic “SPINUL”, şi-a luat inima-n dinţi şi-au dorit să vadă cât preţuiesc ei în ochii cititorului român după care repede s-au convins că de fapt prin ceea ce au făcut au devenit cunoscuţi şi în lume, acest lucru fără a le face nimeni publicitate, numai afişându-şi creaţia –Revista “Spinul”- începând cu numărul 7 al acestei publicaţii, pe internet.(Revista EPIGRAMA a UER încă nu este pe internet)De atunci a trecut (În iulie 29), un an. În acelaşi site-ul în care şi-au “postat” creaţiile, există şi două romane: TODUŢ şi DESTINE CONJUGATE. Situaţia statistică culeasă de pe serverul care deserveşte site-ul rocneanu.ro este următoarea:
-am fost preluaţi de încă 68 de servere care ne amplifică site-ul de bază
-am fost accesaţi de un număr de 7841 de persoane
-s-au luat sau căutat din aceste opere 37759 lovituri(hits)
-operele au fost citite de pe calculator de 2643 de persoane
-peste 3201 de persoane şi-au copiat cele trei creaţii unii cu preponderenţă între orele 8-12
Adăugaţi la aceste cifre faptul că suntem citiţi de românii din Australia, Caşmir, Georgia,
– Nepal, Los Angels, Madrid, Copiaco, Santiago de Cile, Denver,Noua Zelandă etc, practic ori unde este înstrăinat un român. Afirmăm acest lucru deoarece revista nu este tradusă în altă limbă, deci o pot citi românii, sau acei care ne cunosc limba. Această statistică ne-a adus o mare bucurie, a răspuns la întrebarea din titlu, dar ne-a şi “povestit” ce lucru de suflet şi minte am dăruit românilor cu drag de ţară.
Descifrând datele de mai sus, cunoscând că Biblioteca Judeţeană “petre Dulfu” tipăreşte pentru Clubul “Spinul” circa 200 de exemplare la acest număr destul de modest, vă puteţi imagina cât face internetul pentru noi şi cât de cunoscuţi ne face, în ţară, dar şi acolo unde sunt români care dintr-un motiv sau altul sunt departe de ţară. Cine doreşte să aibă o cultură citeşte.

În plus de aici mulţi au colectat „sfaturi” de afaceri. Să nu-l confundaţi cu „Incuibatorul de afaceri” şi „Casa de comerţ şi industrie” care sunt pe str V Alecsandri. Pe strada „1mai” puteţi vedea „Muzeul de Artă” care spre deosebire de alte muzee cu asemenea profil, bogat în tablouri avem în plus şi pe maieştrii „Şcolii de Pictură” din Baia Mare, şcoală care uimeşte şi pe băimăreni, vizitatorilor nu le dorim decât să-l cunoască şi să le aprecieze tablourile. Baia Mare a fost mult timp săracă în monumente. Astăzi puteţi admira multe monumente ale băştinaşilor, ale oamenilor de cultură şi artă, istorice şi ineditul Muzeu Florian care este nu numai unicat ci şi un produs al unor artişti din toată Europa. Un alt muzeu unic Muzeul de Mineralogie, pe Bl. Traian, unde se poate vedea de ce unor pietre li se spune „Flori de Mină”. Ve-ţi trăi momente unice în viaţă, posibil ca şi minerul care le-a văzut prima oră şi le-a scos la lumină. Dar Muzeul de Istorie al Maramureşului este pe strada Cetăţii unde veţi vedea şi lucruri obişnuite bătrânilor noştri dar şi ce numai aici puteţi vedea.
Ce vede omul care trece prim municipiu, sunt lucrările de gopodărie şi întreţinere a municipiului, lucrări care situează Baia Mare între oraşele frumoase ale Europei.Centru Millenium, fostul Centru Vechi reabilitat complect. Străzi şi poduri reparate(acum Baia Mare are atâtea poduri câte are Budapesta-7), peste cinci sute de locuri de parcare noi de nici doi ani, fluidizarea circulaţiei rutiere. Dar fiind un oraş de categoria a IV-a în vremi nu de mult apuse, nu s-au construit ca în alte oraşe cartiere întregi. Aici pe an se făceau blocuri pentru circa 2000 de oameni, fiecare arhitect lucrând într-o anumită zonă. Astfel au rămas unele spaţii neconstruite şi în aceste spaţii acum, s-au putut construi Citi bancul, parcuri, blocuri cu arhitectura aparte, lăcaşuri bisericeşti, şcoli frumoase şi alte utilităţi prin care străbate diferenţa dintre oraşul nostru şi alte oraşe care au construcţii şi arhitecţi ce au construit acele inestetice blocuri de serie. Astfel că în doi ani arhitecţii băimăreni au fost premiaţi pentru proiectele unor blocuri dar şi includerea lor în peisaj construit al municpiului.
Toate aceste lucruri se văd cu ochi mai obosiţi sau mai binevoitori ai turistului, în funcţie de starea sufletească a fiecăruia, dar oamenii, băimărenii, sunt adevărata frumuseţe a oraşului. Cu toate că a avut o creştere explozivă a populaţiei, dar fără a întrece Galaţiul sau Romanul, oamenii care s-au stabilit aici, îi respectă istoria, cultura, folclorul şi ei „s-au lăsat asimilaţi” de maramureşeni, nu cum s-a întâmplat în alte părţi unde populaţia a fost inundată de fel de fel de oameni cu obiceiuri nu tare creştine. Şi în acest domenu Baia Mare, de la trei biserici până în *89 au construit mai bine de 25 de biserici din piatră şi lemn, care la orele de slujbă sunt pline, unele chiar la unităţile respective, Pârjol, penitenciarul, Seminarul teologic etc.
Şi iar vorbim despre oamenii oraşului pe care i-a bulversat puternic economia de piaţă şi desfiinţarea mineritului, dar care şi-au revenit mai repede ca în alte părţi şi cresc veniturile oraşului, aducând bunăstare, locuri de muncă şi înfrumuseţarea lui. Toate acestea desigur că le fac oamenii municipiului care se străduiesc să vă prezinte oraşul lor. Sunt tentat să vă chem chiar acum în ospeţie, dar mi-e teamă că o să consideraţi că toate realizările şi frumuseţile s-au făcut până acum, de aceea învitaţia mea pentru vizitarea municipiului Baia Mare o puteţi face astăzi, dar este bine şi dacă veniţi peste câteva luni, peste un an, deoarece munca de înfrumuseţare a acestui oraş, în sufletele noaste este la început, dar ospitalitatea moroşanului este dintotdeauna şi nu s-a alterat niciodată. Poate aceste vorbe să pună pe drumuri tineretul, dar bătrânii ar pierde mult dacă nu ar vedea Caspevul, Casă de cultură şi ajutor pentru pensionari, cu aniversările lor, cu balurile lor, cu sărbătorirea aniversărilor căsniciilor şi nu în ultimul rând locul unde se distribuie unele ajutoare.
Mie mi-e greu să le înşir toate obiectivele oraşului, dumneavoastră trebuie să le vedeţi. Biblioteca Judeţeană este cea mai mare din Estul Europei. Cenaclul Scriitorilor are sediu propriu şi aproape săptămânal au colegi musafiri din judeţ şi judeţele limitrofe. De două ori pe an sărbătorim oraşul când are musafiri din Suedia până-n Italia. Teatrul Municipal cu trei patru premiere pe stagiune, are alături Teatrul de Revistă şi Ansamblul Transilvania care alături de Filarmonica din Cluj sau Satu Mare menţin tonusul cultural al oraşului. Segmentul şcolar cuprinde 21 de şcoli generale, 9 licee şi Grupuri Şcolare şi patru Universităţi cu multe facultăţi fiecare. Starea de linişte a băimăreanului derivă din faptul că şomajul se zbate undeva în jurul cifrei de 4%. Noile intreprinderi sunt bijuterii care fac bijuteri.
Desigur că prin comerţul care cuprinde câteva mall-uri Real, Kaufland, Billa, Metro, Practiker, se pot rezolva unele cumpărături de la cărămizile din casă, case, mobilier, maşini, şi hrană, dar ideea este să veniţi şi să vă obosiţi veţuind câteva clipe în prezenţa noastră, pentru a vă da seama căt de mult ne asemănăm şi căt de multe avem în comun. Dacă dumneavoastră veţi considera că un oraş milenar, dar întinerit şi împrospătat continuu v-ar putea solicita interesul, vă puteţi considera musafirii noştri. Spaţiile de cazare şi pensiunile dumneavoastră le puteţi lăuda singuri, aportul nostru a fost făcut cu găndul la dumneavoastră, viitorii noştri ospătoi.