Arhiva pentru June 25th, 2009

June 25th, 2009 | Scriitor:

AURELIA VELEA
Baia Mare

Boala

Ştiu că e ceva ce doare
Pe la cap,pe la picioare
Şi de ea n-ar exista,
Sigur, doctorii-ar şoma!

Capul

Cocoţat pe o fâşneaţă
Va produce doar mătreaţă,
Mintea-n el de n-o s-o bage,
El va face, el va trage.

Dracul

Poate-i popă-amfitrion
în natură cu ozon:
Diavol, Necurat, Satană,
Aghiuţă… sub sutană.

Candidaţii la alegeri

Că se luptă-n chip febril,
Ştiu ei bine-o meserie
Când ne mint în veselie,
Nu doar de întâi april.

Declaraţie de dragoste

Ca să pară că-i gentil,
Dragostea i-a declarat-o
Tocmai de întâi April,
Iar în Doi a retractat-o.

Moşul către baba Iui (machiată)

Dragă soaţă şi iubită,
Ce ţi-a mai rămas din viaţă?
Ai ajuns o precupeaţă:
Uzi verdeaţă veştejită…

Imitaţie

Şi elevul are-un of,
Imitându-şi propriul prof:
Face grevă, nu se lasă,
Până-l trece-n altă clasă.

Pentru premierul Boc

Prins în poze, Prim Ministru,
Stă pe vârfuri şi-i sinistru,
Ca şi vulpea fără vină,
Face paşi de balerină.

Bătălia pe caşcavalul viitorilor 4 ani

Fac pomeni electorale,
Asfaltează, pun şi dale,
Pensii mari, nimic nu-i doare,
Restu-i… la ureche-o floare.

Şedinţa fulger nu este aceea în care şeful se descarcă şi tună ca un trăsnit.

Categori - citeste on line: revista spinul  | Tags: ,  | Comments off