Cam mulţi ca în tot Centrul Vechi. Deci fuga înapoi la mult bârfitul Butoiaş la următoarea şedinţă. De început însă…nu ştiu cum a început deoarece am fost la designerul care-mi făcea coperta cărţii ce urmează s-o scot peste câtîva vreme, şi cum am dorit mult să cer şi părerea membrilor Cenaclului Epigramiştilor la acea lucrare, de la designer cu dischetele am fugit acasă, la propriu, am listat în grabă un afiş cu desenul copertei, pe care grăbit să ajung la cenaclu, l-am lăsat acasă. Mi-am adus aminte în Staţia de autobuz. Mi-am văzut de drum. Eram în criză de timp, aşa că am considerat că de mă dau jos din autobuz din Centrul Nou, până ar face roata autobuzul cu mine în el, eu pe jos câştig câţiva zeci de metri înspre ţinta noastră Butoiaşul, unde intru ca o pală de vânt nestăpânită, ca să văd că “masa noastră-i” neocupată. Chelnerul, deja persoană familiară cenacliştilor, convins de loialitatea noastră faţă de localul lor, îmi zice:”Poate nu-i Joi Domnule?”, ce înseamnă încrederea în oameni. Decât să ne învinovăţească pe noi că am întârziat, mai bine schimbă calendarul. Îl conving că-i joi deorece ieri s-au desfăşurat meciurile din Cupa Europeană, deci e joi! Atunci îmi sare fisa de schimbarea localului propusă de Şiman, operaţie de care se pomeneşte şi la începuturile acestei epistole. Mi-am luat “picioarele la spinare”, cu gândul că “picioarele Monică-i” poate au alt regim de fincţionare, nu ca ale mele şi în sfârşit, mă văd cu multdoriţii membrii ai “Spinului” la localul cu nume de damă. Aici nu ştiu dacă chiar mirosea a creer ars, dar senzaţia era acută văzând cu câtă pasiune au “intrat în probleme” fiecare dintre acei consumatori, dar poate că la asta contribuia ceaţa de la fumul de ţigară, ori de la iluminatul prost ce-l avea acest local. Înaintea ajungerii mele alături de epigramişti Domnul Mihai “i-a purtat” pe ultimile intinerarii culturale făcute de Domnia Sa prin Moldova, sau Republica Moldova, ocazie cu care o mână de intelectuali de marcă ai judeţului, au dus mesaje, cărţi şi o parte dintre români, la foştii noştrii fraţi care nu ştiu cum să-şi distanţeze cultura şi “eurile” faţă de acei ce sunt de fapt, de românii care nu-s moldoveni. Nu ştiu dece mi-am adus aminte iar de Orheeni, de problema privilegiilor boierilor moldoveni de la 1859, pricini care-i situau în tabăra adversă unirii cu muntenii şi alte chestii slabe de genul acesta. Cum se poate ca o greşală făcută odată să se repete în aceiaşi termeni ca de prima producere. Spunea cineva că “învăţatul” este repetiţia. De câte ori mai trebuie să se despartă moldovenii, ca să se reunească definitiv cu ţara.Poante seci. Vă spuneam că eu n-am prins partea cu plecarea în Moldova a domnului Mihai, dar cred că nu-i rău, sau poate chiar de aceia să nu fi apucat, deoarece sunt printre puţinii români care n-au văzut măcar de aproape un paşaport. Aşa că…Vitalitatea şi tumultul cu care se lucra m-a făcut ca mult timp să nu mai spun nimic după ce am zis:”bună ziua” şi “scuzaţi”, mai ales că de mult timp nu s-au văzut atâţia spinoşi la un loc, probabil să nu se rănească. Erau domnii:Bud, Filip, Baicu Capul, Micle şi Mihai şi abia sositul de mine. După incercările nereuşite de-a ilumina localul, nu numai minţile care vor citi rodul muncii depuse aici de aceşti oameni care se bat cu ori cine, în limitele limbii române, se constată că doamna Găinariu cu “S”, lipseşte de la întrunirile noastre cenacliere probabil pentru a câştiga mai mult spaţiu în ziar sub nume propriu. Chestiunea se pare că a făcut-o de mai multe ori, ceia ce pune pe gânduri soiul de “loialitate” practicat de dânsa faţă de acest grup de cenaclieri. Nu s-a exprimat nimeni, dar se vede că fiecare s-a gândit la un statut care să precizeze şi cum pot fi date afară din cenaclu unele persoane care nu se ţin de treabă, nu numai cum se primesc, mai ales că “viaţa literară” a Doamnei “S” Găinariu, fără acest cenaclu n-ar fi existat.Dat fiind condiţiile cât şi fondul de zgomot mai bogat în dB, se face propunerea ca viitoarea şedinţă să aibă loc la vechiul sediu “Butoiaşul” şi chiar înainte de-a pleca Filip care spera “să pună mâna” pe scară, pardon pe şefia scării, s-a hotărât această mare schimbare. Domnul Micle a spus că el plăteşte această consumaţie, la cei care n-au plătit-o încă, apoi ne-am salutat şi despărţit cu un moral tonic se poate spune. În ziarul de sâmbătă, în afară de eseul Domnului Mihai, Consideraţiile domnului Ghenceanu, erau trecute şi mult muncitele epigrame în localul în care aţi văzut.( poate unii or spune despre enumerările făcute că nu- despre aşa ceva era vorba. Posibul, eu n-am apucat să citesc numai titlurile apoi ziarul l-am uitat la Mitică unde ne-am înghesuit cu: “La mulţi ani” deoarece, spunea el că s-ar putea ca sărbătorile de iarnă să le facă în america)Spre deosebire de alte “şedinţe”, astăzi s-a remarcat o stare de pleinitudine sufletească a domnului Bud, o vivacitate debordantă a domnului Mihai, o stare de mulţumire sufletească şi ataşament deplin la spinoşi manifestat de domnul Micle, parcă pus pe şotii era domnul Filip, regretul că timpul nu-i permite întotdeauna să-şi termine ideile şi dorinţa de-a petrece ceva mai mult timp împreună erau ale lui Bodnar, căruia de fiecare dată îi rămâne o pădure de gânduri nerostite la terminarea fiecărei şedinţe şi mai eram eu, care casc gura la fiecare, uitând că nu prin gură intră ideile în cap. Poate că n-ar fi rău să precizez de unde “au plecat” aceste “şedinţe” ale cenaclului Epigramiştilor. Acei care scriu epigrame au curiozitatea efectului produs de creaţia lor, asupra altor persoane. In familiile active, cu copii în diferite faze de şcolarizare nu se ivesc probleme, dar cum nouă copii ne-au “zburat” nu mai avem pe cine “experimenta efectele” acestor construcţii literare şi ne adunăm, fiecare cu tema făcută (pe mine nu mă socotiţi) şi începe experimentul, fiecare prezentându-şi producţia celorlalţi. Cum seriozitatea în asemenea gen literar este obligatorie, toţi aceptă ori ce idee mai bună sau modificare în folosul calităţii fără a se naşte alte controverse decât cele pur literare. Este adevărat că uneori poate şi Turnul Babel era mai liniştit, dar actul creator suportă ori ce numai prostia şi lipsa de politeţe nu. Cam acesta este principiul după care “funcţionează” Cenaclul Epigramiştilor “Spinul”, după căte se vede. Toate acestea au fost consemnate de Rocneanu pentru “şedinţa” din 23 brumărel, numai că în momentul în care scriu 26 este Sfântul Dumitru şi începe să ningă.

Cu toate că sunt persoane care vorbesc mult mai frumos ca mine despre Limba Română, şi-l numesc aici pe domnul Filip Romulus, poate că nu era cazul să deschid vorba despre asemenea lucruri, dar mi-am permis să abordez, câteva fraze în puţinele vorbe pe care l-am spus, deoarece mi-a părut insinuant un slogan electoral, care suna cam aşa:” EI CU EI ŞI NOI CU VOI”. Un ecou din Eminescu străbate până aici:”Ce vroiau aceşti…” După modul neserios în care suntem abordaţi, aşa precum se vede dealtfel, „ăia” ne propun, sub acest desuiet îndemn, că noi trebuie să le fim părtaşi la ceea ce ei gândesc, la puciul care dânsi-l pregătesc „ălora”, şi după părerea lor, necondiţionat să-i susţinem în viitoarele lor potlogării. Dacă-şi doresc atât de mult funcţiile acestea, de ce nu se adresează sincer şi serios populaţiei, să se adreseze electoratului cinstit-româneşte pentru ai susţine. Dar din lozinca lor reiese îndemnul miştocăresc: „Hai să le-o facem celorlalţi, să le-o punem” Deci aceasta consideră dânşii o declaraţie politică în care românii îş văd frumosul viitor ce va veni după alegeri. Asta ştiu, asta dau şi pentru noi îşi montează capuri uriaşe pe blocuri pe care să le admire. Un alt aspect al acestui nefericit slogan şi numai al lor, deci nu al Limbii Române, persoanele mai în vârstă, îşi amintesc de perioada când textierul la modă pe atunci, Mihai Dumbravă, după ce a a fugit în Germania, a scris un text cum numai un textier de valoarea lui putea scrie. Textul cadou oferit românilor de sărbătoarea Crăciunului, ne-a fost cântat la postul de radio „Europa liberă” şi avea refrenul: „Voi acolo eu, aici.” De la acest refren mi-e teamă că sloganul mai sus pomenit, după alegeri ar putea deveni:”Voi cu voi şi noi cu noi”. Acum am scăpat de ei….
Toate acestea erau nişte nebuloase ale mele, înainte de-a deschide Sala Cenaclului. Apoi a început Cenaclul, care avea mai multe puncte ce trebuiau derulate, doar că s-a început cu lansarea „Cărticicăi de vacanţă” a lui Rocneanu şi atunci, eu omul, ce în sinea mea credeam că numai eu ţin atât de mult la oamenii aceştia, la colegii mei de club, am fost ruşinat de vorbele frumoase rostite de fiecare la adresa mea. Din spusele iubiţilor mei colegi, a reieşit că sunt mult mai bun ca în realitate. Trebuie să vă spun stimaţi colegi că toate faptele înşirate şi adresate mie, aşa cum şi dumneavoastră cunoaşteţi, fără prezenţa, îndemnurile şi dragostea voastră, n-ar fi rodit niciodată. Au fost cuvinte deosebite care m-au mişcat profund, spuse de nişte oameni care au format şi educat la viaţa lor oameni, de aceea păreau atât de calde, de adevărate. În acea atmosferă de pace în suflete, s-au derulat lucrările noastre, la care aş mai adăuga faptul că acea carte pe care doream s-o lansăm şi care a intrat în circuit, a fost îngrijită cu dragoste părintească de domnul Şiman, eu considerând că prin ceea ce este Clubul nostru merită ca această cărticică să-i fie dedicată, de fapt componenţiilor clubului „Spinul”.Au rostit vorbe frumoase toţi membrii clubului şi de aceea le-am înregistrat, ca atunci, când voi avea momente mai grele în viaţă, să reprimesc îmbărbătările voastre, iluştrii mei colegi deoarece spusele voastre, pot servi ca exemplu de prietenie oricui. Vă mulţumesc frumos pentru ce numai voi aţi ştiut face cu mine şi din mine, deoarece numai voi aţi deţinut „patentul” prin care aţi realizat o asemenea asociaţie, unde prietenia şi cultura se află la punctele de fierbere. La această manifestare a participat indirect şi domnul Micle. Domnia sa a fost prezent prin internet. În aceste momente al sărbătorii, domnul preşedinte Şiman, a constatat că nu se vor putea „ţine” toate punctele propuse pentru această intrunire şi deja se anunţă că la ceialaltă adunare, din decembrie, îşi va serba ziua domnul Ţâncaş, deci nici atunci nu vom putea face prea multe. Desigur că pare nejustificată această temere ştiind că în ianuarie este Sf. Vasile – care la noi poartă denumirea de Mureşan, în februarie îi vom spune la mulţi ani domnului Filip, în martie v-a fii omagiat domnul BUD Nistor, şi nu se poate ca în luna aprilie să nu-l sărbătorim şeful nostru. De aici se vede că temerea domnului Şiman nu are nici-un temei….Dumnezeu să vă dea sănătate şi viaţă lungă. Cu drag Toma

Într-o zi frumoasă sufletelor noaste, într-o luare de cuvânt a domnului Nistor Bud, a prezentat parametri virtuali ai răspândirii trudei noastre perpetue, Revista „Spinul”, în lume, prin posibilităţile nelimitate ale internetului. Faptul că unele persoane au devenit neîncrezătoare la auzirea cifrelor rostite de domnul Bud Nistor, ne-au impus o oarecare întrospecţie, destul de atentă la cele mai sus spuse şi după mai multe ore de cercetare s-au constatat următoarele:
-Siteul nostru, postat pe internet anul trecut în 29 iunie 2007, a ajuns ca aproape într-un an şi jumătate să se multiplice enorm de mult, fiind preluat de încă 230 de directori, unii dintre aceştia sunt continentali-India, alţii naţionali-Germania, Polonia etc. şi alţii locali cum ar fi- Suceava, Los Angels Nord şi Los Angels Sud şi alţii.
-De regulă, statisticile se fac pe „ultimile 35 de zile” şi se specifică câţi vizitatori unici au fost în această perioadă. În cei 23o de directori se adună într-o asemenea perioadă între 30-50000 de persoane care ne accesează siteurile la ipuri unice.
-În această perioadă, din site-ul „mamă” s-au format încă 9 siteuri de sine stătătoare ale revistei „Spinul”, site în care sunt reluate pagini întregi din revistă sau numai câte un articol ori o epigramă. Am întâlnit până acum pagina domnului Filip din numărul 7 al revistei, epigramele domnului Pop Ioan din Cluj-Napoca şi articolul omagial al domnului Nistor Bud, adresat domnului Ion M. Mihai la împlinirea vârstei de 80 de ani. Pe acest site de altfel este copiată întreagă noastră revistă. Formând numele unui epigramist pe G00GLE , în speţă al domnului Ioan Şiman, mi-au prezentat zece directori cu numele epigramistului cu specificaţia că încă mai sunt cinci site-uri unde i se pot afla din lucrările domniei sale.Pe domnul Adi Fârte, în afară de saiturile care se referă la clubul nostru, l-am aflat şi într-un ziar din Satu Mare şi într-un site pe care figurează doar domnia sa, dar şi pe cel al Aureliei Velea. Doamnei Găinariu în 12 siteuri i se prezintă realizările de la Chişinău, Buzău şi …Fersig. Domnului Bodnar i se dă şi adresa din Baia Sprie. Domnii Mureşan, Ţâncaş, şi-au aflat loc în site-ul Auricăi Velea. Aici intervine o mică precizare: numele trebuie să fie costant acelaşi altfel nu-l mai afli nicăieri. În speţă doamna Velea s-a scris şi cu Aurelia şi cu Aurica, calculatorul făcând corecturile de rigoare până acum. Domnul Micle a eşit din cele 230 de site-uri mai acumulând încă trei site-uri particulare. Acei care au site-uri separate au automat configuraţie mondială. Cred că toate orgoliile au fost satisfăcute cu asupra măsură. Şi acum aş spune:”Şi-a dorit cineva mai mult decât atât?” „ A visat cineva o asemenea publicitate pe acest pământ?”
Stimaţi colegi din câte vedeţi a sosit vremea să vă puneţi pe muncă. Lumea vă aşteaptă noutăţile. Nu-i dezamăgiţi ! Cu preţuire Toma