Li s-au acordat notele minime mai ales acelora care au luat notele de 8 şi la examenul dat împreună cu muncitorii specialişti la instalaţiile de extracţie. Toate trec….După o săptămână susţineau probele teoretice ale examenului de absolvire pentru certificarea calificării profesionale. Aici notele le-au dat profesorii de meserie şi nu au fost nici-un fel de probleme.
Conform repartiţiilor de atunci după o lună de concediu, trebuiau să se prezinte la Unitatea la care au efectuat practica comasată. Angajarea a avut loc pe doi august.
Cu toate că speranţele lor au fost tocmai acestea: să termine şcoala şi să fie angajaţi în această Exploatare, din satul lor, modul cum s-au comportat cu ei „generaţia bătrână” i-a dezamăgit total. Nu pe toţi, numai pe acei care aveau de fapt nevoie de ajutorul lor, acei care nu aveau neamuri la exploatare sau erau orfani au fost descurajaţi prin această angajare. Ştiau şi ei ceva. Disperaţii aceştia, neavând ce face, vor face tot ce pot, vor devenii buni muncitori, care vor intra in viitoarele competiţii pentru posturile care urmau să le ocupe, sau vor fi mai bine pregătiţi la examenele de categorii superioare, vor promova mai repede ca ei. Despre acei care au avut ei grijă să fie încadraţi aşa cum trebuia să facă cu fiecare, n-o să povestim, vom povesti periplurile productive ale celorlalţi pe care-i oropseau cu neruşinare şi în văzul lumii.
Pe unul l-au oprit a atelierul mecanic. Aici după vre-o două luni, a sosit un ordin că în ateliere, de la acea dată nu mai sunt admişi muncitori necalificaţi. Nu discutăm aberaţia acestei măsuri, de ce ajutorul de fierar trebuie să aibă calificare când nu s-au făcut calificări în meseria de fierar dinainte de război, şi când „mecanicul şef” era o persoană cu doar şcoală primară, care în acel moment, „a fost făcut” şef de atelier, deoarece a sosit un inginer mecanic care a terminat o facultate muncitorească. Şeful de atelier, mai sus pomenit, a venit la tânărul muncitor calificat repartizat acolo şi i-a spus: „ Măi băiete nu vrei să stai tu vre-o două zile în locul lui Iugan care şi-a luat două zile libere” . „cum să nu” şi cele două zile s-au făcut un an de bătut la baros ca ajutor de fierar. Aceiaşi figură s-a întâmplat şi cu celălalt coleg al „ajutorului de fierar”. Fraza doar era puţin modificată. Pe tânărul meseriaş care făcea în atelier pe ajutorul de fierar, într-o zi maistrul i-a cerut „să ajute căruţaşul să ducă materialele la Lainerie, fierăria minei care ascuţea sfredelele, cu un ciocan pneumatic marca LAINER. Ajunşi „sus”, meseriaşul a descărcat căruţa, căruţaşul era doar „cociş” nu hamal ca meseriaşii aceştia calificaţi. După ce a pus toate unde I s-au spus, s-a urcat în căruţă să se întoarcă la atelier, fază în care căruţaşul i-a spus pe un ton amical:
– Jos din căruţă!
– Păi nu mergem jos?
– Eu da. Tu mi-a spus maistrul că rămâi aici!
— De ce?
– Întreabă-l pe el. L-a întrebat şi a aflat că ajutorul „de jos” este deja fostul lui coleg iar el să rămână acolo. Şi a rămas şi acesta un an şi jumătate tot de ajutor de fierar, numai că la această fierărie mecanizată. Aici lupta dintre generaţii a prins contururi inimaginabile. Fierarul care n-avea nici o calificare şi nu terminase nici ciclul primar, de când lucra aici, circa şape ani a învăţat bine „ce are de făcut”.

Până acuma, ajutoarele ce le primea erau de regulă copii necăjiţi şi fără şcoală. Pe aceştia îi bătea zilnic de câte ori greşeau. Tot zilnic, nu uita să le aplice la acei copii, două-trei scatoaice cu mâna în dungă după cap în zona cervicală. Loviturile acestea în final au avut repercusiuni dintre cele mai nefaste pentru tinerii ucenici. Medicul care „s-a uitat” la ei, a explicat „gâlma” care le-a concrescut după cap şi care în final le-a rigidizat gâtul, făcându-le „gâturi de lup” acea mică cocoaşă ce creştea zilnic, că s-ar datora distanţărilor dintre vertebrele cervicale, ca urmare a acelor tipuri de lovituri aplicate de către „meşter”. La primul copil-ucenic căruia I s-a întâmplat acest lucru, lucrurile nu erau cunoscute de nici unul. După ce a fost la consultaţie şi acest lucru se întâmpla abia când băiatul s-a gândit să se însoare, dar a observat că fetele-l ocolesc tocmai pentru că avea gâlma aceia necunoscută pe gât. „Meşterul” fierar deja îl avea pe al treilea băiat cu gâlmă după cap. Partea sadică a acestui fenomen barbar era că „meşterul” se lăuda cu gâlmele „scoase” foştilor săi ucenici. Cu tânărul meseriaş care era „noul ajutor” erau alte probleme. Într-o lună era stăpân pe munca care se făcea acolo şi-i mai trebuia o lună ca să împlinească 18 ani, când putea cere să fie promovat… de fierar. În perioada în care a lucrat la fierăria manuală, perioada de adolescent, s-a dezvoltat şi şi-a profilat structurile musculare, devenind, în concursurile adhoc de forţă, ce-l mai puternic bărbat. Cu toate acestea :năravul din fire…într-o zi a văzut deasupra capului o umbră. Sa retras şi cu repeziciune a prins „umbra”. Era mâna meşterului care acum era mai bulversat ca niciodată. Dacă „acesta” împlineşte 18 ani, şcoală are, meserie ştie, în cel mai bun caz devine ajutorul lui, dacă nu-l vor da afară. Dar cine „l-a pus şi ţinut” acolo va avea grijă de el şi pe mai departe.
După ce a prins mâna „meşterului” că aceasta era umbra de deasupra capului, i-a lăsat-o, a luat un sfredel supra încălzit în mâini şi cu o mişcare fulgerătoare a făcut un cerc din el, apoi la aruncat afară. Şi-a scuturat mâinile ca şi cum s-ar desprăfui şi a zis:
– Baciu Aurel, dacă n-ai aflat că prima inimă de colivie ce s-a făcut la Exploatarea aceasta a fost refulată de Dunăreanu, Pintilie şi eu, este lipsa ta de informare. Ce doresc eu să-ţi spun, că au fost puţini aceia care pot duce un baros de 15 kg, dar aceştia au fost singurii care au putut şi „bate” cu el şi mai mult de 10 ore. Dacă vrei să te respect, încearcă acelaşi lucru. Dacă se mai întâmplă să ridici mâna la mine, să şti că te arunc pe foc! Nu o lua ca o ameninţare, este numai o atenţionare. Se pare că a sosit vremea să întri în rândul oamenilor. Dar această atenţionarea a avut şi ea ecou.
Dintre tinerii mineri calificaţi, la doi parcă nu le-a aflat nimeni un loc de muncă. Erau băieţi pricepuţi în meserie, au muncit în echipe la Herja şi Săsar şi aici nu erau buni numai ca vagonetari, cu toate că erau nişte mineri foarte buni. La un loc de muncă din Terezia, front de lucru cu probleme, l-au cerut ei să-l exploateze. Şi l-au dat, l-au dat la un fost puşcăriaş pentru crimă. Ei erau în al doilea an când împingeau vagonul. Alţii fără pregătire, după 6-10 luni erau puşi de ajutori de mineri. Ei calificaţi mineri, după un an şi jumătate, au avansat tot…vagonetari. Poate că ar fi fost mai mulţumiţi dacă ar fi fost vagonetari de front sau al treilea-patrulea om în echipă.

Toţi se fereau de ei, îi ţineau la distanţă, adică vagonetari la transport. Mulţi au avut ocazia să vadă ce cunosc aceşti doi tineri mineri deoarece au fost două evenimente la care au intervenit şi ei şi acei care stăteau cu studiile ca trenul, erau convinşi că dacă aceştia prind un loc de muncă, îi lasă pe muţi în urmă. Ce le lipseau celor doi tineri mineri, un „cineva” care să-i vadă deoarece pilele pentru ei n-au fost încă confecţionate.
Era o dimineaţă de vară şi cei patru tineri muncitori calificaţi despre care am povestit, s-au întâlnit în sectorul „desfacere” a Exploatării, adică în gară la încărcat vagoane CFR cu minereu. Trei lucruri inedite s-ai întâmplat cu acea ocazie. Aveau primii oameni calificaţi care „ocupau posturi” de necalificaţi. Pentru prima oră veneau în acest sector, care era pepiniera minei, oameni de la mină la încărcat vagoane şi şeful unuia dintre muncitorii calificaţi, care era şeful de sector, era unchiul unuia dintre meseriaşii veniţi să încarce vagoanele cu lopata. Este culmea cât de uniţi sunt oamenii când sunt puşi pe rele. Noii muncitori de la „desfacere” aveau obligaţia de-a presta 8 ore de muncă. Ceilalţi lucrau 12 ore şi 24 liber, sau 24 cu 48. În cele opt ore zilnice adunau stocul de minereu, pregăteau frontul de lucru şi alte munci ordonate. De regulă ziua nu soseau vagoane. Acestea soseau numai noaptea în jur de ora 22. Atunci veneau şi-i trezeau şi pe „domnii calificaţi”, că de fapt asta trebuiau să facă, să încarce vagoane. La ora 6 indiferent că au încărcat sau nu vagoane trebuiau să intre în serviciu. Ori ce intervenţie au făcut să le permită să vină alături de ceilalţi încărcători, nu li sa aprobat. După o lună cei patru meseriaşi arătau ca nişte umbre. Careva dintre părinţii celor patru meseriaşi, au făcut o plângere la Gheorghiu Dej. Pe atunci s-a observat că încă nu se opreau scrisorile la poştă. Cu o neruşinare de care numai ei erau capabili, le-au oferit posturile pentru care aveau calificare. Ancheta ordonată a constatat că „pornirea de ură şi distrugere a celor patru” avea singurul substrat că pe timpul şcolarizării şi al practicii, ei s-au dovedit cei mai buni dintre cei 14 muncitori calificaţi primiţi de Exploatarea Minieră Rodna, în acel an.
Ajungând aici cineva ar putea crede că „lupta între generaţiile de meseriaşi” s-a încheiat aici. Pentru scurt timp, da.

**********

Nu de puţine ori, când vizităm pe cineva, observăm că unele persoane nici nu catadicsesc să se desculţe. Întră în casă încălţaţi şi calcă covoarele fără milă. Mă aflam şi eu la cineva şi persoana care mă însoţea suferea de această „omisiune”. După consumarea vizitei l-am abordat asupra acestei atitudini. El mi-a răspuns după câte veţi vedea:
– Tata mi-a spus odată că bărbatul întotdeauna trebuie să fie „gata”. Evident că nu mi-a explicat ce poate însemna acest lucru.