Făcea curat şi strângea lucrurile din cameră, pregătindu-se şi ea de plecare, pentru a doua zi.
Nu şi-ar fi imaginat niciodată că un contact sexual cu un bărbat iubit va fi aşa… A fost o uşuratică !… Prea mult credit i-a acordat lui Sandu. Ce s-o fi petrecut cu el de-a lăsat-o aşa, fără nici un cuvânt?… Tot ceea ce citise si cunoştea ea despre dragoste, despre actul sexual dintre oameni nu era aşa cum s-a întâmplat cu ea!..Dintre toate fetele ei să i se fi întâmplat cel mai rău ! Şi poate Sandu o mai credea şi uşuratică!… Aşa este… toate păcatele sunt numai ale femeilor! Ei, bărbaţii, vin… îşi primesc porţia, porţia lor de satisfacţie, şi tot ei găsesc un motiv să te lase… cu sau fără satisfacţie !… Eşti lăsată goală… folosită… şi cu un imens regret în suflet. Dar se pare că asta nu contează!. Pe tine nu te întreabă nimeni nimic. Cum te simţi “după” ?! Ce mai faci tu ?!… Acest act a însemnat “ceva” şi pentru tine ?… Nu… Nimic… Tu, “după” nu mai contezi… Aureola de pe frunte ţi-a fost aruncată… trupul ţi-a fost dezgolit… Nu mai ai nimic interesant de văzut, de arătat, de simţit… Atracţia ta s-a nulizat până când o nouă revigorare a trupului lui şi a subconştientului lui, începe să-ţi acorde din nou niţică atenţie, apoi mai un pupic… mai o mângâiere şi din nou se ajunge la descheieri de bluză !… Până când toate astea ?… Aşteptări… care sunt ca nişte pomeni… cerşetoria unui sentiment ?… La dracu cu toţi bărbaţii !…
Nu există bărbat care să-şi dozeze dragostea “liniar”, să-i ajungă tot timpul, nu numai în momentul când are nevoie de o “descărcare”!… Să te simţi şi să-l simţi lângă tine şi în momentul când nu eşti cu “curul gol” !… Şi îmbrăcată să fii frumoasă pentru el!… Chiar cu palton… Şi atunci să-l vezi nebun după tine!… Toate astea sunt doar vise!… Tot aşa cum a fost un vis pentru ea acest act sexual… şi când colo?… Ăsta a plecat, lăsând-o ca pe orice curvă!… Asta a fost mai rău… acolo… se lasă şi preţul “înţelegerii”!… Ea aici a rămas singură şi udă de “toate“… Pentru aşa mândreţe de “bărbat” m-am “păstrat” eu până acum ?… “Lui” i-am oferit ofranda unei fete şi când colo sunt sigură că el habar nu are că eu am fost virgină!… aşa lucru “mărunt” nu a fost capabil să observe el!… Veni… vidi… vici!…
Toate întrebările unei fete, toate incertitudinile vieţii ei au prins un contur brutal. Aşa este viaţa?!… Numai atâta preţuieşte o femeie?!… Numai timpul cât o “călăreşti”?! Of, viaţă, …te urăsc !…
Cu plânsul a terminat. A terminat şi cu făcutul bagajelor, s-a aruncat pe pat şi a adormit. Era frântă toata şi era frântă de toţi!…

Sandu, ajuns acasă, cu prietenii, cu familia, a uitat de Maria, a uitat-o cam două zile. A treia zi a simţit că de fapt se înşelase… El o iubea pe Maria acum parcă cu şi mai multă ardoare… Tot ceea ce văzuse urât atunci când a plecat de la ea se estompase, se motiva… În ochii mintii lui, Maria era iar în plină strălucire… Maria iar îl subjuga. Maria din nou nu-i lăsa timp de gândire pentru el… Era abătut… Nici adresa nu i-o luase, sau telefonul, ca să-i poată scrie sau telefona… s-o poată găsi într-un fel!… Mare gogoman a mai fost !… Dar dacă aşa s-a întâmplat, acum ce mai putea să facă ? S-a întâmplat să aibă acea stare de silă faţă de persoana lui şi faţă de ea… Îi era ruşine de fapta lui, de ceea ce a făcut. Acum îi era ruşine de modul cum a reacţionat.
Maică-sa îl vedea abătut… pe gânduri… fără poftă de mâncare… vorbind de unul singur, şi într-o zi îl întrebă:
– Ce-i cu tine, Sandule ?
Atunci în mintea lui încolţi un gând salvator.
– Nimic… De fapt… e într-adevăr ceva. Ştii… am… am împrumutat ceva bani de la un băiat când eram la mare… acum pur şi simplu îmi dau seama că nu-i ştiu nici numele, să nu mai vorbim de adresă.
– Şi ai luat mulţi bani ?
– Nu, trei sute de lei, dar n-am cum să-i înapoiez numai dacă-l întâlnesc în staţiune.
– Ia mamă aici cinci sute de lei şi du-te de-l caută… De ce nu mi-ai spus în prima zi cum ai sosit ?
– Mi-a fost jenă… Aţi cheltuit atâta şi eu n-am fost capabil să mă gospodăresc ca lumea…
– Lasă… lasă… ai un tren după masă şi dacă rezolvi te poţi întoarce chiar azi.
– Aşa am crezut şi eu. Mulţumesc !
– Să-ţi pun şi ceva de-ale gurii ?
– Nu-i nevoie !… N-am de gând să stau… şi o zbughi pe poartă.
În tren îşi făcu fel de fel de planuri. Cum o să-i explice Mariei starea lui tâmpită de atunci… după ce s-au iubit… Frumos sună cuvântul: ”s-au iubit” şi ce silă i s-a făcut lui în primele momente de “după”. Totuşi ceva s-a petrecut în el, dar Maria nu trebuie să sufere pentru asta. Ea i-a oferit ofranda trupului ei… şi…
Până la hotelul ei fugi într-un suflet… bătu la uşă…
– Da… Poftim… Îl invită o voce de bărbat.
– Bună ziua ! Dumneavoastră sunteţi tatăl Mariei ?
– Cred că tu îi cauţi pe foştii locatari ! Noi numai de două zile suntem aici. Sunt cu soţia, dar nu cunosc nici-o Marie .

– Mulţumesc ! Scuzaţi deranjul, la bună vedere !
– Bună ziua! Sandu fugi s-o afle pe cameristă.
– Doamnă !… Doamnă !…
– Poftim, ce este, de la ce cameră sunteţi ?
– Nu… Nu de mine este vorba ! Vă rog să-mi spuneţi, locatarii de la 142 au plecat… sau sunt în Mangalia ? Era o fată, cu tatăl ei !…
– S-au dus, maică… s-au dus de trei zile ! De Maria întrebi ?
– Da !… Da ! O cunoaşteţi ?
– Cum să nu. Uite ce mi-a dat! Deschizând debaraua, Sandu îşi vede “ghiocul” pe care îl oferise cu atâta drag Mariei… Pentru el lucrurile erau clare, erau lămurite. Plecarea lui precipitată a umilit-o profund. Acum regretă amarnic, dar n-avea cui se confesa !
– Ţi-e rău maică ?…
– Nu!… Nu!… Vă mulţumesc! şi plecă direct la gară.
Amărât, se gândea că nici măcar acea posibilitate de a-i cere fierbinte iertare nu i s-a oferit.
– După cum văd… nu ţi-ai găsit prietenul! – îi spuse maică-sa de cum ajunsese acasă.
– Nu!… Şi nu ştiu cum să-l găsesc!
– Nu ai întrebat de adresa lui la recepţia hotelului, unde a stat?
– Am întrebat camerista… şi dacă ea nu a ştiut-o, la recepţie mi-a fost jenă să mă duc!… Dădeam de bănuit!
– Era mai bine să fi început cu recepţia!… Oficial. Aşa o problemă nu trebuie tratată superficial!
– Mamă!… Ai dreptate, dar mi-a fost penibil. Acum mai am o speranţă, ca el să-şi aducă aminte de adresa mea. Iniţial, eu i-am spus-o.
– De ar fi aşa! Că mie mi-e ruşine ca un om să te ajute şi tu să nu-i rambursezi banii şi asta după o perioadă aşa lungă?!…
– Crede-mă că şi eu mă simt stupid, dar momentan nu am altceva de făcut.
– Bine.. bine! O s-o rezolvi tu cumva!
– Aşa cred şi eu.
Discuţia se terminase. Apoi, au trecut zile… luni, au început şcolile şi Sandu era din ce în ce mai posac.
Într-o zi, un coleg, care stătea în celălalt capăt al Capitalei, l-a invitat la el. Îşi cumpărase un “video”. L-a chemat şi pe el să-i vadă achiziţia. Sandu nu prea avea chef de “video”, mai ales că din câte casete a văzut el toate erau nişte prostii banale şi violente, care nu prea te cultivau intelectual, ci numai forţa primară, animalică, dar nu voia nici să-l refuze pe colegul respectiv, care parcă-i făcea o favoare extraordinară chemându-l “pe el” si nu pe alţii, care erau “morţi” după aşa tâmpenii.