Sandu, ajuns acasă, cu prietenii, cu familia, a uitat de Maria, a uitat-o cam două zile. A treia zi a simţit că de fapt se înşelase… El o iubea pe Maria acum parcă cu şi mai multă ardoare… Tot ceea ce văzuse urât atunci când a plecat de la ea se estompase, se motiva… În ochii mintii lui, Maria era iar în plină strălucire… Maria iar îl subjuga. Maria din nou nu-i lăsa timp de gândire pentru el… Era abătut… Nici adresa nu i-o luase, sau telefonul, ca să-i poată scrie sau telefona… s-o poată găsi într-un fel!… Mare gogoman a mai fost !… Dar dacă aşa s-a întâmplat, acum ce mai putea să facă ? S-a întâmplat să aibă acea stare de silă faţă de persoana lui şi faţă de ea… Îi era ruşine de fapta lui, de ceea ce a făcut. Acum îi era ruşine de modul cum a reacţionat.
Maică-sa îl vedea abătut… pe gânduri… fără poftă de mâncare… vorbind de unul singur, şi într-o zi îl întrebă:
– Ce-i cu tine, Sandule ?
Atunci în mintea lui încolţi un gând salvator.
– Nimic… De fapt… e într-adevăr ceva. Ştii… am… am împrumutat ceva bani de la un băiat când eram la mare… acum pur şi simplu îmi dau seama că nu-i ştiu nici numele, să nu mai vorbim de adresă.
– Şi ai luat mulţi bani ?
– Nu, trei sute de lei, dar n-am cum să-i înapoiez numai dacă-l întâlnesc în staţiune.
– Ia mamă aici cinci sute de lei şi du-te de-l caută… De ce nu mi-ai spus în prima zi cum ai sosit ?
– Mi-a fost jenă… Aţi cheltuit atâta şi eu n-am fost capabil să mă gospodăresc ca lumea…
– Lasă… lasă… ai un tren după masă şi dacă rezolvi te poţi întoarce chiar azi.
– Aşa am crezut şi eu. Mulţumesc !
– Să-ţi pun şi ceva de-ale gurii ?
– Nu-i nevoie !… N-am de gând să stau… şi o zbughi pe poartă.
În tren îşi făcu fel de fel de planuri. Cum o să-i explice Mariei starea lui tâmpită de atunci… după ce s-au iubit… Frumos sună cuvântul: ”s-au iubit” şi ce silă i s-a făcut lui în primele momente de “după”. Totuşi ceva s-a petrecut în el, dar Maria nu trebuie să sufere pentru asta. Ea i-a oferit ofranda trupului ei… şi…
Până la hotelul ei fugi într-un suflet… bătu la uşă…
– Da… Poftim… Îl invită o voce de bărbat.
– Bună ziua ! Dumneavoastră sunteţi tatăl Mariei ?
– Cred că tu îi cauţi pe foştii locatari ! Noi numai de două zile suntem aici. Sunt cu soţia, dar nu cunosc nici-o Marie .