Era o risipă de adrenalină, ori poate numai curiozitatea, firească de acea vârstă, să-şi dorească cu orice preţ să-şi vadă iubitele, şi chiar tinerele neveste, puţin mai sumar îmbrăcate. Pista murea dacă nici de această dată, nu era capabil s-o vadă şi el pe Iulica, fără cele zece jupoane pe ea. De fapt, gândul lui era s-o vadă cum arăta ea….fără nimic pe dânsa. În timp de război lipsurile erau de toate felurile şi Pişta era aproape sigur că femeile, acum, nu aveau chiloţi pe ele. Dar pe el nu-l interesau toate femeile, ci numai “una” cum arata ”aşa”. Aceste curiozităţi, dar mai ales nerăbdarea, l-au dus să facă ceva la care nimeni nu se gândea. Între cele două grupuri de oameni maturi erau copii care trebuiau supravegheaţi să nu păţească ceva. Tot copiii beneficiau de-o plajă pierdută ce intra lin în râu, asigurându-le acestora un loc plăcut de baie, cu apă mică, nepericulos. În cealaltă parte a râului, apa rodea din ţărm, provocând o bulboană adâncă în care puţini erau cei care îndrăzneau să-i caute fundul. În această Duminică şi zi de baie, lui Pista, ştiind locul unde va merge Iuli să facă baie, i-a venit o idee. A necăjit un băieţaş pe care-l cunoştea, dar mai ales îl ştia că-i un bun înotător, cum că n-ar fi capabil să se arunce în Lăpuş unde-i zice el. Puştiul s-a prins şi l-a întrebat: „ce-mi dai dac-o fac” ? Pista continua să-l necăjească pe tema aceasta şi i-a spus că de face acest lucru la iarna se va da cu schiurile lui care se ştie că-s cele mai bune din sat, dar, continuă Pista, să fie sigur ca el îl va supraveghea şi dacă va fi nevoie îl scoate el din apă în caz că nu-i capabil de asemenea performanţă. Băieţaşul, Öcsike, cum a auzit de schiuri era gata să sară în apă. Abia l-a putut opri Pista în ultimul moment. După atâtea promisiuni făcute de Pista şi Öcsike a promis că va merge şi cu capul pe sub apă şi alte figuri. Pista era tare mulţumit de ce a pus la cale. Au bătut palma şi l-a dus în locul de unde trebuia “să-l salveze el pe Öcsike, loc de altfel foarte convenabil s-o poată pândi pe Iulica, aşa cum visa de nu ştiu câtă vreme. Apoi, Pista a intrat în apă “să se spele” şi i-a făcut semn lui Öcsike să se arunce în vad. O femeie l-a văzut şi a început să urle ca din gură de şarpe: săriţi oameni buni, se îneacă un copil. Oamenii au sărit şi a “sărit” şi Pista şi cu capul pe sub apă a înotat până acolo unde ştia că se îmbăiază Iulica. În faţa ei a ieşit afară din apă şi se holba la ea ca la o fotografie dragă. Furoul care-i ascundea trupul, ud fiind, se mula perfect pe trupul tânăr. Dacă n-a văzut-o toată dezbrăcată, în schimb formele-i erau trădate de îmbrăcămintea udă. Sânii strânşi de răceala apei îi prezentau două sfârcuri mari şi negre, care ţineau întreaga greutate a furoului umed. Unde picioarele părăsesc trupul, se întrezărea un triunghi mai întunecat la vederea căruia Pista a simţit furnicături în tot trupul şi-o ciudată senzaţie de-a se întinde îl pătrunse.

– Ce te holbezi aşa, îl repezi o femeie mai tânără. Pista fără să-i dea vreun răspuns, s-a aruncat în apă unde ştia că-i mai adâncă şi cu capul pe sub apă a plecat acolo unde ştia că-l “va găsi” pe Öcsike. Şi-au dat mâna, înţelegând că şi-au încheiat afacerea.

***

Bunicul lui Mişu din nou şi-a întrerupt povestirea începând să-şi reia starea prezentată de nepot, stare în care, cu toate că gura-i amuţea, el continua să trăiască acele întâmplări şi amintiri necunoscute nouă şi altora care, se vede treaba, îl reconsumau, decimându-i puţina viaţă ce i-a mai rămas. Copilul se ridică şi plecă să întoarcă animalele care s-au îndepărtat de locul unde bunicul lui a început să-i spună o poveste căreia nu-i dădea de capăt şi care-l scotea din viaţa aceasta pe bunicul lui ori de câte ori încerca s-o povestească, să facă lumină unde probabil credea că s-ar mai putea, sau s-ar fi putut numai atunci ? Poate că de la această poveste bunicul doreşte să-şi rearanjeze într-o altă ordine ceea ce a fost cândva viaţa lui, trăită prin războaie, printre oameni câinoşi. De ar mai putea rezolva ceva, cât de cât, să mai îndrepte măcar ce n-a făcut de bunăvoie, sub prestare de jurământ, jurământ depus pentru ţara care ne-a cotropit şi care l-au împovărat şi cu această umilinţă. Băiatul în schimb nu cunoştea nimic toate acestea.

***

– Öcsike, reluă bunicul povestirea după o pauză, timp în care, nepotul aproape am uitat ce-a povestit bunicu-l său până acum. Ocsike, a primit toate gratulaţiile şi promisiunea fermă a lui Pista că la iarna ce urmează va avea schiuri, cele mai bune schiuri din sat. Öcsike a plecat să se laude, celor care or avea chef să-l asculte, cum a sărit el în apă. N-a căzut cum au strigat femeile, el a făcut un “fejes”(plonjon) în apă, plonjon care trebuie să ştii să-l faci, altfel “muşti ţărâna”, şi le-a mai spus: „bineînţeles că el singur a ieşit pe mal, nu cum spun alţii că l-a scos Pista. De fapt, dacă nu era sigur că ştie înota atât de bine, Pista nici nu l-ar fi rugat să sară în apă”. Aici s-a oprit din povestit dându-şi seama că începe să spună ce nu trebuie şi ar putea rămâne fără schiuri. Cu părere de rău s-a dus spre casă, întrucât era evident că, de mai sta, schiurile-i ”vor patina din gură”, şi câte n-ar mai fi de povestit, dar cuvântul dat trebuie respectat.

Cam în acelaşi timp, tot pe malul Lăpuşului, dar într-un loc mai retras, Pista era foarte tulburat, cu gândurile concentrate asupra imaginii aproape nude a iubitei sale, imagine care pentru el era şi inedită şi prima imagine de acest fel văzută vreodată la o femeie. Prima femeie goală pe care-a văzut-o, şi ea-i iubita lui. Acele imagini îi inundau gândurile şi simţurile dându-i o stare nouă nemaiîntâlnită până acum, stare indefinită între bine şi rău. Putea spune că-i mai apropiată de-o beţie, dar el încă n-a apucat nici aşa ceva, cunoştea aceste stări doar din văzut şi auzit. Această imagine a unei femei goale, prima dată în viaţă, l-a răscolit profund. Sentimentele-i erau contradictorii, îi răvăşeau fiinţa, îl înnebuneau. Erau momente când îi venea să urle şi să sară în sus şi imediat amintirea imaginilor Iulicăi, recent “savurate”, îl coborau în meditaţie. Pişta îşi manifesta curiozităţi încă nemaivăzute ori simţite până acum şi despre care habar n-avea că le avea cuibărite în el şi care acum îl îmboldeau, îl dominau, îl subjugau. N-ar leza-o pe Iulica nici cu-n pai şi acum toate simţurile îl împing violent spre ea. Era foarte agitat, având mişcări şi gânduri contradictorii, indecis în acţiuni, dar c-o dorinţă nestăpânită de-a o revedea din nou pe Iulica. În final simţea că nu-i capabil să facă nimic din ce-şi propuse, pur şi simplu l-a podidit plânsul. Nu ştia de ce are asemenea stări, nu le cunoştea remediul. După toate aceste frământări, în care n-a făcut de fapt nici-o mişcare, se simţea trist şi obosit, îmbufnat şi singuratic, până când auzea numele iubitei sau o vedea din nou. Atunci, ca prin minune, în sufletul său apărea din nou soarele, din nou mâncarea avea gust, era din nou fericit. Sărmanul Pista, el nu ştia că-i îndrăgostit şi el ca toţi îndrăgostiţii, de altfel a început ”calvarul” IUBIRII.
Iulica, în momentul în care s-a văzut faţă în faţă cu Pista, la apă, ar fi dorit în primul moment să sară pe el, să-l sărute să i se anine de gât. După ce-a trecut surpriza întâlnirii şi a realizat “cum e “ şi mai ales “unde-i“, a înmărmurit. N-a mai putut articula nici-o silabă, nici măcar un mormăit care ar fi putut însemna un “bună ziua”, realizând întreaga grozăvie a întâmplării. Ea, cea mai serioasă fată din sat, a fost expusă tuturor bârfelor. Câţi dintre cei care se aflau acolo vor “considera” că n-au fost înţeleşi? Nimeni! La toţi le va face plăcere s-o bârfească pe ea, despre care ştiau că-i fată serioasă. Şi pe o fată serioasă nu-ţi dă atâtea ocazii de bârfă. Apoi ce rost mai are să bârfească pe altele, cărora nici aşa nu le păsa şi tot aşa continuau…viaţa. Când Pista a gândit fapta asta, se pare c-a uitat chiar de ea. Un greu sentiment de frustrare i-a populat inima. Tot ce-a gândit pentru ei, pentru dragostea lor căpăta o nuanţă de neîncredere.